Occidentul romanesc 92 octombrie 2018

20 OCTOMBRIE
2018
Opinii
„Regele a murit.
Trăiască Regele!”
Regalişti vs monarhişti
Nunta princiară de la Sinaia
a Prinţului Nicolae cu aleasa
inimii, Alina, a readus în discuţie
lupta dintre două tabere
care în aparenţă slujesc acelaşi
ideal: MONARHIA.
Ambele tabere sunt în conflict.
Rădăcina comună e adânc
ancorată în istoria României.
Carol I a desă vârşit România
modernă. Aici toţi sunt de
acord. Societatea românească
e scindată mai mult ca oricând
în istorie. Aşa de ceva vreme
şi cea monarhică. Dacă în bătălia
#rezist vs conservatori
se cunosc sursele exogene, în
lupta internă dintre fostele divizii
ale Regelui au mai rămas
câteva bastioane, care greu ar
mai putea răsturna Republica,
deloc măreaţă vatră.
Poate că nu aş fi reluat subiectul
regalişti vs monarhişti
dacă nu s-ar fi publicat pe surse
informaţia potrivit căreia
preşedintele statului, Klaus
Iohannis, ar fi cerut amânarea
prezentării Rezoluţiei
Parlamentului European împotriva
României până după
a doua săptămână a lunii curente,
când va susţine un discurs
în plenul Parlamentului
European, reunit la S trasbourg,
despre viitorul Uniunii
Europene, ţara noastră urmând
să asigure de la 1 ianuarie preşedinţia
UE.
Pentru a înţelege poate ar
trebui să recitim încă o dată.
Preşedintele nu luptă pentru
patria sa, amână doar lovitura
pentru noiembrie. În ce ţară
europeană un şef de stat este
de acord ca statul său să fie
disecat şi chiuretat de obstetricienii
globalismului marxist,
cu agendele sectoriale ale subculturilor
create de Şcoala de
la Frankfurt? Niciunde.
Poate de aceea mulţi români
zdraveni la cap se gândesc la
Regele „apărător de ţară“ ca
la o soluţie de recalibrare a
statului. Poate mai sunt cititori
care îşi aduc aminte momentul
în care ambasadorul Marii
Britanii a întârziat şase minute
la audienţa solicitată lui Carol
l. S-a aşezat, iar în secunda următoare
Regele românilor s-a
ridicat şi i-a spus franc: „Audienţa
s-a încheiat. România
n-are timp să aştepte“. Şi n-a
aşteptat. I-a dat o lecţie trimisului
celui mai puternic monarh
al Europei.
Astăzi, când ambasadoarele
lovesc cu tocurile şi impun legi
precum în sovieticele vremuri
ucazurile, e practic de neimaginat
o astfel de atitudine.
Toţi şefii de stat stau preş faţă
de liderii europeni. Atunci se
rediscută despre revenirea la
Monarhie. Atunci când românilor
le e greu cu măreaţa
republică există unii care se
gândesc că o întoarcere în timp
ar fi de fapt o repoziţionare a
viitorului.
Dar când şi monarhiştii sunt
divizaţi, ce mai e de făcut?
Regaliştii sunt cei care ţin cu o
anumită persoană care e la un
timp, la un moment dat, sus pe
o poziţie. Monarhiştilor nu le
pasă de persoana care conduce
Casa Regală, ei sunt dedicaţi
proiectului şi consideră că forma
de guvernământ e mai importantă
decât fondul disputei
între cine e mai tânăr şi cine e
mai bătrân, e bine să încerci cu
un Rege sau cu o Regină, dacă
tot s-au schimbat vremurile.
Promotorii cauzei monarhice
s-au divizat în cel puţin
două grupări: una a monarhiştilor
şi alta a regaliştilor.
Prima grupare luptă pentru
reinstaurarea Monarhiei constituţionale,
indiferent de
Casa Regală – fie cea actuală,
românească, fie britanică sau
de Hohenzollern-Sigmaringen
sau chiar spaniolă –, iar cea
de-a doua, pitită sub sintagma
„nu comentăm deciziile
R egelui“, e maliţioasă la adresa
celeilalte, mult mai vocală.
Un regalist susține un monarh
anume, ca șef al statului
pentru un anumit regat, sau
drepturile unei anume dinastii.
În abstract, face parte din
curentul regalist. Regalismul
este diferit de monarhism. Cel
din urmă pledează pentru un
sistem monarhic de guvernare,
dar nu neapărat pentru un
anumit monarh, conform literaturii
de specialitate. Cel mai
adesea, regalismul este termenul
aplicat unui susținător
al unui regim răsturnat de
curând, care luptă într-o republică
pentru revenirea la vechea
formă de stat. În Marea
Britanie, astăzi, termenul „regalist“
este aproape imposibil
de distins de „monarhist“, pentru
că Regina Elisabeta nu are
niciun rival semnificativ care
să aibă pretenţie la tron. Pe de
altă parte, în Franţa secolului
al XIX-lea regalistul era considerat
legitimistul, bonapartistul
sau orleanistul, în fond ei
fiind monarhişti.
În România de azi, monarhiştii
sunt mai vocali, iar
regaliştii – mai tăcuţi. Dacă
cei din prima categorie îşi
exprimă public ideile şi luptă
pentru convingerea majorităţii
de supremaţia Monarhiei constituţionale
ca formă de stat,
regaliştii nu ies din cuvântul
Casei Regale, chiar dacă mesajele
apar prin diferiţi reprezentanţi
mai legitimi sau mai
puţin recunoscuţi ca voci dezinteresate.
„Regele a murit.
Trăiască Regele!” e deviza
monarhiştilor.
O nuntă de poveste
Dacă ar exista o competiţie
internaţională a ratărilor,
România ar fi campioană mondială.
Nunta Prinţului Nicolae
al României cu Alina Binder
putea fi una regală, dacă membrii
familiei sale n-ar fi avut
impoliteţea de a refuza invitaţia
de a le fi alături mirilor.
Televiziunile româneşti au
prezentat magia unei sărbători.
A unei comuniuni a României
profunde, a acelei părţi frumoase
care ştie să se bucure
de un eveniment unic al vremurilor
de astăzi.
Speriată că Nicolae poate
să dea prea tare muzica la petrecerea
de la Casino, Mătuşa
Margareta a preferat liniştea
Cimitirului Eroilor Români
din Soultzmatt, aflat în Alsacia.
Eschiva ca formă de atitudine
e mai mult decât dispreţ. De-a
dreptul mitocănie.
Cu o săptămână înainte
de Referendumul pentru familia
tradiţională, Custodele
Coroanei şi soţul său, principe
consort, cărora li s-a adăugat
şi Elena, mama tânărului cununat,
au ales să transmită
românilor că ei preferă familia
netradiţională. Oricărui creştin
îi e greu să priceapă de ce
mama nu a participat la nunta
fiului său.
La ortodocşi, şi nu numai,
nunta, la fel ca botezul sau
înmormântarea, e prilej de iertare,
bucurie și împăcare. Obiceiul
ăsta nu se practică, din
păcate, şi în Casa Custodelui
Coroanei.
Întrebat dacă mirii pot face
fotografiile de nuntă în interiorul
Castelului Peleş, ASR
Radu, într-o maliţiozitate dusă
spre morbiditate, i-a spus funcţionarului
din palat că Principele
Nicolae a murit acum 70 de ani
şi nu mai poate face poze. Există
Dumnezeu! Aşa cum există
onoare, politeţe şi suveranitate.
Mai are oare Margareta ceva
maiestuos? Se mai poate vorbi
despre o familie model pentru
România? Plecarea Regelui a
întristat multă lume şi pentru
că nu are urmaşi tineri. Unul
era iubit de oameni şi l-au înlăturat.
L-au târât prin tribunale.
Nu l-au lăsat să-şi vadă bunicul
pe patul de moarte. Cât
cinism şi câtă les majestate?
Nunta de la Sinaia putea
pune România din nou pe micile
ecrane ale lumii. Guvernul
nu s-a implicat, aşa cum solicitasem
în repetatele mele apariţii
TV, familia regală a avut
sictir. Capotul mamei ieşită
din baie rămâne figura iconică
a deranjului stârnit de un copil
pe care i l-a dat Dumnezeu
să-l crească, să-l iubească şi
să-l preţuiască. A preferat să-şi
etaleze, prin lipsă, răutatea. A
rămas impasibilă, probabil dependentă
de solda surorii celei
mari, cea care se îngrijeşte de
tonusul financiar al celorlalte
surori.
Irina, „penala“, a revenit în
ţară la înmormântarea tatălui.
Privitorii au remarcat tandreţea
Margaretei cu ea, dar şi
sacoul gata să explodeze al lui
Bull-Cop, soţul acesteia.
Recent, Regatul Unit al
Marii Britanii a mai capitalizat
1,5 miliarde de lire sterline în
PIB din nunta prinţului nărăvaş
Harry cu starul hollywoodian
Megan Markle. Patru
miliarde de telespectatori nu
şi-au mai adus aminte de obscenităţile
micului prinţ rebel,
nici de uniforma SS pe care a
îmbrăcat-o la o petrecere.
Englezii, familia regală britanică
au trecut cu vederea,
considerându-le ale tinereţii
valuri. N-a fost pedepsit, ci
din contră, cinstit cu onoruri de
stat, cu cununi regale şi cu biserica
iluştrilor regi ai Angliei.
Pentru ce a fost pedepsit de familie
Prinţul atât de iubit de români?
Poate nu vom afla niciodată.
Amintirea zilei de ieri, cu
prinţese, prinţi, conţi, viconţi,
o lume de poveste, va dăinui
în memoria colectivă aşa cum
au dăinuit şi vrednicele nunţi
de altădată. Poporul şi-a iubit
mereu reprezentanţii Dinastiei.
Prinţul Nicolae, cu figura sa
blândă, Alina, cu frumoasa rochie
cu motive tradiţionale şi
zâmbetul ca o binecuvântare,
au luminat viaţa unei Românii
căzute în depresie, din factorii
exogeni, care o macină zi de
zi. Cel puţin o zi. O zi cu har,
o dumnezeiască evlavie, prin
grija lui Calinic şi frumuseţea
tinerilor miri, a strălucit în
toamna care a început.
Putea fi o nuntă regală de
rezonanţă. N-a fost să fie.
Însă bucuria de pe feţele celor
prezenţi, unii veniţi special
pentru acest eveniment
de peste Ocean, impresionează
încă. Din psihologia
socială se ştie că oamenii
simpli empatizează cu victimele.
L-au făcut o victimă,
din prea multă cucută şi venin,
pentru a-i deschide profilul
asemănător bunicului
şi stră-străbunicului. Mulţi
îl aseamănă cu Ferdinand.
Cel loial.
Nicolae are sânge domnesc.
Niciun ucaz nu-i poate lua
moştenirea genetică. Asta nu
pricep cei care se cred nemuritori.
Sau atât de puternică e
Pădurea şi în Casa Regelui?
Prinţul şi Alina au dat, prin
eleganţă, o replică de viaţă
butaforiei regale care preferă
cimitirul jocului şi horei româneşti.
Aşa cum am mai spus,
prin voia lui Calinic, nunta i-a
încoronat pe miri, prin grija lui
Dumnezeu. Cel puţin pe durata
cununiei, tinerii însurăţei
au fost cinstiți așa cum erau
cinstiți împărații, în sensul
strict canonic al încoronării.
Chiar dacă Mătuşa n-a deferecat
cheile Coroanei, preoţii
Bisericii Sfântul Ilie din Sinaia
au adus nu una, ci două cununi
de mărire. Întru Dumnezeu.
Cinstire. Pentru mulţi a fost o
nuntă de poveste. Au adormit
visând prinţi, prinţese, regi, regine.
Ce mai contează că unii
s-au ofticat?
Material publicat în
libertatea.ro
Autor: Marius Ghilezan
Foto: getty images