125 revista OK.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

45
Naturile statice cu
sticle, cu peşti, cu
recipiente metalice şi de
lut ars, cu fructe şi
legume, sunt concepute
în dipticuri şi tripticuri,
dar şi în tablouri de sine
s t ă t ă t oa r e ,
individualizate. Pictorul
pune accent pe redarea
materialităţii obiectelor
şi a relaţiilor create între
acestea. Desenul este
ferm, iar coloristica
folosită pentru fundaluri
şi figurarea elementelor
compoziţionale creează
imagini tonifiante, pe
care ochiul le receptează
cu savoare („Obiectele”,
„Ceainicul de porţelan”,
„Sticlele”, „Vasele”, „Peşti”, „Ceaşca albastră”,
„Vas chinezesc”).
Mult mai numeroase decât pictura, lucrările de gravură
în lemn, desenele şi printurile alcătuiesc un ©a.g.s. cu totul alt
univers, în care realul convieţuieşte alături de suprareal,
angelicul şi seraficul alături de diabolic, teluricul alături de
celest, moralul alături de imoral, formele rotunde alături de
imagini scheletice. Nu lipseşte din multe compoziţii ale
graficii sale umorul, element cultivat cu inteligenţă şi
exprimat cu o subtilitate ce necesită urcuşuri în zonele
superioare ale spiritului. Parcurgând xilogravuri ca cele
intitulate „Harfă pentru rătăciri”, „Fecioara şi unicornul”,
„Fatuitate”, „Duioasa gorgonă”, „Dialog ipocrit”,
„Conexiuni previzibile”, „Conexiuni impuse”, „Conexiuni
incerte”, „Ambiguitate”, „Aroganţă burgheză”, „Îngeri
blocaţi”, „Idol nesigur” ş.a., ciclul „Lemn” sau printurile de
mari dimensiuni intitulate „Mesaj corupt”, „Mesaj ratat”,
„Comunicare confuză”, vom înţelege problematica de
substanţă moral-filozofică şi socială pe care artistul o
abordează, ca şi capacitatea sa de a crea echivalenţe grafice
care să-i exprime cât mai bine ideile, gândurile şi sentimentele.
Fiecare lucrare este
însoţită şi de un text ale
cărui tâlcuri sunt pline
de învăţăminte. Mihai
Mănescu narează
imagistic despre
orgoliu, ipocrizie,
deşertăciune, derapaj
sexual, lăcomie,
ambiguitate, bine şi
rău, minciună,
discernământ, mesaj
divin, incertitudinile
omului, îndoiala în
puterea credinţei,
fragilitatea fiinţei
umane etc. El compune
cu claritate, linia
desenului său este
viguroasă, expresivă,
pata neagră, distribuită
în forme diverse (rectangulare, cilindrice, prismatice,
rotunde), haşurile concură la crearea unor compoziţii
echilibrate, ieşite de sub mâna unui meşter de mare clasă.
Dan Grigorescu scria încă din 1979 că „arta lui Mihai
Mănescu se împlineşte sub semnul unei lucide metafore de
esenţă romantică. Sentimentul responsabilităţii faţă de
existenţa individului în lumea modernă dobândeşte formele
unei poezii grave, de o
copleşitoare
intensitate”. Expoziţia sa
de la Muzeul de Artă
Vizuală (curatori, Dan
Basarab Nanu şi
Gheorghe Miron;
concepţia catalogului –
Anca Tofan) este un act
de cultură de mare ţinută
artistică. Prin lucrările
expuse facem cunoştinţă
cu o lume despre care
academicianul Răzvan
Theodorescu spunea că
„este una de esenţă
superioară, unde ochiul şi gândul se însoţesc fericit într-un
echilibru ce desemnează însăşi fiinţa artistului”.
Dunărea de Jos MMXII