Compendiu-de-Chirurgie-OMF-Vol-I.pdf

Figura 1. 3. Reprezentarea schematică a fenomenului de repolarizare membranară.După aceea, un proces de repolarizare începeşi continuă până când potenţialul de repausintracelular ajunge din nou la -50 ~ -70mV.Interiorul unui nerv periferic în repaus(citoplasma) este saturat cu ioni de potasiu (K + )şi sărac în ioni de sodiu (Na + ), stare opusă mediuluiextracelular. în repaus raportul ioni deK + intracelular/ioni de K + extracelular este deaproximativ 27, acest raport fiind răspunzătorde încărcarea electrică negativă a interioruluicelulei.în repaus, membrana celulară este relativimpenetrabilă la ioni, însă la excitare permeabilitateacelulară creşte şi apare iniţial unaflux de ioni de sodiu în celulă, ceea ce determinăfaza de depolarizare, care durează circa0, 3 milisecunde. Când celula este depolarizatăla maxim, se închid canalele de Na + şi ionii de K +ies din celulă, cu efect de repolarizare a membraneicelulare. Mişcarea ionilor de K + şi Na + întimpul excitaţiei este pasivă, deoarece ambiiioni se mişcă după un gradient de concentraţie,de la concentraţie mare la concentraţie mică.După repolarizare, apare un dezechilibru intracelularîn comparaţie cu starea de repaus - preamulţi ioni de Na + intracelular şi prea mulţi ionide K + extracelular. în această situaţie, mişcareaionilor trebuie să fie activă, deoarece are loc împotrivagradientului de concentraţie. Na + esteextras de pompa de Na + , energia necesară fiindderivată din metabolismul oxidativ al ATP. Oaltă pompă metabolică reface concentraţia deioni de K + de repaus. Procesul de repolarizaredurează 0, 7 milisecunde.Schimbările punctiforme în potenţialulelectric al membranei nervului iniţiază o reacţieîn lanţ care produce o serie de depolarizări secvenţialede-a lungul fibrei nervoase. Aceastăserie de depolarizări succesive este responsabilăde propagarea impulsului de-a lungul fibreinervoase. în fibrele mielinizate aceste schimbăride potenţial apar în nodurile Ranvier, impulsulnervos circulând de-a lungul fibrei saltatoriu,dintr-un nod Ranvier într-altul. în fibrele nemielinizate,nu există noduri Ranvier; în aceste fibreimpulsul se mişcă de la zone depolarizate iniţialla segmentul de nerv următor, astfel încât unsegment depolarizat de nerv activează zona polarizatăînvecinată.Blocarea conducerii nervoase determinatăde anestezicul local va fi o suprimare a transmiteriiinfluxului nervos, ceea ce determină pierdereareversibilă a sensibilităţii dureroase într-ozonă limitată. Acest fenomen are loc prin împiedicareaprocesului de excitaţie-conducere, fărălezarea fibrei nervoase. Procesul interesează maiuşor fibrele nervoase cu diametru mai mic (datorităsuprafeţei mai mari de contact), fibreledeloc sau puţin mielinizate (teaca de mielinăstopând pătrunderea anestezicului) şi fibrele cuaxonii scurţi (distanţa între nodurile Ranvier maimică). De asemenea, sunt interesate preferenţialfibre cu frecvenţă de descărcare mare şipotenţial de acţiune durabil. Acest fapt explicăde ce blocarea transmiterii se face iniţial pentrufibrele vegetative, durere şi temperatură şi abiaapoi pentru cele proprioceptive, senzaţii tactile,presiune şi în sfârşit pentru fibrele motorii somatice.Corespunzător apare mai întâi o senzaţiede căldură (prin paralizia fibrelor simpatice vasoconstrictoare),apoi dispar pe rând senzaţiatermică, dureroasă, propriocepţia, sensibilitateatactilă şi de presiune, funcţia motorie.Toate anestezicele locale utilizate în modcurent au o structură formată din 3 părţi: inelularomatic, lanţul intermediar şi gruparea amino.Lanţul intermediar, care cuprinde fie un ester,fie o legătură amidică, determină clasificareaanestezicelor locale în esteri şi amide.