in memoriam professori ioan constantinescu - literaturacomparata.ro

More documents

Recommendations

Info

ACTA IASSYENSIA COMPARATIONIS, 6/2008 RAŢIONAL-IRAŢIONAL / RATIONAL-IRRATIONAL / RATIONNEL-IRRATIONNEL IN MEMORIAM PROFESSORIS IOAN CONSTANTINESCU __________________________________________________________________________________ Caragiale şi deriziunea absurdului la Ioan Constant<strong>in</strong>escu La vremea când apărea studiul despre Caragiale al lui Ioan Constant<strong>in</strong>escu (I. L. Caragiale şi începuturile teatrului european modern, Bucureşti, Editura M<strong>in</strong>erva, 1974 1 ), acesta reprezenta o adevărată cotitură în exegeza despre dramaturgul român, fi<strong>in</strong>d, în acelaşi timp, unul d<strong>in</strong>tre primele studii care apropia valorile literaturii noastre, în mod corect şi cu mijloace critice pert<strong>in</strong>ente, de valorile literaturii europene. Cu un aparat critic impresionant şi cu o şti<strong>in</strong>ţă a mânuirii discursului critic ce unea rigoarea academică cu impetuozitatea criticii rebele, universitarul ieşean reuşea să propună un model care avea să impună imag<strong>in</strong>ea unui Caragiale <strong>in</strong>tegrat, conv<strong>in</strong>gător şi <strong>in</strong>teresant pentru o paradigmă culturală ce avea să unească Vestul cu Estul, sub semnul începuturilor teatrului modern. Apropi<strong>in</strong>du-l pe dramaturgul român de Jarry („păpuşile automate ale lui Caragiale şi Jarry”), Ioan Constant<strong>in</strong>escu <strong>in</strong>vocă o epocă şi consec<strong>in</strong>ţele acesteia (omul crizei, omul dezorientat, deruta valorilor, alienarea, birocratismul tiranic, denaturarea justiţiei) şi face trimitere la un text d<strong>in</strong> t<strong>in</strong>ereţe al dramaturgului, extrem de semnificativ, Cronică fantastică: „Aici este Casa Justiţiei. Ce severă faţadă! Totul respiră nepărt<strong>in</strong>irea şi oarba dreptate. Întoarceţi-vă privirile spre acel nenorocit ch<strong>in</strong>ez care soseşte asudat şi gâfâ<strong>in</strong>d cu o hârtie în mână şi năvăleşte pe scara pr<strong>in</strong>cipală a Casei Justiţiei! Îl cunosc, este bietul Pim-Pim. Nu vă uitaţi că e slab şi lihnit; era gras şi burtos acum vreo c<strong>in</strong>ci ani, când adversitatea soartei îl îmboldise să-i <strong>in</strong>tenteze un proces unui vec<strong>in</strong> care îi răpise un pui de curcă d<strong>in</strong> curte. Vedeţi-l, iese d<strong>in</strong> Casa Justiţiei! Ce tristă figură! O să fie silit bietul ch<strong>in</strong>ez să bea c<strong>in</strong>ci ceşti de ceai şi şapte doze de opiu pentru a-şi recăpăta buna umoare. Dacă nu vă este antipatică figura lui Pim-Pim şi doriţi să-l mai vedeţi, veniţi aici şi mâ<strong>in</strong>e şi-n orice zi voiţi, pe la orele astea; pentru dânsul procedarea d-ad<strong>in</strong>eauri este o sacră datorie pe care în toate dim<strong>in</strong>eţile o împl<strong>in</strong>eşte cu cea mai strictă fidelitate.” Porn<strong>in</strong>d de la acest text, universitarul român realizează un dublu act de comparativism: pe de o parte apropie acest text de cel al lui Kafka, <strong>in</strong>titulat În faţa legii, urmăr<strong>in</strong>d asemănările celor două parabole şi evidenţi<strong>in</strong>d, corect, plusul de enigmatic, de <strong>in</strong>comprehensibil, ce caracterizează proza kafkiană; pe de altă parte, <strong>in</strong>vestigând opera lui Caragiale de mai târziu, remarcă faptul că imag<strong>in</strong>ea grotesctragică a lui Pim-Pim anunţă, pr<strong>in</strong> comportamentul său de automat, personaje mult mai elaborate, acele „păpuşi mecanice” care sunt Leonida, Farfuridi, Cetăţeanul turmentat, Dandanache, Cat<strong>in</strong>datul etc. Lumea lipsită de busolă, lumea în degr<strong>in</strong>goladă, o lume care se <strong>in</strong>s<strong>in</strong>uează, formal, de la postularea lui Nietzsche potrivit căreia „Dumnezeu este mort”, impune o expresie artistică manifestă în teatru, ca şi în roman, expresie decodată de autorul studiului la nivelul metaforei carnavalului (metafora „lumii pe dos”) şi la nivelul unei aventuri a cuvântului, fără precedent, pr<strong>in</strong> proporţii şi gravitate. 1 Volum republicat postum: Iaşi, Editura Universitas XXI, 2003 22
ACTA IASSYENSIA COMPARATIONIS, 6/2008 RAŢIONAL-IRAŢIONAL / RATIONAL-IRRATIONAL / RATIONNEL-IRRATIONNEL IN MEMORIAM PROFESSORIS IOAN CONSTANTINESCU __________________________________________________________________________________ Discutând despre carnavalesc, despre luarea în deriziune la modul benign, Ioan Constant<strong>in</strong>escu trece, mai întâi, pr<strong>in</strong> etapele istorice ale acestei viziuni ce se apropie de viziunea artei în general, accentuând, în mod deosebit, perioada renascentistă, când aproape totul trecea pr<strong>in</strong>tr-un proces de carnavalizare. Mai târziu însă, observă Ioan Constant<strong>in</strong>escu, de pr<strong>in</strong> secolul XVII, „…carnavalul pierde d<strong>in</strong> importanţa şi ponderea sa în viaţa socială, carnavalizarea deven<strong>in</strong>d «o tradiţie pur literară», sau, poate mai exact, pur artistică. Unele forme carnavaleşti se mai păstrează în comedia de bâlci, în arta circului şi a paiaţeriei, în teatrul de marionete şi în diversele spectacole ale lumii moderne: music-hall-ul, comedia filmică mută, pantomima ş-a”. În Pr<strong>in</strong>cipate, în schimb, îna<strong>in</strong>te de Caragiale, carnavalescul era manifest şi îl găsim, în deosebi, la Alecsandri, în Chiriţe, în Iaşii în carnaval, în Cânticele comice. La Caragiale însă, după cum se arată, nu este vorba de o contemplare sau de o joacă a carnavalului ci de o trăire efectivă a acestei stări: farsa reprezentativă, D-ale carnavalului, este <strong>in</strong>terpretată ca o cheie a tuturor comediilor caragialeşti, confirmând ideea lumii ca spectacol, aşa cum este ea fixată de celelalte texte. Drumul spre absurd, spre reprezentarea unei lumi pe dos, alterarea, <strong>in</strong>versarea pr<strong>in</strong>cipiilor, imbecilizarea personajelor, răsplătirea viciilor, dispariţia normalităţii arată că I. L. Caragiale epuizase acest motiv încă îna<strong>in</strong>tea lui Jarry, apropi<strong>in</strong>du-se de vederi ulterioare ale lui Dürrenmatt, potrivit cărora lumii moderne îi este mai nimerit grotescul decât tragicul: „Motivul «lumii pe dos» îi permite lui Caragiale această transformare a unui tragic latent în grotesc. Funcţionalitatea motivului at<strong>in</strong>ge astfel punctul ei culm<strong>in</strong>ant în însăşi evoluţia modernă a formelor dramatice. Motivul «lumii pe dos» este încă fecund la Caragiale, dar, o dată cu el, forţat până la ultimele lui consec<strong>in</strong>ţe, motivul se epuizează. Autorul lui Ubu «repetă», în fond, la modul grotesc-apocaliptic, experienţa lui Caragiale. Ca şi în alte cazuri (fantezia verbală, masca etc.), o modalitate sau un motiv comic realizat la maximum începe să moară. Evoluţia teatrului grotesc modern de la Jarry la Ionesco şi Beckett a confirmat acest adevăr. La Caragiale începe să fie aplicabilă, chiar dacă nu în întregime, această observaţie a lui Jan Kott despre Beckett: lumea nu este răsturnată, este absurdă.” Cealaltă „aventură” studiată de Ioan Constant<strong>in</strong>escu în al patrulea capitol d<strong>in</strong> studiul său despre Caragiale priveşte funcţionalitatea cuvântului, acesta concordând sau anunţând lumea unor personaje precum Leonida sau Dandanache. Problema prostiei omeneşti, a clişeelor şi răspunsurilor mecanice (în sensul celor pr<strong>in</strong>se de Flaubert ca supliment la romanul postum Bouvard et Pécuchet), relaţiile cu automatismul vieţii burgheze, degradarea iremediabilă a mecanismului uman şi, mai cu seamă, felul în care acestea precedă structuri ale absurdului d<strong>in</strong> piesele lui Eugène Ionesco reprez<strong>in</strong>tă pistele pe care se lansează autorul. Ceea ce este esenţial priveşte natura personajelor: Ioan Constant<strong>in</strong>escu sesizează şi numeşte, def<strong>in</strong>itoriu, natura personajului caragialesc, felul în care limbajul dev<strong>in</strong>e pr<strong>in</strong>cipala formă de mecanicism, de transformare a personajului într-un automat, un posesor şi utilizator de clişee, îndepărtat def<strong>in</strong>itiv de natura limbii <strong>in</strong>iţiale şi sugerând, până la capăt, devenirea limbajului ionescian: „Acea «caricatură de limbă falsificată» – Lov<strong>in</strong>escu – a multora d<strong>in</strong>tre personajele caragialeene, forţată până la ultimele consec<strong>in</strong>ţe ale nonsensului, dev<strong>in</strong>e limba <strong>in</strong>utilizabilă d<strong>in</strong> f<strong>in</strong>alul Cântăreţei chele.” 23
Page 1 and 2: ACTA IASSYENSIA COMPARATIONIS, 6/20
Page 13: ACTA IASSYENSIA COMPARATIONIS, 6/20
Page 23: ACTA IASSYENSIA COMPARATIONIS, 6/20

in memoriam professori ioan constantinescu - literaturacomparata.ro

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?