Testamentul Zalmoxian Dacienesc - Noi Dacii

Şi nu este deloc întâmplător că, tocmai pentru Mihai Eminescu, Bunătatea (Iubirea) este
înscrisă în însăşi mecanica cerească.
Şi nu este deloc întâmplător că neamul nostru este înregistrat în istorie, în ultimele douăzeci şi
cinci de secole, atât de incomparabil cu atâtea şi atâtea popoare, care şi-au clădit istoria şi
caracterele pe gloria ascuţişului de sabie. Este vorba despre sublima trăsătură definitorie a
Neamului Dacoromân, buna cuviinţă. Omenia, bunătatea nu au fost anulate de urgiile istoriei.
Herodot, după ce ne informează că tracii, după indieni, erau cei mai numeroşi din lume,
evidenţiază că geţii sunt cei mai viteji şi drepţi dintre traci. Diodor din Sicilia evidenţiază omenia şi
buna cuviinţă a dacilor. Anonymus vorbeşte despre bunătatea din Ţara dacoromânilor condusă
de Gelu. Cronicarii noştri se întrec în a recunoaşte şi a recomanda aceste virtuţi. Petru Maior ne
îndeamnă să urmăm strămoşilor noştri în omenie şi bună cuviinţă. Pentru Eminescu, bunătatea
este înscrisă în mecanica cerească. Deci, oameni drepţi, plini de bunătate şi bună cuviinţă, timp
de douăzeci şi cinci de secole. Acestea nu aveau cum să devină definitorii pentru civilizaţia
dacoromână fără sinceritatea oficierii liturgice, fără calea dintre societatea pământească şi cea
divină.
N-am onorat pe toţi cei de până la noi cu o enciclopedie, între o sută şi două sute de volume, a
întregii creaţii spirituale a neamului nostru, păstrate pe cale orală. Numai Mioriţa s-a bucurat de
un volum care cuprinde peste nouă sute de variante – din nefericire, alte câteva sute au rămas în
afara acestui volum. Dar, acest volum are, deja, o influenţă inestimabilă în dinamica spirituală a
poporului nostru. Pe când zeci şi zeci de volume, cu toate variantele, ale tuturor genurilor,
speciilor şi subspeciilor creaţiei orale tezaurizate în prodigioasa memorie a ţăranilor noştri Când
îi vom onora pe aceşti păstrători şi creatori ai spiritualităţii dacoromâneşti cu cinstea care li se
cuvine O anume hărnicie a Institutului de folclor şi a catedrelor universitare în a edita, într-un
corp enciclopedic, întregul nostru folclor ne-ar oferi, cât mai este timp, şansa unică de a beneficia
de tainele depozitate în clasa ţărănească ce ameninţă să dispară, înainte de a i se fi cules, în
întregime, imensa bibliotecă aflată în memoria ei.
Spiritul enciclopedic, animat de profunda iubire de neam, al lui B. P. Haşdeu şi Nicolae
Densuşianu, care au lansat chestionare enciclopedice la scară naţională, prin care ne-am
recuperat o mare parte a existenţei noastre spirituale care, altfel, ar fi fost pierdută, nu a fost
preluat, nu a fost continuat. Astfel, de chestionare, lansate acum, paralel cu editarea completă a
folclorului nostru, ar fi ca un omagiu târziu, adus vrednicului nostru popor, de către intelectualii lui
de azi.
Într-o enciclopedie a folclorului dacoromân ne-am regăsi aripile niciodată frânte.
Că nu avem încă o mare enciclopedie modernă este un grav neajuns, plătit scump în toate
disciplinele tehnico-ştiinţifice şi umaniste, deoarece într-o astfel de enciclopedie s-ar găsi imediat
o serie de informaţii şi s-ar economisi, astfel, un enorm timp. Dar situaţia în care ne aflăm
înseamnă rămânerea în urma altor ţări, care au ştiut şi ştiu să preţuiască un astfel de instrument
de lucru, un adevărat computer în care se înmagazinează, la modul esenţial, rezumativ, uriaşe
informaţii.
Dar a nu avea o enciclopedie a spiritualităţii poporului nostru, atât de sigur tezaurizată în
memoria ţărănimii noastre, înseamnă a nu avea rădăcini, a nu avea energii, a nu avea idei, a nu
avea imaginaţie, a nu avea adâncimi şi înălţimi, înseamnă a trăi afectaţi de bătăile vântului,
înseamnă că puţinul pe care îl dobândim să fie, în prea mare măsură, de la alţii.
Al cui interes îl servim ne reactualizându-ne şi ne păstrând, în actualitate, întregul nostru
trecut
Şansele viitorului nostru sunt intacte în noi înşine.
Totul este să punem în funcţiune acest inestimabil computer cu spiritualitatea multimilenară a
poporului nostru, cu experienţele, izbânzile sentimentele şi ştiinţa lui, cu întregul tezaur folcloric.
Nu reuşim să ne înălţăm cu aripile parţial amputate.
Ale noastre sunt mai eficiente, mai bune decât cele de import. Le avem totdeauna la îndemână,
nu trebuie să luptăm ca să le obţinem de la alţii. Abia funcţionând deplin, la posibilităţile noastre,
importul de valori, când va fi cazul, îşi va avea rostul său.
N-am folosit decât în mică măsură tezaurul parametrilor noştri spirituali.
Îndrăznim a spune că foarte puţine popoare îşi mai au la îndemână banca păstrătoare a avuţiei
lor spirituale, pe timp de trei-patru milenii.