Allen Carr - Greutatea ideala

Apoi am descoperit Originea speciilor a lui Darwin şi teoria Big Bangului.
Lucrurile începeau să capete sens. Îndoiala şi neclarităţile au dispărut peste
noapte. Nu mai exista Dumnezeu. Din „supa primordială” care a rezultat din
Big Bang au apărut nişte creaturi miraculoase, unicelulare, asemănătoare unor
amibe, care, printr-un proces de evoluţie şi selecţie naturală, s-au dezvoltat pe
parcursul a trei miliarde de ani în fiinţe cu trupuri omeneşti, incredibil de
sofisticate.
Am avut atunci impresia că trăiesc un moment de extraordinară
iluminare. De fapt, acela a fost momentul în care mintea mi s-a închis, şi aşa a
rămas cea mai mare parte a vieţii mele. Aşa cum unii oameni refuză să
înţeleagă că există nenumărate contradicţii în învăţăturile religioase, tocmai
pentru că nu pot accepta ideea că nu există Dumnezeu, la fel şi eu am rămas
fidel conceptelor de evoluţie şi selecţie naturală, fiindcă nu eram de acord cu
teoria că există Dumnezeu.
Am deschis subiectul legat de religie. O serie de binevoitori m-au sfătuit
să nu o fac dacă nu vreau să pierd o parte din cititori. Le înţeleg perfect
intenţia. Ateii ar putea crede că „Allen vrea să mă convingă să cred în Creator şi
să mă îndemne să pierd din greutate fiindcă Cel Atotputernic îşi doreşte ca eu
să fiu slab şi sănătos”. Aş vrea să clarificăm acest aspect. Nu am de gând să vă
cer să vă bizuiţi pe credinţă, ci pe un adevăr care nu poate fi tăgăduit, un
adevăr valabil, indiferent dacă credeţi sau nu în Dumnezeu. Aceia dintre voi
care cred în cel Atotputernic se gândesc probabil că eu am să le pun la îndoială
credinţa sau că am făcut-o deja – nimic mai departe de adevăr.
Oare universul a fost creat de o formă de inteligenţă pe care o numim în
mod generic Dumnezeu sau este rezultatul unei simple coincidenţe? Există
oameni care privesc evoluţia şi selecţia naturală drept alternative la teoria
creaţiei, la fel cum am făcut şi eu cândva. Mă întreb cum am putut fi atât de
naiv. M-am mândrit ani de-a rândul cu mintea mea logică, analitică, de expert
contabil. Adevărul e că mintea mea era ca o scoică uriaşă. Refuzasem să cred
că există un Creator, fiindcă nu mă puteam bizui pe credinţă – aveam nevoie de
dovezi. Mă întreb cum de am fost atât de orb, când eram în permanenţă
înconjurat de dovezi.
Imaginaţi-vă că sunteţi primul om care ajunge pe Lună. În mijlocul
decorului natural compus din stânci şi pietriş, străluceşte un inel cu diamante.
Vă gândiţi cumva: „Ce coincidenţă, un inel cu diamante s-a format din haos?”
sau mai degrabă vă întrebaţi: „Cum naiba a ajuns aici un inel cu diamante?” E
drept că un inel cu diamante nu e un obiect extrem de sofisticat, aşa că nu ar fi
imposibil să ne închipuim că s-ar fi putut forma în mod natural.
Dacă aţi fi descoperit în nisip un Rolls Royce nou-nouţ, v-aţi fi îndoit
măcar o clipă că a fost creat de o fiinţă inteligentă? Credeţi că un obiect atât de
complex şi de sofisticat cum este un Rolls Royce ar fi putut să apară din
întâmplare? Doar un mare neghiob ar putea crede aşa ceva.
Atâta vreme cât vă vine greu să credeţi că un Rolls Royce ar putea ajunge
din întâmplare pe Lună, în loc să fie creaţia unei fiinţe inteligente, cât de dificil
v-ar fi să acceptaţi ideea că o maşinărie care este de un milion de ori mai