Metodica predării fotbalului în gimnaziu - Cadre Didactice

30
b) Forţă dinamică (sau „izotonică”), când prin contracţie,
se modifică lungimea fibrelor musculare angajate în efort,
dacă fibrele se scurtează, pe baza intrării în acţiune a
muşchilor agonişti (motori), forţa dinamică este de tip
învingere iar dacă fibrele se alungesc, intrând în acţiune
muşchii antagonişti („frenatori”), forţa dinamică este de tip
cedare (regim pliometric);
c) Forţă mixtă, combinată, când pentru învingerea
rezistenţei se întâlnesc contracţiile dinamice cu cele
statice, alternând într-o succesiune diferenţiată în raport
cu natura actelor sau acţiunilor motrice.
3) În funcţie de capacitatea de efort (în relaţie cu „puterea”
individuală), forţa se clasifică în:
a) Forţă absolută (sau maximă), manifestată într-o
mişcare, independent de greutatea corporală proprie, ea
creşte odată cu mărirea greutăţii corporale;
b) Forţă relativă, care exprimă valoarea care revine în
raport cu greutatea corporală proprie, ea scade odată cu
mărirea greutăţii corporale.
4) În funcţie de modul în care se combină cu celălalte
calităţi motrice, ea poate fi:
a) Forţă în regim de viteză;
b) Forţă în regim de rezistenţă;
c) Forţă în regim de îndemânare.
Forţa este una dintre calităţile motrice importante ale elevului de
fotbal, care determină rapiditatea mişcărilor şi viteza de
deplasare, reacţie şi execuţie a acestuia şi este totodată asociată
cu îndemânarea şi rezistenţa.
În jocul de fotbal, forţa prezintă importanţă sub următoarele trei
forme de manifestare:
1) forţa generală, ce se referă îndeosebi la muşchii
trunchiului, coapsei, umerilor, spatelui şi braţelor, grupe
care participă la mişcările de lovire a mingii cu piciorul şi
cu capul, cât şi la aruncările de la margine, la
conducerea mingii şi la lupta corp la corp cu adversarul;
2) forţa de lovire a mingii necesară pentru pasele lungi şi
trasul la poartă de la distanţă;
3) forţa necesară în acţiunile de marcare a adversarului