Eminesciana

12 Eminesciana Nr.14, 2019
Dramatis Personae la festivalul
Journées de Théâtre Scolaire Francophone Piano di Sorrento e
Sant'Agnello, 2019
On peut rire de tout, mais pas avec n'importe qui...
(Pierre Desproges)
În perioada 26 februarie - 1 martie 2019 am avut ocazia
să particip la festivalul de teatru francofon Journées de Théâtre
Scolaire Francophone, Piano di Sorrento e Sant'Agnello,
alături de trupa Dramatis personae a Colegiului Național
„Mihai Eminescu” Baia Mare, coordonată de distinsul profesor
de limba franceză, Nicolae Weisz. La această ediție au
participat elevii Emma Baltos, Callista Birta, Anamaria Lazăr,
Victor Nicoară, Raluca Zubașcu, cărora li s-a alăturat Dragoș
Bodiș, fost membru al trupei, actualmente student la
Teatrologie. De-a lungul anilor, piesele trupei au fost mereu surprinzătoare prin originalitatea viziunii, prin
punerea în scenă, dar mai ales prin modul în care talentul actoricesc al elevilor era valorizat la maxim, făcându-i
nu doar să învețe mai cu drag franceza, dar și să fie mult mai atenți la propria lor formare, la traseul lor ulterior,
atât profesional, cât și uman.
Festivalul reunește trupe de liceeni și le oferă acestora ocazia de a-și juca spectacolele în limba franceză,
în fața unui public internațional, precum și de a participa la ateliere de teatru în limba franceză. Inițiat de o
distinsă doamnă, Anna Rossini, fostă judecătoare cu studii de drept făcute în Franța, festivalul este organizat de
o pariziancă, Nicole Depalleville, cu concursul mai multor instituții și asociații locale, naționale sau
internaționale. Din mărturisile coordonatorului am aflat că trupa Dramatis personae a mai participat la alte șase
ediții și de fiecare dată a fost primită cordial, bine apreciată de
organizatori și de public. Spectacolul din acest an este un colaj,
intitulat À la carte, după texte sketch de Pierre Desproges, o creație
colectivă a profesorului, în colaborare cu elevii. Șapte momente
distincte se înlănțuie, cu mici pauze de rigoare - în care actorii
interacționează cu publicul, într-un decor dinamic, adaptat
nevoilor fiecărei situații, trecând prin ipostaze diverse ale condiției
umane, legând realitatea obiectivă de lumea interioară, dar și de
mit, pentru a reda o viziune tragi-comică, burlescă asupra vieții,
fapt care a determinat juriul să le acorde
Prix du burlesque tout en finesse et en
maîtrise. Este remarcabilă mobilitatea
cu care elevii-actori au reușit să treacă
de la un rol la altul, de la un costum la altul, de la o stare la alta, pentru a ajunge în
final să interacționeze cu spectatorii, reali și imaginari, punând în discuție însăși
condiția actorului și rolul teatrului în societate. Fără public, teatrul își pierde rațiunea
de a fi. El există în măsura în care are cui transmite mesajul pe care și-l propune.
Profesorul Nicolae Weisz a făcut, cu această ocazie, un succint bilanț al
existenței trupei: „25 de ani de DRAMATIS PERSONAE. Aproape 200 de
reprezentaţii. Aproape 100 de festivaluri internaţionale de teatru liceal francofon în
peste 10 ţări, 17 actori profesionişti, de la un singur liceu care nu are clase de teatru.
Ultimul festival, cel din februarie de la Piano di Sorrento (Italia) a dat (desigur, metaforic) „certificate” de actor amator
de talent unor tineri aspiranţi la gloria rară de reprezentant al României peste fruntariile ţării. Ca de atâtea ori,
adolescenţii din trupa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” ne-au făcut cinste nouă tuturor şi au demonstrat că
generaţia de azi e alcătuită din tineri (şi din tineri, mulţi tineri) pe care putem paria, pe care ne putem pune nădejdea. În
spatele spectacolului cu care s-au prezentat pe scena teatrului San Giuseppe din Sant' Agnello stau ore multe de repetiţii,
de incertitudini, de şovăieli, de neîncredere în forţele proprii, transformate cu trudă în licăriri de optimism, de bucurie şi
apoi în explozii de entuziasm, chiar lacrimi de bucurie şi mândrie.
E reconfortant pentru cei din generaţia mea să vezi atâta seriozitate (pentru că, da, teatrul presupune în primul
rând seriozitate), dăruire de sine (am avut într-un sfârşit de săptămână şi repetiţii de 9 ore!), de dorinţă de a fi la înălţimea
propriilor aspiraţii, de depăşire a unor limite ce păreau de neatins.
Sunt mândru şi de actuala mea trupă (la fel ca de toate celelalte).
„The show must go on”, cum ar zice francezii care vorbesc englezeşte.”