ISSN 2069 – 7961 ISSN-L = 2069 – 7961 Ianuarie 2012

afirmă femeia, şi-ar fi găsit împlinirea cea mai arzătoare. Marile trăiri pasionale sunt întotdeauna vinovate” 39 .
Spre deosebire de Bârnea, Mada are o disponibilitate de sesizare a nuanţelor, o putere de a-şi învinge
propriile reacţii, net superioare bărbatului. Complexul de inferioritate al eroului se manifestă în piesă prin
lipsa lui de încredere în rolul de soţ şi prin gelozia obsesivă. Singura latură a personajului pe care Gib I.
Mihăescu o exploatează la maximum este cea a subconştientului, ignorând elementele legate de statutul social
al personajului, aşa cum remarca şi Mihail Diaconescu: „Excelent conturat în datele psihologiei sale, Bârnea
ar fi câştigat totuşi în substanţă dacă autorul ar fi adăugat datelor lui caracterologice şi unele sugestii cu privire
la starea socială, la aspiraţiile de alt ordin decât cel erotic, despre raporturile lui cu una sau alta din marile
probleme ale timpului pe care îl străbate” 40 .
Mada nu este femeia ideală spre care să aspire bărbaţii din piesă, ci o soţie de care eroul nu se poate
despărţi şi care-l obsedează. Aceasta îşi doreşte libertatea, dar în acelaşi timp vrea să-şi domine fostul soţ,
uneori chiar să-l umilească în faţa prietenilor. În comportamentul faţă de Bârnea se poate observa o notă de
agresivitate deoarce acesta o ţinuse mult timp sub presiune sau chiar servitute. Deşi divorţul se pronunţă,
cei doi continuă să se comporte de parcă ar avea drepturi unul asupra celuilalt; Bârnea, fidel convenienţelor
sociale, îşi permite să i-l recomande pe Prundeanu ca soţ. Revolta femeii se poate remarca şi din felul în care
ea înţelege adevăratele sentimente (în afara căsătoriei): „La dumneata totul se reduce la acte şi formalităţi, la
dumneata totul e în funcţie de registre, de primari, de ofiţeri de stare civilă sau mai ştiu eu de ce... şi de starea
materială a casieriţelor îmbogăţite. Dumneata nu poţi concepe sentimentul pentru el însuşi...”.
Jocul este modalitatea care defineşte poate cel mai bine atitudinea Madei şi a femeii din opera lui Gib
I. Mihăescu. Pe Gorăscu îl consideră „un câine credinicios” şi în privinţa celorlalţi „totul nu va rămâne decât
un simplu joc”, iar în cazul în care vreunul dintre ei ar depăşi limitele impuse, „ar fi ceva destul de amuzant...
pentru că ceilalţi îndată vor veni să-l pună la locul lui”, acesta, susţine Mada, „e avantajul jocului în mai mulţi
de doi”.
Eroina e conştientă de faptul că obţinându-şi libertatea, ea nu mai prezintă suficient interes pentru
grupul de prieteni de care era înconjurată deoarece pe bărbaţi îi incită mai mult denigrarea numelui, umilirea
soţului decât femeia în sine, aşa cum s-a putut observa şi în comedia Confraţii; ţoţi pândesc momentul în
care ea va avea un alt nume: „Pentru că atât cât voi rămâne cu numele meu, îşi dau perfect seama că este cu
desăvârşire exclus să se poată atinge de el. În schimb, aşteaptă să se repeadă la numele ce-l voi dobândi, să-l
sfâşie ca o haită de câini...”. Ştie şi simte că niciunul dintre bărbaţii din jurul ei n-o iubeşte, că totul se rezumă
la a râvni „bunul” altuia, iar dacă vreunul dintre indivizii care o înconjoară ar fi tentat să o ceară de soţie, ar
face lucrul acesta poate numai dintr-o curiozitate excesivă. Situaţia de „bun” care aparţine unui bărbat este
tipică pentru soţiile din opera lui Gib I. Mihăescu, cu precădere pentru cele din nuvele. Ele caută să se răzbune,
conştient sau nu, pe condiţia umilitoare pe care au fost nevoite s-o accepte: „Nu mă va iubi... nu... O, nu sunt
copilă să nu înţeleg acest lucru... Numai dorinţa vreunuia, curiozitatea lui crescută la exces, ar putea să mă
ceară... Dar mă voi răzbuna teribil contra acestei negocieri de sclavă, dezgolită şi pusă la cântar”.
Atitudinea de revoltă împotriva căsătoriei şi a relaţiei legalizate este oarecum îndreptăţită. Mada nu
poate accepta rolul de soţie, iar relaţia ei cu Bârnea ar fi fost sortită eşecului din cauza limitelor rigide ale
căsniciei şi a incapacităţii lui de a înţelege nevoia de libertate a femeii: „Eşti tu capabil să faci un gest ca ăsta?
Să rupi definitiv cu o femeie care vrea să se căsătorească cu tine [...], o femei care să se potrivească atât cu
gesturile tale burgheze”, care „s-ar mulţumi să stea izolată de toată lumea, să nu iasă cu lunile în oraş, să se
dedice complet gospodăriei... Adică întocmai cum ai fi vrut să faci tu din mine”. Mada îi sugerează lui Bârnea
posibilitatea de a-i deveni amantă, dar el refuză ideea ceea ce stârneşte şi mai tare furia femeii, considerând că
toate sentimentele lui se reduc „la câteva reguli de purtare, la câteva formalităţi, la câteva stupide convenienţe
sociale”. Florea Ghiţă considera că „bărbaţii din aceste scrieri inspirate de atmosfera cenuşie a vieţii de
provincie sunt atraşi de aventuroase iubiri extraconjugale, de chefuri şi petreceri, robiţi de gelozie faţă de
soţia pe care o cred infidelă, iar femeile necredincioase prin structura lor, sunt obsedate şi fascinate de iubirea
culpabilă, permanent tentate de a convieţui în cadrul unui triunghi conjugal” 41 . Drama Sfârşitul contrazice
39 Mihail Diaconescu, op. cit., p. 129.
40 Ibidem, p. 131.
41 Florea Ghiţă, Gib I. Mihăescu (Monografie), Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 304
91