7. Histologie Diagnostic.pdf

Din acest motiv, diagnosticul prompt de cancer este în relaţie directă cu nivelul educativ al
pacienţilor şi cu cel de instrucţie profesională a medicilor.
Medicul care consultă un pacient potenţial cu cancer poartă responsabilitatea de a facilita un
diagnostic prompt, astfel încât pacientul să prezinte şansele cele mai mari de vindecare (1,2).
Principiile diagnosticului în cancer
În oncologie, diagnosticul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii esenţiale:
- certitudinea diagnosticului de cancer;
- precocitatea diagnosticului;
- formularea completă a diagnosticului.
Certitudinea diagnosticului de cancer
Diagnosticul trebuie să identifice prezenţa cancerului, în majoritatea cazurilor prin
examinarea patologică sau examinare citologică.
Diagnosticul definitiv de tumoră malignă sau benignă va depinde de examenul patologic
al unui specimen de ţesut ( tumoră, adenopatie, metastază).
Echipa de tratament va depinde de confirmarea prezenţei cancerului, tipului de cancer şi al
altor trăsături ale cancerului.
Diagnosticul de cancer este sugerat de datele anamnestice (antecedente, istoricul ce include
date despre debut şi evoluţie), este susţinut de mijloacele de explorare imagistică ( ex.
ecografic, computer tomografic, rezonanţă magnetică nucleară şi de examenul histopatologic.
Tratamentele oncologice specifice (chimioterapia, radioterapia) sunt tratamente agresive
însoţite de numeroase efecte secundare de ordin funcţional, estetic şi psihologic.
Administrarea unor secvenţe terapeutice unor pacienţi care nu există confirmarea histologică a
bolii maligne şi care în realitate prezintă o altă entitate implică consecinţe severe de ordin
medical şi juridic. Din contra, la pacienţii diagnosticaţi cu leziuni benigne, care în realitate
sunt cancere şi nu au efectuat tratamentul specific, boala va continua să evolueze până la
stadiile tardive.
Excepţiile de la această regulă sunt unele cancere cu localizări dificil de abordat bioptic sau în
stadiile avansate ce impun începerea unui tratament. În aceste situaţii se impune practicarea
cel puţin a unui examen citologic obţinut prin puncţie aspirativă cu ac subţire.
Dacă citologia indică prezenţa unor celule cu caractere certe de malignitate asociate cu
elementele furnizate de datele examenului clinic şi paraclinic sugestive pentru un cancer, se
poate decînde tratamentul antineoplazic.
Precocitatea diagnosticului
Medicul poate influenţa prognosticul prin rapiditatea cu care stabileşte diagnosticul în
momentul în care pacientul se prezintă cu primele simptome. Importanţa diagnosticului
precoce nu este proprie numai cancerelor ci si altor boli. Conceptul de " precocitate"
diagnosticã se datoreazã evoluţiei aparent stadiale a cancerelor şi a notiunii că majoritatea
neoplaziilor prezintã în cursul evolutiei o faza localizată, suficient de lungă pentru a permite
un diagnostic si un tratament precoce, cu obtinerea de rezultate mai bune.
Astfel, şansele de vindecare, de exemplu, într-un cancer de col uterin tratat in stadiul I sunt
de 80-90% în timp ce în stadiul IV A (extensie la vezica si rect ) supravietuirea este de 10-
15%.
Acest concept implicã precocitatea diagnosticului ca factor principal ce conditioneazã
rezultatele terapeutice si sansele de vindecare. In clincã, diagnosticul precoce semnificã
stabilirea certitudinii diagnosticului de cancer în stadiile curabile ale acestuia.
Diagnosticul oncologic complet