calendarul tradiţiilor militare 2012 - Ministerul Apărării Naţionale

Istorici în uniformă
alimenta speranţa oamenilor satului că din mine
va ieşi un adevărat ofiţer de carieră, categorie
respectată în satul românesc şi opusă celeia
a „ofiţerilor de paie”, improvizată de regim sub
presiunea necesităţilor şi formată din oameni
care erau sau se pretindeau „pe linie”, dar a
căror pregătire de specialitate prezenta carenţe
fundamentale; desigur, se opera şi cu generalizări
pripite, uitându-se expresia că omul poate şi
sfinţi locul. Pe invidiile crescute şi încurajate în
satul românesc, în proces de sacrificare pentru
biruinţa noului regim politic, cu proiectul său, se
adăuga şi aceasta a reuşitei unui ţăran harnic şi
gospodar, reuşită care putea pune sub semnul
întrebării ierarhii recunoscute de stare materială
şi de niveluri de pregătire intelectuală; părinţii
mei au fost ţărani cu şapte clase bine făcute.
Victima a trebuit să fiu eu; prin mine s-a dorit –
obiceiul s-a practicat amplu în epocă – lovirea
indirectă a familiei cu cinci copii, care se îndârjea
să trăiască din munca pământului. Acuzaţia era
de simpatii de dreapta avute de părinţi şi bunici,
într-o zonă în care niciun partid politic n-a fost
Calendarul tradiţiilor militare 2011
performant, după cum am înţeles mai târziu. Se
acuza, de asemenea, tendinţa de îmbogăţire,
ridicolă, dar atent monitorizată în epoca ce
năzuia la egalizarea tuturor în sărăcie, de altfel
cu reuşite parţiale. „Duşman al poporului”, eram
periculos pentru Armată şi aceasta explică,
poate, graba uriaşă cu care am fost ejectaţi
spre... viaţa civilă.
Am crezut că mor de şocul acestor capete
de acuzare complet necunoscute mie; de
durerea aferentă năruirii celui de-al doilea vis,
acela de a deveni ofiţer respectat de arme
întrunite al Armatei, „braţ înarmat al poporului”,
în limbajul de lemn al perioadei. Cred că am şi
murit un pic şi, de mai exist, miracolul s-a datorat
vârstei şi antrenamentului în evaluarea realistă a
noii situaţii din câmpul tactic... deprins în Liceul
Militar şi în Şcoala de Ofiţeri.
Se obişnuia să se acorde celui „ejectat” şi
o sancţiune pe linie UTC, ca să fie şi... pătat
politic; am primit Vot de blam cu avertisment
pentru nesinceritate faţă de organizaţia UTC.
Detaliul îl precizez cu rost şi nu ca să mă aflu în
treabă. Cititorul, inclusiv colegii mei, respectaţi
şi respectabili, acum, probabil, toţi prinşi din
urmă de vârstă, trebuie să înţeleagă proporţia
reală a loviturii primite de noi, cei trimişi în viaţa
civilă. De şase ani, se articulase ca deprindere
în mintea noastră şi ideea că adevărata împlinire
profesională este posibilă doar „în castă”, în
Armată. Scoaterea în lumea civilă a însemnat
iniţial – redau reacţii subiective şi mă feresc
să le generalizez şi pentru cei al căror sprijin
al familiei pe mai multe paliere era diferit – o
profundă derută şi un sentiment de părăsire şi
neajutorare, cu statut politic „pătat”.
Înainte de toate trebuia supravieţuit şi de
unde eram poate aşteptat şi ca un sprijin al
familiei, acum trebuia să evit a mă trasforma
în povară. Băiat cu liceu (atunci însemna
ceva...), cu armata făcută, semn de maturizare
bărbătească, aş fi putut fi o partidă de n-aş fi
fost aşa de mâhnit. În căutare de loc de muncă,
mă confruntam cu întrebarea firească, dar tot
derutantă, în legătură cu ce experienţă am.
Aceea pe care o agonisisem nu era întrebată...
31