explorări imagistice în diagnosticul şi tratamentul bolii parodontale

Limita examenelor radiografice clasice este legată şi de lipsa perspectivei
asupra configuraŃiei spatiale a defectelor osoase verticale, mai ales în
cazul pungilor parodontale profunde, serpiginoase, cât şi a celor profunde
cu morfologie complexa.
Tehnicile de înregistrare ale tomografiei computerizate pot fi benefice în
domeniul diagnosticării bolii paodontale. Rezultatele tomografiilor
computerizate prezintă atât o acurateŃe mai ridicată decât valorile
sondajului parodontal, în ceea ce priveşte estimarea distrucŃiei provocate
de boală, cât şi o superioritate netă în diagnostigarea zonelor de furcaŃie,
în comparaŃie cu examinările clinice realizate.
AchiziŃiile de imagine CT, au permis, atât prin reconstrucŃiile 2D cât şi
prin imaginile paraxiale oblic transversale, vizualizarea complexităŃii
zonei de furcaŃie, relaŃia acesteia cu afectarea osului alveolar mezial şi
distal, precum şi relaŃia pungilor parodontale avansate ale dinŃilor în
stadiu terminal cu formaŃiunile anatomice importante din vecinătate (
sinus maxilar, canal mandibular). Aceste aspecte au permis stabilirea unui
plan de tratament individualizat şi o abordare terapeutică conservatoare
sau chirurgicală a zonelor critice.
Una dintre limitările acestui tip de investigaŃie este cea legată de apariŃia
artefactelor induse de metale (aparate conjuncte, brackets-uri, obturaŃii
mari de amalgam etc).
Pe lângă aceasta, costul examinǎrii este ridicat şi, cel mai important,
iradierea pacientului este semnificativǎ (2, 8 mSv pentru o CT cranianǎ
comparativ cu 0, 5 mSv pentru o radiografie panoramicǎ).
Defectele osoase vestibulare şi orale, ca şi furcaŃiile la maxilar sunt mai
uşor de observat pe imaginile CT, acestea fiind dificil sau imposibil de
evaluat pe radiografia intraorală sau OPT.
Craterele osoase şi afectarea furcaŃiei au fost detectate în toate evaluările
pe CT, în condiŃiile în care nu au putut fi identificate pe imaginile
intraorale şi/sau OPT, fiind descoperite doar intraoperator.
Pe OPT, afectarea furcaŃiilor maxilare au fost greu de detectat şi
interpretat. Chiar dacă OPT au o foarte bună rezoluŃie, unii parametri cum
ar fi evaluarea calităŃii osului au fost inferiori faŃă de CT.
Luând în cosideraŃie avantajele, limitele şi riscurile celor 2 procedee (CT
şi OPT), considerăm că, în mod curent,OPT se poate utiliza cu succes
pentru elaborarea unui prognostic şi plan de tratament conservator, în
timp ce CT este util în planul de tratament chirurgical, pentru evaluarea
preoperatorie a defectelor parodontale complexe şi eventual luarea în
considerare a aplicarii unui implant, ca urmare a faptului că examenul
computer-tomografic furnizează date suplimentare, deosebit de utile mai
ales în cazul leziunilor infraosose cu morfologie complexa, asociate
eventual cu leziuni interradiculare.
62