MIOARA HAPENCIUC

Fenomene în conductele de transport pneumatic 37
B
C ′ = va G1
2
=
Constanta A ’ are o formă identică cu constanta A, din relaţia (2.60) cu
deosebirea că se înlocuieşte coeficientul de impact ξ v cu ξ f , deoarece au valori diferite.
Valoarea lui B ’ din constanta β ′ are interpretarea următoare: greutatea unei particule
singulare când se găseşte în echilibru se poate exprima prin relaţia (2.80) deoarece, în
acest caz, forţa datorită greutăţii corpului este egală cu forţa datorită presiunii
curentului de aer. Transportul vertical este posibil dacă v a >v p .
γ a
2
G1
= ⋅ Ap
⋅ψ
⋅ v p
2g
(2.80)
Timpul de accelerare se obţine din relaţia:
t
i
vm
1 −
1 vm∞
(2.81)
= − ln
α ′ vm
1 − δ ′
v
Lungimea porţiunii de accelerare se obţine prin integrarea ecuaţiei (2.79)
⎛
−α
⎞
⎜
1 − δ ′ 1 − δ ′ ⋅ e
t i
H = β ′ v −
⎟
a t
i ln
(2.82)
⎝ α ′ ⋅δ
′ 1 − δ ′
⎠
In cazul transportului pe verticală, coeficientul de impact ξ f este diferit de cel
de la transportul pe orizontală, notat ξ v . Astfel pentru grâu în conducte orizontale ξ v =
0,077, iar în conducte verticale ξ f = 0,186, când v a =30 m/s. După [2] aceşti coeficienţi
ar trebui să fie identici, dacă conductele au aceeaşi rugozitate. După alţi autori rezultă
că, la transportul pe verticală este necesar un surplus de energie pentru accelerarea
particulelor rămase în urmă la peretele conductei.
Se poate găsi legătura între coeficientul ξ v şi coeficientul λ * m , deoarece ambii
coeficienţi determină forţa rezistentă în cazul mişcării staţionare.
m∞
* 1 2
ξv
= g
λm
β
D + 2
(2.83)
v
unde
c
β =
v
v
p
a
m
O concluzie de care s-a mai amintit este faptul că, în cazul conductelor
orizontale, lungimea porţiunii de accelerare este o constantă a materialului
independentă de viteza aerului. Pentru practică este important să se determine viteza
de regim şi lungimea porţiunii de accelerare.