anexei - Consiliul Judeţean Mureş

Beaufort. Vânturile de intensitate 10 ating viteze de 88-101 km/h, iar cele de intensitate 11 ating 102-117
km/h cauzând furtuni violente. Vânturile care ating viteze mai mari de 117/km/h - intensitate 12 – sunt
numite vânturi de intensitatea uraganului.
Furtunile însoţite de descărcări electrice pot să apară şi atunci când încălzirea excesivă a uscatului
provoacă curenţi ascensionali de aer umed puternici. Furtunile cu descărcări electrice sunt cele mai obişnuite
forme de furtuni. Cercetările recente arată ca intensitatea şi durata furtunilor cresc odată cu creşterea
emisiilor de încălzire globală în atmosfera. Creşterea nivelului marilor, cauzată parţial şi de încălzirea
temperaturilor globale, intensifică stricăciunile făcute de furtuni pe coaste.
Pentru declanşarea unui uragan, temperaturile de la suprafaţa oceanelor trebuie să depăşească 80 de
grade Fahrenheit. Cu cât oceanul este mai cald, cu atât cresc posibilităţile unor furtuni mai puternice.
Uraganele cele mai distrugătoare nu numai că aduc pierderi de miliarde de dolari comunităţilor şi agenţilor
economici, dar pun şi mii de vieţi omeneşti în pericol.
3.1.9.Seceta
Seceta este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin scăderea
precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane de apă care
determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând
asupra culturilor agricole. În condiţiile lipsei precipitaţiilor, pentru un anumit interval de timp, se instalează
seceta atmosferică. Lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină uscarea profundă a solului şi instalarea
secetei pedologice. Asocierea celor două tipuri de secetă şi diminuarea resurselor subterane de apă
determină apariţia secetei agricole care duce la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole.
Seceta poate fi clasificată ca:
Secetă meteorologică când domneşte o perioadă mai lungă de timp lipsa completă a precipitaţiilor sau când
precipitaţiile cad în cantităţi foarte mici.
Secetă agricolă când există o cantitate insuficientă de apă necesară agriculturii (provenită din precipitaţii sau
ape freatice).
Secetă hidrogeologică când scade substanţial nivelul pânzei de ape freatice rezervorul de apă.
Seceta şi fenomenele asociate acesteia, respectiv aridizarea şi deşertificarea, reprezintă, după
poluare, cea de-a doua mare problemă cu care se confruntă omenirea, în ultima jumătate de secol.
Extinderea acestor fenomene distructive la nivel global este pusă în evidenţă de datele climatice care relevă
o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii, care conduc la apariţia secetei.
Permanentizarea acestui fenomen determină producerea aridizării, ca o primă fază în instalarea unui
climat secetos, iar ulterior, a deşertificării, care se recunoaşte prin scăderea drastică a disponibilităţilor de
apă, prin reducerea producţiilor culturilor agricole, a biomasei necesare ca material furajer şi a biomasei
lemnoase, precum şi prin extinderea zonelor nisipoase. Pe lângă schimbările climatice globale, accentuarea
secetelor şi deşertificării se datorează şi presiunii antropice. Avem în vedere exploatările forestiere excesive,
extinderea suprafeţelor agricole şi managementul defectuos al terenurilor, creşterea demografică rapidă şi,
nu în ultimul rând, sărăcia. La scară globală, terenurile supuse deşertificării ocupă o pătrime din totalul
suprafeţei de uscat a Terrei şi afectează circa 1 miliard de locuitori din cele peste 110 state ale lumii atinse
79