În ultimii douăzeci de ani s-au înregistrat progrese remarcabile în ...

Rezumat
Prezenţa scaunelor acholice a determinat diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte supravieţuirea
(p=0,007). Supravieţuirea medie estimată a fost de 22,5 luni în absenţa scaunelor acholice (scaune descrise ca normal
colorate sau numai hipocolice) şi respectiv de 13,2 luni în prezenţa scaunelor acholice. Şi aici diferenţele apar la
supravieţuiri de peste 6 luni.
Supravieţuirea funcţie de scăderea ponderală la momentul intervenţiei a arătat de asemenea diferenţe semnificative
statistic (p=0,005). Astfel supravieţuirea medie estimată pentru pacienţii fără scădere ponderală a fost de 30,5 luni faţă de
pacienţii cu scădere ponderală cu 9,5 luni.
Consumul de tutun şi alcool
Evaluarea supravieţuirii funcţie de consumul de tutun nu a arătat diferenţe semnificative statistic (p=0,9), deşi la
supravieţuiri peste 12 luni există o diferenţă estimată de câteva luni (reamintesc că design-ul studiului a presupus urmărirea
tuturor pacienţilor pentru 12 luni şi că intervalul de supravieţuire este cenzurat la această valoare). Astfel, supravieţuirea
medie estimată la pacienţii fumători a fost de 12,56 luni, iar pentru pacienţii nefumători a fost de 17,67 luni.
Evaluarea supravieţuirii funcţie de consumul de alcool nu a arătat diferenţe semnificative statistic pe întreg lotul
(p=0,39). Astfel, supravieţuirea medie estimată la pacienţii consumatori cronici de etanol a fost de 11,55 luni, iar pentru
pacienţii neconsumatori a fost de 17,8 luni.
A B
Fig. 14. Curbele de supravieţuire Kaplan-Meier consumatori vs. neconsumatori funcţie de tratamentul aplicat: A. chirurgical (p=0,8); B.
intervenţional (p=0,048).
Dacă însă evaluăm această relaţie funcţie de tipul de tratament – chirurgical vs. intervenţional – observăm că
situaţia este diferită. Pentru pacienţii trataţi chirurgical nu există diferenţe semnificative statistic (p=0,8), supravieţuirea
medie estimată la pacienţii consumatori fiind de 16,2 luni, în timp ce la cei neconsumatori a fost de 19,8 luni. Pentru
pacienţii trataţi intervenţional diferenţa este semnificativă statistic (p=0,048), supravieţuirea medie estimată la pacienţii
consumatori fiind de 4,6 luni, în timp ce la cei consumatori a fost de 9,5 luni.
Această situaţie se datorează cel mai probabil deteriorării funcţiei hepatice şi faptului că la majoritatea pacienţilor
s-a efectuat drenaj biliar extern; aşa cum am mai amintit, drenajul intern reface calea normală de curgere a bilei şi prezintă
o serie de avantaje, cel mai important fiind stimularea regenerării hepatice şi menţinerea barierei intestinale care lipsesc în
cazul drenajului biliar extern.
Stadializarea TNM
Evaluarea elementelor componente ale stadializării TNM şi respectiv a stadiului tumoral ca elemente predictive
ale supravieţuirii s-a efectuat pe grupele de tratament, chirurgical şi respectiv intervenţional.
Astfel, pentru grupul în care s-a efectuat tratament chirurgical, evaluarea extensiei loco-regionale nu a arătat
diferenţe semnificative statistic (p=0,26). Supravieţuirea medie estimată a fost de 16,4 luni pentru cazurile în T2, 23,8 luni
pentru T3 şi 7,4 luni pentru T4. Acest lucru poate fi datorat numărului mic de cazuri în T2 şi suprapunerii cu alţi factori.
Între T3 şi T4 există diferenţe semnificative statistic.
În grupul pacienţilor trataţi chirurgical, majoritatea au fost cancere de pancreas, acestea influenţând major
rezultatele. Extensia loco-regională influenţează supravieţuirea. Astfel, în cazurile rezecabile supravieţuirea medie este de
cca. 20 luni – în lotul meu 16-23 luni, cu o supravieţuire la 5 ani de cca. 20%. Pacienţii cu tumori avansate local au o
supravieţuire de 10-12 luni, cu tratament agresiv – în lotul meu 7,4 luni pentru leziuni T4 şi respectiv 18 luni pentru
cazurile cu metastaze în ganglionii regionali.
În cazurile tratate intervenţional, s-au constatat diferenţe semnificative statistic ale supravieţuirii funcţie de stadiul
T (p=0,004). Pentru cazurile stadializate T3 supravieţuirea medie estimată a fost de 17,4 luni, iar pentru T4 5 luni. Cazurile
tratate intervenţional au fost numai în T3 sau T4. Aceste calcule nu includ grupul pacienţilor cu recidive tumorale, grupul
fiind astfel restrâns la 20 de pacienţi.
Astfel, corelarea cu stadiul T al tumorii a arătat că supravieţuirea este cea mai slabă în cazul leziunilor clasificate
T4 (fig. 15A) faţă de leziunile T3. Acest trend este cel aşteptat. Dacă luăm în discuţie pacienţii cu Klatskin (lotul cel mai
numeros), stadiile T3 şi T4 reprezintă stadiile cu invazia cea mai importantă. Leziunile T3 prezintă invazie dincolo de
peretele ductal în parenchimul hepatic, vezicula biliară şi ramurile arterei hepatice sau portale unilateral. Prognosticul
acestor pacienţi este mult mai rău decât cel al pacienţilor cu leziuni T1 (supravieţuire la 5 ani 32% faţă de 69%, fără
20