Testamentul Zalmoxian Dacienesc - Noi Dacii

Să ne ntoarcem după intrarea ficei de împărat în camera interzisă.
Gândul ei era mereu la carte care spuse că norocul celorlalte surori era să fie aşa de
frumos şi numai ei îi spusese că o să i se întâmple ceea ce nu se mai auzise până atunci
pe lume. Şi apoi o rodea la ficaţi călcarea poruncii tatălui lor.
Ea începu a lâncezi. Şi numai în căteva zile aşa se schimbase, încât nu o mai cunoşteai;
din rumenă şi veselă ce era, ajunse de se ofilise şi nu-i mai intra nimeni în voie. Se ferea
de a se mai juca cu surorile sale în grădină, d-a culege flori ca să le puie la cap şi d-a cânta
cu toatele când erau la furcă, ori la cusătură…
Cu cât vedea că se împlinesc întocmai cele scrise în cartea ce citise, cu atât fata
împăratului se întrista şi mai mult. Ea nu mai voia să mănânce, nu se mai gătea, nu mai
ieşea la plimbare; voia să se lase să moară mai bine, decât să ajungă de batjocura lumii.
Dară împăratul nu-i da răgaz să puie în lucrare o faptă aşa nelegiuită, ci o magâia cu fel de
fel de poveţe.
După călcarea poruncii tatălui său, a fost cuprinsă de o adâncă părere de rău. O rodea la ficaţi
călcarea poruncii. Când unui om îi pare rău de greşelile lui şi acceptă ajutorul părinţilor, întru
învătătura zalmoxiană a ascultării, are toate şansele de recuperare. Oamneii greşec, dar ferice
de acceia care ies din greşeli si se păzesc să nu mai cadă în ele.
După căsatorie, la casa soţului său, îşi aduse aminte de cuvintele tătâne-său şi începu a mai
însufleţi, plină de nădejde.
Să revenim iar la firul povestirii.
Se ne punem întrebarea dacă fata de împărat, după acest început de ascultare, a rămas în
continuare în ascultare
Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare…Vrăjitoarea îi spuse că
ştie să ghicească, să dea leacuri…
- Aşa să trăieşti, bătrânico, ia spune-mi, d-a minune, ce are bărbatu-meu de este ziua
porc şi noaptea, când doarme lângă mine, îl simţ că este om
- Ceea ce-mi spui, puica mamii, era să ţi-o spui eu mai înainte, căci nu de surda sunt
ghicitoare. Să-ţi dea mămulica leacuri care să-i taie farmecele.
- Dă-mi, zău, mămuşoară, şi ţi-oi plăti cât mi-i cere, că mi s-a urât cu el aşa.
- Ţine icea, puişorul mamei, aţa aceasta. Să nu ştie el de dânsa, că n-are leac. Să te
scoli când doarme el, binişor, şi să i-o legi de piciorul stâng, cât se poate de strâns, şi să
vezi, draga babii, că dimineaţa rămâne om. Parale nu-mi trebuie. Eu voi fi destul de plătită
când voi afla că o să scapi de aşa urgie. Mi se rup, uite, băierele inimii de milă pentru
dumneata, bobocelul mamei, şi mă căiesc, mă căiesc, cum de să nu aflu mai de dinainte,
ca să-ţi vin întru ajutor.
Fiica de împărat nu a rămas în ascultarea cea sfântă. Ceea ce a urmat în viaţa ei şi a soţului ei,
este, în mod evident, consecinţa acestei neascultări. În loc să continue să asculte de ceea ce i-a
spus tatăl său, iese din aceasta sfântă ascultare şi intră sub ascultarea unei vrăjitoare. Tatăl
simţise că fiul de împărat este sub un blestem, sub farmece, sub oarece drăcii. Acţionase pentru
activarea armurii zalmoxiene a ascultării, în sufletul fiicei sale.
Mai aveam trei zile, şi scăpam de spurcatele astea de vrăji; acum cine ştie căt voi mai
avea să port această scârboasă piele de porc.
Şi plecă în lume şi dus a fost.
Fiul de împărat conştientizase că e sub vrăji. Scârboasa piele de porc înseamnă că începuse
să-i fie silă de mizerabila viaţa pe care o ducea şi că făcea eforturi să devină un om cu un
comportamnet normal. Era sub blestem de când omorâse pe zmeul cel mic, fiind blestemat de
mama acestuia. Acum aceeaşi mamă îl mai blestemă odată, cu ajutorul fiicei de împărat. Cei
căsătoriţi ştiu că cele mai grele lovituri, soţul le primeşte de la soţie, iar soţia de la soţ. Au un corp
sufletesc comun, chiar dacă se înţeleg mai bine, sau mai puţin bine. Fiul de împărat a primit în
plin lovitura cu blestemul vrăjioarei, cu atât mai grav cu că a venit prin intermedierea şi voinţa
liberă a soţiei. Blestemul de acum era să n-aibă parte de familie. Şi blestemul şi-a atins ţinta în
plin.
Şi plecă şi ea, în căutarea soţului. Nu ştia unde să meargă. Incotro o va duce mila Domnului şi
dorul bărbatului.
Ajungând într-o cetate, porunci de-i făcu trei perechi de opinci de fier şi un toiag de oţel,
se găti de drum şi se porni în călătorie, spre a-şi găsi bărbatul.