introducere - Gr.T. Popa

Rezumat
Capitolul II. As pe c te g e n e ra le priv in d c o m po rta m e n tul e tic a l m e d ic ului d e n tis t
în fa ţa un o r m a n ife s tări o ra le în c a d rul b o lilo r tra n s m is ib ile
1. mijloacele prin care să asigure îngrijirea pacienţilor în cele mai bune
condiţii;
2. căile prin care corpul medical se poate proteja, acordarea îngrijirilor
medicale de cea mai înaltă calitate tuturor pacienţilor, indiferent de statutul
serologic HIV al acestora.
În interesul larg al sănătăţii publice, consideră DR. NAKAJIMA, trebuiesc
investite eforturile cercetării pentru dezvoltarea unor mijloace de prevenţie, îndeosebi a
unor vaccinuri şi a unor microbicide vaginale, idee susţinută şi de L. Montaguier, R.
Gallo şi D. Ho la Conferinţa Internaţională de la Geneva (28 Iunie – 3 Iulie 1998).
Infecţia cu HIV, datorită deficitului imunitar pe care îl induce, dar şi înainte de
apariţia acestuia, este deci la originea unei multitudini de patologii ce ating toate
organele, realizând o boală de sistem - prin excelenţă cu interesarea directă a tuturor
specialităţilor medicale (139).
Epidemia HIV/SIDA, relativ nouă, reprezintă una din cele mai mari provocări
din istoria omenirii.
Boala SIDA ne confruntă cu o problemă fundamentală a existenţei umane:
nevoia de a trăi şi de a muri cu demnitate.
De ce am ales această temă – SIDA - ?
Înainte de toate – cadrele medicale – sunt oameni caracterizaţi prin gânduri şi
sentimente asemănătoare semenilor, trebuie să fim informaţi ce înseamnă infecţia cu
HIV, având în vedere că suntem mai predispuşi, faţă de alţi oameni, îmbolnăvirilor şi
reacţiilor psihice. Deci, în primul rând pentru a putea preveni dobândirea infecţiei
pentru cadrele medicale prin respectarea cu maximă stricteţe a măsurilor de profilaxie
specifice bolilor infecţioase, astfel conferindu-ne garanţia stării de sănătate.
“Prevenirea transmiterii HIV este posibilă pentru că HIV este
transmis prin comportamente individuale şi sociale. Pentru această
raţiune schimbarea comportamentelor şi nu starea socială a indivizilor
este principalul obiectiv al prevenţiei.”
(J. MANN: OMS)
SIDA – este mai mult o unealtă epidemiologică de folosinţă colectivă, decât o
referinţă clinică utilă, corespunzând unei boli la nivel individual (51) şi pentru a uşura
studiul dinamicii epidemiei atât în timp, cât şi în spaţiu geografic şi social (22, 139).
Prima definiţie a fost publicată de ODC în septembrie 1982, în contextul
înregistrării într-o perioadă de 16 luni de incidenţe anormale de pneumonii determinate
de Pneumocistis carinii şi de sarcoame Kaposi la homosexuali, bisexuali, la toxicomani
şi la hemofili.
C.D.C. a caracterizat astfel cazul de SIDA: o afecţiune care poate anunţa un
deficit al imunităţii celulare şi care afectează o persoană fără altă cauză necunoscută de
diminuare a rezistenţei.
Definiţia a fost reprodusă în publicaţiile O.M.S. din anul 1983.
Definiţia SIDA – la copil a fost publicată în 1984 după descoperirea primului caz
pediatric în 1982 (post-transfuzional) în S.U.A. şi apoi au apărut alte 32 de cazuri. (44, 76,
138)
15