7. Histologie Diagnostic.pdf

More documents

Recommendations

Info

malign). Alteori, la termenul de sarcom se adaugă cel care desemnează tipul celulelor proliferate (sarcom histiocitar). Pentru tumorile epiteliale denumirile sunt variate şi inconstant bazate pe criteriul histogenetic utilizându-se criterii histologice, macroscopice sau al citologiei. Nomenclatura tumorilor este importantă deoarece desemnarea specifică prezintă implicaţii clinice, chiar în cadrul aceluiaşi ţesut. În legătură cu cancerele sunt utilizaţi frecvent termenii de: hiperplazie, displazie şi anaplazie (sufixul „-plasio” = formare, iar prefixele „ana-”, „dis-” şi „hiper-” atribuie cuvintelor semnificaţia lor unică) care reflectă şi stadiile dezvoltării unei neoplazii. Hiperplazia este o proliferare celulară excesivă indusă de stimuli cunoscuţi şi este un proces controlat care încetează după dispariţia stimulilor declanşatori. Hiperplazia poate fi fiziologică (în cursul sarcinii, alăptării, efortului), compensatorie (plăgi, fracturi osoase, procese reparatorii) şi patologică, dacă excesul celular depăşeşte limitele fiziologice. Creşterea tumorală nu se supune nici uneia din aceste condiţii, iar modificările neoplazice pot surveni într-un ţesut eventual hiperplazic. Displazia semnifică o perturbare în mărimea, forma şi organizarea celulelor şi ţesuturilor ca urmare a perturbării creşterii şi diferenţierii datorită unor factori iritativi, inflamatori sau hormonali. Displazia este anormală, dar nu semnifică încă malignitatea. Deoarece hiperplazia şi displazia preced adesea cu luni şi ani dezvoltarea cancerului, recunoaşterea şi tratamentul lor adecvat contribuie la prevenirea neoplasmelor (profilaxie secundară). De exemplu, frotiul citovaginal Papanicolau permite diferenţierea între normal, displazie şi neoplazie, fiind o metodă preţioasă ce permite depistarea precoce a cancerelor de col uterin. Diferenţierea se referă la caracterele prin care celulele neoplazice se aseamaănă cu celulele normale, atât funcţional cât şi morfologic cât şi funcţionl; absenţa diferenţierii se numeşte anaplazie Anaplazia reprezintă pierderea organizării structurale şi funcţionale a celulelor, întâlnită în mod particular în procesele tumorale maligne. În general, celulele au aspecte nediferenţiate sau primitive şi nu îşi mai dezvoltă structurile specializate caracteristice ţesutului de origine. Modificările morfologice constau în atipii accentuate de formă şi mărime, realizând uneori monstruozităţi celulare foarte evidente la microscopul optic. Această abatere gravă morfologică şi funcţională a celulelor neoplazice de la tipologia ţesuturilor de origine este reflectată de noţiunea de „grad de diferenţiere” („grading tumoral”), element morfologic şi prognostic extrem de semnificativ (2). Carcinomul in situ- prima formă histologică de cancer în care celulele maligne sunt aglomerate la suprafaţa epiteliului cu membrana bazală intactă. Carcinomul microinvaziv- celule tumorle au efracţionat membrana bazală şi progresia tumorală a început. În general, tumorile benigne sunt desemnate prin ataşarea sufixului-oma la celula de origine. Tumorile de origine mezenchimală, în general, urmează aceiaţi regulă. De exemplu, o tumoră benignă cu originea în celulele fibroblastice sunt denumite fibroma, o tumoră cartilaginoasă este denumită cordoma iar una derivată din osteoblaste este denumită osteoma. Trebuie să se menţioneze că în timp ce pentru tumorile benigne ale epiteliului de suprafaţă (pavimentoase şi tranziţionale) se foloseşte termenul de papilom pentru epiteliile cilindrice, este preferat cel de polip (glandular, adenomatos). Termenul de polip este preferabil, restricţionat la tumorile benigne, polipii mqaligni sunt sunt mai bine desemnate cu termenul de cancere polipoide. Pentru tumorile benigne de origine glandulară se foloseşte termenul de adenom (cu varianta chistică, papiliferă). Nomenclatura tumorilr maligne urmează esenţial aceiaşi schemă utilizată pentru tumorile benigne, va suferi anumite adăugiri. Tumorile maligne cu originea în ţesutul mezenchimal sunt uzual numite, sarcoame ( de la grecescul sar =cărnos) deoarece prezintă puţină stromă conjunctivă şi prezintă un aspect cărnos ( ex. fibrosarcom, liposarcom, leiomiosarcom pentru muşchiul neted şi rabdomiosarcom din muţchiul striat). Neoplasmele maligne ale celulelor cu originea epitelială, cu originea în oricare din cele trei straturi embrionare sunt numite carcinoame. Carcinoamele sunt denumite în funcţie de caracterele histogenetice şi histologice
precum: carcinom epidermoid (pavimentos, scuamos) cu variantele: bazocelular şi spinocelular. Carcinomul tranziţional se dezvoltă din epiteliile mucoaselor căilor urinare (vezica urinară, ureter, bazinet); adenocarcinoamele se dezvoltă din epiteliile glandulare sau din cele cilindro-cubice ce determină formaţiuni glandulare. Un aspect important determinat de caracterele celulelor neoplazice, care relevă proprietăţile tumorale maligne este cel care foloseşte ca terminologie atât forma celulelor cu implicaţii practice directe asupra tratamentului şi supravieţuirii (carcinom cu celule clare, carcinom cu celule mari sau cel microcelular) cât şi menţionarea caracteristicilor funcţionale (adenocarcinomul muco-secretor). Descrierea citoarhitecturii tumorale (carcinom folicular, trabecular) are de asemenea o importanţă practică crescută. În cazul existenţei unei proliferări simultane cu mai multe origini, neoplaziile maligne vor fi descrise ca tumori mixte, în timp ce pentru cancerele ce se dezvoltă din celulele omnipotente se utilizează termenul de tumori disembrioplazice. Acestea au o nomenclatură diferită în funcţie de structura histologică sau gradul de diferenţiere. În literatură se întâlnesc de multe ori denumiri de tumori benigne sau maligne cu origine diferită, cu numele proprii ale celor ce le-au descris prima oară (tumora Grawitz, tumora Wilms, boala Hodgkin, histiocitoza Langerhans etc)(3). Clasificarea tumorilor Localizarea tumorii este prima etapă a clasificării. Aceasta nu este suficientă deoarece (1) o masă tumorală poate fi metastaza sau extensia unui cancer cu originea în ţesuturile vecine şi (2) mai multe tipuri de cancer se pot dezvolta într-un singur ţesut; adesea cu proprietăţi diferite, evoluţie clinică şi opţiuni terapeutice. Astfel o tumoră poate fi clasificată histologic din specimene de ţesut obţinute prin biosie sau princhirurgie. În domeniul oncologiei au fost elaborate clasificări: etiologice, embriogenetice, topografice, clinice. Clasificarea tumorilor pe baze etiologice şi patogenetice nu este aplicabilă în stadiul actual al cunoştinţelor. Prin clasificarea internaţională a bolilor (ICD-O) fiecare localizare a cancerului are un număr de cod care trebuie precizat în dreptul diagnosticului, pentru o mai bună urmărire epidemiologică. În prezent, criteriile de clasificare ale tumorilor sunt: − aspectul macroscopic; − extensia tumorală; − de evoluţie biologică (benignă, malignă); − de histogeneză; − histo-patologic; − sediu anatomic (localizare); − grad de diferenţiere. Multe din aceste criterii conduc la clasificări limitate, fără caractere practice. În practică, cele mai utilizate clasificări sunt: Clasificarea macroscopică − are în vedere că: Tumorile situate la nivelul învelişurilor ecto- sau endodermice pot prezenta: - forme vegetante; - forme ulcerate; - forme infiltrative; - forme mixte (ulcero-vegentantă sau ulcero-infiltrantă). Tumorile viscerelor şi ale organelor parenchimatoase pot fi la rândul lor, de aspect:
Page 1: 7. Nomenclatura si clasificarea tum
Page 5 and 6: 2. neuroectoderm: tumorile sistemul
Page 7 and 8: - adenocarcinoame - cu origine în
Page 9 and 10: - G4 -nediferenţiate Determinarea
Page 11 and 12: • Nuclul celulelor canceroase est
Page 13 and 14: Patologia clinică ţinteşte diagn
Page 15 and 16: Din acest motiv, diagnosticul promp
Page 17 and 18: sângerări anormale din: stomac, i
Page 19 and 20: Se precizează sediul eventualelor
Page 21: Bibliografie 1. Neoplasia- Metastas

7. Histologie Diagnostic.pdf

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?