Educație de calitate pentru piața muncii - ARACIS

1.1. Perspectiva istorică a culturii calităţii în context european şi internaţional
Încă de la începuturile sale, în epoca medievală, universitatea 1 a fost percepută ca
o sursă de ştiinţă/cunoaştere de bună calitate, în sens de ştiinţă şi practică avansată, utilă
membrilor comunităţii, indiferent de nivelul bunăstării lor. În fapt, în secolele al XII-lea
şi al XIII-lea, în oraşe precum Bologna, Paris, Oxford, Montpellier, Padovam Salamanca.
Valladolid sau Lisabona, asociaţii de tineri urmau lecţiile unui învăţător pentru a obţine
acea cunoaştere pe care nici o şcoală formală nu o putea oferi la acea vreme. Faima
cunoştinţelor şi bunei practici a învăţătorului (profesorul de mai târziu) recunoscută în
comunitatea locală şi deseori răspândită în comunitatea mai largă constituiau o garanţie a
calităţii învăţăturilor sale. Această faimă îi determina pe învăţăcei (mai târziu recunoscuţi
de societate ca fiind studenţi) să îi urmeze lecţiile.
Partea precumpănitoare a ştiinţei istoric acumulate de societatea medievală se afla
depozitată în bibliotecile mănăstirilor sau în palatele episcopilor locali. De aceea, în
numeroase cazuri, recunoaşterea noii entităţi educaţională fie de către sfântul scaun, fie
de administraţia episcopală a constituit pentru multe secole certificarea formală
(acreditarea de astăzi) a calităţii educaţiei date de noile universităţi.
Altfel spus, la începuturile educaţiei universitare, calitatea era o dimensiune
intrinsecă a însuşi conceptului de universitate 2 . Calitatea educaţiei universitare era dată
de faima corpului profesoral şi recunoscută de autoritatea care încuviinţa funcţionarea
universităţii.
Misiunea universităţilor şi recunoaşterea publică a acestora ca furnizoare de
educaţie de bună calitate s-a schimbat semnificativ de-a lungul secolelor. În epoca
modernă, însuşi conceptul de calitate a educaţiei a cunoscut o serie de prefaceri pentru ca
universităţile să răspundă mai bine aşteptărilor tot mai variate ale membrilor societăţii în
mijlocul cărora fiinţau şi funcţionau.
De la începutul secolului al XIX-lea până spre mijlocul secolului XX, una dintre
misiunile fundamentale asumate de universităţi era aceea de a furniza elita intelectuală a
societăţii, respectiv absolvenţi bine educaţi, care să slujească în instituţiile laice şi
religioase ale vremii, precum şi în serviciile furnizate de statul modern (sănătate,
educaţie, apărare etc.).
În percepţia publică, universităţile care erau integral sprijinite financiar de către
autorităţile naţionale ofereau studenţilor lor educaţie şi instruire de calitate (altfel nu avea
sens ca statul să investească în acestea). Pe plan internaţional, primele instituţii private de
1 Termenul Universitas pare să fi fost utilizat oficial pentru prima oară într-o bulă papală din 1215,
document în care termenul este folosit cu sensul de corporaţie autonomă a profesioniştilor din domeniul
cunoaşterii, respectiv învăţători/profesori şi studenţii lor din Paris.
2 Vezi, de exemplu: Marie Laure le Foulon, Jean-Maurice de Montrémy (2008): L’Europe des universités.
Paris, Editions Gallimard, pp. 13 – 25
.
10