calendarul tradiţiilor militare 2012 - Ministerul Apărării Naţionale

SMARANDA BRĂESCU –
UN SIMBOL
AL ÎNDRĂZNELII OMENEŞTI
Smaranda Brăescu s-a
născut la 21 mai 1897, în
apropiere de Tecuci, în satul
Hânţeşti, comuna Buciumeni,
judeţul Covurlui (actualmente
judeţul Galaţi). După terminarea
şcolii primare, a urmat o şcoală
profesională de fete la Bârlad,
unde, conform propriilor
mărturisiri, la vârsta de 15 ani
a văzut pentru prima dată un
avion, pilotat de locotenentul
(viitorul general) aviator
Gheorghe Negrescu. A fost
apoi trimisă la Bucureşti, unde a
locuit la internatul azilului „Elena
Doamna” şi a studiat la Şcoala
Normală „Principesa Elisabeta”.
După terminarea Primului
Război Mondial a fost o perioadă
de timp învăţătoare în satul natal. La Tecuci a
vizitat, în 1923, aerodromul Şcolii de pilotaj, unde
sublocotenentul Dumitru Naidinescu a invitat-o
să zboare, lucru care i-a marcat implacabil
destinul şi avea să-i lege definitiv viaţa de zbor.
Între anii 1924-1929 tânăra Smaranda
Brăescu a urmat cursurile Academiei de Belle-
Arte din Bucureşti, secţia de artă decorativă si
ceramică.
În 1928, a avut loc un mare miting aviatic
la Bucureşti, la care au participat şi câţiva
paraşutişti germani, printre care şi cunoscutul
inventator de paraşute inginerul Otto Heinecke.
Acesta a invitat-o în Germania, pentru a obţine
brevetul de paraşutist. A împrumutat suma de
Colonel dr. Mircea TĂNASE
60.000 lei şi a plecat în Germania
la 1 iulie 1928. La Berlin şi-a
cumpărat o paraşută cu 40.000
lei de la firma Schröder et Co. şi,
peste numai patru zile, la 5 iulie
1928, a executat primul salt. Iată
cum descrie acest eveniment:
„Mă urc în avion. Mai erau
înăuntru dl. Heinecke, un director
din Serviciul aeronautic ger man,
dl. Peter şi doi piloţi. Pasărea de
metal se desprinde şi începe să
urce. Jos, mulţimea agita batiste,
pălării. În avion, dl. Heinecke
şi-a pierdut liniştea, e agitat. Nu
cred să fi fost emoţie, ci grija ca
încercarea să fie executată în
cele mai bune condiţiuni. Consulta
aparate, consulta piloţii şi în cele
din urmă mă consulta şi pe mine...
cu privirea. Un singur gând mă stăpânea: să
execut cu stricteţe mişcările care-mi fuseseră
recomandate... Eram la 600 m înălţime, când dl.
Heinecke îmi făcu semn să fiu gata. Îmi cerceta
aranjamentul paraşutei, pe care singură mi-o
aşezasem înaintea urcării în avion. Am ieşit pe
uşa aparatului. Era un curent puternic şi a trebuit
să mă ţin zdravăn de uşă şi să îndoi picioarele,
care îmi erau sprijinite de bară. Eram în plin
aer şi curentul sporea. Mă usturau ochii de nu-i
puteam ţine deschişi. Simţii cele două bătăi
pe umăr. Dl. Heinecke îmi dă semnalul să mă
arunc. Am tras picioarele de pe bară şi mi-am
dat drumul. Un fâlfâit ca de aripi uriaşe. Cădeam,
45