NO. 2 / 2008 - Universitatea "Constantin Brâncuşi"

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr. 2/2008valoarea lor pragmatică, care este luată dela sine. Pe de altă parte, dezbaterile externesunt locul unde un avantaj al aplicabilităţiipoate face diferenţa. În cazul eurdiţiei luiWhitehead, fizicienii cuantici reprezintăpoate cel mai bun exemplu al unuiasemenea interes exprimat de la punctuliniţial de aplicabilitate a categoriilor luiWhitehead (cel mai recent: Shimony, Stapp,Malin, Hättich, Epperson…). Cu altecuvinte, având vedere că adepţii suntaşteptaţi să fie convinşi în special demotivele raţionale, cei din exterior seaşteaptă să fie convinşi numai demanifestarea unei diferenţe semnificativede aplicabilitate. Pentru a repeta: nu negămcă această schiţă euristică este parţial osimplificare imaginativă – ceea ce conteazăsunt consecinţele pragmatice care ar puteafi trase de aici.Până acum avem două cazurigenerale: adepţii şi cei din exterior suntconvinşi de diferite motive – dar când suntînduplecaţi? Satisfacerea inteligenţei cuivaeste un lucru, acţionarea în consecinţă estealtceva. Ce face diferenţa dintre convingereşi înduplecare? Când devine necesarăreflecţia filozofică? (Când are în modnecesar un impact asupracomportamentului?) Ar putea fi pur şisimplu când există o corelaţie între viaţafilozofului şi problemele sale raţionale şiempirice? Iată de exemplu ce declarăFlanagan:Ca să spunem simplu, atracţiafilozofului James este că este cel maibun exemplu pentru mine pe care să îlcunosc că face filozofie; nu este niciunsecret al persoanei în spatele lucrării,niciun mod de a discuta fără persoană,niciun mod de a face să se creadă căexistă un mod de a face filozofie caresă nu fie personală. 9Ipoteza euristică inspirată de citireadefiniţiei lui Whitehead a filozofieispeculative este aşadar următoarea:persuasiunea apare când se unescconvingerea empirică şi raţională, uneveniment care are loc sub vraja de a vorbiempirical side of Whitehead’s definition,the converse situation is expected. On theone hand, internal debates are often toomuch tangled to conceptual issues to reallyworry about their pragmatic cash-value,that are taken for granted. On the otherhand, external debates are the place wherean advantage in applicability can make allthe difference. In the case of Whiteheadianscholarship, quantum physicists constituteperhaps the best example of such an interestexpressed from the standpoint of theapplicability of Whitehead’s categories(most recently: Shimony, Stapp, Malin,Hättich, Epperson…). In other words,whereas insiders are expected to beconvinced mainly by rational fiddlings,outsiders are likely to be convinced only bythe manifestation of a significantdifferential in applicability. To repeat: wedo not deny that this heuristic sketch is inpart an imaginative simplification—whatmatters are the pragmatic consequences thatcould be drawn from it.So far we have two general cases:insiders and outsiders are convinced bydifferent reasons—but when are theypersuaded? Quenching one’s intelligence isone thing, acting accordingly is another.What makes the difference betweenconviction and persuasion? When does thephilosophical reflection becomenecessitating? (When does it necessarilyimpact behaviour?) Could it be simplywhen there is a total correlation between thelife of the philosopher and his/her rationaland empirical concerns? Here is forinstance what Flanagan claims:Simply put, the attraction of James thephilosopher is that he is to me the bestexample I know of a person doingphilosophy; there is no hiding theperson behind the work, no way ofdiscussing the work without theperson, no way to make believe thatthere is a way to do philosophy that isnot personal. 21The heuristic hypothesis inspired by thereading of Whitehead’s definition ofAnnals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Series Letters and Social Sciences, No. 2/200846