3. SUPRASTRUCTURA DRUMURILOR

• 6; 8 şi 10 % pentru tuful vulcanic măcinat (raportată la masa
amestecului uscat de agregate naturale, tuf vulcanic măcinat şi activator);
• pentru activator (var sau ciment) se adoptă dozajele de 2…3 % în
funcţie de tipul activatorului şi de tehnologia de preparare a amestecului, şi anume: 3 %
activator în cazul tehnologiei de preparare a amestecului prin procedeul de amestecare pe
loc şi 2 % activator în cazul tehnologiei de preparare a amestecului în staţii fixe;
- pentru fiecare dozaj de liant ales se determină în laborator caracteristicile de
compactare Proctor modificat (ρdmax şi wopt);
- pe baza caracteristicilor de compactare, pentru fiecare dozaj, se prepară epruvete
cilindrice prin presare astfel încât gradul lor de compactare să fie de min. 95 %. . Păstrarea
epruvetelor se face până la încercare în anumite condiţii, după cum urmează:
• atmosferă umedă (7, 14 şi 28 zile);
• imersare în apă 7 zile, după 7 zile păstrare în atmosferă umedă;
• saturare-uscare (14 cicluri), după 7 zile păstrare în atmosferă umedă;
• îngheţ-dezgheţ (14 cicluri), după 7 zile păstrare în atmosferă umedă.
Un ciclu de saturare-usacre presupune menţinerea epruvetelor timp de 18 ore în
etuvă la temperatura de 69…73 o C şi, după o răcire la temperatura ambiantă timp de o
jumătate de oră, imersarea lor în apă timp de 5 ore la temperatura de 23…27 o C, după care
sunt lăsate să se scurgă apa timp de o jumătate de oră.
Un ciclu de îngheţ-dezgheţ presupune menţinerea epruvetelor timp de 16 ore la
temperatura de –4…-6 o C într-o instalaţie frigorifică, urmată de imersarea lor în apă timp de
8 ore la temperatura de 23…27 o C;
- epruvetele fiecărui dozaj vor fi supuse încercărilor prezentate în tabelul 3.2 şi
3.3. Pentru fiecare dozaj, din cantitatea totală de amestec se vor prepara câte minimum 14
epruvete, rezultatul fiind media a minimum două încercări.
Dozajul optim va fi procentul minim de liant raportat la masa totală a amestecului
care va conduce la obţinerea caracteristicilor fizico-mecanice impuse prin valorile din
tabelul 3.2 şi 3.3.
Omogenizarea amestecului şi punerea lui în operă
Omogenizarea amestecului alcătuit din pământuri, lianţi (eventual cu activatori) şi
apă se realizează prin trei tehnologii, şi anume:
- tehnologia de omogenizare la faţa locului, numită “in situ”;
- tehnologia de omogenizare în instalaţii fixe;
- tehnologia de stabilizare in situ a materialelor din unele straturi rutiere.
Tehnologia amestecării la faţa locului (in situ) se utilizează, de regulă, în cazul
lucrărilor de terasamente, a stratului de formă şi a unor straturi de fundaţie (acolo unde se
acceptă obţinerea unei omogenităţi mediocre).
În acest caz, agregatele naturale sunt transportate pe şantier cu autobasculanta şi se
depozitează în grămezi pe partea carosabilă, după care sunt răspândite cu autogrederul.
Răspândirea cimentului, respectiv a liantului puzzolanic şi a activatorului (varul sau cimentul)
se efectuează manual sau mecanic cu utilaje adaptate acestui scop.
Amestecarea componenţilor se efectuează cu autogrederul prin aducerea materialului
în cordon continuu şi apoi reaşternerea lui, operaţie care se repetă până la omogenizarea
corespunzătoare. În paralel cu operaţia de omogenizare, se efectuează şi stropirea apei cu
autostropitorul, până la atingerea umidităţii optime de compactare Proctor modificat. În final,
materialul se aşterne la profilul.
106