micul-print_antoine-de-saintexupery

Cu privire la lucrurile serioase, micul prinţ avea părerile lui, foarte
deosebite de părerile oamenilor mari.
- Eu, mai zise el, am o floare, pe care o stropesc în fiecare zi. Am trei
vulcani, pe care-i curăţ în fiecare săptămână. Căci îl curaţ şi pe cel stins. Nu
se ştie niciodată. Vulcanii trag folos, după cum trage folos şi floarea mea din
faptul că eu sunt stăpânul lor. Tu însă nu le eşti de folos stelelor...
Businessmanul deschise gura, dar nu găsi nici un raspuns, iar micul
prinţ plecă.
„Oamenii mari, de bună seamă, sunt nemaipomenit de ciudaţi”, îşi
spuse el cu nevinovăţie, continuându-şi călătoria.
XIV
Cea de-a cincea planetă era cu totul neobişnuită. Era cea mai mică
dintre toate. Cuprindea numai atâta loc cât să încapă pe ea un felinar şi un
lampagiu. Micul prinţ nu izbutea să înţeleagă la ce putea fi de folos un
felinar şi-un lampagiu undeva, pe cer, pe o planetă fără case şi fără locuitori.
Cu toate acestea, îşi spuse:
„Se prea poate ca omul acesta sa fie un nerod. E totuşi mai puţin
nerod decât regele, decât vanitosul, decât businessmanul şi decât beţivul.
Munca lui măcar are o noimă. Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar
face să se mai nască o stea sau o floare. Când îşi stinge felinarul, îşi
adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasă. Cu adevărat
folositoare de vreme ce-i frumoasă.”
Când ajunse pe planetă, îl salută cuviincios pe lampagiu:
- Bună ziua. De ce-ai stins felinarul?
- Consemnul, răspunse lampagiul. Bună dimineaţa.
- Cum aşa consemnul?