3. SUPRASTRUCTURA DRUMURILOR

mod hotărâtor în atingerea unei capacităţi portante stabilite pentru complexul rutier,
straturile din materiale granulare având în primul rând un rol de protecţie a stratului din
beton de ciment, rol anticontaminant, antigel, anticapilar şi de egalizare a suprafeţei suport.
Uniformitatea stratului suport din punct de vedere al capacităţii portante este
hotărâtoare pentru buna comportare în exploatare a îmbrăcăminţilor din beton de ciment,
verificarea acesteia făcându-se prin încercări specifice pe teren.
Înaintea punerii în operă a betonului se efectuează verificarea elementelor
geometrice ale fundaţiei şi calitatea materialelor granulare utilizate. Verificarea se referă la
respectarea lăţimii prescrise a fundaţiei, a pantelor în profil transversal şi a declivităţii în
profil longitudinal al suprafeţei, acestea din urmă trebuind să fie aceleaşi cu cele ale
îmbrăcămintei. Se verifică, cu ajutorul aparatului de nivel, cotele fundaţiei în axa drumului.
În cazul realizării stratului suport din materiale stabilizate cu ciment, având în
vedere posibilitatea asigurării unui contact direct dintre dala de beton de ciment şi suprafaţa
stratului suport, nu este necesar să se aştearnă stratul de nisip de egalizare.
În cazul modernizării unor drumuri existente, pentru asigurarea circulaţiei publice
pe perioada execuţiei îmbrăcămintei din beton de ciment, ţinând seama că se realizează o
bandă din îmbrăcăminte pe un sens cu o lungime de 2…3 km, este necesar să se studieze în
cadrul proiectului posibilitatea devierii circulaţiei publice pe alte trasee sau să se prevadă
drumuri tehnologice provizorii separate, soluţie ce prezintă însă dezavantajul ocupării de
terenuri. O soluţie care ar putea asigura circulaţia în două sensuri o reprezintă balastarea
întregii platforme, care însă va trebui mărită la 10,60 m în loc de 9 m cât este cea uzuală.
Alegerea soluţiei privind asigurarea circulaţiei publice va trebui să rezulte dintr-un
studiu tehnico-economic comparativ care să ia în considerare atât costul lucrărilor
suplimentare necesare, cât şi costul transporturilor publice efectuate pe alte trasee sau în
condiţiile restricţiilor de circulaţie pe şantier.
3.8.4.2. Transportul betonului
Betonul preparat în centrale fixe se transportă la locul de punere în operă, de
regulă, cu autobasculante, ferite de condiţiile atmosferice defavorabile (ploaie, vânt, soare),
la distanţa maximă de 10 km pe drumuri pe care se asigură o viteză de circulaţie de cel
puţin 30 km/h, urmărindu-se evitarea segregării şi uscării excesive a betonului. Realizarea
acestor condiţii impuse de prescripţiile în vigoare este de cele mai multe ori legată de
multiple dificultăţi organizatorice, de aceea se recomandă ca în cazurile frecvente de
transport al betonului la distanţe mai mari să se folosească autoagitatoare sau autobetoniere
cu dispozitive de amestecare în timpul transportului.
Având în vedere faptul că descărcarea betonului din mijloacele de transport nu se
poate face în general prin spate (pentru a nu degrada stratul suport sau din cauza stratului
anterior aşternut), autobasculantele trebuie să aibă un sistem de descărcare laterală, fiind
recomandate din acest punct de vedere autobetonierele la care descărcarea se poate asigura
printr-un jgheab. Transportul betonului trebuie să se facă în toate cazurile cu autovehicule
care au obloanele închise etanş. În caz că se constată segregarea betonului în timpul
transportului, acesta se va reamesteca obligatoriu înainte de punerea în operă.
Timpul care se scurge de la prepararea betonului pentru straturile de rezistenţă şi
până la completa finisare a suprafeţei stratului de uzură trebuie să nu depăşească cu mai
mult de o oră durata începutului prizei cimentului.
141