125 revista OK.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

29
„Orice sămânţă se bagă - în pământ - la
sâmbra ei”.
„Pe la Sf. Gheorghe oamenii spuneau: până
aici a fost sâmbra orzului, după aceea este sâmbra
porumbului”. (Cavadineşti, Găneşti, Comăneşti).
„I-am nimerit sâmbra” (Puricani)
„Am semănat astăzi, iar după o săptămână iar
semănăm, este altă sâmbră”. (Lupeşti)
„Porumbul trebuie semănat în sâmbra
lui” (Brădeşti).
„A venit sâmbra să dăm ovăzul”, „A venit
sâmbra porumbului”. „Am prins o sâmbră bună la
semănat”. „Când a venit o dată un bătrân şi puneam
cartofii în grădină a zis: „măcar dacă le-aţi fi nimerit
(potrivit) sâmbra” (Lungeşti)
„Sâmbră mai devreme, sâmbră mai târzie. Cea
mai bună sâmbră este cea de mijloc” (Pleşa - Bereşti)
Satele în care apare cuvântul sâmbra cu
semnificaţia de timp optim - cu unele excepţii - sunt
situate pe colinele Covurlui, extinzându-se până dincolo de
Târgu Fălciu spre judeţul Iaşi.
În partea de vest, la poalele colinelor Tutova cuvântul
a fost folosit sporadic, până aproape de Mărăşeşti. În satele
de pe malul Prutului sâmbra îşi transformă brusc sensul, cu
aproximativ 40 km distanţă de Galaţi. Adică, din sensul de
timp optim în însămânţările de primăvară, trece la cel de
asociere cu animalele de tracţiune, în vederea efectuării
muncilor agricole de primăvară.
Cele două aşezări - Folteşti şi Tuluceşti, cele mai
apropiate de Galaţi nu mai păstrează nici una din cele
două forme.
Aceleaşi transformări se produc şi pe Valea Chinejei,
vale paralelă cu prima. Aici, însă, la satul în care se produce
trecerea (de la un sens la altul), apar ambele sensuri. Este o
excepţie. În rest, satele care au folosit sensul de timp optim,
nu l-au cunoscut şi pe cel de asociere.
Cercetări mult mai reduse ca intensitate - pe care le
considerăm doar nişte sondaje - am efectuat şi în judeţele
Iaşi, Bacău, Botoşani, Suceava şi Bistriţa-Năsăud (Valea
Zagrei), dar aici nu s-a relevat sensul de timp optim. Judeţele
amintite nu şi-au epuizat însă sursele de informare.
Interesant, dar de altfel explicabil, este şi faptul că
sâmbra cu înţelesul de timp optim apare şi în satele din
partea cealaltă a Prutului, până dincolo de Kahul. Informaţiile
au fost primite mai întâi de la diverşi săteni care au locuit
acolo până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial şi
care s-au refugiat apoi în unele sate din judeţul Galaţi. În
anul 1990 am efectuat unele sondaje chiar în satele
respective. Nu putem face precizări referitoare la zona de
extindere a cuvântului în trecutul mai îndepărtat, dar
considerăm că a fost mult mai mare decât în prezent. Absenţa
acestui sens în aşezările din zonele montane constatată în
urma sondajelor noastre este explicabilă prin faptul că
ocupaţia principală a sătenilor de aici nu a fost niciodată
agricultura.
S-ar putea ca prin aceasta semnificaţie necunoscută
până acum, ce se referă la momentul cel mai potrivit pentru
semănatul seminţei, sâmbra să se apropie de cuvântul
sâmbure, de fapt tot o sămânţă, însâmburire, însâmbrire.
S-ar putea ca acest sens să nu fie prea departe nici de cel al
sâmbrei din Oaş, cunoscut ca moment – timp optim – al
organizării stânelor, a trecerii oilor la păşunat cu toate
implicaţiile respective, şi chiar al asocierilor în vederea
efectuării muncilor agricole şi în special a semănatului.
Îndrăznim astfel să credem că prin această nouă
semnificaţie, necunoscută până în prezent etimonul sâmbră
se apropie de sâmbure, recunoscut a fi autohton, şi, în
consecinţă de fondul de cuvinte geto-dacice.
Cuvântul sâmbră nu a fost adus aici de ciobani
transhumanţi. În cazul în care ar fi fost adus, el ar fi păstrat
tot sensul de tovărăşie de asociere a crescătorilor de oi în
scopul alcătuirii unei stâni pentru păşunat şi în nici un caz
pe cel de timp optim a însămânţării cerealelor.
Dacă etimonul sâmbră va fi integrat până la urmă în
fondul de cuvinte geto-dacice rămâne pe seama unor
cercetări viitoare şi, bineînţeles, a lingviştilor. Deosebit de
importantă este însă lărgirea sferei sale semantice, fapt care
îl localizează mult mai temeinic în spaţiul românesc.
Cercetate cu atenţie, satele din sud-estul Moldovei au
dezvăluit multă cultură arhaică.
În ornamentică, în scenariile şi recuzita unor obiceiuri,
transpar asemănări evidente cu elemente din cultura
strămoşilor noştri şi chiar cu elemente din culturi mai vechi,
semnalate pe aceste meleaguri.
(Legenda Imagini, din colecţia autorului: 1. Levicer în
praguri alese cu motive geomerice antropomorfe, zoomorfe
şi vegetale, putând fi identificat şi brăduţul geto-dacic,
sfârşitul secolului al XIX-lea, Corod (urzeală lână, bătaia
lână; culori naturale şi sintetice – anul 1899); 2. Corod, sf.sec.
al XIX-lea.)
Nota: 1 I.I. Russu, Etnografia românilor, Editura ştiinţifică
şi enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 383, apud, Al Rosetti, Istoria
limbii române, vol. II, Editura Ştiinţifică, 1963, p. 105.
Dunărea de Jos MMXII