1. Materiale pentru Căi de Comunicație Terestre

ajutorul pistonului se delimitează volumul constant de filer în cilindru. Se obişnuieşte să se
lucreze cu o porozitate ε constantă (în general ε = 0,5), dar se poate lucra şi cu masa
constantă. După instalarea cilindrului în duză se aspiră aerul cu para de aspiraţie, până când
uleiul atinge reperul 1 şi se închide robinetul. În acest moment, nivelul uleiului începe să
coboare. Se cronometrează timpul t în care nivelul uleiului coboară de la reperul 2 până la
reperul 3. Operaţia se repetă de 2…3 ori, după care se calculează suprafaţa specifică S cu
formula:
K ε t
S =
⋅
γ 2
( 1 − ε ) η
3
[cm 2 /g] (1.11)
în care:
η este vâscozitatea aerului la temperatura de lucru, în Ns/m 2 ;
ε − porozitatea stratului de filer tasat;
γ − densitatea filerului, în g/cm 3 ;
K − constanta aparatului;
t − timpul, în s.
Aparatul Blaine permite calculul uşor al suprafeţelor specifice cuprinse între 1500
şi 4 500 cm 2 /g. Suprafaţa specifică a filerului este de 2 000…11 000 cm 2 /g, deci prezintă
variaţii foarte mari (de exemplu, fracţiunea 0,005…0,08 mm se consideră că are suprafaţa
specifică de 135 m 2 /kg = 1 350 cm 2 /g).
În afara granulozităţii, analizată prin fracţiunea care trece prin sita de 0,09 mm şi a
suprafeţei specifice, filerul de calcar trebuie să mai respecte următoarele condiţii de calitate:
- umiditatea trebuie să fie de max. 2 %, iar aglomerarea lui în cocoloaşe se va evita
cu desăvârşire;
- conţinutul de carbonat de calciu (CaCO3) recomandat este min. 90 %;
- densitatea aparentă după sedimentare în benzen sau toluen trebuie să fie
500…800 kg/m 3 ;
- coeficientul de hidrofilie, definit ca fiind raportul dintre volumul ocupat de o
anumită cantitate de filer după umflare într-un mediu polar (apă) şi volumul ocupat de
aceeaşi cantitate de filer după umflare într-un mediu nepolar (petrol), trebuie să fie de
max. 1,0.
Depozitarea filerului se va face în încăperi acoperite, ferit de umezeală, sau în saci
aşezaţi în stive de cel mult 10 bucăţi, unul peste altul.
1.3. Lianţi
Lianţii sunt materiale naturale sau artificiale care servesc la legarea între ele a
granulelor agregatelor naturale cu care se află în contact.
Lianţii de bază utilizaţi în sectorul rutier se pot clasifica astfel:
− lianţi minerali;
− lianţi puzzolanici;
− lianţi hidrocarbonaţi;
− lianţi micşti.
Ca şi agregatele naturale, lianţii trebuie să respecte anumite condiţii de
admisibilitate pentru a putea fi utilizaţi la o largă diversitate de lucrări de drumuri.
23