125 revista OK.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

32
Luni 25.06.2012, pe o căldură
constantă, a avut loc o nouă lectură la
Cenaclul literar Oblio din cadrul Centrului
Cultural Dunărea de Jos. Florin Buzdugan,
recent premiat în cadrul Festivalului de Poezie Porni
Luceafărul...Botoşani 2012, a citit un grupaj de poezie
fără titlu. Grupajul este alcătuit din 10 secvenţe
constituind,în fapt,un poem al propriei existenţe,
sublimată şi expusă, cu o indecenţă calculată, atenţiei
cititorului: „soarele care se izbeşte de tâmplele mele,
porumbeii care-şi pigulesc aripile întoarse înăuntru,/
rănile ce îmi macină oasele.../ cerul crapă în vârful
unghiei mele, porumbeii şi marginea geamului, aripile
şi rănile mele, şi/ femeia/ de la colţ de stradă ce mi se
dă pentru un fişic de monede//... în părul tău o silenă
dansează convulsiv, fiara de hârtie şi fluturele atropos
ce stau cuminţi...// sunt omul cu o mie şi una de feţe.../
dar niciodată nu ajung să-mi dau jos a o mia una
mască.../ măştile sunt ca un pavaj pe care trebuie să
ştii să calci...// dumnezeu poartă doliu.stă într-un
parc,pe o bancă.../ mă obosesc până când ajung să
văd doliul din carnea lui dumnezeu.” Deşi asistenţa
nu a excelat la capitolul cantitate, discuţiile au
declanşat varii şi pertinente opinii, pe care cronicarul
le consideră demne de luat în seamă de către tânărul
autor. Poeziile citite constituie un pas înainte în privinţa
scriiturii; o scriere interiorizată, fermă, dar cu puţine
Florin Buzdugan
Dunărea de Jos MMXII
C R O N I C Ă D E C E N A C L U
Nr.125
elemente ce ţin de concret (A.Velea). În aceste poeme
reuşite, autorul nu este un plângăcios, nu se
lamentează; sunt prezente insuliţe de proză; ar fi cazul
ca autorul să încerce şi proză (a.g.secară). Claudia
Samoilă remarcă teme-laitmotive (bătrânul,
dumnezeu, femeie, copil) reluate din textele citite
anterior în cenaclu; poetul se joacă cu cuvintele,
reuşeşte multe secvenţe ţesute din nişte sentimente.
Alţi comentatori sesizează un sentiment vag de poezie
(!) şi note de irealitate (Ioana Tudorie); un joc de
cuvinte nereuşit (!), cu finaluri de texte obosite; o
voinţă de a şoca, dar şi fragmente reuşite: mi se dă
toată,cu toată ruşinea ei pentru o bucăţică de
pâine şi una de spasm. (Leonard Matei). Cronicarul
vede mai multe calităţi însuşite de mai tânărul poet
(„valoarea nu aşteaptă numărul anilor...”) şi anume:
acurateţea textelor (o logică interioară bine
asimilată); abilitatea în folosirea termenilor şi
noţiunilor (ce derivă dintr-o aprofundată lecturare a
operelor literare); luciditate (domnind peste cele
două). Încheiem cu o zicere profetică a poetului:
„bătrânul a zis/ e prea târziu să/ ne mai facem bagajele/
trenul deja a plecat/ printre frunze de nuc/ păsări
colindă ochii tăi înfăşuraţi în/ pânză de păianjen”.
Valeriu Valegvi
şi poate n-ai să mă crezi, dar am versurile astea în cap de atâta timp. au jucat în capul meu ca
într-o păpuşă plină cu tărâţe. mergeam. pur şi simplu îmi întindeam picioarele de-aici şi până
dincolo,
şi cuvintele astea apăreau aşa, deodată, şi ţopăiau:
şi poate n-ai să mă crezi, şi poate n-ai să mă crezi,
şi poate n-ai să te crezi…
atunci începea o luptă titanică între mine şi ele, între mine şi tine, între mine şi mine,
între mine şi Dumnezeu, care poate nu mă crede când îi spun că-l iubesc ca pe un tată, dar nu ca
pe un Dumnezeu.
de aia nu mă-ntorc acasă, nu vreau să-l trezesc. cine ştie prin ce bancă prin ce parc doarme.
(fragment din manuscrisul premiat la „Porni Luceafărul...”, ediţia 2012.)