Allen Carr - Greutatea ideala

metoda mea de a renunţa la fumat ştiu deja că sistemele moderne de
comunicare au avut un rol important în manipularea fumătorilor.
Influenţa s-a manifestat în aproape toate aspectele vieţii noastre. Să
privim câteva exemple evidente de spălare a creierului. Atunci când vorbim
despre un hamster, în general ne gândim la o creatură mică şi drăgălaşă,
acoperită de blană, de mărimea unui şobolan. De fapt, singura diferenţă
notabilă dintre un hamster şi un şobolan este lungimea cozii. Majoritatea
oamenilor se vor arăta bucuroşi să mângâie un hamster, dar simpla apariţie a
unui şoarece – ca să nu mai vorbim de un şobolan! -Într-o încăpere aglomerată
va provoca în mod sigur panică. Imaginea pe care au creat-o filmele de la
Holywood este aceea a unor femei care ţipă şi sar pe cea mai apropiată masă, în
vreme ce domnii care le însoţesc rămân nemişcaţi şi se amuză pe seama
gesturilor caraghioase ale însoţitoarelor. În realitate, instinctul le dictează
bărbaţilor să se urce şi ei pe masă. Problema este că, fiind manipulaţi, am
ajuns să credem că teama de dragoni, ca să nu mai vorbim de nişte bieţi
şoareci, denotă lipsa bărbăţiei, aşa că ne prefacem că aceste animale nu ne
produc nici un disconfort. Fratele cel Mare ştie mai bine.
Oare de ce avem păreri diferite despre două fiinţe foarte asemănătoare,
indiferent dacă suntem bărbaţi sau femei? Oare ideile noastre sunt
fundamentate? Câţi oameni cunoaşteţi care să fi fost muşcaţi sau măcar
atacaţi de un şobolan? Aceste idei se bazează pe faptul că, încă de la naştere,
am fost educaţi să asociem şobolanii cu pericolul unei boli. Ciuma bubonică,
Flautul fermecat din Hamelin, O mie nouă sute optzeci şi patru a lui George
Orwell. E drept că ciuma bubonică s-a răspândit cu ajutorul şobolanului negru,
care a dispărut ca urmare a apariţiei altei specii, şobolanul cenuşiu. La fel de
adevărat e că oamenii care cresc şobolani ca animale de casă sau cei care îi
folosesc în scopuri experimentale îi consideră animale curate, plăcute şi
deosebit de inteligente.
Oare părerile noastre despre animale nu sunt rod al manipulării? De ce
considerăm că şerpii sunt animale rele şi respingătoare? Aţi văzut vreodată
unul în libertate, aţi atins sau aţi fost muşcat de vreunul?
De ce credem că urşii koala sunt nişte animale atât de drăguţe şi
simpatice? Chiar credeţi că nu sunt plini de purici sau că nu sunt capabili să
vă muşte de deget ca orice alt animal sălbatic?
Să vedem cum funcţionează spălarea creierului în materie de alimente.
Creveţii şi langustele sunt considerate nişte delicatese – cel puţin aşa văd eu
lucrurile. Dacă e să ne luăm după aspect, acestea nu diferă foarte mult de
scorpioni. Sincer să fiu, n-am fost niciodată tentat să mănânc un scorpion – nu
că s-ar fi ivit o asemenea ocazie, iar dacă aş fi avut-o, nu cred că aş fi reuşit săl
înghit fără să vomit. O să spuneţi: „Asta fiindcă e otrăvitor.” Părţi otrăvitoare
există în majoritatea lucrurilor pe care le mâncăm, doar că pe acestea le
evităm. E posibil ca scorpionii să aibă un gust îngrozitor? Se poate şi asta. E la
fel de posibil să aibă un gust grozav. Nu cred ca gustul să aibă vreo importanţă,
fiindcă eu tot aş vomita!
Credeţi că aţi putea mânca un vierme gras, zemos şi viu fără să vomitaţi?
Cu toate acestea, multe creaturi, printre care se numără şi milioane de oameni,