o_19qjbv7qedqq17vftcv134smefa.pdf

părăsească portul în timp record, altfel el rămînea fără navă. Şi cu toate că
înţelepciunea lui de marinar îi spunea că e primejdios să poarte atîta velatură
pe o noapte ca aceea, într-o zonă plină cu bancuri de nisip şi stînci ascunse, el
porunci prins de exaltare:
— Daţi drumul terţarolelor rîndunicii trinchet şi contrazburătorilor, şi trăi
sălbatic bucuria de a fi din nou pe mare, la comandă, după atîtea zile de stat la
ancoră.
Orientă nava doar cu cîţiva inci mai mult spre babord, porunci să se desfacă
şi alte terţarole şi mînă nava fără milă.
— Domnule Cudahy, pregăteşte cuterul prova. Numai Dumnezeu ştie, dar
mai bine să-l avem pregătit cînd o sosi patronul pe punte,... şi ridică felinarul
pentru pilot
— 'Ţeles, sir!
— Uită de felinar! reveni el asupra comenzii. La ceasul ăsta de noapte nici
nu vine careva, spuse Orlov. N-am de gînd să aştept pînă se arată zorile şi nici
pînă se mişcă vreun şmecher de pilot. O s-o bag în port cu mîna mea! Avem la
bord marfă ce nu suferă întîrziere!
Cudahy se aplecă spre el şi-i şopti la ureche:
— Sir, asta-i aia? Aia după care s-a dus s-o cumpere cu greutatea ei în aur?
Ai zărit-o la faţă?
— Tule-o la prova, altfel mă şterg cu maţele tale! Şi ţine-ţi fleanca, şi
porunceşte la toţi acelaşi lucru! Cristoase Dumnezeule! Cînd ajungem la Macao,
toată lumea-i consemnată la bord!
— 'Ţeles, bunul meu căpitan, sir! spuse Cuhady rîzînd şi se îndreptă de
spinare cît era de lung, dominîndu-l pe mărunţelul la care ţinea şi pe care îl
admira atît. Ne ţinem gura-nchisă ca o scoică, pe barba Sfîntului Patrick. N-ai
teamă din partea asta.
Sări pe scara dunetei şi coborî pornind spre prova. Orlov porni să bată
puntea dunetei, întrebîndu-se ce taină o fi fost la mijloc şi ce păţise fata aceea
mică, pe care o ridicase înfăşurată în văluri Tai-Panul în braţe la bord. Îl văzu pe
chinezul îndesat Fong ce se ţinea pe urmele lui Cuhady ca un cîine supus, şi iar
se întrebă de ce fusese adus individul acela la bord pentru a fi ucenicit să înveţe
să ajungă şi el căpitan, şi de ce pusese Tai-Panul cîte un păgîn pe fiecare dintre
cliperele sale.
Aş vrea să fi zărit măcar chipul fetei, îşi spuse el. Auzi, greutatea ei în aur,
mda, aşa se vorbeşte. Aş vrea... tare aş fi vrut să nu fiu aşa cum sînt, să mă pot
şi eu uita în ochii unui om, ai unei femei şi să nu citesc silă şi să nu trebuiască
să dovedesc că sînt şi eu bărbat ca oricare altul, ba chiar mai dihai decît oricare
alt marinar. M-am săturat să tot fiu Orlov Crăcănatul, Cocoşatul. Oare de asta
m-a cuprins un fel de teamă cînd Tai-Panul mi-a spus: „În octombrie pleci spre
nord, singur”?
Privi mohorît peste balustradă, la talazurile întunecate ce zburau pe lîngă
navă. Eşti ceea ce eşti şi marea te aşteaptă. Şi eşti căpitanul celui mai minunat
492