Educație de calitate pentru piața muncii - ARACIS

programelor de studii, atunci când standardizarea şi evaluarea externă sunt împinse
prea departe şi devin adevărate instrumente de cenzură în numele „asigurării calităţii”.
De aceea, în multe sisteme de învăţământ din statele dezvoltate, dar şi din statele
emergente, constituirea unei autorităţi fie independente, fie sub umbrela parlamentului a
fost considerată a fi o formulă mult mai potrivită pentru a asigura calitatea noilor
furnizori de educaţie universitară şi a programelor lor de studii, cu atât mai mult cu cât
aceste autorităţi nu operau cu funcţionari publici ci invitau cadre didactice din
universităţile tradiţionale şi, uneori, cu experţi universitari din afara ţării pentru a face
evaluarea academică pe baza principiilor reviziei colegiale (peer review). Autoritatea de
acreditare nu mai era percepută ca un supraveghetor extern al „intrării pe piaţă” a noului
furnizor de educaţie (market watch dog), ci ca fiind o entitate colegială care
supraveghează calitatea, dar şi consiliază pentru atingerea standardelor minime de
calitate, acceptate de toţi cei care sunt deja activi pe piaţa educaţională.
Este locul pentru a reaminti aici faptul că „şcoala” îşi îndeplineşte funcţia de
educare şi instruire a persoanelor de toate vârstele dacă, absolventul/absolventa unui
program de studii este capabil/ă să demosntreze că şi-a însuşit competenţe cognitive,
funcţional-acţionale şi alte achiziţii ale învăţării (valori, credinţe, atitudini etc.) prin care
concretizează cele patru scopuri fundamentale 6 ale educaţiei:
• ştie (cunoaşte şi înţelege), respectiv dă dovadă că are cultură generală şi de
specialitate suficient de extinsă pentru a înţelege schimbările rapide determinate
de progresul cunoaşterii ştiinţifice, de democratizarea tot mai accentuată a
accesului la cele mai recente rezultate ale cercetării ştiinţifice realizate cu
mijloacele moderne de investigare, de comunicare şi de transmitere de cunoştinţe;
• ştie să facă, respectiv să (re)acţioneze raţional şi eficient, pe baza cunoştinţelor
acumulate, la variatele circumstanţe de viaţă şi de muncă, dovedind spirit
întreprinzător şi înclinaţie de a lucra în echipă pentru soluţionarea practică a
problemelor;
• ştie să fie el însuşi / ea însăşi prin afirmarea unei atitudini oneste de autoevaluare,
de auto-cunoaştere şi de respect de sine în situaţii care presupun
iniţiativă personală şi asumare de răspunderi pentru realizarea de proiecte utile
colectivităţii în care traiesc şi muncesc;
• ştie să convieţuiască, ceea ce presupune să cunoască, să accepte şi să respecte
diversitatea din punct de vedere al istoriei, tradiţiilor, culturii şi credinţei. În
atingerea acestui scop, nu este suficientă învăţarea de limbi străine, ci promovarea
formală şi informală a comunicării interculturale, precum şi iniţierea şi
implementarea de proiecte comune, în beneficiul comunităţilor multiculturale de
la fiecare loc de muncă sau din societatea civilă.
6 Pentru o prezentare detaliată, vezi Mihai Korka: Social Cohesion and Quality – a Challenge for
European Education. În volumul:“Fourth Conference of the European Ministers of Education:
Strengthening the Common European House of Education”. Lisabona, 2000, pp. 51-78. Cele patru scopuri
ale educaţiei au fost astfel formulate pentru prima oară de Jacques Delors în al său Report to UNESCO.
Paris, 1996
14