introducere - Gr.T. Popa

Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa” IASI 

Facultatea de Medicina Dentara 

Manifestari orale in bolile cu etiologie virala 

rezumat 

Indrumator stiintific Doctorand 

Prof. Dr. RADU VATAMAN Dr. TABARCEA ION

Rezumat 

INTRODUCERE 

Introducere 

În activitatea zilnică profesională, medicul dentist este confruntat cu o largă 

paletă de afecţiuni ale cavităţii orale, cele mai frecvente fiind legate de apariţia şi 

complicaţiile cariilor şi a parodontopatiilor (145, 178). Uneori, însă, pot apărea şi unele 

mai puţin obişnuite, care pot reflecta îmbolnăviri grave ale întregului organism, 

constituind primele semne ale prezenței lor şi pe care medicul dentist trebuie să le 

recunoască şi să adopte o atitudine corespunzătoare. Nerespectarea unor norme bine 

stabilite în acest sens poate avea urmări grave asupra sănătăţii generale a bolnavului, 

uneori putând fi chiar fatale (190). 

Printre acestea trebuie menţionate, în mod cert, cele legate de manifestările orale 

cu etiologie virală, care, în ultima perioadă de timp, au devenit din ce în ce mai 

frecvente şi mai răspândite, referindu-ne în mod special la gripă şi la SIDA (166, 173). 

Faptul că, uneori, primele semne pot apărea la nivelul cavităţii orale, conferă 

medicului dentist o responsabilitate crescută în a orienta pacientul, fie către un tratament 

adecvat, fie a-l îndruma către un serviciu medical de specialitate (165). 

Multe din aceste afecţiuni sunt tratate cu indiferență de către pacient, ele nefiind 

la început prea dureroase, dar, prin evoluţia lor în timp, devin mult mai greu de tratat 

sau pot contribui la apariţia unor complicaţii foarte serioase. 

Structura mucoasei bucale este rezistentă, dinamică, are o bogată vascularizaţie 

ce-i asigură o bună troficitate, dar poate suferi unele modificări, atât în stări fiziologice 

(menstre, sarcina), cât şi în cazul unor îmbolnăviri de etiologie microbiană, virală, 

micotică, sau în cazul unor maladii generate de intoxicaţii profesionale, stări alergice, 

carențe vitaminice, tulburări hematologice, autoimune, endocrinopatii, etc. (2, 18, 38, 

39, 179) 

În acest cadru general, modificările mucoasei orale provocate de infecţiile virale 

ocupă un loc important, bine stabilit în patologia orală, domeniu în care medicul dentist 

trebuie să fie documentat, sa aibă cunoştinţele necesare pentru a putea fi preventiv, 

eficient în implementarea celor mai corecte măsuri terapeutice în cabinetul dentar sau în 

colaborare cu specialiştii în boli contagioase (189). 

Desigur, mucoasa orală poate fi infectată cu specii virale diferite, care produc, la 

acest nivel, modificări clinico-patologice distincte pentru fiecare din ele, dar uneori, 

semnele şi simptomele provocate trebuie interpretate numai în urma unor teste de 

laborator, mai ales atunci când diagnosticul diferenţial se impune a fi făcut şi cu alte 

maladii neinfecţioase, cu tablou clinic asemănător. 

Modul de manifestare orală a infecţiilor virale poate varia de la un organism la 

altul, în funcţie de puterea de reacţie a fiecăruia împotriva agenţilor agresivi. 

2

Rezumat 

Introducere 

Este insa incontestabil faptul ca, în toate țările lumii, infecţiile virale sunt în 

creştere şi, din păcate, apar noi specii, care pun în pericol sănătatea populaţiei. 

Nu vom putea aborda exhaustiv acest subiect, dar vom încerca, în cuprinsul 

tezei, sa ne referim la acele forme de infecţii virale mai des întâlnite în cabinetele de 

medicină dentară, care trebuie bine cunoscute de către orice medic dentist, pentru a 

putea interveni în timp util şi eficient, respectând cu rigoare principiile profilactice şi 

terapeutice corecte. 

Cercetările realizate atât în cabinetul dentar privat, cât şi în colaborare cu 

specialişti din secţiile de boli contagioase ale spitalelor din Suceava, Botoşani şi Piatra- 

Neamţ şi cu unele laboratoare de investigaţii, pe o perioadă lungă de timp, au dus la 

rezultate care au permis desprinderea unei serii de concluzii pertinente, utile pentru 

orice practician, care poate întâlni la un moment dat asemenea cazuri clinice. Toate 

acestea, susţinute de o documentare profundă şi actuala privind tema abordată, precum 

şi de studii statistice de mare acurateţe, realizate de specialişti în domeniu, au contribuit 

la elaborarea acestei lucrări, cu caracter de cercetare ştiinţifică, în speranţa ca va putea 

oferi un sprijin real şi eficient celor care, în practica cotidiană, se confruntă cu situaţii 

asemănătoare celor descrise în această lucrare. 

3

Rezumat 

Capitolul II. As pe c te g e n e ra le priv in d c o m po rta m e n tul e tic a l m e d ic ului d e n tis t 

în fa ţa un o r m a n ife s tări o ra le în c a d rul b o lilo r tra n s m is ib ile 

Capitolul I 

MANIFESTÃRI ORALE ÎN BOLILE 

TRANSMISIBILE CU INCIDENȚÃ CRESCUTÃ 

Examinarea cavităţii bucale este o parte integrantă din fiecare examen clinic. 

Imunitatea mucoaselor joacă un rol foarte important de protecţie împotriva 

viruşilor şi a altor agenţi infecţioşi prezenţi la nivelul tractului gastro-intestinal, al 

ochilor, al mucoasei ano-genitale sau la nivelul tractului respirator. 

Mucoasa asociată ţesutului limfoid joacă un rol în protecţia împotriva infecţiilor 

virale cu excepţia celor care intră în organism prin intermediul insectelor (de exemplu: 

febră de la un ţânţar sau de rabie de la un câine) sau o injecţie sau transfuzie (de 

exemplu, cu HIV, hepatita B). În aceste cazuri imunitatea joacă un rol important. (1, 25) 

Imunitatea periferică este în primul rând controlată de către măduva osoasă, 

nodulii limfatici şi splină. Ambele sisteme implicate în imunitate pot fi împărţite în 

înnăscute şi adaptive. Imunitatea înnăscută oferă un răspuns rapid la un nou antigen şi 

stabileşte în următoarea etapă un răspuns adaptiv. 

Imunitatea adaptivă a organismului este un antigen specific implicat în 

recuperarea după boală, oferind astfel protecţie împotriva reinfectării. 

Măsurile de prevenţie în sănătate joacă un rol important în prevenirea afectării 

sistemului imunitar, ce poate fi semnificativ afectat de organisme infecţioase. 

Astfel sunt imperios necesare o serie de măsuri care să includă atitudini simple 

precum igiena, utilizarea de măşti, mănuşi şi prezervative, testarea sângelui etc (235). 

Încă din 1797 vaccinurile au jucat un rol important în prevenirea infecţiei virale / 

bolii virale. Interesant este faptul că unele vaccinuri sunt împotriva infecţiei mucoaselor 

ce apar la locul de muncă, atunci când se administrează fie prin injecţie directă, fie sub 

formă de picături. De exemplu, sunt disponibile pentru gripă, vaccinuri intranasale, pe 

cale orală sau injectabile (32). 

Calea de administrare a vaccinurilor este critică pentru inducerea răspunsului 

imun al mucoaselor şi, de asemenea, joacă un rol adjuvant important. 

Recent, în Statele Unite au fost aprobate pentru administrare două vaccinuri, 

RotaTeq şi Gardasil, ce imprimă stimularea imunităţii mucoaselor. RotaTeq este un 

4

Rezumat 



vaccin pentavalent cu administrare orală pentru prevenirea infecţiei cu rotavirus, ce 

cauzează gastroenterita severă infantilă în întreaga lume. 

Gardasil este un quadrivalent (injectabil) vaccin aprobat pentru prevenirea 

infecţiei cu human papiloma virus (HPV) tipurile 16 şi 18, cele mai importante cauze 

ale cancerului de col uterin la nivel mondial, precum şi de prevenire a HPV tipurile 6 şi 

11 (34), cauzele care conduc la condyloma acuminata.(108, 199). 

Cel de-al treilea vaccin recent aprobat este Zostavax care va fi utilizat pentru 

prevenirea de herpes Zoster şi nevralgia postherpetică (198). Prin urmare, acest vaccin 

nu se va utiliza în sens clasic, ca vaccin profilactic, ci, mai degrabă va fi acordat pentru 

a preveni reapariţia manifestărilor (104, 105, 174) clinice ale virusului care a infectat 

pacientul. 

În viitorul apropiat vaccinurile vor fi proiectate în condiţii de siguranţă pentru 

stimularea imunităţii mucoaselor şi pot include noi acţiuni terapeutice, precum şi 

vaccinuri profilactice. 

SARCOMUL KAPOSI 

Sarcomul KAPOSI este o leziune malignă multifocală cu origine în celulele 

endoteliale. 

Se cunosc 3 forme de tumori: 

� Sarcomul KAPOSI clasic 

� Sarcomul KAPOSI african 

� Sarcomul KAPOSI în cadrul sindromului de imunodeficienţă dobândită 

(SIDA). (9) 

Din punct de vedere etiologic sunt enumeraţi factori variaţi care ar putea avea un 

oarecare rol în apariţia acestor tipuri de tumori incluzând: 

� predispoziţia genetică 

� infecţii (în special virale) 

� factori de mediu din diferite zone geografice 

� tulburări imunitare ce scad imunocompetenţa în cadrul sindromului de 

imunodeficienţă dobândită, HIV nu reprezintă cauza directă a apariţiei 

sarcomului Kaposi. Virusul stimulează doar factorul de creştere ce determină 

proliferarea celulelor tumorale (). 

Manifestările clinice în cele 3 forme sunt diferite: 

Sarcomul Kaposi clasic apare mai frecvent la persoanele în vârstă (în special la 

bărbaţi) din bazinul mediteranean. 

Interesează predilect tegumentul extremităţilor inferioare sub forma unor noduli 

de culoare roşie-brună nedureroşi. 

Leziunile orale sunt rar întâlnite. Evoluţia este îndelungată, iar prognosticul este 

relativ bun. 

Sarcomul Kaposi african se consideră a fi endemic şi poate apare atât la copii cât 

şi la adulţi. Afectează în principal tegumentul, ganglionii și, rareori, mucoasa orală. 

Evoluează lent şi are prognostic bun. 

5

Rezumat 



Sarcomul Kaposi asociat sindroamelor de imunodeficienţă şi, în special, SIDA, 

apare cam la 1/3 din pacienţi, îndeosebi la homosexuali. Leziunile tegumentare nu sunt 

limitate la extremităţi şi sunt multifocale. Mucoasa orală, viscerele şi ganglionii, sunt 

frecvent interesaţi (9). 

Evoluţia clinică este rapidă şi agresivă, iar prognosticul este deosebit de grav. 

Rata medie de supravieţuire este sub doi ani. 

La nivelul cavităţii orale, leziunile apar cam la 50% din pacienţii infectaţi cu 

HIV şi se localizează în special pe palatul dur, gingie şi mucoasa jugală. Se 

caracterizează prin trei stadii evolutive (7, 152). 

Iniţial, leziunile se prezintă ca papule de culoare roşie, asimptomatice. Ulterior, 

acestea îşi măresc dimensiunile şi capătă aspectul unor plăci cu o nuanţă roşiealbăstruie. 

În stadiile avansate, sarcomul apare sub forma unor leziuni exofitice, 

nodulare, de culoare albastru-violacee ce se pot ulcera antrenând disconfort, sângerare şi 

durere. 

Sarcomul Kaposi poate coexista şi cu alte afecţiuni întâlnite la aceşti pacienţi: 

- candidoză 

- leucoplazia păroasă 

- afecţiuni parodontale 

- xerostomie 

Examenul biopsie este necesar pentru stabilirea diagnosticului de certitudine, 

deşi, în contextul afecţiunii de bază şi a aspectului clinic caracteristic, biopsia este 

adeseori o formalitate. 

Diagnosticul diferenţial include, dat fiind aspectul clinic, (26): 

- eritroplazia 

- hemangioamele 

- melanomul 

- granulomul piogenic (în localizări gingivale). 

Tratamentul este paleativ şi constă în radio şi chimioterapie. Când leziunile sunt 

limitate, se poate apela la tratament chirurgical (68, 84). 

I.1. AFECŢIUNI ASOCIATE CU DISFUNCŢII IMUNOLOGICE 

ULCERAŢII AFTOASE 

Aftele recidivante constituie leziunile ulcerative cele mai frecvente ale mucoasei 

orale, fiind întâlnite în populaţie cu o frecvenţa de 20 - 60%. Pot apare la orice vârstă, 

dar sunt întâlnite cu o incidenţă crescută la femei şi adulţii tineri. 

Cauza exactă rămâne încă necunoscută, dar există un număr de factori etiologici 

incriminaţi cum ar fi: 

a. factori nutriţionali (deficitul în Fe, în vitamina B 12 , acid folic) 

b. ereditatea 

c. infecţiile virale (cu un virus asemănător cu herpes simplex) sau bacteriene 

(în mod special Streptococus sanguis, Streptococus mitis) (16, 31, 209, 225) 

d. afecţiuni gastrointestinale 

6

Rezumat 



Factorii favorizanţi cei mai importanţi sunt: 

- traumatismele minore 

- tulburările endocrine 

- stresul emoţional 

- alergiile alimentare (nuci, alune, ciocolata, gluten. miere) 

La femei leziunea poate recidiva periodic, cu câteva zile înaintea ciclului. 

În patogenia aftelor recidivante şi a sindromului Behcet studii recente sugerează 

un proces imunopatologic, implicând activitatea citologică mediată celular ca răspuns la 

Ag HLA sau la Ag străine (220, 222). 

Aftele recidivante au fost clasificate în 3 varietăţi, după criterii clinice (în raport 

cu dimensiunea şi evoluţia clinică): 

� Afte banale (minore) 

� Afte gigante (majore) 

� Ulceraţii aftoase herpetiforme (aftoza miliară) 

Aftele minore constituie forma cea mai frecvent întâlnită a maladiei. Leziunile 

sunt mici şi apar predilect pe mucoasa necheratinizată. 

Se întâlnesc atât la bărbaţi cât şi la femei, mai ales în a 2-a şi a 3-a decadă a 

vieţii, dar, în egală măsură, pot apare la toate vârstele. 

Apariţia aftelor şi, respectiv, a ulceraţiilor este precedată adesea cu 24-48 ore 

înainte de senzaţii de arsură, parestezii şi hiperestezii. 

Clinic, ulceraţiile sunt: 

- mici (2−6mm în diametru); 

- ovale sau rotunde; 

- foarte dureroase, acoperite cu pseudomembrane alb-gălbui de ţesut 

necrotic; 

- bine circumscrise, înconjurate de un discret halou eritematos, 

caracteristic. 

Deosebit de important pentru diagnostic este faptul că leziunile nu sunt 

precedate de o fază veziculară. Leziunile: 

- pot fi unice sau multiple; 

- persistă 5-8 zile şi se vindecă spontan, progresiv, fără a lăsa cicatrici 

(maximum 10-14 zile); 

- recidivează obişnuit la intervale de 1-5 luni. 

Se pot însoţi de adenopatie regională (submandibulară şi laterocervicală), prin 

infectarea secundară a ulceraţiilor. Cel mai frecvent se localizează pe: 

- buze; 

- limbă; 

- mucoasa jugală; 

- vestibulul bucal; 

- excepţional pe palat şi gingie. 

Diagnosticul pozitiv se pune pe aspectul caracteristic şi simptomatologia tipică 

(135, 164). 

Diagnosticul diferenţial se face cu: 

- stomatita herpetică; 

- maladia mână-picior-gură; 

- şancrul sifilitic; 

7

Rezumat 



- plăcile mucoase din sifilisul secundar; 

- eritemul polimorf. 

Deşi nici o medicaţie nu conferă o vindecare completă a maladiei, obiectivul 

tratamentului îl reprezintă: 

- atenuarea durerii; 

- prevenirea infecţiei; 

- scurtarea evoluţiei leziunii. 

8

Rezumat 



Capitolul II 

ASPECTE GENERALE PRIVIND COMPORTAMETUL 

ETIC AL MEDICULUI DENTIST ÎN FAȚA 

UNOR MANIFESTÃRI ORALE ÎN CADRUL 

BOLILOR TRANSMISIBILE 

Extrapolând cuvintele unui mare medic român, profesorul Octavian Fodor, care 

spunea: 

"Să ştii că eu nu sunt medicul celor tari, eu sunt medicul bolnavilor. Eu înţeleg 

din chemarea de conştiinţă, care ne-a fost adresată tuturor, că eu, ca medic, n-am 

dreptul să fac astfel de diferenţieri, ci că trebuie să fiu perfect dezinteresat de aceste 

lucruri, care n-au legătură cu boala; sunt un medic al tuturor", am putea încerca să 

stabilim reperele ce trebuie să stea la baza activităţii personalului medical şi să 

încercăm, în acelaşi timp, să stabilim o relaţie de dublă responsabilitate între medic şi 

pacient, relaţie ce trebuie să se bazeze pe drepturile şi îndatoririle fiecăruia (163, 164). 

În relaţia dintre medic şi pacient trebuie să ţinem seama de o serie de drepturi 

convenite prin tratate internaţionale sau prevăzute de Constituţia României, care ţin cont 

de caracterul universal al legilor, ce sunt o pledoarie pentru umanism, o aplicare a unui 

adevăr exprimat atât de clar de Gh. Lazăr: "Legea naturală şi scrisă ordonă să faci altuia 

ce ai dori să ţi se facă ţie însuţi şi să nu faci altuia ceea ce nu ai voi să ţi se facă ţie". 

Devine tot mai evident astăzi că relaţia dintre individ şi societate este tot mai 

nuanţată şi că trecerea individului în prim plan nu se face în detrimentul societăţii, ci 

conform criteriului după care societatea este formată din oameni, din persoane, fiind 

mai important individul decât comunitatea. 

În acest context trebuie văzută şi relaţia dintre medic şi pacient, relaţie care 

trebuie să se bazeze pe respectarea următoarelor deziderate: 

• drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărui individ (168) 

• demnităţii umane, integrităţii individuale (fizice, psihice), 

• intereselor şi bunăstării fiinţei umane, accesului la asistenţă medicală, 

indiferent de criterii sociale, religioase, politice sau de naţionalitate. 

• dreptului fiecărui individ de a decide în cunoştinţă de cauză asupra îngrijirilor 

ce-i vor fi acordate 

• dreptului la informare, aceasta făcându-se în funcţie de capacitatea pacientului 

de a înţelege 

• confidenţialităţii (chiar şi după decesul pacientului) 

9

Rezumat 



• dreptului de a beneficia de rezultate maxime în îngrijire cu minimalizarea 

riscurilor 

• dreptului pacientului de a alege persoana care să-l îngrijească, 

• dreptului pacientului de a fi îngrijit de o persoană liberă de intervenţiile 

exterioare 

• convingerilor morale, culturale, filozofice, spirituale ale fiecărui individ 

• dreptului de protecţie a sănătăţii prin măsuri preventive şi de îngrijire a 

acesteia. 

La fiecare contact cu un pacient nou medicul nu trebuie să uite că acesta se 

confruntă adesea cu o problemă nouă care îi creează o stare de disconfort, de anxietate. 

În afara simptomatologiei intervin şi o serie de alţi factori perturbatori (167): 

• tendinţa familiei, societăţii de a scuti bolnavul de o serie de responsabilităţi, 

chiar şi atunci când acesta doreşte să-şi continue activitatea în mod obişnuit 

• tendinţa unor bolnavi de a abdica singuri de la responsabilităţile ce le revin 

chiar şi atunci când le-ar putea onora 

• tendinţa unor membri ai echipei de îngrijire de a proteja excesiv pacientul 

creându-i chiar un "complex de inferioritate" 

• tendinţa unor pacienţi de a-şi obţine un statut aparte în societate datorită "bolii 

lor", exagerând individualitatea afecţiunii 

• tendinţa unor pacienţi, beneficiari de obicei ai unei anumite culturi medicale, 

de a impune o anumită atitudine din partea personalului medical sau chiar 

tendinţa acestora de a se impune în relaţiile cu ceilalţi pacienţi; atitudinea 

dictatorială putând fi legată atât de relaţiile interumane, cât şi de consumul 

medical nejustificat (dorinţa de a i se administra un tratament, de a i se face o 

ecografie - fără ca acestea să fie justificate de afecţiunea bolnavului etc.). 

Astfel, din cele mai vechi timpuri, s-au elaborat norme ce vizează activitatea 

profesională a personalului medical şi implicaţiile sociale ale acesteia (bioetica). 

Codul lui Hamurabi (1792-1750 î.C.), răspândit în Babilon şi Asia, constituie o 

culegere de legi ce reglementau în acea epocă condiţiile de activitate ale medicilor şi 

situaţiile în care era angajată răspunderea acestora. Mai târziu, în Grecia antică, în baza 

unui anumit grad de dezvoltare a medicinii, au apărut unele scrieri cu caracter 

deontologic, înglobate în Corpus Hipocraticum, cel mai cunoscut fiind Jurământul lui 

Hipocrate (460-377 î.C.), după numele reprezentantului de seamă al şcolii medicale din 

Kos. 

Medicii români s-au raliat la normele europene şi internaţionale, unul din cei 

mai reprezentativi exponenţi ai bioeticii contemporane de la noi din ţară fiind regretatul 

profesor C. Maximilian, care a efectuat numeroase studii şi a avut o importantă 

contribuţie la dezvoltarea acestei obiect de studiu. 

II.1. Contactul personal medical - pacient 

Prima întâlnire între pacient şi personalul medical este de o mare importanţă în 

stabilirea unei relaţii de încredere şi respect reciproc. În cadrul acestei întrevederi, 

10

Rezumat 



medicul va încerca să obţină cât mai multe detalii despre viitorul pacient, (constituind 

foaia de observaţie clinică) realizând aceasta pe baza anamnezei. Totodată, se va urmări 

crearea unui cadru de confort şi încredere a pacientului faţă de personalul medical. 

Foaia de observaţie clinică reprezintă un document medical de un real folos 

ştiinţific şi legal în care se consemnează toate datele referitoare la bolnav: 

• medical – înscrie starea bolnavului, investigaţiile efectuate, evoluţia bolii, starea 

la ieşirea de sub observaţie; 

• ştiinţific – oferă posibilitatea cercetării retrospective sau prospective a unor 

fenomene, reacţii la tratamentul ce se aplică într-o anumită afecţiune sau la o 

anumită categorie de bolnavi, pe baza cărora se pot extrage unele concluzii 

pertinente; 

• legal – permite medicului ca, pe baza datelor înscrise în foaia de observaţie 

clinică, să îşi justifice atitudinea faţă de bolnav, în cazul în care va fi acuzat de 

anumite fapte medico-legale. 

Foaia de observaţie clinică cuprinde următoarele părţi: 

� datele privind identitatea bolnavului: nume şi prenume, nume părinţi, sex, 

vârstă, domiciliu, ocupaţie etc.; 

� diagnosticul; 

� datele privitoare la anamneză: motivele internării, istoricul bolii, antecedente 

personale fiziologice şi patologice, antecedente heredo–colaterale; 

� examenul clinic; 

� examenele paraclinice; 

� evoluţia bolii; 

� rezultatele tratamentelor efectuate. 

La pacienţii HIV seropozitivi (bolnavii SIDA), medicul stomatolog va urmări, în 

special, manifestările orale ale acestei maladii, ele fiind, de multe ori, semnul 

patognomonic al infecţiei (27, 84, 148). 

Educarea în aceeaşi măsură a medicilor stomatologi, dar şi a celor generalişti 

pentru diagnosticarea şi tratarea manifestărilor orale la pacienţii seropozitivi devine 

esenţială datorită răspândirii enorme a acestei boli dar şi a responsabilităţii uriaşe pe 

care medicii o au faţă de sănătatea pacienţilor (137). 

Este deja o certitudine faptul că modificările orale pot fi, în multe cazuri, prima 

formă clinică de manifestare a infecţiei cu virusul HIV. Aceste modificări apărute în 

sfera orală determină dureri marcate, însoţite de disfagie şi conducând la o stare de 

malnutriţie. De asemenea, infecţiile supraadăugate şi tumorile orale necesită un 

diagnostic corect şi un tratament adecvat, instituit cu cât mai precoce, cu atât mai 

eficient (136, 161). 

S-a propus un anumit protocol de abordare a examinării bolnavului SIDA, 

astfel: 

Examenul oral va include: 

� Buzele - în special, comisurile bucale; 

� Mucoasa bucală fixă şi mobilă; 

11

Rezumat 



� Vălul palatin şi orofaringele; 

� Limba, feţe şi margini; 

� Glandele salivare şi secreţia salivară; 

� Dinţii, inclusiv mobilitatea; 

Educaţia pacienţilor va include: 

• Periajul dentar zilnic, inclusiv folosirea aţei dentare; 

• Instruirea acestora de a se prezenta de urgenţă la medic în caz de 

dureri orale, xerostomie, sângerări gingivale, disfagie, modificări de 

gust, mobilitatea dinţilor; 

• Evitarea fumatului şi a consumului de băuturi alcoolice 

Drepturile pacienţilor 

Drepturile pacienţilor cuprind două componente: drepturi sociale şi drepturi 

individuale. 

Drepturile sociale ale pacienţilor au un caracter general şi includ dreptul fiecărui 

cetăţean la sănătate şi dreptul accesului echitabil la servicii şi remedii medicale pe care 

statul trebuie să le garanteze. De aceea, aceste drepturi sunt reglementate şi protejate 

prin Constituţie, legi organice, acte juridice şi documente normative la nivel naţional, 

iar respectarea acestora depinde în mare măsură de factorii politici, sociali şi economici 

ai statului. 

În ultimii ani mai mulţi factori frânează realizarea drepturilor pacienţilor în 

sistemul naţional de ocrotire a sănătăţii. Creşterea costurilor serviciilor medicale, 

necesitatea reducerii timpului consultaţiilor şi volumului investigaţiilor, prestarea unui 

spectru larg de servicii contra plată, structura şi modul de finanţare a sistemului de 

sănătate, reformele preconizate şi definirea priorităţilor în contextul resurselor limitate, 

la fel ca şi problema accesului la serviciile medicale, constituie un ansamblu de 

probleme a căror soluţionare este obligatorie pentru realizarea drepturilor sociale ale 

cetăţenilor ca potenţiali consumatori de servicii medicale. 

Drepturile individuale ale pacienţilor au un caracter personal, aşa cum ar fi 

inviolabilitatea vieţii, acces la informaţie cu privire la starea sănătăţii proprii, garantarea 

confidenţialităţii, dreptul de alegere a tratamentelor alternative, şi ţine mai mult de 

actele normative cu caracter etico-juridic, menite sa reglementeze relaţia medic-pacient. 

Nici un specialist, inclusiv acela care are o experienţă profesională bogată, nu 

este protejat de producerea unui prejudiciu accidental pacientului. În condiţiile actuale 

de implementare a tehnologiilor medicale sofisticate şi pe fundalul patomorfozei 

multiplelor boli, riscul erorilor medicale este deosebit de înalt. De aceea, problema 

protecţiei drepturilor pacienţilor este actuală pentru toate ţările, chiar şi pentru acelea 

care au un nivel avansat de dezvoltare a sistemului de sănătate. 

Actualitatea problemei este determinată şi de faptul, că până în prezent nu au 

fost pe deplin depăşite sau eliminate unele vicii ale medicinii - lipsa de responsabilitate, 

atitudine neglijentă sau tentative de fraudă şi escrocherie. Aceste fenomene nefaste 

12

Rezumat 



provoacă reacţii negative la pacienţi care sunt nevoiţi să apeleze la organele 

judecătoreşti sau la structurile respective abilitate pentru a le cerceta şi elucida. Frauda, 

mistificările şi escrocheria manifestate în sfera ocrotirii sănătăţii au mai mult un aspect 

economico-financiar decât deontologic şi pot fi practicate atât de furnizorii serviciilor 

medicale (medici, instituţii medicale, farmacişti), cât şi de structurile mediatoare ale 

relaţiei medic-pacient, cum ar fi companiile private de asigurări. 

Relaţia personal medical-pacient din viitor 

Datorită integrării sistemelor informatice şi a ultimelor cuceriri ştiinţifice în 

domeniul medical există premisele unei dezvoltări rapide a relaţiei personal medicalpacient,. 

Astfel, internetul revoluţionează relaţia medic-pacient. Pacientul este creditat şi 

împuternicit cu un rol mult mai activ în îngrijirea propriei sale sănătăţi. 

Obiectivul principal al eHealth este de a dezvolta aplicaţii software din categoria 

tehnologiilor cu cost redus, bazate pe tranzacţii Web, pe reţele de comunicare avansate 

şi pe noi modalităţi de proiectare a interfeţei client/server. 

Tehnologia eHealth este asociată, în primul rând, cu un nou mod de gândire a 

relaţiei medic-pacient. Pacientul este creditat şi 

împuternicit prin tehnologiile eHealth cu un rol mult mai activ şi mai 

responsabil în îngrijirea propriei sale sănătăţi. eHealth este un termen mai general care 

cuprinde diferite activităţi bazate pe folosirea internetului pentru îngrijirea medicală 

cum sunt mHealth (mobil health) sau Telemedicina. Toate aceste tehnologii noi sunt 

posibile datorită internetului, care facilitează accesul la informaţia medicală oricând, 

oricum şi oriunde este nevoie de aceasta. 

Tehnologia eHealth, fiind bazată pe comunicarea prin Internet, trebuie să asigure 

cerinţele standard de securitate (protecţie) şi control ale accesului la informaţie. 

mHealth se referă în mod specific la aplicaţii cu comunicare wireless (fără fir) 

prin utilizarea dispozitivelor mobile (laptop, PDA, telefoane mobile); de exemplu, 

utilizarea unui telefon mobil pentru a asista personalul medical la îngrijire în cazul unui 

accident rutier. Prin acest mijloc se poate asigura o mai rapidă şi mai bună asistenţă 

medicală (mEmergency). 

WAP este un sistem de protocoale şi de tehnologii ce permit telefoanelor 

celulare cu afişaj de dimensiuni mici, conexiune de bandă joasă, precum şi cu memorie 

minimală de acces să asigure informaţii şi servicii bazate pe Web. Un medic care are un 

telefon mobil, ce permite WAP, foloseşte microbrowserul încorporat în acesta pentru a 

face o cerere de informaţii în formă Web. Un microbrowser este un browser internet cu 

un fişier de dimensiuni mici care poate lucra cu restricţie de memorie. Se construieşte 

astfel o platformă de comunicaţie, urmărindu-se ca protocoalele cele mai recente de 

securitate să fie încorporate cu scopul de a se asigura protecţia unor date sensibile, 

integritatea datelor, autenticitatea şi confidenţialitatea acestora. 

Telemedicina promovează accesul la îngrijire medicală prin tehnologiile de 

telecomunicaţii. În acest sens, pot fi menţionate dezvoltarea serviciilor de telemedicină 

pentru diferite grupuri de risc ale populaţiei, prelucrarea imaginilor pentru telechirurgie, 

dezvoltarea unor sisteme şi tehnologii pentru managementul cunoaşterii în domeniul 

medical (baze de date, sisteme expert, biblioteci digitale), dezvoltarea unor sisteme 

13

Rezumat 



speciale în caz de accidente rutiere etc. Noile realizări tehnologice sunt bazate pe 

diferite tipuri de senzori biomedicali inteligenţi, neinvazivi şi fără atingere, plasaţi direct 

în automobil, iar transmiterea de date se face prin medii fără fir (wireless). 

Alte domenii interesante pe care Telemedicina le abordează sunt robotica 

chirurgicală şi simularea operaţiilor chirurgicale (în scopul de a contribui la educarea şi 

instruirea medicală, precum şi de a facilita cercetarea ştiinţifică). Se derulează diferite 

proiecte pentru crearea unor centre de referinţă în imagistica medicală care să deţină 

imagini clinice şi de patologie pentru cancer şi boli cardiovasculare şi accesul prin 

Internet la bazele de date cu astfel de imagini. 

Privind în perspectivă, rezultatele dezvoltărilor recente ne întăresc convingerea 

că o să putem vedea înregistrarea electronică a pacientului ca jucând un rol central în 

sistemele informatice care vor ajuta şi simplifica desfăşurarea activităţilor şi a 

proceselor din spitalele sau din unităţile medicale. Prin combinarea schimbului de date 

standardizate cu dispozitivele mobile, mai exact PDA (personal digital assistant), 

industria va fi capabilă să ofere soluţiile optime pentru o conexiune majoră care lipseşte 

azi: accesul direct de la patul bolnavului la informaţia electronica a acestuia. Pentru 

aceasta, în afară de soluţiile tehnice ale înregistrării electronice medicale, trebuie 

realizate conceptele legale şi soluţiile prototip pentru asigurarea securităţii datelor şi 

protecţia datelor medicale, care sunt mai ''sensibile'' prin autentificare, codare şi 

semnătură electronică. 

Necesitatea reducerii costurilor îngrijirii medicale din spitale, precum şi 

prognoza îmbunătăţirii calităţii vieţii pentru multe tipuri de boli vor conduce spre noi 

modele de îngrijire la domiciliu. Noile tehnologii telematice, bazate pe senzori 

inteligenţi şi pe analiza inteligentă a imaginilor, vor putea să reducă substanţial 

necesitatea prezenţei medicului la domiciliul bolnavului. Asistenţa medicală se va face 

prin dezvoltarea de noi tehnici interactive pentru monitorizare a pacientului de la 

distanţă (din spital la domiciliu) folosind imagini şi date despre pacientul îngrijit. 

Relaţia medic – pacient HIV-pozitiv sau pacient cu SIDA 

SIDA şi efectele sale privite din punctul de vedere al personalului medical şi 

paramedical sunt un mare motiv de îngrijorare. Datorită implicării directe în plăgi, 

traume, fracturi, care necesită manopere instrumentare, personalul medical de toate 

specialităţile şi echipele de lucru trebuie să aplice măsuri suplimentare de protecţie a lor, 

dar şi a pacienţilor. În acelaşi timp, personalul medical trebuie să asigure o îngrijire de 

înaltă calitate pacienţilor, inclusiv celor cunoscuţi a fi HIV pozitiv (75,139, 161). 

Este firesc şi foarte important ca tot personalul sanitar să primească informaţii 

cât mai clare şi concrete privind HIV, posibilităţile de transmitere şi recomandări 

specifice pentru a reduce riscul transmiterii. 

Este de asemenea firesc şi indispensabil să se organizeze întăriri profesionale – 

ştiinţifice – sub formă de seminarii, simpozioane, mese rotunde, conferinţe – pentru a 

grăbi răspândirea cunoştinţelor actuale şi pentru a conştientiza corpul medical de orice 

profit de asistenţă HIV şi de riscul transmiterii infecţiei în ambele sensuri. 

Problema infecţiei cu HIV are două aspecte principale: 

14

Rezumat 



1. mijloacele prin care să asigure îngrijirea pacienţilor în cele mai bune 

condiţii; 

2. căile prin care corpul medical se poate proteja, acordarea îngrijirilor 

medicale de cea mai înaltă calitate tuturor pacienţilor, indiferent de statutul 

serologic HIV al acestora. 

În interesul larg al sănătăţii publice, consideră DR. NAKAJIMA, trebuiesc 

investite eforturile cercetării pentru dezvoltarea unor mijloace de prevenţie, îndeosebi a 

unor vaccinuri şi a unor microbicide vaginale, idee susţinută şi de L. Montaguier, R. 

Gallo şi D. Ho la Conferinţa Internaţională de la Geneva (28 Iunie – 3 Iulie 1998). 

Infecţia cu HIV, datorită deficitului imunitar pe care îl induce, dar şi înainte de 

apariţia acestuia, este deci la originea unei multitudini de patologii ce ating toate 

organele, realizând o boală de sistem - prin excelenţă cu interesarea directă a tuturor 

specialităţilor medicale (139). 

Epidemia HIV/SIDA, relativ nouă, reprezintă una din cele mai mari provocări 

din istoria omenirii. 

Boala SIDA ne confruntă cu o problemă fundamentală a existenţei umane: 

nevoia de a trăi şi de a muri cu demnitate. 

De ce am ales această temă – SIDA - ? 

Înainte de toate – cadrele medicale – sunt oameni caracterizaţi prin gânduri şi 

sentimente asemănătoare semenilor, trebuie să fim informaţi ce înseamnă infecţia cu 

HIV, având în vedere că suntem mai predispuşi, faţă de alţi oameni, îmbolnăvirilor şi 

reacţiilor psihice. Deci, în primul rând pentru a putea preveni dobândirea infecţiei 

pentru cadrele medicale prin respectarea cu maximă stricteţe a măsurilor de profilaxie 

specifice bolilor infecţioase, astfel conferindu-ne garanţia stării de sănătate. 

“Prevenirea transmiterii HIV este posibilă pentru că HIV este 

transmis prin comportamente individuale şi sociale. Pentru această 

raţiune schimbarea comportamentelor şi nu starea socială a indivizilor 

este principalul obiectiv al prevenţiei.” 

(J. MANN: OMS) 

SIDA – este mai mult o unealtă epidemiologică de folosinţă colectivă, decât o 

referinţă clinică utilă, corespunzând unei boli la nivel individual (51) şi pentru a uşura 

studiul dinamicii epidemiei atât în timp, cât şi în spaţiu geografic şi social (22, 139). 

Prima definiţie a fost publicată de ODC în septembrie 1982, în contextul 

înregistrării într-o perioadă de 16 luni de incidenţe anormale de pneumonii determinate 

de Pneumocistis carinii şi de sarcoame Kaposi la homosexuali, bisexuali, la toxicomani 

şi la hemofili. 

C.D.C. a caracterizat astfel cazul de SIDA: o afecţiune care poate anunţa un 

deficit al imunităţii celulare şi care afectează o persoană fără altă cauză necunoscută de 

diminuare a rezistenţei. 

Definiţia a fost reprodusă în publicaţiile O.M.S. din anul 1983. 

Definiţia SIDA – la copil a fost publicată în 1984 după descoperirea primului caz 

pediatric în 1982 (post-transfuzional) în S.U.A. şi apoi au apărut alte 32 de cazuri. (44, 76, 

138) 

15

Rezumat 



În anul 1985 C.D.C. publică o revizuire substanţială a definiţiei cazului SIDA, 

care reproduce şi rezoluţiile adoptate de Conferinţa anuală a epidemiologilor americani; 

această conferinţă a accentuat diferenţa dintre definiţia SIDA, instrument de 

supraveghere a epidemiei şi clasificarea clinică a infecţiei HIV, care înglobează formele 

minore şi majore, utilizabilă de clinicieni în practica lor cotidiană (51). 

În final O.M.S. a adoptat definiţia cazului SIDA la adult şi copil propuse de 

C.D.C. în 1985. Această definiţie nu putea fi folosită decât în ţările care posedau 

mijloace de diagnostic de laborator. 

O nouă revizuire s-a făcut de C.D.C. în 1987 şi apoi a fost adoptată de birourile 

regionale ale O.M.S. 

Obiectivele revizuirii definiţiei din 1987 au fost de a lua în considerare statusul 

serologic, de a adăuga şi alte patologii indicatoare şi de a admite un diagnostic 

prezumtiv pentru unele patologii. Definiţia este structurată în 3 secţiuni şi a dus la o 

nouă reclasificare a cazurilor aproximativ în proporţie de 19 – 24% (după autori). 

Infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV, human imunodeficiency virus) 

este o boală complexă, specific umană, infecţioasă, contagioasă, caracterizată prin 

evoluţie letală în decurs de câteva luni sau ani, cu semne iniţiale de infecţie acută clinic 

reversibile, urmate de o lungă perioadă de latenţă, cu stare de sănătate aparentă şi cu 

reexprimare clinică finală, progresivă (59). 

Stadiul final, SIDA/AIDS (syndrome d`immunodepresion acquise/ acquired 

immune deficiency syndrome) se caracterizează prin uşurinţa cu care se produc infecţii 

oportuniste, manifestări tumorale şi alte manifestări de o mare diversitate, pe fondul 

imposibilităţii de apărare a organismului, secundar scăderii treptate a imunităţii celulare 

(în special scăderea limfocitelor CD4) sub acţiunea virusului (78, 79, 138). 

I. SEMNE PRINCIPALE (125): 

a. Pierdere în greutate mai mare de 10%, din greutatea corporală de bază; 

b. Diaree cronică persistentă mai mult de 1 lună; 

c. Febră persistentă sau intermitentă mai mult de 1 lună. 

II. SEMNE SECUNDARE (104, 105): 

a. Tuse persistentă mai mult de 1 lună; 

b. Dermatită pruriginoasă generalizată; 

c. Herpes Zoster recidivant; 

d. Candidoză oro-faringiană; 

e. Infecţie herpetică progresivă cronică şi generalizată; 

f. Limfadenopatie generalizată. 

Prezenţa sarcomului Kaposi generalizat sau a meningitei cu Cryptococus sunt 

suficiente pentru punerea diagnosticului de SIDA. 

Sindromul de imunodeficienţă umană dobândită poate fi încadrat printre alte 

deficite imunitare câştigate, fiind indus de infecţia cu un retrovirus special dotat genetic 

pentru a determina imunodeficienţa severă complexă (celulară şi umorală) ireversibilă. 

Acest sindrom include o întreagă constelaţie de simptome, care din punct de 

vedere etiologic au fost împărţite în două mari grupe: 

� Cele induse de dezvoltarea infecţiei cu HIV 

� Cele care apar consecutiv: 

16

Rezumat 



o Infecţiei cu germeni oportunişti 

o Dezvoltării tumorilor 

Relaţia medic – pacient - personal medical auxiliar este de o importanţă 

deosebită în asigurarea unui act medical de o calitate bună, a unui tratament bine condus 

şi realizat. De aceea, colaborarea între aceste trei categorii este un deziderat necesar şi 

extrem de util. 

În condiţiile de acum, în care se pune un mare accent pe obţinerea unor bune 

rezultate în tratament, pentru asigurarea unui confort sporit pacientului, se încearcă 

realizarea unei simbioze perfecte între medic, personal medical auxiliar şi pacient. Acest 

lucru se poate face numai în măsura în care există o comunicare şi o colaborare 

deosebite. 

Scopul acestui capitol este de a prezenta câteva idei de bază pentru îndeplinirea 

acestui deziderat în cabinetul medical de stomatologie, în speranţa că va fi de un real 

folos colegilor din branşă, mai ales celor ce se ocupă cu tratarea pacienţilor infectaţi cu 

HIV. Aceşti pacienţi reprezintă o categorie specială de bolnavi care se prezintă pentru 

tratament la cabinetul stomatologic, datorită, în special, condiţiilor socio-profesionale şi 

psihologice ale maladiei căreia i-au căzut victimă. 

17

Capitolul III 

P ARTE A P E RS ONALĂ 

MANAGEMENTUL TERAPEUTIC AL 

BOLNAVILOR INFECTAȚI CU HIV ÎN 

CABINETUL DENTAR 

Infecţia cu HIV şi sindromul SIDA au intrat deja în a treia decadă de când au 

fost publicate primele cazuri de boală în 1981. În SUA, aproape un milion de indivizi au 

fost infectaţi cu HIV şi aprox. 400000 au decedat de SIDA (surse 2009). Terapia 

antivirală activă HAART (highly active antiretroviral therapies), introdusă în 1996, a 

prelungit speranţa de viaţă şi a îmbunătăţit calitatea vieţii pacienţilor, dar numai acelora 

care îşi permit să adere la regimul medicamentos complex. Dificultatea constă în preţul 

ridicat al medicamentelor şi în consecvenţa respectării riguroase a protocolului 

terapeutic (58, 139, 181, 218, 247). 

Metodele de tratament ale pacienţilor HIV-pozitivi se schimbă rapid. 

Modalităţile şi medicamentele nou apărute, parametrii de laborator şi sistemele de 

informatică ce se actualizează continuu extind rolul stomatologilor în era problematică a 

SIDA. 

În acest sens, medicul stomatolog poate contribui prin: 

• acordarea tratamentului de rutină pacienţilor HIV-pozitivi 

• aprofundarea semnificaţiei leziunilor orale asociate cu maladia SIDA, 

evaluarea, diagnosticul şi tratamentul acestora 

• colaborarea cu alţi membri ai echipei medicale şi de suport social implicate 

în tratamentul pacienţilor HIV-pozitivi 

• implicarea comunităţii în educaţia referitoare la HIV 

• sprijin activ acordat colegilor, aparţinând personalului medical, infectaţi cu 

HIV 

18


Fig.1. Studiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (247) 

Joint United Nations Programme on HIV/AIDS (UNAIDS) and World Health Organization 

(WHO) 2009. 

19


Aceste observaţii au fost emise pe baza următoarelor considerente: 

• majoritatea pacienţilor pot fi trataţi în condiţii de siguranţă de către medicul 

stomatolog deoarece există doar un număr minim de complicaţii medicale 

asociate cu tratamentul dentar al pacienţilor HIV-pozitivi; 

• leziunile orale descoperite la pacienţii HIV-pozitivi constituie indicatori 

importanţi, uneori chiar esenţiali, pentru aprecierea gradului de 

imunosupresie, progresia bolii şi SIDA 

• tratamentul general al pacienţilor HIV-pozitivi se poate îmbunătăţi 

considerabil dacă tot mai mulţi stomatologi vor fi apţi să practice examinări 

şi controale clinice eficiente, în scopul diferenţierii între ţesuturile orale 

normale şi patologice 

• lărgirea cunoştinţelor stomatologilor faţă de ″miturile″ legate de maladia 

HIV va putea, pe de o parte, minimaliza frica legată de tratarea pacienţilor 

infectaţi şi, pe de altă parte, eradica discriminării indivizilor contaminaţi 

• eforturile personalului medical însuşi infectat cu HIV de a se măsura cu 

succes cu propria maladie necesită suportul activ al colegilor 

Infecţia cu virusul HIV cauzează o maladie progresivă asociată cu disfuncţie şi 

deficienţă imunitară. 

Majoritatea pacienţilor cu maladia HIV dezvoltă infecţii oportuniste majore, boli 

autoimune şi neoplasme asociate cu morbiditate şi mortalitate accentuată pe măsură ce 

reacţiile imune se reduc. SIDA constituie ultimul stadiu al maladiei şi este definită prin 

mai multe manifestări clinice, precum şi prin deteriorarea sistemului imunitar evaluată 

prin reducerea numărului de celule limfocitare CD4+ sub 200 celule/mm 3 . Celulele 

CD4+, cunoscute şi ca limfocite T4 helper reprezintă o subgrupă de celule limfocitare 

T care prezintă receptorul de membrană CD4 (5, 249). 

Patogeneza maladiei SIDA este bazată pe interacţiunea dintre agentul cauzator şi 

sistemul imun al gazdei. Ţinta iniţială a virusului HIV sunt celulele care exprimă 

receptorul CD4+ la nivelul membranei. În afară de celulele T4 helper, monocitele şi 

macrofagele exprimă şi ele aceşti receptori, într-o măsură mai redusă. Monocitele pot 

servi şi ca purtătoare de HIV, transportând virusul din ţesuturile limfoide către tot 

organismul. 

Un efect dramatic al infecţiei HIV se remarcă în stadiul în care viruşii se replică 

în interiorul limfocitelor CD4+ producând distrugerea totală a acestora, pierderea 

funcţiei lor normale de imunoprotecţie şi, în final, reducerea lor numerică. 

Aceste fenomene sunt acompaniate de infecţii oportuniste orale şi sistemice. 

Reducerea numerică a celulelor CD4+, combinată cu nivelul de replicaţie al viruşilor, 

constituie un anticipator demn de încredere al progresiei maladiei şi prognozei. 

Evoluţia naturală a maladiei HIV se poate schimba în funcţie de tratamentul 

medical efectiv. Acesta implică utilizarea unei baterii de medicamente antivirale ce 

urmăresc să influenţeze stagii diferite ale replicaţiei virale (57, 249): 

� transcripţia reversă 

� asamblarea/eliberarea viruşilor 

20


Fig.2. Virusul imunodeficienţei umane 

(NIH - National Institutes of Allergy and Infectious Disease (NIAID)) (249) 

21

Capitolul IV. Ma n ife s tări o ra le c u e tio lo g ie v ira l ă. Mo tiv a ţia şi 

o b ie c tiv e le s tud iului 

Capitolul IV 

MANIFESTÃRI ORALE CU 

ETIOLOGIE VIRALÃ 

MOTIVAȚIA ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI 

MOTIVAŢIA STUDIULUI 

Investigaţiile realizate în plan mondial arată, indubitabil, faptul că există o 

creştere accentuată a maladiilor provocate de virusuri, precum şi apariţia unor noi 

forme de manifestare, ca urmare a mutaţiilor survenite în structura lor. 

Interesul pentru care studiul acestor îmbolnăviri trebuie sa cuprindă şi 

specialitatea de Medicină Dentară rezidă în faptul că, adeseori, primele manifestări ale 

bolii apar la nivelul cavitaţii orale, ceea ce face ca recunoaşterea şi diagnosticarea 

corectă de către medicul stomatolog să constituie un factor important în conceperea şi 

instituirea precoce a unui tratament adecvat, în colaborare cu specialiştii în boli 

infecţioase. 

Un alt aspect, care trebuie bine înţeles şi corect aplicat, se referă la relaţia dintre 

medic, pacient şi personalul medical auxiliar, care are o importanță deosebită, atât în 

asigurarea unui act medical de bună calitate, bine condus şi realizat, cât şi în evitarea 

posibilităţilor de răspândire a infecţiilor în rândul personalului medical sau către alţi 

pacienţi. 

Gama extrem de largă de simptome prin care aceste maladii îşi manifestă 

prezența la nivelul cavităţii orale, precum şi asemănarea cu leziunile provocate de 

maladii cu altă etiologie, impun medicului stomatolog cunoştinţe temeinice în aceste 

domenii, pentru a evita greşelile în abordarea terapeutică şi posibila răspândire a acestor 

îmbolnăviri. 

Multe din aceste afecţiuni pot trece neobservate sau pot fi tratate cu indiferenţă 

de către pacient, ele nefiind uneori prea dureroase, sau prea accentuat manifestate, sau 

chiar de către medic, care poate ignora potenţialul lor de a deveni, prin evoluţia în timp, 

mult mai greu de tratat sau putând provoca uneori complicaţii foarte grave. 

SIDA şi efectele sale privite din punctul de vedere al personalului medical şi 

paramedical sunt un mare motiv de îngrijorare. 

Datorită implicării directe în plăgi, traume, fracturi, care necesită manopere 

instrumentare, personalul medical de toate specialităţile şi echipele de lucru trebuie să 

aplice măsuri suplimentare de protecţie a lor, dar şi a pacienţilor. 

22



În acelaşi timp, personalul medical trebuie să asigure o îngrijire de înaltă calitate 

pacienţilor, inclusiv celor cunoscuţi a fi HIV pozitiv. 

Problema infecţiei cu HIV are două aspecte principale: 

� mijloacele prin care să asigure îngrijirea pacienţilor în cele mai bune 

condiţii; 

� căile prin care corpul medical se poate proteja, acordarea îngrijirilor 

medicale de cea mai înaltă calitate tuturor pacienţilor, indiferent de 

statutul serologic HIV al acestora. 

Sindromul de imunodeficienţă umană dobândită poate fi încadrat printre alte 

deficite imunitare câştigate, fiind indus de infecţia cu un retrovirus special dotat genetic 

pentru a determina imunodeficienţă severă complexă (celulară şi umorală) ireversibilă. 

Infecţia cu HIV, datorită deficitului imunitar pe care îl induce, dar şi înainte de 

apariţia acestuia, este deci la originea unei multitudini de patologii ce ating toate 

organele, realizând o boală de sistem - prin excelenţă cu interesarea directă a tuturor 

specialităţilor medicale. 

Acest sindrom include o întreagă constelaţie de simptome, care din punct de 

vedere etiologic au fost împărţite în două mari grupe: 

� Cele induse de dezvoltarea infecţiei cu HIV 

� Cele care apar consecutiv: 

� Infecţiei cu germeni oportunişti 

� Dezvoltării tumorilor 

OBIECTIVELE CERCETĂRII 

Având în vedere aspectele arătate mai sus, ne-am propus ca, pe baza 

documentaţiei utilizate în partea generală a lucrării, să realizăm o serie de investigaţii 

privind aspectele clinice, de laborator şi statistice din cadrul tematicii abordate, pentru a 

contura paşii ce trebuie făcuţi în managementul cât mai eficient şi complet al acestor 

maladii. 

Investigaţiile realizate la cabinetul personal, colaborările cu secţiile de boli 

infecţioase ale spitalelor din Suceava, Botoşani şi Piatra-Neamţ, precum şi cu Direcţiile 

de Sănătate Publică din aceste oraşe, sperăm că vor putea constitui un ghid şi un ajutor 

important pentru cei din breasla noastră, care se pot confrunta în practica lor cu 

asemenea situaţii, având în vedere în special pacienţii infectaţi cu HIV, al căror număr 

este în evidentă creştere în toata lumea, inclusiv în țara noastră. Aceşti pacienţi 

reprezintă o categorie speciala de bolnavi, care se adresează medicului dentist şi care, 

din cauza condiţiilor socio-profesionale şi psihologice induse de maladia căreia i-au 

căzut victime, necesită o abordare specială privind managementul acestei afecţiuni dar 

şi protejarea corpului medical şi a celui auxiliar, precum şi a celorlalţi pacienţi, de riscul 

infectării. 

În aceste condiţii, în care se pune un mare accent pe obţinerea unor bune 

rezultate în tratament şi pe asigurarea unui confort sporit pacientului, se încearcă 

realizarea unei simbioze perfecte între medic, personalul auxiliar şi pacient, lucru 

realizabil numai în măsura în care există o comunicare şi o colaborare corespunzătoare. 

Pentru o abordare cat mai complexă şi completă a cazurilor de îmbolnăvire prin 

infecţiile cu diverse virusuri am încercat să oglindim pe parcursul lucrării o serie de alte 

afecţiuni cu care bolile virale trebuie diferenţiate, motivat de faptul că multe din ele au 

semne asemănătoare la nivelul cavităţii orale, pornind de la cele mai simple, cum ar fi 

23



modificările de culoare ale mucoasei gingivale sau din restul mucoasei bucale, până la 

sângerările gingivale, ulceraţii, modificări de volum, de textură şi încă multe altele. Pe 

toate acestea medicul dentist trebuie să le cunoască în detaliu, pentru a face un corect 

diagnostic diferenţial şi a putea colabora cu specialităţile medicale vizate. 

Complexe investigaţii epidemiologice şi de statistică medicală au fost realizate 

în colaborare cu specialişti în domeniu, care au reuşit sa dezvăluie aspecte deosebit de 

interesante şi utile pentru evaluarea gradului de răspândire a acestor maladii în zonele 

țării noastre, pentru a avea un reper privind această stare de lucruri (22). 

În acest context, lucrarea prezentă urmăreşte elucidarea problematicii puse în 

discuţie, prin studii aprofundate, cu caracter original, sperând să se constituie într-un 

modest punct de referinţa în acest domeniu. 

24

Capitolul V 

Capitolul V. Ma te ria l şi m e to d ă 

Pentru a putea face o analiză completă care să includă atât pacienţi diagnosticaţi 

cu afecţiuni cu etiologie virală cât şi pacienţi care nu se ştiau cu o astfel de afecţiune, au 

fost constituite şi analizate două loturi de pacienţi. Perioada luată în studiu a fost 

ianuarie 2004 – decembrie 2008. Primul lot a cuprins 161 pacienţi proveniţi din Spitalul 

Judeţean Botoşani, Secţia de boli infecţioase, iar al doilea lot a inclus 64 pacienţi care sau 

prezentat la cabinetul stomatologic (cabinet privat), moment în care s-a suspectat o 

afecţiune cu etiologie virală datorită manifestărilor orale prezentate. 

Tabelul.1 Repartiţia cazurilor din lotul de studiu 

Sp. Judeţean BOTOŞANI 

Secţia boli infecţioase 

Nr. cazuri % 

161 71.6% 

Cabinet privat 64 28.4% 

L o t u r i d e st u d iu 

MATERIAL ȘI METODÃ 

Total 225 

Sp. Judeţean 

BOTOŞANI 

71.6% 

Cabinet privat 

28.4% 


Cabinet privat 

Fig.3. Repartiţia cazurilor din lotul de studiu 

25

Capitolul V. Ma te ria l şi m e to d ă 

Având în vedere aspectele complexe ce apar în cadrul afecţiunilor cu etiologie 

virală, ne-am propus ca pe baza investigaţiilor realizate în cabinetul personal şi în 

colaborare cu secţiile de boli infecţioase din cadrul cărora au fost selectaţi pacienţi 

pentru lotul de studiu, sa realizăm o serie de investigaţii privind aspectele clinice, de 

laborator şi statistice, din cadrul tematicii abordate, pentru a contura paşii ce trebuie 

făcuţi în managementul cât mai eficient şi complet al acestor afecţiuni. 

La pacienţii HIV pozitivi, medicul stomatolog va urmări, în special, 

manifestările orale ale acestei maladii, ele fiind, de multe ori, semnul patognomonic al 

infecţiei. 

Educarea în aceeaşi măsură a medicilor stomatologi, dar şi a celor generalişti 

pentru diagnosticarea şi tratarea manifestărilor orale la pacienţii seropozitivi devine 

esenţială datorită răspândirii enorme a acestei boli dar şi a responsabilităţii uriaşe pe 

care medicii o au faţă de sănătatea pacienţilor. 

Este deja o certitudine faptul că modificările orale pot fi, în multe cazuri, prima 

formă clinică de manifestare a infecţiei cu virusul HIV. Aceste modificări apărute în 


malnutriţie. 

De asemenea, infecţiile supraadăugate şi tumorile orale necesită un diagnostic corect 

şi un tratament adecvat, instituit cu cât mai precoce, cu atât mai eficient. 

Examenul oral a inclus: 

� Buzele - în special, comisurile bucale; 

� Mucoasa bucală fixă şi mobilă; 

� Vălul palatin şi orofaringele; 

� Limba, feţe şi margini; 

� Glandele salivare şi secreţia salivară; 

� Dinţii, inclusiv mobilitatea; 

Urmărirea şi studiul eficienţei tratamentului stomatologic are drept scop, pe de o 

parte, asigurarea unui confort sporit pacientului, încercându-se realizarea unei simbioze 

perfecte între medic, personal auxiliar şi pacient, lucru realizabil numai în măsura în 

care există o comunicare şi o colaborare corespunzătoare iar, pe de altă parte, 

monitorizarea şi identificarea corectă a factorilor determinanţi în apariţia afecţiunii 

stomatologice. 

O abordare complexă şi completă a cazurilor de îmbolnăvire prin infecţie cu 

etiologie virală a permis prezentarea pe parcursul lucrării a unor afecţiuni de care bolile 

virale trebuie diferenţiate, motivat de faptul ca multe din ele au semne asemănătoare la 

nivelul cavitaţii orale, pornind de la cele mai simple, cum ar fi modificările de culoare 

ale mucoasei gingivale sau din restul mucoasei bucale, până la sângerările gingivale, 

ulceraţii, modificări de volum, de textura şi încă multe altele. 

Pe parcursul lucrării s-au prezentat aspecte importante ce privesc diagnosticul 

diferenţial, aspecte ce medicul dentist trebuie să le cunoască în detaliu, pentru a aborda 

corect actul terapeutic acesta implicând deseori o colaborare strânsă cu specialişti din 

domeniile medicale vizate. 

Au fost realizate investigaţii epidemiologice şi de statistice, ce au reuşit sa 

dezvăluie aspecte deosebit de interesante şi utile pentru evaluarea gradului de răspândire 

a acestor maladii în zonele ţării noastre, pentru a avea un reper corect privind aspectele 

prezentate. 

26

Capitolul VI. As pe c te c lin ic e a le a fe c ţiun ilo r v ira le . Ma n ife s tări o ra le c u e tio lo g ie v ira lă 

Capitolul VI 

ASPECTE CLINICE ALE AFECȚIUNILOR AFEC IUNILOR VIRALE 

MANIFESTÃRI ORALE CU 

ETIOLOGIE VIRALÃ 

În examenul extins al cavitaţii orale şi a ţesuturilor învecinate, în diagnosticul 

leziunilor orale şi ulterior al tratamentului, medicul stomatolog este implicat în mod 

deosebit, având un rol important şi uneori decisiv în actul terapeutic ce implică atât 

sfera orală cât şi celelalte organe şi sisteme afectate de infecţiile cu etiologie virală. 

Studiul următor v-a prezenta manifestările orale cu etiologia virală punându-se 

un accent deosebit pe epidemiologia lor. 

Manifestările clinice orale a unor astfel de infecţii virale sunt descrise avându-se 

în vedere diagnosticul diferenţial specific infecţiilor virale cu manifestare orală. 

Metodele utilizate în diagnosticarea leziunilor orale cu etiologie virală precum şi 

actul terapeutic sunt în interdependență strânsă cu prognoza pe termen lung. 

Manifestările orale în infecţia cu HIV ocupă un rol important prin multitudinea 

de aspecte pe care le pot lua în acest context. 

Infecţii virale cu manifestări orale 

Tabelul.2 Repartiţia cazurilor în funcţie de afecţiunile cu etiologie virală 

Nr. cazuri % 

Herpes simplex 1 (herpes 1) 28 12.4% 

Herpes simplex 2 (herpes 2) 41 18.2% 

Varicella-zoster (herpes 3) 14 6.2% 

Epstein-Barr (herpes 4) 16 7.1% 

Citomegalovirus (herpes 5) 10 4.4% 

Sarcom Kaposi (herpes 8) 4 1.8% 

Infecţia cu HPV (Human Papilloma virus) 32 14.2% 

Rubeolă (paramyxovirus) 34 15.1% 

Parotidita epidemică (infecţie urliană) 30 13.3% 

Infecţie cu virus Coxsackie 16 7.1% 

Total 225 

27


Infectie cu virus Coxsackie 

Parotidita epidemică 

(infecţie urliană) 

Rubeola 

(paramyxovirus) 

Infecţia cu HPV 

(Human Papilloma virus) 

Sarcom Kaposi (herpes 8) 

Citomegalovirus (herpes 5) 

Epstein-Barr (herpes 4) 

Varicela-zoster (herpes 3) 

Herpes simplex 2 (herpes 2) 

Herpes simplex 1 (herpes 1) 

1.8% 

4.4% 

7.1% 

7.1% 

6.2% 

14.2% 

13.3% 

12.4% 

15.1% 

18.2% 

0% 5% 10% 15% 20% 

Fig.4. Repartiţia cazurilor în funcţie de afecţiunile cu etiologie virală 

Au fost analizate şi diagnosticate 225 cazuri ce au constituit lotul de studiu. 

Cazurile au provenit din Spitalul Judeţean Botoşani – Secţia de boli infecţioase şi dintrun 

cabinet privat. În cadrul cabinetului privat toate cazurile suspicionate au fost 

direcţionate către examen de specialitate, iar cazurile pentru care s-a confirmat ca vând 

infecţie cu etiologie virală au fost introdu-se în studiu. 

Tabelul.3 Repartiţia cazurilor analizate în funcţie de frecvenţa manifestărilor orale în 

cadrul etiologiei virale 

Nr. cazuri % 


Secţia boli infecţioase (LOT A) 

Cu manifestări orale 161 14.4% 

Pacienţi ce prezintă infecţie Fără manifestări orale 

cu etiologie virală 

960 85.6% 

Total cazuri infecţie cu etiologie virală 1121 

Confirmare a etiologiei 

Cabinet privat (LOT B) 

64 7.03% 

virale 

Pacienţi cu manifestări orale 

Fără etiologie virală 847 92.97% 

Total cazuri noi ce prezintă manifestări orale 911 

TOTAL 2032 

28

Pacienţi ce prezintă infecţie (Sectia Boli 

Pacienţi cu 

manifestări orale 

Infectioase) 

cu etiologie virală 


Pacienţi ce prezintă infecţie (Sectia Boli Infectioase) 

cu etiologie virală Cu manifestări orale 

Pacienţi ce prezintă infecţie (Sectia Boli Infectioase) 

cu etiologie virală Fără manifestări orale 

Pacienţi cu manifestări orale Confirmare a etiologiei virale 

Pacienţi cu manifestări orale Fără etiologie virală 

Fără etiologie virală 

Confirmare a etiologiei virale 

Fără manifestări orale 

Cu manifestări orale 

7.03% 

14.4% 

92.97% 

85.6% 

0% 20% 40% 60% 80% 100% 

Fig.5. Repartiţia cazurilor analizate în funcţie de frecvenţa manifestărilor orale în 

cadrul etiologiei virale 

În cadrul Secţiei de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Botoşani din numărul 

total de cazuri ce au prezentat infecţie cu etiologie virală (1121 cazuri) în perioada 

ianuarie 2004-decembrie 2008 un număr de 161 au prezentat manifestări orale. Aceste 

rezultate duc la concluzia că 14.4% dintre pacienţii internaţi au prezentat manifestări 

orale şi au necesitat examen clinic şi tratament de specialitate. 

În cabinetului privat din cadrul căruia s-au luat în studiu pacienţi cu manifestări 

orale au fost confirmate 64 cazuri de infecţie cu etiologie virală. Acest rezultat duce la 

concluzia că 7.03% din cazurile prezentate la cabinetul privat cu manifestări orale sunt 

explicate de prezenţa infecţiei cu etiologie virală. 

Tabelul.4 Parametrii estimaţi în compararea prezenţei manifestărilor orale în cadrul 

etiologiei virale 

Chi-pătrat 

χ 2 

p 

95% interval de 

încredere 

Pearson Chi-pătrat - 

χ 2 27.46 0.000002 

Coeficient de corelaţie 

(Spearman Rank R) 

0.6104 0.00547 

29


Rezultatele testului neparametric Chi-pătrat (Pearson) demonstrează prezenţa 

unor diferenţe semnificative între depistarea manifestărilor orale la pacienţii ce sunt 

diagnosticaţi ca prezentând infecţie cu etiologie virală comparativ cu pacienţii ce 

prezentă manifestări orale şi sunt diagnosticaţi ulterior ca prezentând etiologie virală 

(χ 2 =27.46, p

Infecţie cu virus 

Coxsackie 

Human Papilloma virus 

Citomegalovirus 

Varicella-zoster 

Herpes simplex 2 



infecţie urliană 

Paramyxovirus 

Sarcom Kaposi 

Epstein-Barr 

Manifestari orale cu etiologie virală (Cabinet privat de medicina dentara) 

Manifestari orale cu etiologie virală (Sectia Boli Infectioase) 

3.1% 

4.7% 

0.6% 

3.7% 

5.6% 

6.3% 

8.7% 

7.8% 

6.8% 

7.8% 

10.9% 

14.1% 

13.0% 

12.5% 

14.1% 

11.8% 

16.1% 

15.5% 

18.8% 

18.0% 

0% 5% 10% 15% 20% 

Fig.6. Repartiţia cazurilor în funcţie de tipul de virus implicat 

Tabelul.7 Parametrii estimaţi în compararea modului de depistare a manifestărilor orale în 

cadrul etiologiei virale cabinet de medicină dentară vs. secţia de boli infecţioase 

Chi-pătrat 

χ 2 

p 


încredere 


χ 2 18.264 0.0056811 



0.4983 0.009714 

Analiza anterioară evidenţiază care dintre etiologiile virale sunt mai uşor de 

depistat în cabinetele de medicină dentară pe baza manifestărilor orale comparativ 

frecvenţa cazurilor ce prezintă manifestări orale în cadrul diagnosticului de infecţie de 

etiologie virală. 

Astfel, în cazul Herpex simplex 1 şi 2, Sarcom Kaposi şi în cazul 

Cytomegalovirului semnele clinice ale manifestărilor orale sunt foarte elocvente şi 

indică clar prezenţa infecţiei virale în momentul prezentării pacientului în cabinetul de 

medicină dentară, în timp ce manifestările orale ale pacienţilor proveniţi din secţia de 

boli infecţioase sunt mai silenţioase, adeseori aceşti pacienţi nu pun în discuţie prezenţa 

acestora (χ 2 =18.26, p=0.0056, 95%CI). 

31


Vârsta pacienţilor din cele două loturi studiate ce au fost diagnosticaţi cu infecţie 

de etiologie virală şi pentru care au fost analizate manifestările orale este prezentată în 

studiul următor. 

Tabelul.8 Indicatorii statistici ai vârstei în loturile studiate 

Media Media Dev.std Er. std Min Max Q25 Mediana Q75 

vârstei -95% +95% 

Lot A 36.8 35.0 38.6 10.5 0.9 16.0 66.0 29.0 36.0 44.0 

Lot B 38.4 36.1 40.6 10.6 1.1 19.0 65.0 31.0 37.0 45.0 

Total 37.4 36.0 38.8 10.6 0.7 16.0 66.0 29.0 36.0 45.0 

C a t e g . B o x & W h i s k e r P l o t : V A R S T A 

K W - H ( 1 , 2 2 5 ) = 0 . 9 5 7 7 2 9 1 5 , p = 0 . 3 2 7 8 ; F ( 1 , 2 2 3 ) = 1 . 1 7 0 2 4 7 0 1 , p = 

5 0 

0 . 2 8 0 5 

Varsta medie [ani] 

4 8 

4 6 

4 4 

4 2 

4 0 

3 8 

3 6 

3 4 

3 2 

3 0 

2 8 

2 6 

2 4 

3 6 . 8 

3 8 . 4 

L o t A L o t B 

L o t u r i a n a l i z a t e 

Fig.7. Indicatorii statistici ai vârstei în loturile studiate (medie, DS, er. Std, 95%CI) 

M e a n 

± S E 

± S D 

Tabelul.9 Testul pentru compararea valorilor medii ale vârstei în loturile studiate 

vârstă vs. Lot F (95% interval de confidenţă) p 

Testul ANOVA 1.170247 0.280519 

Vârsta medie calculată pentru loturile studiate nu a prezentat diferenţe 

semnificativ statistice, aspect ce demonstrează faptul că în cadrul etiologiei virale 

manifestările orale se regăsesc la pacienţi din aceeaşi categorie de vârstă fie că fac parte 

din lotul celor diagnosticaţi iniţial cu infecţie de etiologie virală (lot A) fie că fac parte 

din lotul pacienţilor ce s-au prezentat la cabinetul de medicină dentară cu manifestări 

orale ce s-au dovedit a fi prezente în contextul etiologiei virale. 

Histograma valorilor vârstei evidenţiază o frecvenţă mare a cazurilor ce au 

vârsta cuprinsă în intervalul 30-45 ani, aspect ce caracterizează ambele loturi analizate. 

32

No of obs 

2 8 

2 6 

2 4 

2 2 

2 0 

1 8 

1 6 

1 4 

1 2 

1 0 

8 

6 

4 

2 

0 


H i s t o g r a m : V A R S T A I N L O T U R I L E S T U D I A T E 

S e c t i a b o l i i n f e c t i o a s e : S W - W = 0 . 9 8 7 0 4 , p = 0 . 2 2 2 3 ; D = 0 . 0 7 3 3 2 9 5 7 8 , p < n . s . 

C a b . m e d . d e n t a r a : S W - W = 0 . 9 7 7 9 3 0 , p = 0 . 1 4 3 1 ; D = 0 . 0 7 6 5 9 , p < n . s . 

1 0 1 5 2 0 2 5 3 0 3 5 4 0 4 5 5 0 5 5 6 0 6 5 7 0 7 5 

S e c t i a d e b o l i i n f e c t i o a s e 

V a r s t a [ a n i ] 

1 0 1 5 2 0 2 5 3 0 3 5 4 0 4 5 5 0 5 5 6 0 6 5 7 0 7 5 

C a b i n e t d e m e d i c i n a d e n t a r a 

Fig.8. Histograma valorilor vârstei în loturile analizate 

În continuare prezent câteva aspecte particulare ce s-au evidenţiat în cadrul 

cazuisticii studiate. 

Herpes simplex 1 (HSV-1) este cea mai comună infecţie virală orală şi periorală 

(95, 130, 187). 

Herpes simplex 2 (HSV-2) este în mod normal, o infecţie genitală; cu toate 

acestea, au fost raportate şi leziuni orale. Manifestările orale primare au fost întâlnite în 

cazul virusului varicela zoster (VZV), infecţie cu herpes 3 (vărsat de vânt) acestea din 

urma fiind însoţite şi de manifestări cutanate (146, 150). 

Recurentele infecţiei VZV (herpes zoster) pot prezenta semne şi simptome 

clinice faciale şi intraorale. Virusul Epstein-Barr (EBV sau herpes 4) a fost asociat cu 

mononucleoza infecţioasă, limfom Burkitt, carcinomul nosofaringian şi leukoplakia 

(3,4, 162, 196, 211, 233). 

Infecţia cu citomegalovirus (CMV) (herpes 5) este cunoscută pentru faptul că 

duce la sialadenopatie; cu toate acestea, CMV asociază cel mai frecvent ulcere. De 

curând, au fost raportate cazuri cu HIV ce prezentau cytomegalovirus (154). 

Herpesvirusul tip 6 (herpes 6) este agentul cauzal de exanthem subitum (roseola 

infantum); cu toate acestea, relaţia sa cu leziunile orale rămâne neclară şi, de asemenea, 

nu au fost semnalate manifestări ale mucoasei orale (141, 142). 

Nu există încă dovezi convingătoare că herpesvirusul tip 8 (herpes 8) este un 

agent etiologic pentru sarcom Kaposi la pacienţi cu sindromul imunodeficienţei 

dobândite (SIDA). Reactivarea virusului poate să apară în legătură cu diferiţi factori, cel 

mai frecvent citat, în raport cu herpes labialis, fiind expunerea la lumină ultravioletă 

(Tabelul) (14, 30, 204). 

Toţi aceşti factori în funcţie de tipul de infecţie duc la un răspuns individual 

foarte variat. Din motive care nu sunt în întregime foarte clare, infecţiile secundare sunt 

33


limitate şi prezintă rare manifestări sistemice. Interesant este faptul că, în cazul unor 

recurenţe, leziunile orale se repetă frecvent din punct de vedere anatomic în aceeaşi 

locaţie. Reactivările și factorii sunt enumerați în tabelul următor. 

Tabelul 10. Manifestări orale frecvente în afecţiuni cu etiologie virală 

Categoria Virus Afecţiune 

Gingivostomatite herpetice 

Herpes simplex 1 Recurenţe cu herpes simplex intraoral 

(herpes 1) 

Herpes labialis (febră blister sau 

inflamat rece) 


(herpes 2) 

Afecţiuni genitale 

Varicella-zoster 

Varicelă 

Herpesvirusul (herpes 3) 

Herpes zoster 

Mononucleoză 

Epstein-Barr (herpes 4) 

Limfom Burkitt 

Carcinom nasofaringian 

Leukoplakie orală păroasă 


Sialadenopatie 

(herpes 5) 

Aftă orală 

Sarcom Kaposi (herpes 8) Sarcom Kaposi 

Defecte orale 

Papillomavirus Papilloma virus 

Condyloma acuminata 

Hiperplazia epitelială 

Paramixovirus Rubeolă (virus rujeolic) Rubeolă (pojar) 


Picornavirus Virus Coxsackie 

Virus urlian Parotidita epidemică 

Boala mână-picior-gură 

Herpangina 

Tabelul.11. Indicatorii statistici ai vârstei în loturile studiate 

Media Media Dev.st Er. std Min Max Q25 Mediana Q75 

vârstei -95% +95% d 

Herpes simplex 1 34.3 30.9 37.7 9.3 1.7 7 54 26 35.0 39 

Herpes simplex 2 40.8 36.1 45.5 11.1 2.3 16 58 34 43.5 49 

Varicella-zoster 37.0 33.0 41.1 10.3 2.0 19 65 30 36.0 45 

Epstein-Barr 38.1 33.0 43.2 11.5 2.5 17 54 29 37.5 48 

Citomegalovirus 36.0 30.7 41.3 11.1 2.5 19 63 28 34.0 43 

Sarcom Kaposi 39.6 31.8 47.4 14.1 3.6 21 65 26 39.0 46 

Human Papilloma 

virus 

38.1 32.9 43.2 9.3 2.4 24 54 31 38.0 46 

Pparamyxovirus 

(rubeolă) 

36.0 31.8 40.2 9.3 2.0 8 56 28 35.0 42 


(inf.urliană) 

38.8 34.7 42.8 9.3 1.9 3 56 36 39.0 44 

Virus Coxsackie 37.0 32.6 41.4 11.4 2.1 5 66 29 35.5 45 

Total 37.4 36.0 38.8 10.6 0.7 7 66 29 36.0 45 

34

VARSTA 


C a t e g . B o x & W h i s k e r P l o t : V A R S T A 

K r u s k a l - W a l l i s - H ( 9 , 2 2 5 ) = 7 . 9 9 0 7 4 9 , p = 0 . 5 3 5 1 ; F ( 9 , 2 1 5 ) = 0 . 7 7 9 0 2 7 9 5 , p = 0 . 6 3 6 0 

5 5 

5 0 

4 5 

4 0 

3 5 

3 0 

2 5 

2 0 

3 4 . 3 

HSV 1 

4 0 . 8 

HSV2 

3 7 . 0 

VZV 

3 8 . 1 

Epstein-Barr 

3 6 . 0 


3 9 . 6 

Sarcom Kaposi 

3 8 . 1 

Papilloma virus 

3 6 . 0 

Paramixovirus 

3 8 . 8 

Inf.urliana 

3 7 . 0 

Virus Coxsackie 

M e a n 

± S E 

± S D 

Fig.9. Indicatorii statistici ai vârstei în loturile studiate (medie, DS, er. Std, 95%CI) 

Tabelul.12. Testul pentru compararea valorilor medii ale vârstei în loturile studiate 

vârstă vs. tip virus F (95% interval de confidenţă) p 

Testul ANOVA 0.779 0.636 

Analiza în funcţie de tipul de virus implicat a evidenţiat mici diferenţe între 

valorile medii ale vârstei însă aceste nu au variat semnificativ statistic, aprecierile au 

fost făcute pentru un interval de confidenţă de 95%. 

În concluzie, putem afirma faptul că vârsta nu a fost un factor favorizant 

important în apariţia manifestărilor orale cu etiologie virală, vârstele medie în toate 

tipurile de manifestări orale fiind de valori ce nu diferă semnificativ statistic (F=0.779, 

p=0.636, 95%CI). 

Sexul pacienţilor 

Analiza lotului de studiu a evidenţiat faptul că manifestările orale cu etiologie 

virală nu sunt specifice unei anumite categorii de pacienţi (feminin/masculin). O 

pondere uşor mai mare a cazurilor este întâlnită la bărbaţi, 54.22% din loturile analizate 

fiind pacienţi de sex masculin. 

Tabelul.13 Repartiţia cazurilor în funcţie de lotul de studiu şi sexul pacienţilor 

Manifestări orale 

35


Nr cazuri % Nr cazuri % 

Masculin Feminin 

Lot A 16 

1 

88 

54.66% 

73 

45.34% 

Lot B 64 34 53.13% 30 46.88% 

Total 

122 54.22 

% 

103 45.78% 

N o o f o b s 

1 0 0 

9 0 

8 0 

7 0 

6 0 

5 0 

4 0 

3 0 

2 0 

1 0 

B i v a r i a t e D i s t r i b u t i o n : 

C h i 2 = 0 . 0 4 3 3 8 0 4 2 3 4 , p = 0 . 8 3 5 0 , 9 5 % C I ( p > > 0 . 0 5 ) 

f e m i n i n 

m a s c u l i n 

L o t B 

L o t A 

L o t s t u d i u 

Fig.10. Repartiţia cazurilor în funcţie de lotul de studiu şi sexul pacienţilor 

Tabelul.14 Parametrii estimaţi în compararea prezenţei manifestărilor orale în cadrul 

etiologiei virale vs. sexul pacienţilor 

Chi-pătrat 

χ 2 

p 


încredere 


χ 2 21.433506 0.0083507 



0.368473 0.0093591 

Studiul demonstrează că manifestările orale cu etiologie virală nu sunt specifice 

unei anumite gupe de pacienţi (r=0.36, p>>0.05, 95%CI), însă pe parcursul studiului s-a 

remarcat faptul că anumite manifestări orale sunt mai frecvente la persoanele de sex 

masculin (χ 2 =21.43, p


Tabelul.15 Repartiţia cazurilor în funcţie de tipul virusului şi sexul pacienţilor 

Masculin 

Nr. cazuri % 

Feminin 

Nr. cazuri % 

Total 

Herpes simplex 1 (herpes 1) 15 53.6% 13 46.4% 28 

Herpes simplex 2 (herpes 2) 18 43.9% 23 56.1% 41 

Varicella-zoster (herpes 3) 8 57.1% 6 42.9% 14 

Epstein-Barr (herpes 4) 9 56.3% 7 43.8% 16 

Citomegalovirus (herpes 5) 3 30.0% 7 70.0% 10 

Sarcom Kaposi (herpes 8) 3 75.0% 1 25.0% 4 

Infecţia cu HPV 

(Human Papilloma virus) 20 62.5% 12 37.5% 

32 

Rubeolă (paramyxovirus) 18 52.9% 16 47.1% 34 

Parotidita epidemică (infecţie 

30 

urliană) 18 60.0% 12 40.0% 

Infecţie cu virus Coxsackie 10 62.5% 6 37.5% 16 

Total 122 103 225 

80% 

70% 

60% 

50% 

40% 

30% 

20% 

53.6% 

46.4% 


masculin feminin 

56.1% 

43.9% 


57.1% 56.3% 

42.9% 

Varicela -zoster 

43.8% 

Epstein -Barr 

70.0% 

30.0% 


Sarcom Kaposi 

75.0% 

25.0% 

virus 

Human Papiloma 

62.5% 

37.5% 

47.1% 

Rubeolă 

(paramyxovirus) 

52.9% 

60.0% 

40.0% 

Parotidita 

epidemică (infecţie urliană) 

62.5% 

37.5% 

Fig.11. Repartiţia cazurilor în funcţie de tipul virusului şi sexul pacienţilor 

Tabelul.16 Parametrii estimaţi în compararea cazuisticii în funcţie de sexul pacienţilor 

Chi-pătrat 

χ 2 

Infecţie cu virus Coxsackie 

p 


încredere 


χ 2 18.80368 0.02692 

Coeficient de corelaţie -0.088023 0.30327 

37



Studiul demonstrează prezenţa unor diferenţe semnificative între repartiţia 

cazurilor în funcţie de tipurile de infecţii virale întâlnite şi sexul pacienţilor, astfel la 

bărbaţi manifestările orale sunt mai frecvente (χ 2 =18.80, p=0.026, 95%CI).. 

VIRUS HERPES SIMPLEX TIP 1 

Cel mai frecvent tip de infecţie cu herpesvirus la om, se datorează HSV-1. Iniţial 

infecţia prezintă ca şi leziuni orale gingivită, gingivostomatită herpetică iar frontierele 

din buze se prezintă în roşu-aprins şi intraoral pot fi implicate mucoasele site-ului, 

aspecte menţionate şi în literatura de specialitate (231, 236). 

Factorii favorizanţi care duc la reactivarea virusului herpex simplex tip 1, 

prezent în stare latentă sunt menţionaţi în tabelul următor, aceste aspecte fiind urmărite 

şi la pacienţii din lotul de studiu. 

Tabelul 17. Factori care duc la reactivarea virusului herpes simplex tip 1 latent 

Radiaţii ultraviolete 

Stres emoţional 

Fluctuaţiile endocrine (menstră şi sarcină) 

Febră 

Traumatism fizic 

Imunosupresie 

Infecţii respiratorii 

Alergii 

Tulburările gastro-intestinale 

Manifestări orale 

Manifestările orale frecvente la copiii sănătoşi sunt gingivostomatită herpetică 

(figura 12) aceasta se manifestă în special la sugari şi copiii ce prezintă febră moderată 

însoţită de cefalee, indispoziţie, disfagie, ocazional artralgii şi limfadenopatie. 

Veziculele pot fi aparent roşu-aprins situate pe frontierele din buze şi perioral pe piele, 

aspecte prezentate şi în alte studii similare de specialitate (227). 

Fig.12. Pacient N.L. în vârstă de 12 ani 

38


Gingivostomatita herpetica primară. Grupuri de vezicule şi ulceraţii pe mucoasa 

gingivala, labiala, extinse şi pe tegumentele obrazului. 

În cazul unui copil de sex masculin în vârstă de 12 ani sunt evidenţiate leziunile 

intraorale, mai ales cele care implică gingia, sunt adesea mai proeminente (Fig.13). 

Fig.13. Pacient P.M. în vârstă de 6 ani 

Infecţie primara cu herpes simplex, virus tip I care a produs o gingivita extinsa. 

Fig.14. Pacient C.T. în vârstă de 16 ani 

Multiple vezicule herpetice la nivelul mucoasei buzei inferioare 

Spre deosebire de leziunile intraorale herpetice recurente, infecţiile primare 

afectează atât ţesutul keratinizat cât şi nekeratinizat al mucoasei orale. Cu toate acestea 

în mod normal este ferit faringele. Aceste leziuni se rezolvă simultan în termen de 10 

până la 14 zile, moment în care virusul a migrat către nervii regionali şi ganglionari şi 

devin latenţi. 

Leziunile recurente, în special cele roşu-aprins din frontierele buzelor, sunt 

asociate cu o senzaţie de "furnicătură, arsura, sau mâncărime". În termen de 24 de ore 

apar vezicule multiple, cu o ruptură în formă tipică de „inflamat rece ". 

Prezentăm în continuare alte câteva cazuri întâlnite în secţiile de boli 

contagioase ale spitalelor din Suceava şi Botoşani pe care le-am examinat împreună cu 

medicii specialişti din aceste unităţi spitaliceşti. 

39


Un tânăr de 26 de ani, care s-a prezentat pentru tratament stomatologic la 

cabinetul personal, a fost suspicionat de infecţie cu virus herpes simplex şi trimis spre 

internare la spitalul din Suceava, secţia boli contagioase, unde i s-a stabilit diagnosticul 

de infecţie primară cu herpes simplex, virus tip I (fig.13) Ca simptome, pacientul 

prezenta febră, gingiile uşor edematoase, colorate roşu intens, papilele interdentare 

crescute de volum şi pe alocuri sângerânde (fig.14). 

Alţi bolnavi, ceva mai vârstnici, internaţi cu aceeaşi afecţiune prezentau 

modificări ale aspectului mucoasei palatului dur. Aceştia prezentau vezicule sau chiar 

ulceraţii pe fond eritematos, care produceau tulburări dureroase în masticaţie şi 

deglutiţie. 

Leziunile intraorale recurente sunt limitate asupra mucoasei keratinizate (170), 

care este ataşată gingival şi de palat, ceea ce le face distincte faţă de ulcere, care apar 

doar pe mucoasa nekeratinizată. Simptomele sunt mai puţin frecvente comparativ cu 

leziunile recurente intraorale. 

Fig.15. Gingivita herpetiformă recurentă (sex masculin, 26 ani) 

Clinic leziunile intraorale de pe frontieră şi cele periorale de roşu-aprins, se 

resorb complet în decurs de 14 zile. 

Fig.16. Gingivita herpetiformă, cu edem şi sângerare (sex masculin, 26 ani) 

40


Fig.17. Zone eritematoase, cu vezicule multiple pe palat (sex feminin, 57 ani) 

Fig.18. Leziuni eritematoase la nivelul palatului dur (sex feminin, 57 ani) 

Fig.19. Leziuni ulcerative aftoase recidivante(sex feminin, 61 ani) 

Diagnosticul primar de gingivostomatită herpetică se pune pe baza semnelor şi 

simptomelor clinice, mai ales atunci când există o dovadă certă care să sugereze 

expunerea la virus, de exemplu, un părinte sau frate ce au prezentat recent leziuni 

recurente. 

Diagnosticul de leziuni herpetice confirmat citopatologic (Tzanck test) nu şi-a 

găsit pe scară largă utilizare în cabinetele stomatologice, cu toate că aceasta este o 

metoda rapidă de detectare a modificărilor apărute în celule epiteliale infectate. 

Examenul culturii este "gold standard-ul" pentru diagnosticul de infecţie orală datorată 

41


HSV-1. Cu toate acestea, nu este utilizat pe scară largă, din cauza costurilor ridicate şi 

astfel apar întârzieri importante în diagnosticare (207). 

Sunt şi situaţii specifice, de exemplu, o persistenţă a leziunilor vesiculoulcerative 

la pacienţii ce prezintă imunosupresie, caz în care se indică utilizarea acestei 

metode de diagnostic. 

Diagnosticul diferenţial 

Iniţial gingivostomatita herpetică poate fi confundată din punct de vedere clinic 

cu impetigo, în special atunci când leziunile sunt în primul rând periorale, mai degrabă 

decât intraorale. Pacienţii adulţi cu gingivostomatite herpetice sunt uneori greşit 

diagnosticaţi ca având eritem multiform. Acest lucru este deosebit de îngrijorător, 

deoarece astfel de pacienţi sunt de obicei trataţi cu corticosteroizi sistemici, care poate 

exacerba infecţia virală. Herpes labialis nu prezintă probleme în diagnosticul clinic 

(175, 176), deoarece istoria clinică a pacientului cu episoade frecvente confirmă 

suspiciunea. Leziunile intraorale pot fi diferenţiate de gingivitele banale, de ulcerele 

recurente aftoase prin locaţia anatomică, care este, doar pe mucoasa keratinizată (anexat 

gingival şi pe palatul dur) în cazul leziunilor intraorale, iar în cazul ulcerelor recurente 

aftoase leziunile apar doar pe mucoasa nekeratinizată (labial şi mucoasa bucală, 

alveolele gingivale, limbă, palatului moale şi pe cale orală faringe) (fig.20). 

Fig.20. Gingivită cronică ulcerativă (sex feminin, 42 ani) 

Diferenţierea de herpes simplex este destul de uşoară leziunile fiind 

caracteristice (fig.21) 

Fig.21. Herpes simplex recurent, la nivelul buzei inferioare, la un adult (C.M., 36 ani) 

42


Fig.22. Herpes labial (buza superioară) (T.C. 41 ani) 

Tabelul 18. Diagnosticul diferenţial pentru leziunile recurente HVS 1 şi HVS 2 (26) 

Ulcer aftos 

Impetigo 

Eritem multiform 

Herpes labialis 

Varicela zoster (VZV) 


Localizare numai pe mucoasă nekaratinizată: 

buze, obraji, limbă, mucoasă alveolară, palatul moale şi 

faringe); niciodată precedat de vezicule 

Adesea proeminente, afectează perioral şi adiacent pielea 

facială 

Vezicule proeminent sângeroase (roşu-aprins) şi de multe 

ori sunt prezente pe iris şi de asemenea leziunile sunt 

vizibile pe piele 

Furnicătură, arderea; fuziune de grupuri mici, umplute cu 

lichid, vezicule 

Intraoral leziunile sunt relativ mai puţin frecvente, în 

principal infecţii (vărsat de vânt); leziuni recurente (herpes 

zoster) ce sunt dureroase. 

Deşi sunt disponibile numeroase preparate, eficacitatea lor reală a fost de cele 

mai multe ori discutabilă. Valoarea lor principală, în cea mai mare parte, pare a fi una 

simptomatică şi de efect placebo, mai degrabă decât cu acţiune antivirală. 

Rapoarte privind terapia antivirală sistemică indică faptul că intervenţia cu 

acyclovir atenuează foarte mult semnele clinice şi simptomele asociate cu 

gingivostomatita herpetică. Acyclovirul este de asemenea, utilizat în tratamentul 

herpesului recurent labialis; cu toate acestea, un astfel de tratament este nul în cazul 

instituirii târzii a tratamentului (16, 183, 205, 207). 

La pacienţii sănătoşi leziunile se rezolvă în 10 până la 14 zile. Din păcate, 

leziunile recurente HSV-1 pot apărea la fel de frecvent, la fiecare câteva săptămâni în 

funcţie de constituţia pacienţilor infectaţi şi factorii individuali (160). 

Complicaţiile sunt rare însă leziunile recurente ale HSV-1 pot prezenta 

complicaţii semnificative la indivizi care prezintă afecţiune malignă, chimioterapie, 

radioterapie, sau sunt în pregătire pentru primirea unui organ sau ţesut (transplant) (41, 

172, 182). Leziunile orale HSV-1 tind să fie mai severe şi prelungite la astfel de 

43


pacienţi. Episoadele recurente, cum ar fi cele la persoanele cu HIV-pozitiv, sunt foarte 

frecvente şi sunt comparabile cu episodul primar al infecţiei cu HSV-1. Agenţii 

antivirali terapeutici sunt utilizaţi profilactic la aceste persoane (42, 224). 

VIRUSUL HERPES SIMPLEX TIP 2 

Herpes simplex virus tip 2 (HSV-2) a fost agent cauzativ atât pentru afecţiunile 

cavităţii orale primare cât şi pentru cele recidivante fiind raportate. Prevalenţa leziunilor 

orale în cazul HSV-2 nu este cunoscută, iar diagnosticul este de făcut în mod normal din 

punct de vedere clinic, fără a se face în mod uzual examenul de cultură virală sau tipare. 

Manifestările clinice orale ale HSV-2 sunt identice cu cele găsite în infecţiile cu 

HSV-1, aspect evidenţiat şi de alţi autori (71, 43, 82). Leziunile orale în cazul prezenţei 

HSV-2 răspund la aceleaşi metode terapeutice ca şi leziunile HSV-1 (37, 65). 

VIRUSUL VARICELLA-ZOSTER – Human Herpesvirus 3 (HHV-3) 

Cazuistica analizată evidenţiază clar faptul că leziunile orale manifestate în cazul 

VZV cât şi cele manifestate în cazul HSV-1 prezintă multe similitudini. 

Ambii viruşi prezintă în prima faza erupţii muco-cutanate, iar intraoral leziuni ce 

constau în vezicule fragile, care ulterior capătă formă de ulcere superficiale (96, 151). 

După infecţia primară cu VZV, ca şi în cazul HSV-1, aceasta rămâne latentă la nivelul 

ganglionilor şi poate fi reactivat. În astfel de cazuri, virusul circulă de la celula nervoasă 

pe axon la organism, cauzând erupţii veziculare care urmează o distribuţie a zonei 

nervoase infectate. Aceste leziuni, frecvent menţionate ca fiind cauzate de herpesul 

zoster, au fost întâlnite atât la copii (7-18 ani) şi la persoanele în vârstă (56-75 ani) (69, 

149, 174). 

Manifestări orale Deşi leziunile orale în cazul infecţie VZV au fost descrise, 

acestea sunt nesemnificative şi sunt depăşite ca intensitate de manifestările cutanate a 

bolii. Veziculele intraorale sunt rare însă ulterior acestea devin inconfortabile. Leziunile 

orale recurente ale VZV sunt specifice astfel încât acestea pot fi clare în diagnosticul 

diferenţial. În mod normal, nu există un simptom precoce care să indice debutul bolii 

cum ar fi durerea sau parestezia, care apoi să fie urmat de erupţii vezicular extinse şi 

care se vindeca în termen de 2 săptămâni. (fig.25) 

44


Fig.25. Manifestare orală a virusul varicella-zoster (HHV-3) (96) 

Deseori este întâlnită o nevralgie postherpetic, care adesea nu răspunde la 

tratamentul cu analgezice. Complicaţiile orale sunt rare, în lotul studiat nu au fost 

întâlnite, însă în literatura de specialitatea (88, 104, 151) au fost raportate cazuri de 

necroză mandibulară . 

Diagnosticul de infecţie primară VZV rareori se face pe baza leziunilor orale şi 

aceasta din mai multe motive: 

� în primul rând nu sunt leziuni intraorale proeminente. 

� în al doilea rând, primele simptome ale infecţiei primare sunt 

nespecifice. 

� în al treilea rând, manifestările cutanate ale infecţie apar rapid şi abia 

apoi sunt urmate de apariţia leziunilor orale. 

Diagnosticul diferenţial. Puţine leziuni pot fi confundate cu recurenţe intraorale 

ale VZV, datorită semnelor clinice distincte (118, 147). Cu toate acestea, alte leziunile 

unilaterale herpetiforme veziculare, de exemplu, recurentele intraorale ale HSV-1 de pe 

faţa palatului, ar putea fi luate în considerare în cazul diagnosticului diferenţial. Alte 

diferenţe asupra diagnosticului sunt prezentate în tabelul următor. 

HSV-1 

Tabelul 19. Diagnosticul diferenţial pentru virusul varicela zoster (VZV) 

Infecţie primară 

(Vărsat de vânt) 


Leziunile primare pot afecta piele periorală, suprafeţele 

mucoasei orale sunt roşii la graniţele buzei. Leziunile 

extraorale veziculare recurente sunt precedate de câteva 

indicii cum ar fi: furnicătură sau ardere. Ele tind să apară 

la aceeaşi locaţie anatomică. Leziunile intraorale recurente 

sunt limitate la nivelul mucoasei keratinizate, adică, ataşat 

gingival şi palatului dur. 

Leziunile orale sunt mai puţin frecvente şi de minimă 

semnificaţia clinică 

45

Recurenţe ale herpesului 

zoster 


Ambele leziuni extraorale şi intraorale manifesta vezicular 

erupţii dureroase care apar într-o distribuţie unilaterală. 

Tratament şi prognostic. De cele mai multe ori se recomandă terapie de 

susţinere care este suficientă pentru a trata atât leziunile primare cât şi cele intraorale 

recidivante ale infecţiei VZV. Cu toate acestea, persoanele imunosupresive pot solicita 

terapie mai agresivă. 

Recurentele leziunilor VZV intraorale sunt relativ dureroase, în comparaţie cu 

alte recurenţe intraorale ale leziunilor virale, de exemplu, recurente HSV-1. 

Leziunile orale VZV au un prognostic bun; cu toate acestea, la persoanele care 

sunt predispuse la recurenţe multiple, leziuni asociate pot reprezenta un factor important 

de morbiditate. Persoanele care sunt imunosupresive prezintă un risc crescut pentru 

recurenţe extinse aceste pot însă răspunde la terapia convenţională (133). 

Deşi cele mai multe persoane ce lucrează în domeniul stomatologic au avut în 

copilărie un episod primar de infecţie, măsurile de protecţie adecvate infecţiei puţin 

probabil vor preveni transmiterea virusului în cadrul tratamentelor stomatologice. 

VIRUSUL EPSTEIN-BARR (EBV SAU HHV-4) 

Virusul Epstein-Barr este un herpesvirus care are relaţii cu mai multe procese 

infecţioase şi neoplazice (11, 131). Acesta a fost recunoscut de mulţi ani în calitate de 

agent cauzativ a mononucleozei infecţioase, de obicei, transmise de către salivă 

infectată (6, 15, 47). 

Persoanele infectate înainte de adolescenţă rareori dezvolta simptome clasice de 

mononucleoză infecţioasă. De o importanţă deosebită a fost asocierea de EBV cu 

leukoplakia orală păroasă, o leziune unică a mucoasei orale prezentă în special în cazul 

infecţie HIV (157, 202). 

Virusul Epstein-Barr a fost, de asemenea, asociat cu limfomul Burkitt şi 

carcinomul nasofaringial, aspect regăsit şi în alte studii de specialitate (4, 155, 158, 169, 

203). 

Tabelul 20. Repartiţia cazurilor în funcţie de lotul de studiu şi 

prezenţa virusului Epstein-Barr 

Manifestări 

orale cu Nr cazuri % Nr cazuri % 

Total cazuri etiologie virală Virusul Epstein-Barr Alte etiologii virale 

Lot A 1121 161 11 6.83% 150 93.17% 

Lot B 911 64 5 7.8% 59 92.2% 

Total 16 7.11% 

Se remarcă faptul că frecvenţa prezenţa virusului Epstein Barr este sesizată în 

cabinetele de medicină dentară prin manifestările orale pe care le prezintă. Astfel 7.8% 

46


din cazurile analizate în cadrul tratamentului stomatologic şi care aveau manifestări 

orale au prezentat virusul Epstein Barr în timp ce în lotul pacienţilor din secţia de boli 

infecţioase ce prezentau manifestări orale virusul Epstein Barr a fost întâlnit la 6.8% din 

cazuri. 

Prezent a virusului 

Epst ein Barr 

Virusul Epstein-Barr 

Alte etiologii virale 

Alte etiologii 

virale, 

92.89% 

Virusul Epstein- 

Barr, 

7.11% 

Fig.26. Repartiţia cazurilor în funcţie de prezenţa manifestărilor orale şi 

prezenţa virusului Epstein-Barr 

Pe baza analizei celor 16 cazuri (7.11%) ce au prezentat virusul Epstein-Barr 

putem spune că simptomele caracteristice ale acestor boli sunt următoarele (tabelul). 

Tabelul 21. Bolile asociate cu virusul Epstein-Barr (EBV) 

(în plus faţă de infecţioase mononucleosis) 

Boală Manifestare Tratament 

Limfom Burkitt 

(non-Hodgkin) 

Carcinomul 

nasofaringeal 

Leukoplakia orală 

păroasă 

Pierderea dinţilor 

Durere şi parestezie 

În special la rasa chineză 

De cele mai multe ori asimptomatic 

Granular, catifelat, eritematos 

anaplastic 

Metastaze cervicale 

Apare pe partea laterală a limbii 

Chimioterapie 

Pronostic foarte 

bun 

Radioterapie 

Pronostic bun 

Medicamente 

antivirale 

Manifestări orale. 

Leziunile orale caracteristice în mononucleoza infecţioasă constau în faringită şi 

peteşii hemoragice la nivelul palatului moale şi faringe, de obicei prezente la adulţii 

tineri, iar concomitent cu acestea se regăseşte febră şi limfadenopatie de col uterin 

aspecte ce au fost menţionate şi în literatura de specialitate (19, 52, 103, 126) . 

47


Fig.27. Peteşii hemoragice în infecţia cu virusul Epstein-Barr (202) 

Constituţional, simptomele asociate cu manifestări de infecţie sistemică sunt 

utile în deosebirea de leziunile orale ale mononucleozei infecţioase din punct de vedere 

clinic acestea fiind similare leziunilor, când în sfera orală şi faringiană apar peteşii 

secundare, tuse sau strănut (fig. 28). 

Fig.28. Peteşii hemoragice la nivelul palatului moale în 

infecţia cu virusul Epstein-Barr (C.G., sex masculin, 36 ani) 

Complicaţiile orale regăsite în lotul studiat au fost rare, dar ulterior clinica de 

specialitate a raportat un caz cu deficit nervos în urma unui episod acut de 

mononucleoză infecţioasă, precum şi abces cervical (2 cazuri) şi amigdalită (4 cazuri). 

Limfomul Burkitt este un limfom non - Hodgkin's, în primul rând. Limfomul 

Burkitt se regăseşte în special la grupă de vârstă tânără, mai ales în bărbaţi, implicând în 

special maxilarului aspect evidenţiat şi în literatura de specialitate (3, 129, 195, 201). 

Mult mai semnificativ este faptul că deşi la peste 90% din cazurile cu limfoame 

Burkitt endemice s-a identificat EBV, la mai puţin de 10% din cazurile cu limfom 

nonendemic Burkitt sunt în mod similar infectate (98). 

Prezenţa virusului Epstein-Barr în cazul limfomului Burkitt este caracterizată 

prin implicarea pe scară largă a maxilarului, cu vorbire greoaie, expansiune, relaxare a 

dinţilor, şi durere. 

48


Fig.29. Limfom Burkitt (129) 

Virusul Epstein-Barr este frecvent întâlnit în asociere cu această formă malignă 

de carcinom nosofaringian şi pare a fi implicat în patogeneză (90, 127, 153, 219). 

Carcinomul nosofaringian are o frecvenţă ridicată iar leziunile sunt deosebit de 

asimptomatice (55, 120, 121). Din punct de vedere clinic, leziunile sunt eritematoase 

granulate sau cu un aspect catifelat. Leukoplakia orală păroasă (OHL) este prezentă în 

special în cazul HIV, leziune caracterizată prin prezenţa virusului EBV ce induce 

hiperplazie epitelială, în principal, pe părţile laterale ale limbii (89, 193, 217). 

Diagnosticul de mononucleoză infecţioasă este rareori urmărit exclusiv pe baza 

unor semne şi simptome orale, aspect evidenţiat şi de alţi autori (112). Limfocitoza şi 

prezenţa limfocitelor atipice sugerează mononucleoză infecţioasă în prezenţa altor 

semne şi simptome clinice asociate. Teste serologice rapide sunt disponibile, acestea pot 

furniza diagnosticul imediat; iar anticorpi specifici EBV pot fi confirmaţi. Limfomul 

Burkitt necesită pentru diagnostic o biopsie incizională, la fel ca şi carcinomul 

nasofaringian (60, 106, 216). 

Tratament şi prognoză. Leziunile orofaringiene ale mononucleozei infecţioase 

nu necesită tratament şi se rezolva spontan cu regresia infecţie. Simptomele pot fi mai 

severe însă la adulţi. Mononucleoza infecţioasă este, în cele mai multe cazuri, de autolimitare; 

cu toate acestea, incidenţa şi prevalenţa infecţiei cronice cu EBV continuă să 

fie o sursă de mare dezbatere. Acyclovirul a fost propus pentru a fi folosit în stadiile 

incipiente ale bolii (28, 72, 163, 226). 

49

Rezumat 

Capitolul VIII. As pe c te e pid e m io lo g ic e în b o lile c u e tio lo g ie v ira l ă în zo n a Suc e a v a 

Capitolul VII 

MANIFESTÃRI ORALE ALE INFECȚIEI CU VIRUSUL 

IMUNODEFICIENȚEI UMANE, ÎNTÂLNITE ÎN SECȚIILE DE 

BOLI CONTAGIOASE ALE SPITALELOR DIN 

SUCEAVA ȘI BOTOȘANI 

EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI INFECŢIEI CU HIV 

Infecţia cu HIV şi boala SIDA continuă să rămână o sfidare a comunităţii 

internaţionale; nici o regiune a globului nu se poate considera la adăpost de acest flagel, 

iar previziunile avansate cu prudenţă de către O.M.S. şi C.D.C. susţin că suntem la 

începutul epidemiei (247). 

Fig.45. Prevalenţa HIV-SIDA la nivel mondial 

50

Rezumat 


Fig.46. Repartiţia pacienţilor infectaţi cu HIV-SIDA la sfârşitul 2007 

după UNAIDS/WHO, 2007 

Fig.47. Numărul pacienţilor infectaţi la nivel mondial 


51

Rezumat 


Fig.48. Epidemiologie SIDA 1990-2003 


În figura următoare este prezentată statistica OMS în ceea ce priveşte numărul 

de cazuri noi diagnosticate cu SIDA în regiunea europeană raportate la un milion 

locuitori. 

Fig.49. Răspândirea HIV-SIDA la nivel european 

52

Rezumat 


După OMS 

Analiza OMS în perioada 1990-2007 evidenţiază o creştere semnificativă a 

numărului de cazuri noi diagnosticate începând cu anul 1990. 

Fig.50. Prevalenţa HIV în România (250) 

WHO/Second Generation Surveillance on HIV/AIDS 

În iunie 2000, 34.3 milioane de oameni din întreaga lume erau infectaţi cu HIV. 

18.8 milioane de oameni din întreaga lume au decedat deja de SIDA dintre care 3.8 

milioane sunt copii. 

Cu toate că Africa are 10% din populaţia lumii, ea găzduieşte 70%din toţi 

oamenii infectaţi cu HIV. În 16 ţări din regiunea Africii, mai mult de 10% din 

persoanele între 15 şi 49 ani sunt infectate cu HIV. 

De la începutul epidemiei, 13.2 milioane de copii sub vârsta de 15 ani au rămas 

orfani din cauza SIDA. 

O cifră estimativă a fost prezentată de UNAIDS/WHO şi arată că doar în anul 

1999 5.4 milioane oameni au fost infectaţi cu HIV (249, 250). 

În Europa de est şi Asia centrala, epidemia s-a declanşat odată cu utilizarea 

drogurilor prin injectare. În tarile din fosta Uniune Sovietica ratele cele mai înalte de 

HIV sunt concentrate în majoritate în grupurile utilizatorilor de droguri prin injectare 

(IDU). O erupţie de HIV poate izbucni în orice ţară unde se folosesc practici nesigure 

de injectare a drogurilor (249). 

53

Rezumat 


În Europa şi America de nord, infecţiile noi HIV sunt în special concentrate în 

rândul utilizatorilor de droguri prin injecţie şi a homosexualilor. Cu toate că programele 

de schimb s-au dovedit a fi foarte efective în reducerea transmiterii virusului între 

utilizatorii de droguri, unele ţări, ca Statele Unite, au refuzat să le implementeze din 

cauza opoziţiei politice. 

Ţările care şi-au arătat angajamentul pentru abordarea SIDA au putut să-şi 

reducă semnificativ povara. În 1993 experţii preziceau ca Thailanda va avea între doua 

şi patru milioane de cazuri de HIV până în anul 2000. Datorită măsurilor de prevenire 

pe scară largă, Thailanda a avut doar sub un milion de cazuri în anul 2000. (185, 186) 

Uganda, cu un sprijin larg politic şi al comunităţii, si-a putut stabiliza epidemia 

la 8%, şi nu s-a alăturat vecinilor care au ajuns la peste 20%. La Conferinţa 

Internaţională a 13-a consacrată infecţiei HIV în Durban, Africa de Sud, organizată în 

iunie 2000, liderii din Africa au recunoscut problema SIDA şi şi-au unit eforturile cu 

activiştii pentru a intensifica acţiunea contra bolii taciturne. 

Acum, când guvernele încep sa recunoască SIDA ca o problemă de dezvoltare, 

au devenit cu mult mai proactive în răspunsul lor şi în iniţierea programelor extinse şi 

multisecţionale. Deşi epidemia a fost privită iniţial ca fiind strict o problemă de 

sănătate, mai multe ţări realizează în prezent implicaţiile socioculturale, economie şi 

politice ale acesteia. Astfel, în multe ţări un spectru larg de sectoare de dezvoltare, cum 

ar fi educaţia, angajarea în câmpul muncii, agricultura, guvernul local, este mobilizat 

pentru a include acţiuni aferente SIDA în programele sale. Suplimentar, rolul societăţii 

civile, în special al organizaţiilor neguvernamentale, a fost un element important în 

răspunsul extins, datorită capacităţii lor de a implica comunităţile în dezvoltarea 

activităţilor locale relevante. 

Întreprinderile de asemenea îşi sporesc răspunsul. Multe au înţeles că îşi pierd 

cei mai buni lucrători din cauza bolii, ceea ce afectează serios afacerea lor. Multe 

companii au în acest moment programe SIDA care includ servicii medicale pentru 

personalul infectat cu HIV, distribuirea prezervativelor, acordarea educaţiei aferente 

SIDA şi activităţi de implicare a comunităţii. 

Raportul anual „Actualizarea situaţiei Epidemiei SIDA” pregătit de Naţiunile 

Unite şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că mai mult de 36 milioane de 

persoane din întreaga lume sunt infectate cu HIV sau SIDA (250). 

Cu toate ca Africa rămâne a fi principalul focar al epidemiei HIV din întreaga 

lume, infecţiile noi în această regiune s-au micşorat puţin. După cum menţionează 

oamenii de ştiinţă aceasta poate fi cauzată de faptul că în unele ţări şi grupuri de vârstă, 

numărul persoanelor infectate depăşeşte numărul persoanelor neinfectate. 

Dar una din regiunile noi care prezintă cea mai mare îngrijorare este Europa de 

est şi Rusia, în special, unde experţii prezic că mai mult de un milion de oameni vor fi 

infectaţi de HIV pe parcursul a doi ani. 

De fapt, mai multe infecţii noi HIV au fost înregistrate în Rusia pe parcursul 

anului 2000, decât în toţi anii precedenţi luaţi împreună. 

Raportul UNAIDS confirmă că „HIV nu indică nici un semnal de micşorare a 

creşterii sale exponenţiale în Federaţia Rusă”. 

Există circa 70,000 cazuri de SIDA, înregistrate la Centrul Naţional SIDA din Rusia – 

în comparaţie cu doar peste 5.500 din anul trecut. 

54

Rezumat 


Majoritatea persoanelor infectate cu HIV din Europa sunt utilizatori de droguri 

prin injecţie, cu toate că s-a înregistrat o răspândire crescândă printre persoanele care au 

legătură cu transmiterea prin relaţii sexuale neprotejate. 

Estimativ există trei – patru milioane de utilizatori de droguri în Rusia, după 

cum menţionează Medicins sans Frontiers, şi pesimiştii cred că până la două milioane 

utilizatori pot fi infectaţi până în anul 2002. 

Situaţia epidemiei în România 

Situaţia epidemiei HIV/SIDA în România este caracterizată prin prevalenţa 

ridicată a cazurilor la copii, îndeosebi la cei din unităţile de îngrijire şi ocrotire. S-a 

creat astfel imaginea pătrunderii virusului într-o populaţie lipsită de experienţă 

imunologică extrem de receptivă faţă de acest virus (250). 

În perioada 1985 – 1989 au fost raportate la O.M.S. 43 cazuri SIDA din 

România. 

Prin testarea a 2.000 de copii în primele 2 luni după 1989 au fost depistaţi 450 

de copii HIV seropozitivi dintre care 200 se plasau în stadiul de boală SIDA. 

S-a recunoscut o realitate extrem de tristă: România devenise sediul unei 

epidemii pediatrice neobişnuite, cea mai extinsă din Europa. 

Cauzele tragediei epidemiologice din România unde virusul HIV a găsit condiţii 

favorabile în unităţile de ocrotire şi în secţiile de distrofici sunt multiple şi complexe, 

incluzând o politică catastrofală economică şi socială şi neglijarea prin subdotare sau 

non-dotare a tuturor practicilor medicale. 

1. Politica economică şi socială a regimului comunist a condus la creşterea 

numărului de copii malnutriţi şi abandonaţi în diverse unităţi, astfel că în ian. 1990 

existau în jur de 30 000 de orfani abandonaţi sub 4 ani. Aceşti copii, datorită condiţiilor 

de sărăcie ale părinţilor se aflau în 3 tipuri: 

� secţii de nou-născuţi ale maternităţilor; 

� leagăne pentru copii cu stare de dezvoltare mai bună; 

� secţii de distrofici unde erau îngrijiţi copii cu grade diferite de malnutriţie. 

Aceste unităţi erau în general lipsite de condiţii igienico-sanitare 

corespunzătoare, precum şi de medicaţia orală. 

2. Se practica injectarea a cantităţi mici de sânge, microtransfuzii, pentru a 

stimula sistemul imun şi creşterea la copiii mici, bolnavi şi malnutriţi; copiilor 

consideraţi în stadii avansate de malnutriţie li se injecta în mod repetat sânge, astfel că 

dintr-un flacon provenit de la un donator netestat, posibil HIV pozitiv, puteau fi infectaţi 

concomitent mai mulţi copii. 

3. Donatorii de sânge nu erau testaţi pentru prezenţa anticorpilor anti-HIV (5); 

nu existau echipamente de laborator în cele 43 de unităţi de colectare a sângelui din ţară, 

iar populaţia era încurajată pentru a dona sânge. Subliniem şi răspândirea hepatitei B şi 

hepatitei C în leagăne, infecţii care pot fi transmise de oameni prin transfuzii. Lipsa 

echipamentului medical, practici uneori inadecvate pentru sterilizarea acelor, seringilor 

şi instrumentarului medical, ca şi lipsa preparatelor orale pentru copii au putut contribui 

la difuziunea virusului HIV în unităţile medicale afectate. 

4. Determinarea generală a sistemului medical din România. 

Sistemul medical din România era izolat de progresele din ultimii 20 de ani. 

Lipsa informaţiei, participarea redusă la Conferinţe şi Congrese Internaţionale, care 

55

Rezumat 


puteau permite schimbarea unor opinii au contribuit la limitarea orizontului 

specialiştilor. Negarea problemei HIV, lipsa unei supravegheri reale a aplicării 

instrucţiunilor au contribuit la agravarea situaţiei. 

Situaţia actuală din România: 

În urma actualizării bazei de date, din care au fost scoase cazurile înregistrate de 

două sau chiar trei ori, a rezultat că numărul de cazuri HIV/SIDA cumulat este de 

11.554, din care 8815 persoane în viaţă şi 2.739 decese. 

Tabelul 27. Ultimele date statistice legate de situaţia HIV/SIDA în România 

(decembrie 2008) 

56

Rezumat 


57

Rezumat 


Teste de laborator pentru diagnosticarea HIV 

Enzyme-linked immunosorbent assay (ELIZA/EIA) 

Testul utilizat iniţial pentru a detecta o reacţie generală de anticorpi (Ac) ca 

răspuns la contaminarea cu virusul HIV. 

Western Blot (WB) 

Prin acest test sunt identificaţi anticorpii de reacţie la proteinele specifice HIV. 

Este întrebuinţat ca test de confirmare a infecţiei cu HIV: 95% dintre pacienţi vor 

prezenta o reacţie Ac pozitivă în primele 6 luni din momentul contaminării. Este posibil 

totuşi ca în primele 3 luni reacţia să fie negativă ceea ce nu exclude însă diagnosticul 

infecţiei cu HIV. 

P24 antigen 

Acest test determină replicaţia virusului HIV chiar înainte de formarea 

anticorpilor. Se utilizează pentru detectarea infecţiei în primele 3 luni din momentul 

posibilei contaminări. 

Polymerase chain reaction (pcr) 

PCR identifică ARN-ul mesager şi ADN-ul virusului HIV prin proceduri de 

amplificare. 

Acest test se utilizează în special la copii pentru detectarea HIV înainte de dispariţia 

HIV materne. Alte indicaţii ale acestui test sunt: 

� în timpul unei posibile acutizări a bolii retrovirale sau în sindromul de 

seroconversie 

� pentru cercetări 

� pentru a stabili şi monitoriza încărcarea virală în scopul determinării 

necesităţii de a iniţia modificări în terapia antiretrovirală. 

La persoanele aflate sub tratament dentar, în cazul în care manifestările clinice 

ridică suspiciunea de infecţie cu HIV, pacientul trebuie îndrumat către un medic pentru 

testare confidenţială. Dacă este posibil, acest lucru se face cu acordul pacientului. 

De asemenea, protocoalele existente referitoare la înţepături cu ace posibil 

contaminate pot necesita obţinerea acordului pacientului implicat în vederea testării 

pentru HIV. Numai în cazuri speciale aceste teste se fac contra voinţei pacientului prin 

intermediul forurilor legale. 

Pentru ca un pacient să fie declarat HIVseropozitivi, sunt necesare două teste 

ELIZA pozitive consecutiv, urmate de un test Western Blot pozitiv. Repartiţia 

pacienţilor infectaţi HIV (15-24 ani) în lume este prezentat în studiul următor. 

58

Rezumat 


Fig.51. Repartiţia cazurilor cu HIV în populaţia

Rezumat 


Fig.53. Cazuri noi HIV diagnosticate în Europa de Est şi Asia Centrală în perioada 

1990-2008 

Sur s a UNA/DS/UNIC E F/WH O, 2008 

DATE STATISTICE LA NIVELULUI JUDEŢULUI SUCEAVA 

REFERITOARE LA PACIENŢII HIV – SIDA 

Tabelul 29. Repartiţia cazurilor HIV-SIDA la nivelul judeţului Suceava 

60

Rezumat 


Nr. cazuri % 

Cimpulung 5 3.6% 

Falticeni 67 47.9% 

Gura Humorului 16 11.4% 

Radauti 6 4.3% 

Siret 3 2.1% 

Suceava 36 25.7% 

Vatra Dornei 7 5.0% 

Total 140 

Cimpulung, 3.6% 

Falticeni, 47.9% 

Vatra 

Dornei, 5.0% 

HIV - J u d et ul Su c e a v a 

Suceava, 25.7% 

Gura 

Humorului, 11.4% 

Radauti, 4.3% 

Siret, 2.1% 

Fig.54. Repartiţia pacienţilor în viaţă după domiciliu 

Tabelul 30. Repartiţia deceselor cauzate de HIV-SIDA la nivelul judeţului Suceava 

Nr. cazuri % 

Cimpulung 1 1% 

Falticeni 61 61% 

Gura Humorului 13 13% 

Radauti 2 2% 

Siret 2 2% 

Suceava 15 15% 

Vatra Dornei 6 6% 

Total 100 

61

Rezumat 


DECEDA TI 

Vatra Dornei 

Suceava 

Siret 

Radauti 

Gura Humorului 

Falticeni 

Cimpulung 

6% 

15% 

2% 

2% 

13% 

1% 

61% 

0% 20% 40% 60% 80% 

Fig.55. Repartiţia pacienţilor decedaţi după domiciliu 

Tabelul 31. Repartiţia cazurilor cu HIV-SIDA la nivelul judeţului Suceava 

în funcţie de vârstă 

Nr. cazuri % 

0-18 ani 112 80.0% 

18-25 ani 8 5.7% 

25-35 ani 8 5.7% 

35-45 ani 7 5.0% 

45-90 ani 5 3.6% 

Total 140 

VARSTA 

45-90 ani 

35-45 ani 

25-35 ani 

18-25 ani 

0-18 ani 

3.6% 

5.0% 

5.7% 

5.7% 

80.0% 

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 

Fig.56. Repartiţia pacienţilor în viaţă pe grupe de vârstă 


62

Rezumat 


în funcţie de vârstă 

Nr. cazuri % 

0-18 ani 89 89.0% 

18-25 ani 4 4.0% 

25-35 ani 2 2.0% 

35-45 ani 2 2.0% 

45-90 ani 3 3.0% 

Total 100 

DECEDATI 

45-90 ani 

35-45 ani 

25-35 ani 

1 8-25 ani 

0-1 8 ani 

3.0% 

2.0% 

2.0% 

4.0% 

89.0% 

0% 1 0% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 

Fig.57. Repartiţia pacienţilor decedaţi pe grupe de vârstă 


în funcţie de statusul bolii 

Nr. cazuri % 

HIV 63 45% 

SIDA 70 50% 

Nedefinit 7 5% 

Total 140 

STATUSU L 

BOL II 

HIV SIDA nedefinit 

SIDA 

50.0% 

HIV 

45.0% 

nedefinit 

5.0% 

Fig.58. Repartiţia pacienţilor după statusul bolii 

63

Rezumat 


Controlul asupra bolilor infecţioase este posibil numai în cazul efectuării 

supravegherii epidemiologice eficiente. Un sistem naţional de supraveghere a bolilor 

infecţioase stă la baza măsurilor de combatere şi profilaxie a bolilor infecţioase cu un 

impact social - economic înalt, care reprezintă o problema prioritara pentru sănătatea 

publică. Supravegherea epidemiologica este elementul cheie în procesul de luare a 

deciziilor, în aprecierea priorităţilor, planificării, mobilizării resurselor, pronosticării 

epidemiei şi depistării ei în stadiu precoce, monitorizării şi evaluării eficacităţii 

măsurilor de combatere, a programelor de profilaxie şi control în morbiditate. 

Supravegherea epidemiologică în bolile infecţioase se efectuează la nivel naţional, însă 

pentru cele extrem de periculoase sau cu o răspândire pandemică, inclusiv infecţia 

HIV/SIDA, coordonarea şi colaborarea prin aceste măsuri se efectuează la nivel 

regional şi global. 

Una din componentele de bază a politicii naţionale de supraveghere o reprezintă 

lista bolilor prioritare, supuse supravegherii. Criteriile de stabilire a priorităţii unei 

maladii sunt: 

� gravitatea consecinţelor (morbiditatea, impactul asupra capacităţii de munca, 

mortalitatea, invaliditatea, aspecte demografice); 

� potenţialul epidemic, caracterul realizării procesului epidemic (spaţiu, timp, 

populaţie); 

� prezenţa programelor de profilaxie şi combatere cu destinaţie specială 

(naţionale, regionale, globale); 

� necesitatea elaborării măsurilor profilactice la nivel înalt în baza supravegherii 

epidemiologice. 

Luând în consideraţie caracterul pandemic, răspândirea relativ uşoară a infecţiei 

HIV/SIDA, lipsa mijloacelor de profilaxie specifică (vaccin) şi de tratament, punerea în 

primejdie a sănătăţii şi vieţii populaţiei de pe glob, sub egida OMS din 1987 şi sub 

egida ONU din 1996 se realizează Programul Global de control şi de profilaxie a acestei 

infecţii (Joint United Nations Programme on HIV/AIDS - UNAIDS). 

Infecţia HIV/SIDA în România este în mare măsură o consecinţă a epidemiei de 

narcomanie şi se răspândeşte preponderent în rândurile utilizatorilor de droguri 

intravenos (UDI) - 82,23% din numărul total al persoanelor infectate şi pe cale sexuala - 

13,55%. Sunt afectate preponderent persoane tinere - vârsta 15-19 ani -14,40%; 20-29 

ani -58,63%; 30-39 ani - 21,94%. Creşte riscul răspândirii infecţiei HIV/SIDA pe cale 

sexuală, ceea ce ne dovedeşte nivelul major al incidenţei infecţiilor cu transmitere 

sexuală (ITS). Creşterea masivă a numărului persoanelor infectate cu HIV, favorizează 

răspândirea infecţiei în diferite grupuri ale populaţiei. Situaţia socio-economică dificilă, 

şomajul, răspândirea înaltă a narcomaniei şi infecţiilor cu transmitere sexuală, migraţia 

sporită, traficul cu fiinţe umane, creşterea numărului prostituatelor, desfrâul 

comportamentului sexual, creşterea numărului divorţurilor, scăderea valorilor familiale, 

condiţionează un pronostic nefavorabil al infecţiei HIV/SIDA. Această maladie a 

devenit un pericol real pentru societate, având un impact social, economic şi de sănătate 

în permanentă creştere. În prezent, la nivel naţional în domeniul sănătăţii publice, 

profilaxia infecţiei HIV/SIDA este recunoscută ca o problemă prioritară şi necesită 

crearea sistemului de sprijin de către stat atât politic, cât şi financiar. 

64

Rezumat 


Supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA serveşte ca bază pentru: 

� prognosticarea tendinţelor desfăşurării epidemiei; 

� determinarea impactului epidemiei asupra sănătăţii publice, situaţiei 

demografice; 

� elaborarea (perfectarea) strategiilor de intervenţie; 

� promovarea activităţilor profilactice la nivel de societate, comunitate şi 

individ; 

� facilitarea şi executarea consilierii pacienţilor; 

� efectuarea evidenţei şi supravegherii medicale a persoanelor infectate cu HIV 

şi bolnave de SIDA; 

� planificarea şi asigurarea tratamentului specific - în dependenţă de mijloace 

(resursele) acumulate 

Controlul infecţiei HIV/SIDA ocupă un loc determinant în cadrul politicii 

naţionale de sănătate şi prezintă o parte organică componentă a sistemului de 

supraveghere asupra bolilor infecţioase în întregime, care la rândul său este integrat în 

sistemul de informare în domeniul ocrotirii sănătăţii. Organizarea şi coordonarea 

supravegherii infecţiei HIV/SIDA ca o parte integrală a supravegherii epidemiologice a 

bolilor infecţioase, interacţiunile cu ministerele şi departamentele sunt funcţii de nivel 

naţional. 

Actualele sisteme naţionale în ansamblu servesc drept temei eficace al reţelelor 

de control regional şi global care funcţionează în cadrul Programului Global UNAIDS 

şi OMS. 

Toate activităţile de supraveghere se efectuează de către sistemul organelor 

sănătăţii publice. Supravegherea se bazează pe colectarea informaţiilor necesare pentru 

îndeplinirea sarcinilor controlului. Efectuarea supravegherii epidemiologice a infecţiei 

HIV/SIDA este bazată pe colectarea continuă a informaţiei speciale, pe monitorizarea 

incidenţei şi prevalenţei infecţiei HIV în societate, precum şi depistarea cazurilor noi de 

îmbolnăvire cu SIDA, aplicând controlul serologic specific. 

Direcţiile principale de supraveghere şi acţiune 

• depistarea cazurilor noi; 

• înregistrarea; 

• analiza şi interpretarea: curentă şi de lungă durată; 

• controlul, elaborarea sau perfecţionarea politicii de prevenire; 

• efectuarea intervenţiilor de prevenire; 

• stabilirea legăturilor retroactive (feed-back). 

Teste de laborator relevante şi valorile acestora 

� numărătoarea de celule CD4+(celule/mm3): normal între 544-1663, în medie 

935 

� procentajul de celule CD4+ din numărul total de limfocite: normal se situează 

între 32-60%, iar în medie 46%. 

� numărătoarea de celule CD8 (limfocite T8 supresor)(celule/mm3): normal între 

272-932, medie 519 

65

Rezumat 


� încărcătura virală (viral load) măsoară replicarea virală sau viremia în plasma 

sangvină. Limitele de detectare sunt de la sub 50 copii/ml plasmă până la mai 

mare de 750000 de copii ARN-HIV1/ml. Cea mai înaltă viremie este în primele 

3 luni de la infecţia iniţială şi în ultimele stadii evolutive. 

� numărătoarea de trombocite: normal între 150000-400000/mm3, 

trombocitopenia este prezentă la cazurile asimptomatice de pacienţi HIV 

seropozitivi şi la adulţii cu SIDA 

� altele: numărătoarea de leucocite şi formula leucocitară, nivelul hemoglobinei, 

timpul de protrombină şi timpul de tromboplastină 

Nu există contraindicaţii absolute pentru tratamentele dentare generale (inclusiv 

extracţii dentare) când timpii de sângerare şi coagulare au valori mărite de până la două 

ori faţă de normal şi hemoglobina este mai mare de 7g/dl. 

Se recomandă evitarea medicamentelor cu efect depresiv respirator în situaţiile 

în care nivelul hemoglobinei este sub 10 g/dl. 

Malnutriţia este o complicaţie frecventă asociată evoluţiei maladiei HIV şi 

deţine un important rol patogenic în morbiditatea şi mortalitatea acestei boli. Multe 

dintre manifestările orale asociate infecţiei cu HIV sunt extrem de dureroase, 

împiedicând astfel o alimentaţie echilibrată a pacientului. 

Pe lângă îndepărtarea durerilor, rolul medicului stomatolog este de a identifica 

leziunile orale asociate deficienţelor nutriţionale adecvate şi, atunci când se impune, de 

a îndruma pacientul către dietetician pentru consultaţie şi stabilirea unei diete 

corespunzătoare. 

CONCLUZII 

Bolile cu etiologie virală cu o deosebită contagiozitate au în ultima vreme o 

recrudescenţă deosebită. Pentru medicul stomatolog recunoaşterea lor are o deosebită 

importanţă pentru stabilirea rapidă şi precisă a diagnosticului şi instituirea, împreună cu 

medicul specialist infecţionist a tratamentului adecvat. Colaborarea cu departamentul de 

epidemiologie este utilă pentru stabilirea măsurilor de prevenire în rândul comunităţii. 

Sindromul imunodeficienţei dobândite are o largă răspândire, remarcându-se 

creşterea incidenţei în rândul adulţilor mai tineri. Costurile acestei maladii, problemele 

sociale create de aceasta sunt deosebite, impunându-se utilizarea unor resurse 

importante pentru cercetare şi tratamentul pacienţilor infectaţi. 

În ultimii ani, în România se remarcă o inversare a polarităţii segmentelor 

populaţionale afectate. Dacă la începutul anilor 1990 procentul major era reprezentat de 

copiii abandonaţi şi cei din centrele de tratament, în prezent se observă o creştere a 

numărului de adulţi tineri infectaţi. Aceasta, datorită dispariţiei copiilor infectaţi 

diagnosticaţi la începutul deceniului trecut, precum şi noului mod preponderent de 

transmitere a maladiei (pe cale sexuală). 

Judeţul Suceava confirmă această tendinţă, remarcându-se creşterea numărului 

de pacienţi adulţi mai tineri infectaţi. Este necesară educarea tinerilor asupra 

modalităţilor de prevenire a transmiterii maladiei pe cale sexuală şi parenterală. 

66

Rezumat 


PREVENIREA RĂNIRII ACCIDENTALE ŞI MIJLOACELE DE PROTECTIE 

rămân cel mai eficient tratament! 

Personalul medical trebuie să-şi dezvolte o serie de calităţi, astfel încât sa fie 

activ, bine intenţionat, organizat, disciplinat, 

creativ, deschis şi preocupat de formarea de abilităţi. 

Personalul medical trebuie să fie dispus: 

� să comunice, să observe, să asculte, inclusiv cu persoane care îi sunt 

antipatice, 

� să analizeze, sintetizeze, evalueze informaţiile, 

� să studieze, folosind cât mai multe surse de informare, 

� să-şi folosească curiozitatea în scopuri profesionale, 

� să-şi cunoască limitele competenţei şi să acţioneze ca atare. 

Personalul medical trebuie să fie în permanenţă preocupat de creşterea calităţii 

asistenţei medicale, de creşterea încrederii pe care le-o acordă pacienţii dar trebuie, în 

acelaşi timp, să nu se lase copleşiţi de dramele umane pentru a putea lua o decizie 

adecvată. 

Cunoscând drepturile pacientului şi calităţile pe care trebuie sa le aibă echipa 

medicală, este bine ca aceasta să nu uite că, indiferent câte progrese va face ştiinţa, 

bolnavii vor avea nevoie nu numai de aparate, ci şi de un alt om pentru a putea face faţă 

unei maladii. 

Atenţia medicilor stomatologi dar şi a celor generalişti pentru diagnosticarea şi 

tratarea manifestărilor orale la pacienţii seropozitivi trebuie să devine esenţială, datorită 

răspândirii enorme a acestei boli, dar şi a responsabilităţii uriaşe pe care medicii o au 

faţă de sănătatea pacienţilor. 

Este deja o certitudine faptul că manifestările orale pot fi, în multe cazuri, prima 

formă clinică de manifestare a infecţiei cu virusul HIV. Aceste modificări, apărute în 


malnutriţie. De asemenea, infecţiile supraadăugate şi tumorile orale necesită un 

diagnostic corect şi un tratament adecvat, instituit cu cât mai precoce, cu atât mai 

eficient. 

MANIFESTĂRI ORALE ÎN HIV-SIDA 

În contextul unei abordări interdisciplinare se propune un protocol de abordare a 

problemelor amintite. 

Astfel, examenul oral va include: 

� buzele – în special, comisurile bucale 

� mucoasa bucală fixă şi mobilă 

� valul palatin şi orofaringele 

� limba, feţe şi margini 

� glandele salivare şi secreţia salivară 

� dinţii, inclusiv mobilitatea; 

Educaţia pacienţilor va include : 

� periajul dentar zilnic, inclusiv folosirea aţei dentare; 

67

Rezumat 


� instruirea acestora de a se prezenta de urgenţă la medic în caz de: 

� dureri orale 

� xerostomie, sângerări gingivale, 

� disfagie 

� modificări de gust 

� mobilitatea dinţilor 

� evitarea fumatului şi a consumului de băuturi alcoolice. 

Manifestările orale frecvent întâlnite la pacienţii cu HIV sunt reprezentate de: 

Manifestări orale frecvente 

Infecţii fungice 

Infecţii bacteriene 

Infecţii virale 

Neoplasm 

Afecţiuni ale glandelor salivare 

Stomatita ulcerativă necrozată 

Ulceraţii aftoase majore 

Creşterea ratei de apariţie a cariilor 

Tabelul 34. Incidenţa manifestărilor orale ale HIV în judeţele studiate 

Manifestări orale ale HIV Nr. cazuri % 

Infecţii fungice 875 71.25% 

Infecţi i virale 915 74.51% 

Infecţii bacteriene 1026 83.55% 

Neoplasm 481 39.17% 

Afecţiuni ale glandelor salivare 397 32.33% 

Stomatita ulcerativă necrozantă 573 46.66% 

Ulceraţii aftoase majore 421 34.28% 

Creşterea ratei de apariţie a cariilor 949 77.28% 

Total cazuri 1228 

68

Rezumat 


Manifestari orale ale HIV 

Cre şte re a ra te i d e a pa riţie a c a riilo r 

Ulc e ra ţii a fto a s e m a jo re 

Sto m a tita ulc e ra tiv ă n e c ro za n tă 

Afe c ţiun i a le g la n d e lo r s a liv a re 

Ne o pla s m 

In fe c ţii b a c te rie n e 

In fe c ţi i v ira le 

In fe c ţii fun g ic e 

34.28% 

32.33% 

39.17% 

46.66% 

77.28% 

74.51% 

71.25% 

0 % 10 % 2 0 % 3 0 % 40 % 5 0 % 60 % 70 % 8 0 % 9 0 % 

83.55% 

Fig. 59. Incidenţa manifestărilor orale ale HIV în judeţele studiate 

Tabelul 35. Indicatorii statistici ai vârstei pacienţilor 

Vârsta vs. manifestările orale ale HIV Media 

Media 

Dev.std Er.std Min Max Q25 Mediana Q75 

-95% +95% 

Infectii fungice 21.01 19.53 22.49 9.29 0.75 3.00 54.00 

Infectii bacteriene 15.60 14.38 16.83 6.08 0.62 0.30 37.00 14.00 15.00 17.00 

Infectii virale 15.24 13.42 17.06 11.13 0.92 1.00 54.00 7.00 12.00 18.00 

Neoplasm 15.87 14.67 17.08 5.35 0.61 6.00 40.00 14.00 14.00 15.00 

Afectiuni ale glandelor salivare 16.27 14.81 17.73 7.19 0.73 2.00 48.00 14.00 14.00 15.50 

Stomatita ulcerativa necrozata 17.38 15.33 19.43 9.15 1.03 11.00 71.00 14.00 14.00 16.00 

Ulceratii aftoase majore 21.14 19.22 23.07 10.64 0.97 8.00 57.00 15.00 16.00 24.00 

Cresterea ratei de aparitie a cariilor 17.72 16.48 18.96 8.39 0.63 5.00 50.00 14.00 15.00 17.00 

Total 17.76 17.18 18.34 9.14 0.30 0.30 71.00 14.00 15.00 17.00 

69

Rezumat 

Varsta [ani] 

3 5 

3 0 

2 5 

2 0 

1 5 

1 0 

5 

0 


2 1 . 0 

Infectii fungice 

C a t e g . B o x & W h i s k e r P l o t V: a r s t a [ a n i ] 

1 5 . 6 1 5 . 2 1 5 . 9 1 6 . 3 

Infectii bacteriene 

Infectii virale 

Neoplasm 

Afectiuni ale glandelor salivare 

M a n i f e s t a r i o r a l e 

Fig.60. Indicatorii statistici ai vârstei pacienţilor 

Vârsta vs. manifestările orale ale HIV F p (95%CI) 

Testul ANOVA 8.828488 0.000000 

Testul Newman-Keuls 0.000117 

Interpretarea rezultatelor testului de comparare a vârstei pacienţilor ce fac parte 

din lotul de studiu relevă faptul că manifestările orale sunt diferite în funcţie de vârsta 

pacienţilor. Din analiza statistică, rezultă o diferenţă semnificativă dată de valoarea 

foarte mică a nivelului de semnificaţie (p=0.000117), testul fiind calculat pentru un 

interval de confidenţă de 95%. Infecţiile fungice şi ulceraţiile aftoase majore apar la o 

vârstă medie de aproximativ 21 ani, valoare mare comparativ cu vârstele medii 

corespunzătoare celorlalte manifestări orale prezente la pacienţii cu HIV 

Tabelul 36. Manifestările orale vs. sexul pacienţilor 

Infecţii fungice 

Manifestari orale Masculin Feminin Total 

Infecţii bacteriene 

Infecţii virale 

Neoplasm 

1 7 . 4 

Stomatita ulcerativa necrozata 

2 1 . 1 

Ulceratii aftoase majore 

1 7 . 7 

Cresterea ratei de aparitie a cariilor 

77 77 154 

11.65% 13.58% 

66 84 150 

9.98% 14.81% 

92 54 146 

13.92% 9.52% 

82 69 151 

12.41% 12.17% 

Afecţiuni ale glandelor salivare 79 70 149 

70 

M e a n 

± S E 

± S D

Rezumat 

16% 

14% 

12% 

10% 

8% 

6% 

4% 

2% 

0% 


Manifestari orale Masculin Feminin Total 

Stomatita ulcerativă necrozantă 

Ulceraţii aftoase majore 

Creşterea ratei de apariţie a cariilor 

11.95% 12.35% 

77 73 150 

11.65% 12.87% 

86 64 150 

13.01% 11.29% 

102 76 178 

15.43% 13.40% 

Total 661 567 1228 

11.65% 

In fe c tii 

fun g ic e 

13.58% 

9.98% 

In fe c tii 

b a c te rie n e 

14.81% 

13.92% 

12.41% 12.17% 

9.52% 

11.95% 

In fe c tii v ira le Ne o pla s m Afe c tiun i a le 

g la n d e lo r 

s a liv a re 

Manifestări orale vs. 

sexul pacienţilor cu HIV/SIDA 

12.35% 12.87% 13.01% 

11.65% 

Sto m a tita 

ulc e ra tiv a 

n e c ro za ta 

Masculin Feminin 

Ulc e ra tii 

a fto a s e 

m a jo re 

11.29% 

15.43% 

Cre s te re a 

ra te i d e 

a pa ritie a 

c a riilo r 

13.40% 

Fig.61. Manifestările orale vs. sexul pacienţilor 

Testul 

Chi-pătrat 

Grade 

de 

libertate 

p 


confidenţă 

Pearson Chi-square 14.72933 df=7 p=0.045622 

M-L Chi-square 14.78889 df=7 p=0.045508 


Testul Spearman Rank R 

-0.60221 p=0.036914 

Există o asociere moderată între manifestările orale ale pacienţilor cu HIV şi 

sexul acestora. Atât coeficientul de corelaţie calculat în cadrul testului de corelaţie 

Spearman Rank R (r=-0.60, p=0.036) pentru un interval de confidenţă de 95% cât şi 

testul Chi-pătrat susţin această concluzie. 

71

Rezumat 


LEZIUNILE ORALE ÎN SIDA 

Stomatologii din cabinetele cu practică privată se vor confrunta cu un număr mai 

mare de pacienţi HIV seropozitivi datorită, pe de o parte, creşterii incidenţei acestei boli 

în România, pe de altă parte, procesului de descentralizare din sistemul medical. În afara 

problemelor dentare şi parodontale comune la toţi pacienţii, la bolnavii cu SIDA se 

poate evidenţia o serie de leziuni diferite. La aceste persoane, leziunile mucoasei orale 

pot avea o prezentare clinică unică şi există posibilitatea să nu răspundă la tratament 

adecvat. Deoarece literatura de specialitate nu asigură medicilor o informare 

corespunzătoare asupra acestor leziuni, ele pot trece nediagnosticate şi netratate, ducând 

la înrăutăţirea stării de sănătate a pacienţilor. 

Pentru a diagnostica în mod adecvat astfel de leziuni, medicul trebuie să facă o 

anamneză sistematică şi complexă: istoricul complet al leziunii, antecedente personale 

şi heredocolaterale, lista medicamentelor utilizate. Trebuie efectuată, de asemenea, o 

examinare extra- şi intraorală a pacientului, cu înregistrarea corectă a tuturor datelor 

obţinute. (tabelul) 

Procedura menţionată este indicată pentru a oferi stomatologului toate 

informaţiile necesare pentru stabilirea unui diagnostic definitiv corect şi pentru 

instituirea unui tratament adecvat. În acest articol se va discuta diagnosticul leziunilor 

comune ce afectează mucoasa orală la pacienţii HIV seropozitivi, avându-se în vedere 

“leziunile albe” şi ulceraţiile orale. 

LEZIUNILE ALBE 

Leziunile de acest tip sunt frecvent observate în timpul examinării orale a 

pacienţilor HIV seropozitivi, cele mai importante şi frecvente fiind reprezentate de 

candidoză (infecţie fungică) şi leukoplazia viloasă (infecţie virală). 

Candidoza este o infecţie reprezentată clinic printr-o creştere în exces a speciilor 

de Candida. Fungii se instalează şi proliferează pe suprafaţa epitelială formând colonii 

albe cremoase. În infecţiile cronice microorganismele pătrund adânc în ţesuturi, 

provocând o slăbire a epiteliului şi formarea unui strat keratinizat la suprafaţă. Leziunile 

de candidoză orală la pacienţii HIV seropozitivi sunt localizate, de obicei, pe palat, pe 

mucoasa bucală, în orofaringe şi pe marginile laterale ale limbii. 

72

Rezumat 


Fig.81. Candidoză pseudomembranoasă pe palat (D.F. sex Masculin, 45 ani) 

Fig.82. Candidoză orală pe marginile laterale ale limbii. (sex masculin 51 ani) 

În cazurile prezentate anterior (pacient 45 ani respectiv 51ani, sex masculin) 

anterior depozitele au fost dureroase şi s-au îndepărtate prin raclaj. Afecţiunea este 

asemănătoare cu leukoplazia viloasă. 

Fig.83. Pacient cu candidoză orală, are senzaţii de arsură , seropozitiv HIV (47ani) 

73

Rezumat 


Leukoplazia viloasă apare ca rezultat al reacţiei de răspuns a stratului keratinizat 

la infectarea celulelor epiteliale orale de către virusul Epstein –Barr (214). Se observă 

de obicei pe marginile laterale ale limbii. 

Fig.84. Leukoplazie viloasă pe marginile laterale ale limbii. (sex masculin, 45 ani) 

La pacientul prezentat anterior leziunile nu au putut fi îndepărtate prin raclaj şi 

au fost asimptomatice. 

Fig.85. Leukoplazie viloasă afectând marginile laterale ale limbii şi mucoasa bucală. 

Testele au fost negative pentru Candida. (F.G. sex masculin, 37ani) 

Apariţia şi localizarea leziunilor fac ca leukoplazia şi candidoza să pară a fi la 

fel. Totuşi, una este cauzată de un virus, cealaltă de un agent fungic. Dacă se încearcă 

îndepărtarea depozitelor de pe mucoasă, coloniile de Candida dispar, Leukoplazia 

rămâne, dând medicului informaţii asupra unei posibile etiologii. Diagnosticul final se 

pune pe baza anamnezei, examenului clinic, localizării şi simptomelor. 

Candidoza orală este simptomatică, cauzând durere, senzaţii de arsură, scăderea 

apetitului, iar Leukoplazia este de obicei asimptomatică. Testele de laborator sunt 

folositoare pentru stabilirea diagnosticului, depistarea coloniilor de Candida se face prin 

cultivarea pe medii de cultură, Leukoplazia prin biopsie. 

74

Rezumat 


Aceste două leziuni sunt markeri importanţi ai infecţiei cu HIV. Ele arată gradul 

de imunosupresie şi necesită abordări terapeutice diferite. Candidoza se tratează cu 

medicaţie antifungică. Datorită episoadelor de remisie, se impune şi o medicaţie 

profilactică. Totodată, se va menţine o igienă bucală riguroasă. Leukoplazia viloasă nu 

necesită un tratament special, mai ales datorită faptului că nu s-au găsit dovezi privind 

diseminarea virusului Epstein-Barr din leziunile orale în alte părţi ale organismului. În 

aceste cazuri se va institui numai tratamentul pentru îmbunătăţirea stării generale a 

pacientului. Medicul trebuie să recunoască aceste leziuni, să le diferenţieze între ele şi 

de alte leziuni ce apar la pacienţii seropozitivi HIV (lichen plan, leukoedem, 

eritroplazia. 

Fig.86. Leukoplazie indusă de tabagism. Examenul histopatologic a evidenţiat o 

displazie epitelială şi absenţa coloniilor de Candida. Pacientul este HIV- 

Fig.87. Leziuni albe şi roşii caracteristice lichenului plan pe partea dorsală a limbii. 

Pacientul s-a prezentat pentru durere, rezultatele testelor pentru Candidoză şi HIV au 

fost negative 

75

Rezumat 


Capitolul VIII 

ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ÎN BOLILE 

CU ETIOLOGIE VIRALÃ ÎN ZONA SUCEAVA 

Bolile cu etiologie virală din zona Suceava au înregistrat o creştere însemnată în 

ultima perioadă, datorată, în special, scăderii condiţiilor de trai şi creşterii ariei 

geografice în care se află populaţia aptă de muncă. 

Dintre bolile cu etiologie virală de o deosebită amploare în ultima vreme, 

amintim hepatita şi SIDA. Hepatita are un vârf de incidenţă la începutul toamnei, când 

se reorganizează comunităţile, în special cele de elevi, la debutul anului şcolar. 

La SIDA se remarcă o inversare a polarităţii. Astfel, dacă la începutul anilor 

1990 se remarca un procent ridicat al bolii la copii, în mod deosebit la cei 

instituţionalizaţi, infectaţi prin alte căi de transmitere decât cea sexuală, acum se 

observă o creştere în rândul tinerilor adulţi. 

Scopul acestui referat este de a prezenta aceste boli cu grad de transmisibilitate 

ridicat, manifestările orale ale acestora, precum şi o analiză a răspândirii acestora la 

nivel mondial, naţional şi judeţean (Suceava). 

76

Rezumat 

CONCLUZII 

Concluzii 

Bolile cu etiologie virală cu o deosebită contagiozitate au, în ultima vreme, o 

recrudescenţă deosebită. Pentru medicul stomatolog, recunoaşterea lor are o deosebită 

importanţă pentru stabilirea rapidă şi precisă a diagnosticului şi instituirea, împreună cu 

medicul specialist infecţionist, a tratamentului adecvat. Colaborarea cu departamentul 

de epidemiologie este utilă pentru stabilirea măsurilor de prevenire în rândul 

comunităţii. 

Sindromul imunodeficienţei dobândite are o largă răspândire, remarcându-se 

creşterea incidenţei în rândul adulţilor tineri. Costurile acestei maladii, problemele 

sociale create de aceasta sunt deosebite, impunându-se utilizarea unor resurse 

importante pentru cercetare şi tratamentul pacienţilor infectaţi. 

În ultimii ani, în România se remarcă o inversare a polarităţii segmentelor 

populaţionale afectate. Dacă la începutul anilor `90 procentul major era reprezentat de 

copiii abandonaţi şi cei din centrele de tratament, în prezent se observă o creştere a 

numărului de adulţi tineri infectaţi. Aceasta, datorită dispariţiei copiilor infectaţi 

diagnosticaţi la începutul deceniului trecut, precum şi noului mod preponderent de 

transmitere a maladiei (pe cale sexuală). 

Judeţul Suceava confirmă această tendinţă, remarcându-se creşterea numărului 

de pacienţi adulţi mai tineri infectaţi. Este necesară educarea tinerilor asupra 

modalităţilor de prevenire a transmiterii maladiei pe cale sexuală şi parenterală. 

Analiza problematicii cercetării pe baza cazuisticii ce a stat la baza cercetării a 

permis sintetizarea următoarelor concluzii. 

• Medicul dentist este confruntat în activitatea sa profesională cu o foarte largă 

paletă de afecţiuni ale cavităţii orale, având drept cauze o multitudine de factori 

etiologici. 

• Mucoasa bucală are o bogată vascularizaţie, ce-i asigură o bună troficitate şi 

rezistență, dar uneori poate suferi o serie de modificări, atât în stări fiziologice 

(menstre, sarcina), cât şi în cazul unor îmbolnăviri ale mucoasei orale de cauze 

77

Rezumat 

Concluzii 

locale microbiene, virale, micotice, precum şi în cadrul unor boli generale ale 

organismului (intoxicaţii profesionale, stări alergice, carente vitaminice, stări 

canceroase, infecţii cu virusul HIV, boli ale sângelui, boli autoimune ş.a.). 

• Dintre toate acestea, cele legate de prezenta viruşilor devin din ce în ce mai 

frecvent întâlnite în întreaga lume, inclusiv la noi în ţară. Aceste leziuni 

provoacă disfuncţii la nivelul cavităţii bucale, interesând fonaţia, deglutiţia, 

masticaţia şi având repercusiuni asupra stării generale a organismului. 

• Diagnosticul precoce poate ajuta la oprirea evoluţiei bolii şi a complicaţiilor care 

pot pune în pericol viața bolnavului. Pentru aceasta este necesar ca medicul 

stomatolog să cunoască bine toate posibilele manifestări cu etiologie virusală, să 

le poată diferenţia de îmbolnăviri de altă natură, dar cu manifestări asemănătoare 

la nivelul cavitaţii orale, pentru a putea face un diagnostic diferenţial corect şi 

pentru a institui un plan de tratament adecvat, bazat pe unele probe de laborator, 

eventual în colaborare strânsă cu alte specialităţi. 

• O comunicare cat mai bună între medic şi pacient, mai ales în cazul 

îmbolnăvirilor cu virusul HIV, prin care pacientul trebuie să se exprime sincer şi 

care are în vedere protejarea drepturilor individului, incluzând privilegiul de 

confidenţialitate, dincolo de evidentele administrative. Acest mod de abordare 

este benefic societăţii şi creează un climat popice pentru desfăşurarea oricărui 

tratament necesar, cât şi pentru împiedecarea apariţiei complicaţiilor oportuniste, 

ca urmare a scăderii treptate a imunităţii celulare, sub acţiunea virusului. 

• Patogeneza maladiei SIDA este bazată pe interacţiunea dintre agentul cauzator şi 

sistemul imun al gazdei. Ţinta iniţială pentru HIV sunt celulele care exprimă 

receptorul CD4+ la nivelul membranei. În afara de celulele T4 helper, 

monocitele şi macrofagele exprimă şi ele aceşti receptori într-o măsură mai 

redusă iar monocitele pot servi ca purtătoare de HIV, transportând virusul din 

ţesuturile limfoide către tot organismul. Un efect dramatic al infecţiei cu HIV se 

remarcă în stadiul în care virusurile se replică în interiorul limfocitelor CD4+, 

producând distrugerea totală a acestora, pierderea funcţiei lor normale de 

imunoprotecţie şi, în final, reducerea lor numerică. 

• Lărgirea cunoştinţelor medicilor dentişti față de maladia produsă de către HIV- 

SIDA va putea minimaliza frica legată de tratarea pacienţilor infectaţi şi va 

elimina discriminările indivizilor astfel contaminaţi. 

• În relaţia medic – pacient – personal auxiliar, în cazul bolnavilor infectaţi cu 

HIV sau a celor bolnavi de SIDA trebuie avute în vedere o serie de măsuri 

suplimentare de protecţie, atât a medicilor şi a personalului auxiliar, cât şi a 

celorlalţi pacienţi ce se prezintă pentru tratamente obişnuite, pentru a reduce 

riscul transmiterii bolii. 

• Cazuistica vastă cuprinzând pacienţii propriului cabinet, cei depistaţi în cadrul 

investigaţiilor realizate în secţiile de boli contagioase ale spitalelor din Suceava, 

Botoşani şi Piatra-Neamţ, a permis selecţionarea celor cu diverse boli virale, 

oglindite prin modificări ale mucoasei orale şi în special a celei gingivale. 

Imagini ale diverselor forme de manifestare la acest nivel, oglindesc semnele 

78

Rezumat 

Concluzii 

patognomonice ale prezenței acestor maladii, constituind un preţios mod de 

cunoaştere şi documentare în acest domeniu. 

• Posibilităţile de profilaxie şi tratament ale bolilor virale descrise sunt prezentate 

pentru a ghida medicul stomatolog în activitatea de cabinet. 

• Datele cu privire la epidemiologia infecţiei cu HIV, dar şi a altor infecţii virale, 

sunt amplu prezentate, cu rezultatele investigaţiilor de statistica medicala, 

realizate în cursul anilor 2004-2008. Acestea au la bază şi rezultatele testelor 

moderne de laborator, pentru diagnosticarea prezentei HIV, oglindite în tabele 

şi grafice relevante. Toate aspectele sunt analizate ţinând cont de o serie de 

parametri, cum ar fi vârsta, sexul, statusul bolii, remarcându-se o creştere în 

rândul adulţilor tineri, mai accentuată (53%) în judeţul Neamţ. 

• Tot prin investigaţii statistice au fost evidenţiate şi infecţiile fungice orale în 

cadrul infecţilor cu HIV, descriindu-se variatele forme de îmbolnăvire 

candidozică. Au fost descrise şi alte forme de complicaţii oportuniste. 

79

introducere - Gr.T. Popa

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?