Elemente de filantropie şi asisten ă socială în ... - Revista Teologica

Elemente de filantropie şi asistenţă socială în Europa secolului al XIX-lea
În 1911-1912, liberalii la putere fac să se voteze cu sprijinul Partidului laburist şi a
trade-uniunilor şi împotriva corpului medical, The National assurance act (1911)
acoperind boala şi şomajul. Lloyd George anchetase el însuşi în legătură cu
asigurările bismarckiste şi se convertise într-un mod foarte pragmatic la virtuţile
obligaţiei. Mai mult decât un adevărat „plan de sănătate” sau un instrument de
luptă împotriva şomajului, planul lui Lloyd George este mai întâi un plan
împotriva sărăciei. Indemnizaţia de bătrâneţe nu-i vizează în rest decât pe nevoiaşi
şi nu este contributivă. Acest plan permite în acelaşi timp claselor populare să se
elibereze de legea săracilor şi de un pauperism devastator, plagă a societăţii
britanice 28 .
O cotitură importantă este realizată în 1898, când, după modelul german, este
votată o lege a accidentelor de muncă, care introduce în Franţa principiul
riscului profesional. Incapacitatea permanentă oferă dreptul la o rentă de două
treimi din salariu, moartea la o rentă a soţului/soţiei de 20% din salariu. Chiar din
1891, M. Rouvier depune o propunere de lege asupra pensiilor muncitoreşti,
proiect blocat de patronatul căruia îi este teamă de asigurarea obligatorie. În
ce-i priveşte pe muncitori, aceştia vor să se constituie pensii fără reţineri dintr-un
salariu care nu asigură decât strictul necesar. În ciuda acestor greutăţi, legea este
votată pe 5 aprilie 1910: vârsta pensionării este fixată la 65 de ani, pensia este
constituită din plăţile obligatorii ale asiguraţilor care câştigă mai puţin de 3000 de
franci pe an, din contribuţiile echivalente ale patronilor, din alocaţiile viagere ale
statului. În opoziţie cu legea germană, străinii sunt excluşi din acest sistem 29 . Legea
este un eşec. Opoziţiei patronale i s-a alăturat o puternică opoziţie muncitorească. La
începutul secolului XX, numai 10% din salariaţii bărbaţi beneficiază de un regim de
pensii.
Franţa dezvoltă o panoplie de legi de asistenţă care, cu toate că sunt decalate în
report cu logica modernă a asigurării sociale, aduc un ajutor celei mai sărace
fracţiuni a salariaţilor: asistenţa medicală gratuită pentru cei mai săraci (15 iulie
1893), protecţia socială a bătrânilor şi infirmilor (14 iulie 1905), asistenţa copiilor
abandonaţi, un ajutor acordat familiilor numeroase după al patrulea copil (14 iulie
1913), repausul de 4 săptămâni după naştere cu indemnizaţia compensatorie a
pierderii salariului (19 iunie 1913). Dincolo de stat, există şi o politică socială locală
în care operele private şi acţiunea municipală acţionează adesea împreună.
Bilanţul social al începutului de secol rămâne scăzut în comparaţie cu ambiţiile
curentului reformator. Majoritatea patronatului luptă cu hotărâre împotriva
intervenţionismului statului, cu convingerea că singura politică socială viabilă este a
sa. Lumea muncitorilor este foarte divizată şi ideea unui al treilea drum reformist
capabil să asigure mai multă bunăstare muncitorilor se loveşte de sindicalismul
28 Ibidem, p. 54.
29 Ibidem, p. 55.
519