Buletin ºtiiniþfic - Universitatea George Bacovia

Buletin ºtiiniþfic
220 Angelica COBZARU
Resursele vitale ale Terrei aflate în pericol (apa, aerul, solul etc.), nu pot fi salvate
de la folosirea iraţională şi nesăbuită decât prin decizii comune la nivel transfrontalier.
Impactul degradării ambientale este unul mult mai complex deoarece se aduc atingeri
grave nu doar resurselor naturale şi ecosistemelor lor, ci întregului sistem economic,
social, de sănătate, de securitate, ecologic etc., creat de om. Toate acestea se răsfrâng
asupra calităţii vieţii oamenilor.
Legătura dreptului mediului cu alte ramuri ale dreptului
Prefigurarea şi precizarea profilului dreptului mediului nu poate fi realizată decât
prin „separarea“ caracteristicilor şi semnificaţiilor sale care îl delimitează de celelalte
ramuri ale dreptului. În acelaşi timp, delimitarea sa de acestea scoate în evidenţă
caracterul interdisciplinar al ramurii de dreptul mediului, prin evidenţierea unei multitudini
de puncte comune, tangente, şi schimb de metode cu alte ramuri juridice.
Astfel, dreptul mediului este în strânsă corelaţie cu: dreptul constituţional,
dreptul civil, dreptul administrativ, dreptul agrar, dreptul muncii şi securităţii sociale etc.
Legătura dreptului mediului cu dreptul civil
Între dreptul mediului şi dreptul civil se manifestă o serie de interconexiuni,
determinate, în principal, de exercitarea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor
sale asupra factorilor naturali ai mediului supuşi protecţiei, în condiţiile legii.
Dreptul mediului se intersectează cu dreptul civil, mai ales, în ceea ce priveşte
ocrotirea şi conservarea solului, subsolului, apelor şi pădurilor, determinând consecinţe
juridice complexe.
Legăturile dintre cele două ramuri de drept creează pentru unii confuzie în ceea ce
priveşte încadrarea răspunderii juridice, cu atât mai mult, cu cât jurisprudenţa de mediu
este foarte săracă. Acest fapt are şi o explicaţie: mult timp, dreptul a conceput şi a admis
responsabilizarea şi, în mod corelativ, obligarea la repararea numai a prejudiciilor suferite de
om (persoană fizică sau persoană juridică).
Apariţia şi recunoaşterea juridică a prejudiciului ecologic au condus la adecvarea
regimului de răspundere la noile realităţi, progresând de la o concepţie clasică (a
răspunderii strict civile) la una de tip modern (specifică problematicii de mediu).
În dreptul mediului, răspunderea civilă este un mijloc la care se recurge în ultimă
instanţă, prioritatea fiind acordată instrumentelor de natură economico-fiscală.
Cu toate aceste evoluţii, încă există impedimente şi dificultăţi în rezolvarea
problemelor de mediu, prin antrenarea răspunderii specifice create de cadrul legislativ al
domeniului, preferându-se, de multe ori, un verdict care nu are legătură strictă cu dreptul mediului.
Interrelaţia dreptul mediului – drept civil a dus la constituirea unui adevărat „drept
civil al mediului“.
În perspectiva evoluţiei problematicii de mediu, este esenţial a se acorda mai multă
importanţă acesteia, cu atât mai mult cu cât principiile domeniului, caracteristicile
răspunderii juridice converg spre idei cu caracter inedit în sistemul ştiinţelor juridice, cum
ar fi: a preveni este mai uşor decât a repara, prioritatea dreptului mediului faţă de alte
domenii.
Legătura dreptului mediului cu ramuri juridice vecine
prin natura obiectului de reglementare
Dreptul mediului se află în strânsă conexiune şi interferenţă cu o serie de ramuri de
drept, precum: dreptul urbanismului, dreptul amenajării teritoriale, dreptul energiei, dreptul
construcţiei, care se întrepătrund în ceea ce priveşte obiectul de reglementare.