micul-print_antoine-de-saintexupery

Numai că, iată, se petrece un lucru nemaipomenit. Botniţei pe care i-
am desenat-o micului prinţ, am uitat să-i adaug legătoarea de piele. N-o fi
putut s-o pună niciodată la botul oii lui. Şi-atunci, mă-ntreb: „Oare ce s-a
petrecut acolo? Se prea poate ca oaia să fi mâncat floarea...”
Uneori îmi spune: „De bună seamă, nu! Micul prinţ, în fiecare
noapte, îşi închide floarea sub clopotu-i de sticlă şi păzeşte bine oaia...”
Atunci sunt fericit. Şi stelele, toate, râd încetişor.
Alteori îmi spun: „Te mai fură câteodată gândul şi-i de-ajuns! A uitat,
într-o seară, de clopotul de sticlă, ori poate oaia, peste noapte, a ieşit din
lada ei pe nesimţite...” Şi-atunci toţi clopoţeii se preschimbă-n lacrimi!...
Totul, acolo, e învăluit într-o adâncă taină. Pentru voi, care de asemeni
îl iubiţi pe micul prinţ, ca şi pentru mine, nimic în univers nu mai rămâne
cum a fost, de vreme ce undeva, acolo, nu se ştie unde, o oaie, pe care n-o
cunoaştem, a mâncat, ori ba, un trandafir...
Uitaţi-vă la cer. Întrebaţi-vă: oare oaia a mâncat, ori ba, floarea? Şi
veţi vedea cum totul e altfel... Şi nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe
niciodată că lucrul acesta e atât de preţios.
Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasă şi cea mai tristă
privelişte din lume. E aceeaşi privelişte pe care aţi văzut-o şi cu două pagini
mai înainte, dar eu am desenat-o încă o dată, ca să v-o arăt mai bine. În
locul acesta micul prinţ s-a ivit pe Pământ, apoi a dispărut.
Uitaţi-vă atent la priveliştea aceasta, astfel încât să fiţi siguri că o
veţi recunoaşte dacă într-o bună zi veţi călători prin Africa, în pustiu. Şi
dacă veţi ajunge să treceţi şi pe acolo, vă rog din suflet, nu vă grăbiţi,
zăboviţi puţin în dreptul stelei. Şi-atunci, dacă vine la voi un copil, dacă
râde, dacă are păr de aur, dacă nu răspunde când e întrebat, veţi ghici
desigur cine e. Aşa că fiţi buni! Nu mă lăsaţi să fiu atât de trist: scrieţi-mi
deîndată că s-a-ntors...