Intelligence - Serviciul Român de Informaţii

Heraldica în România
Macheta originală se realizează
manual, cu respectarea culorilor şi a
În Ţarile Române, preocupările de metalelor specifice heraldicii.
ordin heraldic se întâlnesc din secolul
al XVII-lea în cronicile lui Grigore Regulile heraldice în ceea ce priveşte
Ureche (1590-1647), Miron Costin însemnele româneşti sunt riguroase.
(1633-1691), Nicolae Costin (1600-1712) Scutul are formă şi dimensiuni
şi Dimitrie Cantemir (1673-1723). standard. Figurile stemei trebuie să fie
Lucrările acestora au valorificat clare şi bine conturate, inteligibile. Nu
legenda heraldică a capului de bour, a este permisă trecerea numelui oraşului
corbului, precum şi ,,pretinsele sau al judeţului pe scut ori în afara
însemne militare ale Daciei” (doi lei acestuia.
afrontaţi).
Pe scut nu se poate afla stema ţării; de
a s e m e n e a , n u s u n t p e r m i s e
reprezentări conţinând exclusiv
elementele generale (vechile steme ale
Principatelor Române, crucea,
biserica, lupoaica capitolină, steagul
ţării etc.). Stemele localităţilor trebuie
timbrate cu o coroană murală
corespunzătoare.
În secolul următor, interesul pentru
heraldică s-a manifestat în măsura în
care aceasta a servit la alcătuirea
stemelor de familie (Sturza, Balş,
Văcărescu). Către sfârşitul perioadei
au apărut sigilii domneşti pe care erau
reprezentate, în afara stemei, şi
stemele celor 17 judeţe.
În România, stemele judeţelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor ca
semn de heraldică teritorială,
s i m b o l i z e a z ă , î n t r - o f o r m ă
concentrată, tradiţiile istorice, precum
şi realităţile economice şi social-
culturale locale, specifice fiecărei
unităţi administrativ-teritoriale.
Elaborarea proiectului stemei se face
cu respectarea strictă a normelor
ştiinţei şi artei heraldice şi a tradiţiilor
româneşti în domeniu, pe baza
metodologiei stabilite de Comisia
Naţională de Heraldică, Genealogie şi
Sigilografie a Academiei Române.
Proiectul stemei poate fi realizat de
autorităţile administraţiei publice
locale prin mijloace proprii sau de
către graficieni heraldişti abilitaţi de
Comisia Naţională.
Este semnificativ în acest sens faptul
că, după Revoluţia de la 1848, românii
d i n Tr a n s i l va n i a a u p r o p u s
autorităţilor de la Viena completarea
stemei provinciei cu un nou cartier în
care să fie reprezentat un personaj
feminin însoţit de leu şi de o acvilă,
imagine preluată de pe moneda
"Provincia Dacia" din secolul al III-
lea, în care se exprima heraldic
continuitatea daco-românilor în
vechea Dacie.
Cele mai vechi steme ale formaţiunilor
(pre)statale aflate pe teritoriul
României datează din secolul al XIIIlea,
perioadă în care ştiinţa heraldică,
precum şi răspândirea stemelor şi a
sigiliilor erau abia la începuturi.
În armorialul „Wijnbergen”, alcătuit la
sfârşitul secolului menţionat, sunt
reprezentate două steme, una atribuită
unui „Roy de Blaqui”, identificat de
către majoritatea specialiştilor de azi
ca fiind Litovoi, şi una aparţinând lui
„Roy de Blaquie”, presupus ca fiind un
“Asan”.
Semnificaţia acestora în limbaj
heraldic (în special culorile roşu şi
auriu) arată aspiraţia conducătorilor
de a stăpâni un stat independent.
martie-mai 2011 79