introducere - Gr.T. Popa

Rezumat
Capitolul II. As pe c te g e n e ra le priv in d c o m po rta m e n tul e tic a l m e d ic ului d e n tis t
în fa ţa un o r m a n ife s tări o ra le în c a d rul b o lilo r tra n s m is ib ile
În anul 1985 C.D.C. publică o revizuire substanţială a definiţiei cazului SIDA,
care reproduce şi rezoluţiile adoptate de Conferinţa anuală a epidemiologilor americani;
această conferinţă a accentuat diferenţa dintre definiţia SIDA, instrument de
supraveghere a epidemiei şi clasificarea clinică a infecţiei HIV, care înglobează formele
minore şi majore, utilizabilă de clinicieni în practica lor cotidiană (51).
În final O.M.S. a adoptat definiţia cazului SIDA la adult şi copil propuse de
C.D.C. în 1985. Această definiţie nu putea fi folosită decât în ţările care posedau
mijloace de diagnostic de laborator.
O nouă revizuire s-a făcut de C.D.C. în 1987 şi apoi a fost adoptată de birourile
regionale ale O.M.S.
Obiectivele revizuirii definiţiei din 1987 au fost de a lua în considerare statusul
serologic, de a adăuga şi alte patologii indicatoare şi de a admite un diagnostic
prezumtiv pentru unele patologii. Definiţia este structurată în 3 secţiuni şi a dus la o
nouă reclasificare a cazurilor aproximativ în proporţie de 19 – 24% (după autori).
Infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV, human imunodeficiency virus)
este o boală complexă, specific umană, infecţioasă, contagioasă, caracterizată prin
evoluţie letală în decurs de câteva luni sau ani, cu semne iniţiale de infecţie acută clinic
reversibile, urmate de o lungă perioadă de latenţă, cu stare de sănătate aparentă şi cu
reexprimare clinică finală, progresivă (59).
Stadiul final, SIDA/AIDS (syndrome d`immunodepresion acquise/ acquired
immune deficiency syndrome) se caracterizează prin uşurinţa cu care se produc infecţii
oportuniste, manifestări tumorale şi alte manifestări de o mare diversitate, pe fondul
imposibilităţii de apărare a organismului, secundar scăderii treptate a imunităţii celulare
(în special scăderea limfocitelor CD4) sub acţiunea virusului (78, 79, 138).
I. SEMNE PRINCIPALE (125):
a. Pierdere în greutate mai mare de 10%, din greutatea corporală de bază;
b. Diaree cronică persistentă mai mult de 1 lună;
c. Febră persistentă sau intermitentă mai mult de 1 lună.
II. SEMNE SECUNDARE (104, 105):
a. Tuse persistentă mai mult de 1 lună;
b. Dermatită pruriginoasă generalizată;
c. Herpes Zoster recidivant;
d. Candidoză oro-faringiană;
e. Infecţie herpetică progresivă cronică şi generalizată;
f. Limfadenopatie generalizată.
Prezenţa sarcomului Kaposi generalizat sau a meningitei cu Cryptococus sunt
suficiente pentru punerea diagnosticului de SIDA.
Sindromul de imunodeficienţă umană dobândită poate fi încadrat printre alte
deficite imunitare câştigate, fiind indus de infecţia cu un retrovirus special dotat genetic
pentru a determina imunodeficienţa severă complexă (celulară şi umorală) ireversibilă.
Acest sindrom include o întreagă constelaţie de simptome, care din punct de
vedere etiologic au fost împărţite în două mari grupe:
� Cele induse de dezvoltarea infecţiei cu HIV
� Cele care apar consecutiv:
16