mariana gurza destine umbrite

nădejdea că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de
foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeu nostru că nu ne-a lăsat în mâinile
vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine… Aceşti monahi crescuţi în
închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărata
dragoste de neam nu are nici o legatură cu noţiunea de naţionalism practicată de
socialismul ştiinţific şi nici dragostea de patrie nu are nimic de a face cu discursul
patriotard de partid.
Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste… ne-am iubit Biserica, patria şi
neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa
cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu apărută odată cu neamul în ea dintru
început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale erau
preluate (fără nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai bisericii şi de
o parte din elita ţării noastre. Acolo am învătat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu
nădejdea cu care evreii au făacut-o în timpul robiei; acolo am învătat cât de sfântă este
noţiunea de neam, cât de cristică este ea, şi nici un cuvânt de dispreţ, cum era pentru
comunişti şi cum este astăzi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne
batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari”.
(Părintele Iustin Pârvu)