cuprins - Pro Didactica

INCLUSIV EU- pot sprijini profesorii oferindu-se ca voluntarisau cadre de sprijin în clasă;- pot ajuta profesorii să determine care sînt intereseleelevilor pentru a se stabili scopurileeducaţiei pe termen lung şi pregătirea pentru oprofesie;- pot oferi profesorilor informaţii relative la tipul dedisciplină şi strategiile de învăţare cele mai potrivitepentru Þecare elev;- pot ajuta profesorii să identiÞce punctele forte şinevoile educative ale Þecărui copil pentru a se Þxaobiective instrucţionale pertinente.2. Rolul profesorilor în sprijinirea familiei.Aceştia:- dau familiilor dovezi documentate referitor la progresulşi succesele elevilor;- pot ajuta familiile să se implice mai mult în educaţiapropriilor copii; să determine care sînt intereseleelevilor pentru a se Þxa scopuri pe termen lung;- pot consolida deprinderile sociale ale elevilor, în aşafel încît aceştia să aibă succes şi să devină membriactivi ai comunităţii;- pot înştiinţa părinţii despre comportamentele inadecvateale elevilor, identiÞcînd împreună soluţii depreîntîmpinare a acestora;- pot localiza şi disemina date educaţionale şi comunitareimportante care sprijină familia să Þe la curentcu orice cunoştinţe necesare copiilor lor;- pot oferi o mînă de ajutor, o «ureche» pentru aasculta şi o Þgură prietenoasă pentru a sprijini oricefamilie.MODELE TEORETICE ALE PARTENERIATULUIŞCOALĂ-FAMILIEDeşi există unanimitate printre specialişti în identiÞcareaimportanţei vitale pe care o are implicarea părinţilorîn dezvoltarea intelectuală şi emoţională a copiilor,rămîne destulă incertitudine cu privire la deÞnirea şimodalităţile implicării acestora în activitatea şcolară acopiilor lor. Un studiu interesant, semnat de Epstein şicolaboratorii săi (1997), propune 6 tipuri de implicare,analizate din punct de vedere calitativ:- parenţialitatea sau calitatea de părinte;- comunicarea sau capacitatea de a comunica;- voluntariatul sau capacitatea de a acţiona ca voluntar;- învăţarea acasă;- luarea deciziilor;- colaborarea în comunitate.Alte modele fac deosebirea între grade diferite deimplicare a părinţilor. Astfel, modelul lui Rasinskişi Frederiks (1989) prezintă o ierarhie a gradelor departeneriat care cuprinde părinţii, de la cea mai slabăimplicare pînă la stadiul participării şi, în Þnal, alîmputernicirii. Un alt model (Bloom, 1992) speciÞcăcel mai profund mod de implicare – promovarea şiargumentarea (advocacy). Aceasta prevede implicareaunor grupuri de persoane care au impact direct asupraconceperii şi realizării politicilor educaţionale la nivelde unitate de învăţămînt. Modelul piramidal ierarhicpromovează împuternicirea părinţilor şi a şcolilorîn aceeaşi măsură. Combinînd elemente din modelediferite şi bazîndu-se pe abordarea ecologică a luiBronfenbrenner asupra dezvoltării familiei, precum şipe teoria lui Bandura (1986), care se referă la autoeÞcacitate(self-efÞcacity), un grup de autori (Shepard,Trimberger, McClintock, Lecklinder) elaborează unmodel ierarhic comprehensiv în 4 trepte sau niveluri:comunicarea, dezvoltarea familiei, atragerea comunităţii,advocacy. Ideea centrală pe care se focalizeazămodelul este că în relaţia de parteneriat între şcoalăşi familie are loc valoriÞcarea şi dezvoltarea competenţelorambilor factori. Fiecare nivel este deÞnit înraport cu gradul de eÞcacitate şi legat de deprinderilenecesare unei anumite categorii de activităţi. Importantpentru acest model este modul în care părinţii sîntcapabili să-şi extindă competenţele şi să le aplice încontexte adecvate.Primul nivel: Comunicarea de bazăPărinţii încep de la comunicarea de bază şi demonstrează,astfel, încredere în propriile forţe, atunci cîndîşi asumă responsabilitatea să monitorizeze progresulpropriului copil şi să informeze partenerii din şcoalădespre acesta. Pentru unii, în special pentru cei aßaţiîn situaţii de risc, a Þ în stare să se întîlnească cu unprofesor sau cu dirigintele este un pas mare care presupunecapacitatea de a-şi depăşi anumite temeri. Deaceea, este important a derula asemenea activităţi caprime contacte semniÞcative pentru părinţi şi profesori.Părinţii sînt interesaţi de îmbunătăţirea vieţii copiluluilor şi pot stabili legături cu persoane care sprijină procesulde dezvoltare a urmaşilor lor. Pentru personalulşcolii, stabilirea şi menţinerea relaţiilor de încrederecu familia trebuie să constituie punctul nodal la acestnivel, iar activităţile – o oportunitate de a demonstrarespect pentru părinţi în calitate de experţi în educaţiapropriilor copii. Comunicarea de bază constituie şipentru educatori oportunitatea de a reflecta asupramodului în care se pot stabili contactele cu familiilecopiilor din medii variate din punct de vedere culturalsau socioeconomic.Al doilea nivel: dezvoltarea familieiLa nivelul dat se demonstrează credinţele în forţeleproprii şi în propria eÞcacitate ca părinţi prinfaptul că aceştia se responsabilizează pentru proprialor dezvoltare. Dacă acceptă să înveţe cum să îşiperfecţioneze calităţile parentale şi cum să sprijinecopilul în parcursul lui instructiv-educativ, părinţii40DIMENSIUNI ŞI PARTICULARITĂŢI CARE DEFINESC PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL