manual-religie-v-akademos

Cuvânt de început
„Pentru bine-credinciosul
popor român
de pretutindeni, pentru
cârmuitorii țării noastre,
(…) pentru cei ce
călătoresc pe uscat, pe
ape și prin aer, pentru
cei bolnavi, pentru cei
ce se ostenesc, pentru
cei robiți și pentru mântuirea
lor, Domnului să
ne rugăm.”
(din Ectenia Mare)
Dicționar
har = dar, ajutor spiritual
acordat de Dumnezeu
omului;
lepră = boală contagioasă
cronică a pielii;
a milui = a dărui, a se
arăta milostiv;
seamăn = cel care e la fel
cu cineva, aproapele
cuiva, om.
PROFETII ,
ILIE SI ,
ELISEI
Ajutorul oferit semenilor
Sfânta Scriptură ne vorbește despre ajutorul pe care oamenii
sunt chemați să-l ofere semenilor. În primele pagini ale
Vechiului Testament, citim că Dumnezeu l-a creat pe
Adam și a zis: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor
potrivit pentru el” (Facerea 2, 18). Cel mai bun ajutor pentru acesta
a fost Eva, o persoană asemenea lui. Astfel, de la bun început,
Dumnezeu i-a creat pe oameni spre a fi de ajutor unii altora.
Apoi, în repetate rânduri, Domnul învață: „Faceți dreptate
adevărată și purtați-vă fiecare cu bunătate și îndurare față de
fratele său; nu apăsați pe văduvă, pe orfan, pe străin și pe cel
sărman” (Zaharia 7, 9-10). Împlinirea acestui îndemn dovedește că
fapta bună sau ajutorul oferit semenilor este o formă de exprimare
a credinței și a iubirii față de Dumnezeu.
Prin fapte bune, dragostea de Dumnezeu devine iubire față
de semeni: iubirea părinților, a colegilor și a celorlalți oameni.
Ajutorul oferit părinților este bineplăcut Domnului, după cum
îndeamnă a cincea poruncă a Decalogului. Acest lucru presupune
ascultarea și respectarea sfaturilor, împlinirea sarcinilor ce revin în
cadrul familiei sau progresul la învățătură.
Colegii sunt persoane cu care interacționăm aproape zilnic.
Sunt cei din partea cărora primim și cărora le oferim adesea ajutor.
De la împrumutarea unui stilou până la oferirea unui sfat bun,
ajutorul poate lua nenumărate forme. Este bine ca bunăvoința față
de colegi să fie extinsă la toți oamenii, pentru că fiecare, cunoscut
sau mai puțin cunoscut, poartă în el chipul lui Dumnezeu.
64