Buletin ºtiiniþfic - Universitatea George Bacovia

Formele răspunderii juridice ale funcţionarilor publici 237
disciplinară, răspundere contravenţională, răspundere patrimonială, răspundere civilă,
răspundere penală. Prof. A. Iorgovan vorbeşte de răspundere administrativ-disciplinară,
administrativ-contravenţională şi răspundere administrativ-patrimonială 2
.
Statutul funcţionarilor publici reglementează răspunderea disciplinară,
contravenţională, civilă şi penală, care intervine în cazul în care funcţionarii publici încalcă
îndatoririle de serviciu, cu vinovăţie.
În acest sens, se prevede că „încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a
îndatoririlor de serviciu, atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau
penală, după caz“.
1.1. Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici
Această formă a răspunderii juridice a funcţionarilor publici este prevăzută de
Statut, dar şi în unele legi speciale, pentru anumite categorii de funcţionari publici.
Definind această formă de răspundere juridică, Statutul funcţionarilor publici
prevede că „încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor
corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită
profesională şi civică prevăzute de lege, constituie abatere disciplinară şi atrage
răspunderea disciplinară a acestora“.
Sunt calificate ca abateri disciplinare nu orice încălcări ale îndatoririlor funcţionarilor
publici, ci numai acelea expres prevăzute de lege, altele putând fi calificate ca abateri
administrative, contravenţionale sau de altă natură.
Tocmai de aceea, răspunderea disciplinară există independent de celelalte forme
ale răspunderii juridice, funcţionarul public putând fi sancţionat cu sancţiuni specifice
fiecărei forme de răspundere. Ceea ce, principial, este interzis, este numai aplicarea a
două sancţiuni de aceeaşi natură juridică pentru aceeaşi faptă.
Nu împărtăşim punctul de vedere al acelor autori care precizează că răspunderea
disciplinară a funcţionarilor publici intervine chiar şi pentru faptele „necaracterizate expres
de lege ca abateri disciplinare, dar care aduc atingere încrederii publicului în funcţia pe
care o ocupă“, şi care consideră că, în categoria ilicitului disciplinar intră „atât greşeli de
serviciu“, cât şi „greşeli comise în viaţa particulară. A admite o extindere atât de mare a
domeniului ilicitului disciplinar, practic nelimitat, ar însemna, a institui o răspundere pentru
fapte pe care însuşi legiuitorul nu le-a avut în vedere a le califica drept abateri disciplinare
(deoarece, altfel, le-ar fi definit ca atare) şi a deschide câmp larg de acţiune arbitrariului şi
subiectivismului în calificarea juridică a acţiunilor şi inacţiunilor funcţionarilor publici.
Ca atare, răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege, care trebuie să
definească şi „latura obiectivă“, adică acţiunile şi inacţiunile şi, eventual, împrejurările de
timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri
disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară.
Totodată, legalitatea abaterii disciplinare presupune şi precizarea autorităţilor
competente să constate actele sau faptele ce constituie abateri disciplinare, pe cele
competente să aplice sancţiunile şi să rezolve contestaţiile şi, bineînţeles, tot legea sau
actul emis în baza legii trebuie să precizeze şi sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate,
inclusiv criteriile care sunt avute în vedere la aplicarea uneia sau alteia dintre sancţiunile
disciplinare prevăzute şi limitele acesteia.
Abaterea disciplinară este în toate cazurile o faptă concretă, care trebuie analizată
sub toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect, obiect, latură obiectivă, latură
subiectivă, sancţiune, iar normele juridice care o definesc trebuie să determine, cu
rigoarea necesară, toate aceste elemente.
Dacă ne referim la subiect, aceasta este, în toate cazurile, numai o persoană fizică
având o calitate determinată, adică este funcţionar public, parte a unui raport juridic de
2 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Editura All-Beck, Bucureşti, p. 223.
Administraþie publicã ºi asistenþã socialã