Elemente de filantropie şi asisten ă socială în ... - Revista Teologica

Elemente de filantropie şi asistenţă socială în Europa secolului al XIX-lea
ţine pe loc un muncitor care, la cea mai mică criză, la prima solicitare care ţine de
salariu sau de serviciu, a fost întotdeauna tentat să îşi schimbe întreprinderea, oraşul
sau cartierul. Singurul răspuns eficace a fost de a pune în practică o politică socială
în întreprindere. Dacă muncitorul o părăseşte, el îşi pierde toate avantajele. Acesta
este şi un răspuns la ameninţarea de intervenţie a statului. Paternalismul
întreprinderii este foarte vechi, mai ales în uzinele mari: metalurgie, mine, chimie şi
uneori textile. El a luat forme din ce în ce mai variate în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea şi apare atunci drept mijlocul privilegiat de a moraliza, de a fixa mâna de
lucru şi de a-i acorda calificative.
În Franţa, iniţiativele patronatului catolic au fost înlocuite cu instituţii inspirate
de F. Le Play şi Societatea sa de economie socială (1856), apoi de Uniuni pentru
pacea socială (1872). Critic la adresa societăţii liberale şi individualiste, reacţionar în
sensul strict, el predică colaborarea claselor, restaurarea în cadrul societăţii
industriale a unui fel de „neofeudalism” care face din întreprinderea înscrisă în
tiparul vechii societăţi rurale un spaţiu ierarhizat. Patronul aduce muncitorului
protecţia sa în schimbul ascultării. Filantropia alsaciană constituie o altă soluţie
patronală la chestiunea socială. Ea se înscrie în oraş, în oraşele muncitoreşti –
textilistul J.H. Dollfus a creat în 1853 Societatea oraşelor muncitoreşti, cuprinzând
500 de case individuale –, şi înţelege prin şcoală locuinţa socială, casele de
economii, instituţii de igienă socială, adaptarea muncitorului la condiţiile tehnice ale
unei industrii şi ale unei societăţi moderne 26 . În Franţa, departe de democraţia
politică afişată de Republică, se organizează în umbra marii uzine a cărei greutate
creşte, locuinţe muncitoreşti, magazine comerciale, săli de azil, sisteme de pensii şi
de asigurare în caz de boală, îngrijiri medicale. În Europa, „modelul” paternalist
însoţeşte peste tot dezvoltarea marii întreprinderi. „Neglijenţa” globală şi
intervenţionismul social al marii întreprinderi îşi găsesc limitele la cotitura anilor
1890, care reprezintă un deceniu major în evoluţia politicii sociale a Europei. Chiar
dacă mica întreprindere continuă să joace un rol fundamental, se dezvoltă atunci o
industrie mai capitalistă în care statutul salariatului nu mai apare ca un moment al
vieţii profesionale înaintea unei posibile „instalări”, ci ca un destin durabil.
Ca şi în anii 1840, se descoperă o sărăcie proliferantă într-un moment în
care capitalismul îşi schimbă dimensiunile. În Franţa, anchetele Oficiului de
muncă, mărturiile fraţilor Bonneff (Viaţa tragică a muncitorilor), arată asprimea
muncii, alimentaţia insuficientă şi alcoolismul care distrug de acum înainte spaţiul
neorganizat al periferiilor. În Anglia, o treime din clasele populare trăieşte într-o
sărăcie teribilă. Dincolo de chestiunea socială identificată cu chestiunea
muncitorească, se pune problema mai generală a situaţiei femeilor şi a copilului,
teren pe care rolul statului pare crucial deoarece natalitatea şi demografia sunt
chestiuni naţionale. Se conştientizează limitele unei filantropii private care nu se
ataşează decât de recuperabili şi care abandonează statului, în revanşă, invalidul,
26 Ibidem, p. 47.
517