Elemente de filantropie şi asisten ă socială în ... - Revista Teologica

STUDII ŞI ARTICOLE
alimentate de donaţii testamentare. Sistemul a fost slăbit de vânzarea bunurilor
instituţiilor caritabile, dar încetul cu încetul, spitalele îşi regăsesc proprietăţile şi
rentele. Acest mijloc de finanţare rămâne totuşi precar faţă de nevoile instituţiei
spitaliceşti, cu atât mai mult cu cât randamentul economic al patrimoniului spitalelor
este foarte modest.
Pivotul sistemului de asistenţă socială rămâne „spitalul general”. O evoluţie
lentă tinde să opună spitalul, ospiciului, dar numai în comunele cele mai importante
şi mai bogate. Spitalul se medicalizează, se elaborează o nouă ştiinţă terapeutică.
Ospiciul păstrează o dimensiune penală moştenită de la politica de încarcerare din
epoca clasică. Spitalul rămâne sursa esenţială de asistenţă. În 1840, când spitalele
cheltuiesc anual pentru ajutoarele publice 49 de milioane de franci, birourile de
binefacere nu cheltuie decât 9. În zorii anului 1848, în Franţa, există 1338 de spitale
şi ospicii cu venituri foarte inegale. 5% din spitale posedă trei sferturi din resurse.
Regiunile cele mai bine dotate sunt cele mai puternice din punct de vedere economic
şi cele a căror încadrare religioasă este cea mai pronunţată. Spitalul este înainte de
toate o instituţie urbană şi apoi pariziană. Între 1800 şi 1850, au fost create nu mai
puţin de treizeci de spitale. Filantropii foarte critici faţă de cheltuielile de spitalizare
îndeamnă la externalizare 18 . Birourile de binefacere, create în 1796 cu scopul de a
organiza la domiciliu asistenţa săracilor, au fost alipite administraţiei municipale.
Ele găsesc resurse într-o taxă pe spectacole, în donaţiile particularilor şi în
subvenţiile municipalităţilor. Parisul posedă un birou pentru fiecare arondisment.
Aceste birouri distribuie pâine, supă, lenjerie, uneori mobilă, cearşafuri. Câţiva
medici dau consultaţii şi efectuează vaccinări gratuite. Progresiv, birourile de
binefacere au devenit pivotul muncitoresc al unei asistenţe foarte variate acordate
săracilor. Aceasta merge de la plasarea copiilor ucenici până la înhumarea gratuită,
trecând prin distribuirea picioarelor de lemn sau reducerea dreptului de patentă. O
reţea complexă de instituţii vechi şi moderne, religioase şi laice, încearcă să ajute, să
stăvilească, să controleze şi să moralizeze societatea săracilor. Societatea
filantropică, lansată de B. Delessert în 1800, încearcă să-i ajute pe nevoiaşi şi îşi
fixează ca obiectiv să aducă ajutoare temporare muncitorilor graţie dispensarelor şi
cantinelor sale. Ea vrea să le inculce şi simţul economiei. Numeroase societăţi
fondate de donatori „generoşi” pun în aplicare în 1840 dispensare sau mici ospicii
care oferă ajutor medical gratuit, distribuie lenjerie, supă, pâine. Cerşitul este
reprimat în continuare: închisorile pentru cerşetorie şi casele de refugiu îi tratează
încă pe săraci prin încarcerare.
„Turnurile” bisericilor, dispozitiv principal care primeşte sub anonimat copiii
abandonaţi, sunt suprimate treptat. Primele creşe sunt create de F. Marbeau în 1844,
sălile de azil primesc copiii nevoiaşi până la 6 ani. Atelierelor de lucru municipale li
se adaugă cele care erau conduse de călugări, filantropii interesându-se de coloniile
agricole pentru tinerii nevoiaşi inspirate de exemplele olandeze şi belgiene. În 1818,
510
18 Ibidem, p. 23.