occidentul romanesc nr 109 - martie 2020

08 MARTIE
2020
Tradiţii
Mărțișorul,
de la talisman
la industrie
Debutul calendaristic al
primăverii româneşti este
marcat de mărţişor, o tradiţie
cu origini străvechi, ce a devenit,
în timpurile moderne,
o adevărată industrie sezonieră.
An de an, timp de aproape
două săptămâni, tarabele
stradale şi magazinele sunt
invadate de diverse obiecte
legate cu şnur alb-roşu ce
aşteaptă să fie dăruite doamnelor
şi domnişoarelor.
Despre sărbătoarea mărțișorului
se crede că ar avea
origini în vremea Imperiului
Roman, când sosirea anului
nou era celebrată în prima
zi de primăvară din luna lui
Martie. Numeroase legende
şi superstiţii însoţesc naşterea
acestui obicei, care se
întâlneşte în toată România,
în Republica Moldova, dar
şi în teritoriile învecinate
locuite de români sau aromâni
(obiceiuri similare mai
sunt în Bulgaria, A lbania şi
Macedonia). Astfel, o legendă
susţine că însăşi Baba Dochia,
umblând cu oile prin pădure şi
torcând lâna din furcă, a găsit
un bănuţ pe care l-a legat cu
un fir şi acesta ar fi fost primul
mărţişor (fiindcă întâmplarea
s-a petrecut în data de
1 Martie).
În vremurile de demult,
mărţişorul era un talisman:
mamele legau, la gâtul sau
la mâna copiilor, un şnur
(din două fire răsucite, alb
şi negru sau alb şi roşu) de
care prindeau o monedă (de
obicei, de argint), cu scopul
de a le purta noroc pe toată
durata anului, dar şi pentru a
fi sănătoşi şi curaţi ca argintul.
Copiii purtau talismanul
timp de 12 zile, apoi îl legau
de ramura unui pom tânăr.
Dacă pomului îi mergea
bine în anul respectiv, însemna
că şi copilului îi va
merge bine în viaţă. Combinaţia
celor două culori în
şnurul mărţişorului semnifica
biruinţa vieţii asupra morţii,
a sănătăţii asupra bolii, dar
şi unitatea contrariilor: vară
- iarnă, căldură - frig, fertilitate
- sterilitate, lumină - întuneric.
Alte tradiții ale zilei de
1 Martie, documentate de-a
lungul timpului, sunt: ca fetele
tinere să se spele pe faţă
cu apă din neaua zilei, ca să
fie tot anul frumoase; ca fiecărui
pom roditor să îi fie legat
un fir de aţă roşie, ca să
facă multe fructe; ca bănuţul
purtat la gât să fie scos numai
când e lună plină, iar cu el să
se cumpere caş dulce şi vin
roşu, pentru ca fetele să aibă
pielea albă precum caşul şi să
fie rumene ca vinul.
Una dintre superstiţiile zilei
de 1 Martie este că, dacă
vremea e frumoasă, va fi o
primăvară luminoasă şi caldă.
O alta este că, dacă cineva
îşi pune o dorinţă când leagă
mărţişorul (purtat la gât) de
un pom fructifer, această dorinţă
sigur se va îndeplini. În
unele zone din Transilvania,
mărţişoarele se atârnau şi
de uşi, ferestre sau chiar de
coarnele animalelor din bătătură,
deoarece se considera
că vor speria duhurile rele.
În vremurile vechi,
mărțișorul se dăruia deopotrivă
copiilor şi tinerilor, fete
şi băieţi. În timp, a devenit
preponderent un cadou dăruit
femeilor de către bărbaţi, dar
şi de către copii mamelor ori
rudelor apropiate de sex feminin
(există şi excepţii, în
unele zone geografice, unde
şi fetele dau mărţişoare băieţilor).
Dacă, demult, el se
purta cel puţin 12 zile (sau
până când se vedeau semnele
clare de biruinţă ale primăverii
– cântatul cucului, sosirea
berzelor sau a rândunelelor),
acum se poartă cel mult pe
durata „Babelor” (adică din
1 până în 9 martie).
De la simplul şnur alb –
negru sau alb – roşu şi de la
bănuţul de argint am ajuns
să avem mărţişoare de orice
fel: figurine, coşari, balerine,
buburuze, fluturi, flori, broşe,
animale, potcoave, trifoi cu
patru foi şi multe, multe altele.
Totul poate deveni mărţişor,
cu condiţia să poarte
şnurul alb – roşu. Industria
mărţişoarelor, deşi sezonieră,
a explodat în ultimii 20 de
ani, mai cu seamă, iar produsele
ieftine au invadat tarabele
comercianţilor. Kitsch-ul
a ajuns să domine oferta de
mărţişoare şi căutarea unui
mărţişor frumos, elegant,
simplu (ori deosebit) a devenit
o adevărată aventură.
Există și mărțișoare create
de artişti plastici sau de artişti
populari, care sunt, de regulă,
unicat sau produse în serie
limitată şi care au costuri pe
măsură – dar reprezintă un
cadou inedit. În ultimii ani, în
România au început să prindă
curaj micii producători de
mărţişoare lucrate de mână,
astfel că târgurile de profil
(dedicate artizanatului) aduc
în faţa publicului o ofertă
colorată de mărţişoare cusute
de mână, pictate de mână,
tricotate, croşetate, desenate,
modelate din lut, mărţişoare
cu mesaj civic sau cu mesaje
umoristice şi, mai nou,
mărţişoare din hârtie, care
se pot planta: practic, fiecare
„mărţişor” conţine o sămânţă
care, plantată şi îngrijită,
va da naştere unei plante sau
chiar unui copac.
Însă, dacă purtarea
mărțișorului avea o anumită
simbolistică, în vremurile
de demult, industrializarea
modernă a obiceiului a golit
sărbătoarea de sens (cu precădere
în mediul urban, dar
nici mediul rural nu a scăpat
neatins), astfel că în prezent
prea puţină lume mai ştie ce
reprezentă mărțișorul și de
ce îl purtăm. Acum, dorinţa
de a epata prin purtarea unui
obiect luxos (şi, de regulă,
lucios), scump, a înlocuit
simplitatea bănuţului de argint;
în cel mai fericit caz,
mărţişoarele sunt păstrate în
vreo cutie de bijuterii după ce
le trece vremea şi tot mai rar
vedem şnururi alb – roşii pe
ramurile pomilor fructiferi.
O mare parte dintre aceste
obiecte ajunge la gunoi. Cu
toate acestea, primăvară de
primăvară, goana după mărţişoare
este un mecanism
social inevitabil. Noi vă invităm
să faceţi o incursiune
în lumea amintirilor, printre
mărţişoare vechi de 20 – 30
de ani, cu ajutorul fotografiilor
de mai jos!
Autor: Camelia Jula
Foto: Laura Mateescu