calendarul tradiţiilor militare 2012 - Ministerul Apărării Naţionale

Militarul în societatea românească
Însemnătatea hărţii ţării pentru istoria patriei şi
neamului etc.
A murit la 6 ianuarie 1910.
GENERALUL CONSTANTIN HÎRJEU
Generalul Constantin
Hîrjeu s-a născut la
10 decembrie 1856.
După terminarea liceului
a urmat Şcoala
mili tară, pe care a
absolvit-o cu gradul
de sublocotenent
de geniu în anul
1876. Şi-a desăvârşit
pregătirea profesională
la Şcoala politehnică din
Paris şi Şcoala de aplicaţii de artilerie şi geniu
de la Fontainebleau.
Începuturile afirmării sale ştiinţifice şi
publicistice datează din anul 1884, când, ca
profesor ajutor la catedra pe care o conducea
Grigore Crăiniceanu la Şcoala specială de
artilerie şi geniu, a redactat împreună cu acesta
Cursul de fortificaţii. În anul 1903, fiind profesor
la Şcoala Superioară de Război, a întocmit
şi tipărit Cursul de fortificaţiune permanentă.
Ulterior a publicat Istoria armei geniului, tipărită
în 1902 şi distinsă de către Academia Română
în anul următor, cu premiul Năsturel-Herescu.
I-au urmat Pregătirea armatei pentru război
(două volume ce însumează peste 800 de pagini
apărute în 1905) şi Rostul cuvintelor: disciplina,
doctrina, iniţiativa (1907).
Valoarea ştiinţifică a acestei opere întinse
şi prestigiul de care autorul ei se bucura în
ţară şi peste hotare au determinat Secţia
istorică a Academiei Române să-l propună la
27 mai 1909 pe generalul Constantin Hîrjeu ca
membru corespondent. Votul exprimat cu acest
prilej i-a fost favorabil şi i-a adus o consacrare
binemeritată.
În anii 1915-1916 a tipărit, în trei volume,
valoroasa lucrare intitulată Din învăţămintele
războiului de azi. În 1921 i-au apărut două
volume de Studii şi critice militare care, analizând
Calendarul tradiţiilor militare 2011
războaiele din 1913 şi 1916-1918, efectuează în
fapt o sinteză a concepţiilor autorului cu privire la
instituţia armată şi la fenomenul război.
S-a stins din viaţă la 24 mai 1928.
GENERALUL SCARLAT PANAITESCU
Născut la 24 aprilie
1865, a absolvit Liceul
Naţional din Iaşi şi, în
anul 1885, Şcoala
militară din Bucureşti,
cu gradul de sublocotenent.
Ulterior a
fost trimis la studii în
Franţa, unde a urmat
cursurile Facultăţii de
Ştiinţe din cadrul Şcolii
Politehnice din Paris şi
apoi pe cele ale Şcolii de Aplicaţii de Artilerie
şi Geniu de la Fontainebleau.
După reîntoarcerea în ţară, în anii 1892-
1913 a funcţionat ca profesor de matematică,
fortificaţii şi topografie în învăţământul militar,
inclusiv la Şcoala Superioară de Război. În
ierarhia militară a urcat până la gradul de general
de divizie şi inspector general al geniului.
Bun comandant şi pedagog, s-a afirmat şi
ca un distins om de ştiinţă, opera sa cuprinzând
peste patruzeci de titluri. După primele scrieri
tipărite – îndeobşte cursuri de topografie
şi fortificaţii sau articole în presa periodică
militară – i-au apărut numeroase studii şi
monografii pe teme variate: Rolul României
în războiul mondial (1919), Rezerva morală a
naţiunii şi războiului. Înaltul nostru comandament
(1918), Din industria lemnului (1919), Aspecte
militare. Efemeride de război (1916-1918)
(1926), Aspecte politice (1937).
În urma propunerii Secţiei ştiinţifice, susţinută
de către generalul Grigore Crăiniceanu, la 7 iunie
1919 plenul Academiei Române, în majoritate,
a votat pentru primirea generalului Scarlat
Panaitescu în rândul membrilor corespondenţi.
În acest forum a prezentat comunicări
valoroase, un interes deosebit prezentând
Ştiinţa fortificaţiei în România de la 1868 până în
zilele noastre.
17