infecţii asimptomatice cu transmitere sexuală. utilitatea ... - Gr.T. Popa

1. Introducere
Cei mai frecvenți agenți etiologici ai infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS)
sunt Neisseria gonorrhoeae, Treponema pallidum, Haemoplilus ducreyi,
Chlamydia trachomatis, virusul herpes simplex 2, virusul papilloma uman,
Trichomonas vaginalis. Este binecunoscut faptul că cele mai multe ITS sunt
simptomatice, dar nu se cunoaște frecvența și importanţa infecţiilor asimptomatice
în transmiterea ITS. Pe baza prezenței simptomelor, indivizii pot fi divizaţi în mai
multe categorii: indivizi “simptomatici” (simptomele sunt prezente); indivizi cu
infecţie “inaparentă” (individul prezintă simptome dar nu sunt recunoscute ca fiind
produse de o ITS); persoane “asimptomatice”- aceasta categorie este importantă,
deoarece numai pacienţii “simptomatici” vor solicita tratament specific. Dintre
infecțile produse de agenți etiologici amintiți, numai în cazul şancrului moale,
majoritatea indivizilor sunt simptomatici, cu un număr considerabil de infecţii
inaparente. Studiile de istorie naturală care analizează infecţiile cu HPV, Neisseria
gonorrhoeae şi Chlamydia trachomatis indică faptul că aceşti indivizi rămân în
mod caracteristic asimptomatici, pe când indivizii cu herpes genital prezintă în mod
tipic infecţie inaparentă şi nu asimptomatică.
Dintre toți acești agenți care produc infecții genitale, studiul din cadrul tezei
de doctorat a analizat doar infecțiile produse de HPV.
Cancerul cervical este al treilea cancer diagnosticat ca frecvenţă şi a patra
cauza de deces prin cancer în rândul femeilor din întreaga lume, însumând, pentru
anul 2008, 9% (530.000) din totalul neoplaziilor noi şi 8% (275.000) din totalul
deceselor prin cancer. Peste 85% din decesele înregistate au fost semnalate în țările
în curs de dezvoltare, incidenţa cea mai ridicată la nivel mondial pentru cancerul
cervical fiind regasită în Africa, Asia și America de Sud, iar cele mai scăzute valori
au fost semnalate în Asia de Est, Australia și America de Nord (1). În lipsa aplicării
unor măsuri preventive susţinute, se preconizează că decesele datorate cancerului
de col uterin ar putea creşte cu aproape 25% în următorii 10 ani (2). Pe de altă
parte, majoritatea femeilor din ţările în curs de dezvoltare nu au acces la programele
de profilaxie a cancerului de col uterin, ceea ce explică diagnosticarea acestei forme
de cancer în stadii care depăşesc prin severitate, capacităţile terapeutice actuale (3).
România, cu o populaţie de 9.44 milioane femei cu riscul de a dezvolta
cancer de col uterin, se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte
incidenţa (23.9 0/0000) şi mortalitatea (11.6%) prin cancerul de col (iunie 2010)
(4). Estimările actuale indică faptul că în fiecare an aproximativ 3450 de femei sunt
diagnosticate cu cancer de col uterin şi aproape 2100 mor din cauza bolii. Deşi după
formularea relaţiei de cauzalitate dintre HPV şi cancerul de col uterin, în
majoritatea ţărilor au fost iniţiate studii extinse în vederea cunoaşterii prevalenţei şi
distribuţiei infecţiei cu HPV (Human Papilloma Virus), în România, studii similare
au fost întreprinse sporadic, pe loturi nesemnificative, iar datele rezultate nu au fost
5