Rodica-Ojog Brasoveanu-Telefonul-Din-Bikini

— Care crezi că e soluţia? Demisionezi?
— Mă mai gândesc... Spune-mi, şefule, ce intenţii ai cu dama părăsită?
— Cu Yvona? Păi, din punctul nostru de vedere dosarul e închis. I-am pus la
dispoziţie informaţiile cerute, ce mai vrea? Să-i prezint condoleanţe? Un caz clasic de
giovinezza care câştigă cu scor detaşat în faţa impozantei menopauze.
— Acum faci pe cinicul, dar cine te crede? Nu-i stilul matale. Îşi coborî picioarele şi
se aplecă peste birou. După cum nu-i stilul meu să fac pe Doctorul Watson.
Patronul îşi scoase ochelarii, holbându-se.
— Ai ochi frumoşi, se ştie, râse Gogu.
— Cine-i doctorul?... cum îi zice. Tipul care a deschis cabinet de stomatologie lângă
noi? Dinţarul?
— Ăla-i Baston, las-o baltă! Vorbesc de Watson, un fraier care ridică mingea la fileu
ca să marcheze detectivi superdeştepţi, aşa ca matale.
— Ce vrei să spui?
— Că ai putea să mă asculţi şi pe mine. Nu abandona ancheta, lucrurile sunt mult mai
complicate decât par, iar sfârşitul nu-l prevăd deloc trandafiriu.
Pavelescu se lăsă pe spătar, dând din cap elucidat:
— Mă, tu vezi prea multe filme.
— Replica e răsuflată, iar eu vorbesc serios. Tot ce se întâmplă între cei trei e ciudat,
inexplicabil, neliniştitor, ameninţător.
Celălalt se miră sincer, sugând unul din braţele ochelarilor:
— Ce spui, bre? Admiţând însă că nu te înşeli, ce poţi să faci? Mai deunăzi, mi-ai zis
că nu mai ştii încotro s-o apuci, drumurile sunt închise.
— În afară de unul, sublinie Gogu.
— Care?!
Gogu îşi smuci capul şi mărul lui Adam devie spre ureche.
— Casa.
— Care casă?!
— A Alinei. Lasă-mă să bag un ochi acolo, în lipsa locatarilor.
Pavelescu se prăbuşi de uimire:
— Mă, tu eşti nebun? Asta-i violare de domiciliu! Că ne ia autorizaţia, floare la
ureche, dar e chestie de puşcărie.
Gogu râse.
— Dacă mă prind.
***
Cu câteva zile înainte de nuntă, Adrian decise:
— Chiar dacă n-am terminat, să zicem c-am terminat, altfel eu sunt terminat.
Alina îl măsură îngrijorată. Privirea aurie, tivită de genele negre şi dese, continua să
producă asupra lui Adrian acelaşi efect de vrajă.
— Ce vrei să spui? Nu te simţi bine?
— Încă bine, dar nu garantez pentru ce se va întâmpla în minutul următor. Scumpo, în
fond noi montăm o casă nouă. Nu se poate desăvârşi totul chiar de la început. Mai avem trei
zile, hai să ne distrăm, să ne odihnim, să ne facem de cap, fără treburi administrative. Era
fericit, dar livid, nervos — mai mult febril.
Alina îşi cuprinse capul între palmele mici:
— Doamne, ce m-ai speriat!... Şi eu simt nevoia să mă odihnesc. Te-ai gândit la ceva
anume?
Adrian rămăsese în extaz. „Câtă fineţe există în fetiţa asta! Ce tact! Sunt convins c-ar
fi preferat, ca orice tânără mireasă, să intre într-o casă complet pusă la punct, dar de dragul
meu, pretinde că e şi ea obosită”.
— Ce-ai zice de un dejun la iarbă verde? Un picnic?
Propunere făcută la întâmplare, numai ca să spună ceva, dar orice era preferabil
curselor năucitoare prin magazine, cuielor care mai trebuia să fie bătute, mobilelor rămase
42