allen-carr-in-sfarsit-nefumator

Allen Carr
În sfârşit nefumãtor
La 15 ani devenisem un fanatic al fitnessului. Sportul era viaŃa mea şi mă simŃeam plin
de vigoare şi de încredere în mine însumi. Dacă mi-ar fi spus cineva pe atunci că o să fumez
cândva o sută de Ńigări pe zi, aş fi pus pariu pe orice că nu se va întâmpla aşa ceva.
La vârsta de 40 de ani devenisem dependent fizic şi mental de Ńigară. Ajunsesem în
stadiul în care nu puteam face sau gândi nici cel mai banal lucru fără să aprind mai întâi oŃigară.
La majoritatea fumătorilor, nevoia de Ńigară e declanşată de actele normative ale vieŃii, cum ar fi
vorbitul la telefon ori o întâlnire cu prietenii. Eu nu puteam nici să schimb canalul de televiziune
sau să înlocuiesc un bec ars fără să-mi aprind mai întâi o Ńigară.
Ştiam că fumatul mă ucide. Nu mă puteam autoamăgi. Dar ce nu pot înŃelege până azi
este cum de nu-mi dădeam seama ce mi se întâmplă în plan mental. Adevărul era chiar acolo,
exact sub nasul meu. Lucrul cel mai ridicol este că majoritatea fumătorilor au iluzia, într-un
moment sau altul al vieŃii, că le place Ńigara. Eu n-am avut niciodată această iluzie. Fumam
pentru că aveam impresia că mă ajută să mă concentrez şi că îmi destinde nervii. Acum, când
sunt nefumător, nu-mi vine să cred că am putut trăi aşa. E ca şi cum m-am trezit dintr-un
coşmar. Nicotina e un drog, iar simŃurile îŃi sunt drogate – gustul, mirosul. Partea cea mai rea a
fumatului nu este prejudiciul adus sănătăŃii sau buzunarului, ci pervertirea mentală. Te foloseşti
de orice scuză plauzibilă ca să fumezi în continuare.
łin minte că la un moment dat, nereuşind să renunŃ la Ńigară, am trecut la pipă, cu
speranŃa că e mai puŃin nocivă şi că doza mea zilnică de nicotină se va micşora.
Anumite tutunuri de pipă sunt infecte. Aroma lor poate fi plăcută, dar când le fumezi e
groaznic. Îmi amintesc că vreo trei luni m-a durut vârful limbii de parcă aveam un abces. În
căuşul pipei se adună o zeamă maronie. Din când în cănd, ridici fără să vrei pipa deasupra
orizontalei şi, înainte să-Ńi dai seama ce se întâmplă, înghiŃi zeama aceea scârboasă. De regulă îŃi
vine să verşi – şi nu-Ńi mai pasă în compania cui te afli.
Mi-a luat trei luni ca să mă deprind cu pipa. Ce nu înŃeleg însă este cum de nu m-am
întrebat, în aceste trei luni, de ce mă supuneam unei asemenea torturi.
Fireşte, o dată ce s-au deprins cu pipa, fumătorii de pipă par cei mai mulŃumiŃi oameni
din lume. Majoritatea sunt convinşi că fumează fiindcă le place pipa. Dar de ce au trebuit să se
străduiască atâta ca să le placă, de vreme ce erau absolut fericiŃi fără ea?
Răspunsul e următorul: o dată ce ai devenit dependent de nicotină, spălarea creierului se
amplifică. Subconştientul ştie că micul monstru trebuie hrănit – şi nimic altceva nu e lăsat să
pătrundă în minte. Aşa cum am mai spus, ceea ce-i face pe oameni să fumeze în continuare este
frica, frica de senzaŃia aceea de gol şi de nesiguranŃă pe care o ai când opreşti alimentarea cu
nicotină. Faptul că nu eşti conştient de frică nu înseamnă că ea nu există. Nu trebuie s-o înŃelegi
– la fel cum pisica nu trebuie să înŃeleagă unde se află conductele de apă caldă de sub podea.
38