mariana gurza destine umbrite

„La mormântul unui camarad
(Vasile Plăvan)”
(II)
«Luni 23 ianuarie anul acesta a murit unul din cei mai cinstiţi şi mai iubiţi ziarişti
bucovineni: VASILE PLĂVAN. După o suferinţă grea şi neiertătoare, dar înfruntată cu
liniştea unui adevărat creştin, avocatul şi ziaristul Vasile Plăvan, întoarce lutului ce a fost
a lutului, — iar veacului celui fără sfârşit un suflet nepătat. Dumnezeu Atotputernicul
deie odihnă de rai acestui om care n-a avut parte decât de suferinţă în blânda-i trecere
prin văile de resemnare ale vieţii.
Cine l-a cunoscut personal şi cine, mai ales, a colaborat cu el, nu-i va putea uita
niciodată desinteresarea şi râvna pe care le punea în toate serviciile făcute societăţii şi
Presei româneşti din Bucovina.
Anii de muncă prestată, zi de zi, în coloanele acestui Glas al Bucovinei, — ani
grei ca povara unui munte pe sub care trebuie să răzbaţi cu condeiul muiat nu atât în
cerneală, cât mai ales în suflet şi în sânge, sunt cea mai frumoasă moştenire pe care
redactorul-şef Vasile Plăvan o lasă presei noastre provinciale.
Iar cinstea de care a dat întotdeauna dovadă, ca gazetar, ca avocat şi ca om, —
cinste izvorâtă din adâncul sufletului său nobil şi neînduplecat în faţa obicinuitelor
compromisuri, poate servi şi astăzi drept pildă tuturor câţi, schimbându-şi, după bătaia
vântului cugetele şi simţirile, uită că bunul cel mai de preţ al ziaristului este caracterul.
La 49 de ani, când alţii culeg rodul trudnicelor veri şi primăveri, Vasile Plăvan
moare cu zâmbetul celei mai senine resemnări pe buze. A debutat ca un oştean; fără a-i
cere nimănui nimic pentru scutul şi spada purtate, cu destoinicie şi tăcere, prin zgomotul
multelor lupte. Aşa i-a fost destinul. Dar Medalia Regelui Ferdinand I, cu spade pe
panglică, Crucea Comemorativă de războiu şi Coroana României, pe care le-a binemeritat
ca voluntar bucovinean în armata dezrobitoare a Neamului, îi vor fi destula recomandaţie
pe calea cu vămi de negură şi uitare ce-l despart de noi, dar nu-l mai pot despărţi de
poienele line unde odihnesc sufletele eroilor.
Vasile Plăvan lasă în urmă numai regrete. Duioşiei nemângâiate a Boabelor de
lacrimi pe care le scria, simplu şi sincer, în amintirea altor prieteni, dispăruţi şi ei, i se
adaugă, acum, lacrimile noastre. Trişti ne sunt paşii în urma sicriului care închide o inimă
de aur şi mut ne e plânsul în faţa mormântului care ne desparte de cel mai drag camarad.»
(„Glasul Bucovinei”, nr. 5535 din 26 ian. 1939)