Deschide PDF - Bp-soroca.md
Deschide PDF - Bp-soroca.md
Deschide PDF - Bp-soroca.md
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
CUPRINS<br />
Cuvânt înainte<br />
1. Noţiuni introductive ……………………………………………………………………….…. 5<br />
1.1 Obiectul termodinamicii şi legile fundamentale ……………………………………... 5<br />
1.2 Noţiuni fundamentale ……………………………………………………………….... 5<br />
1.3 Temperatura ………………………………………………………………………….. 8<br />
2. Primul principiu al termodinamicii ………………………………………………………….... 9<br />
2.1 Energia internă ……………………………………………………………………….. 9<br />
2.2 Lucrul mecanic ……………………………………………………………….………. 9<br />
2.2a. Lucrul mecanic exterior sau al transformării ……………………………………. 9<br />
2.2b. Lucrul mecanic de deplasare sau dislocare …………………………..…………. 11<br />
2.2c. Lucrul mecanic tehnic …………………………………………………….……... 12<br />
2.2d. Lucrul mecanic de frecare ………………………………………………………. 13<br />
2.3 Căldura ……………………………………………………………………………….. 14<br />
2.4 Entalpia ………………………………………………………………………………. 14<br />
2.5 Formulările primului principiu al termodinamicii ………………………………….… 14<br />
2.6 Exprimarea matematică a primului principiu al termodinamicii pentru sisteme închise 15<br />
2.7 Exprimarea matematică a primului princip. al termodinamicii pentru sisteme deschise 15<br />
2.8 Procese staţionare în sisteme deschise ……………………………………………….. 16<br />
2.9 Ecuaţii calorice de stare …………………………………………………………….… 17<br />
3. Gaze ideale ………………………………………………………………………………..…… 19<br />
3.1 Legile de bază ale gazelor ideale ……………………………………………………… 19<br />
3.2 Ecuaţia termică de stare a gazelor ideale ……………………………………...……… 20<br />
3.3 Ecuaţiile calorice de stare şi căldurile specifice ale gazelor ideale …………………… 22<br />
3.4 Transformările simple ale gazelor ideale ……………………………………...……… 24<br />
3.4a. Transformarea izocoră ……………………………………………….……… 24<br />
3.4b. Transformarea izobară ………………………………………………….…… 25<br />
3.4c. Transformarea izotermă ……………………………………………….……. 25<br />
3.4d. Transformarea adiabatică …………………………………………………… 26<br />
3.4e. Transformarea politropă …………………………………...………………... 27<br />
3.5 Amestecuri de gaze ideale ……………………………………………..……………… 28<br />
3.5.1 Generalităţi ……………………………………………………...………….. 28<br />
3.5.2 Masa molară a amestecului Mam şi relaţia dintre gi şi ri ……………..……… 29<br />
3.5.3 Constanta caracteristică a amestecului Ram …………………………….…… 30<br />
3.5.4. Căldurile specifice ale amestecului cvam şi cpam ………………………...….. 30<br />
4. Principiul al doilea al termodinamicii ……………………………………………………...…. 31<br />
4.1 Enunţurile principiului al doilea al termodinamicii …………………………………... 31<br />
4.2 Transformări ciclice ……………………………………………………………...…….31<br />
4.3 Ciclul Carnot …………………………………………………………………..……… 33<br />
4.4 Integrala lui Clausius pentru ciclu şi evoluţie reversibile …………………………….. 34<br />
4.5 Integrala lui Clausius pentru ciclu şi evoluţie ireversibile …………………..………... 35<br />
4.6 Calculul variaţiei de entropie …………………………………………………..………38<br />
4.7 Diagrame entropice ………………………………………………………….……….. 39<br />
4.8 Reprezentarea transformărilor în diagrama T - s ……………………………...……… 40<br />
4.9 Exergie şi anergie …………………………………………………………….………. 42<br />
5. Gaze reale. Vapori. Ciclul Clausius–Rankine. Aerul umed ……………….…….……..….….. 44<br />
5.1 Gaze reale ……………………………………………………………………….……. 44<br />
5.1.1 Generalităţi ……………………………………………………………..…… 44<br />
5.1.2 Ecuaţiile calorice de stare ale gazelor reale sub formă diferenţială …….….. 44<br />
5.1.3 Laminarea (strangularea) adiabatică a gazelor reale.<br />
3
Efectul Joule – Thomson .………………………………………………… 45<br />
5.2 Vapori ………………………………………………………………………….……… 47<br />
5.2.1 Vaporizarea la presiune constantă ……………………………………….…. 47<br />
5.2.2 Titlul vaporilor ……………………………………………………………… 49<br />
5.2.3 Determinarea mărimilor de stare din tabele şi diagrame entropice …….…… 50<br />
5.2.4 Transformările de stare ale vaporilor (de apă) ……………………………… 52<br />
5.3 Ciclul Clausius–Rankine motor ………………………………………………………. 55<br />
5.3.1 Centrala termoelectrică (CTE) funcţionând după un ciclu Clausius-Rankine .55<br />
5.3.2 Centrala electrică de termoficare (CET) ……………………………………..57<br />
5.4 Aerul umed ………………………………………………………………………….… 58<br />
6. Transmiterea căldurii ………………………………………………………………………….. 61<br />
6.1 Conducţia termică …………………………………………………………………….. 61<br />
6.1.1.Flux de căldură. Legea lui Fourier. Coeficient de conducţie …………….…. 61<br />
6.1.2 Conducţia termică în regim staţionar unidimensional …………………….… 62<br />
6.1.2a. Perete plan ………………………………………………………… 62<br />
6.1.2b. Perete cilindric de lungime mare (conducte) ………………..……. 64<br />
6.2 Convecţia termică …………………………………………………………………….. 65<br />
6.3 Radiaţia termică …………………………………………………………………..…… 67<br />
6.3.1 Noţiuni generale ………………………………………………………..…… 67<br />
6.3.2 Cazuri particulare de schimb de căldură prin radiaţie termică ……………… 69<br />
6.4 Transferul global de căldură ……………………………………………………….….. 71<br />
6.4.1 Transferul global de căldură prin pereţi plani …………………………….… 72<br />
6.4.2 Transferul global de căldură prin pereţi cilindrici (conducte) ……………… 72<br />
6.5 Schimbătoare de căldură ……………………………………………………………… 73<br />
7. Combustibili. Arderea combustibililor ………………………………………………………… 77<br />
7.1 Combustibili ………………………………………………………..…………………. 77<br />
7.2 Arderea combustibililor. Cantitatea de aer necesară arderii ……………..……..…….. 77<br />
8. Compresoare …………………………………………………………………..………………. 80<br />
8.1 Generalităţi. Clasificare ………………………………………………...…………….. 80<br />
8.1a. Compresoare cu comprimare volumică …………………………………….. 80<br />
8.1b. Compresoare cu comprimare cinetică ………………………..…………….. 81<br />
8.2 Compresorul cu piston …………………………………………………….…………... 82<br />
8.2.1 Schema, diagrama, fazele de funcţionare …………………………………… 82<br />
8.2.2 Debitul teoretic al compresorului şi presiunea maximă de refulare ….……... 83<br />
8.2.3 Lucrul mecanic teoretic şi puterea necesară antrenării compresorului ………84<br />
8.3 Compresorul centrifugal (radial) …………………………………………..………….. 85<br />
9. Instalaţii frigorifice ………………………………………………………………...…………... 87<br />
9.1 Generalităţi …………………………………………………………………….……… 87<br />
9.2 Instalaţii frigorifice cu vapori …………………………………………...………….… 88<br />
9.2.1 Ciclul ideal al instalaţiilor frigorifice cu vapori. Ciclul Carnot inversat ……. 88<br />
9.2.2 Instalaţii frigorifice cu vapori, cu comprimare mecanică (cu compresor) .…. 89<br />
10. Pompa de căldură (Pompa termică) ………………………………………………………..… 91<br />
10.1 Generalităţi …………………………………………………………………….….… 91<br />
10.2 Schema pompei de căldură şi ciclul termodinamic ……………………..………….... 91<br />
11. Motoare cu ardere internă ……………………………………………………….…………... 93<br />
11.1 Generalităţi. Clasificare …………………………………………………………...… 93<br />
11.2 Motorul în patru timpi (MAS sau MAC) …………………………………….……... 94<br />
11.3 Parametrii indicaţi ……………………………………………………………….….. 95<br />
11.4 Parametrii efectivi …………………………………………………………….…….. 96<br />
11.5 Ciclurile teoretice ale motoarelor cu ardere internă cu piston ……………….……... 97<br />
Bibliografie ………………………………………………………………………….……………. 99<br />
4
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE<br />
1.1 Obiectul termodinamicii şi legile fundamentale<br />
Termodinamica este o parte a fizicii al cărei obiect de studiu îl constituie stările de echilibru<br />
ale sistemelor fizico-chimice şi proprietăţile generale ale proceselor care conduc la astfel de stări,<br />
procese în care pot interveni şi fenomene termice.<br />
Aplicaţiile tehnice ale termodinamicii sunt studiate de termodinamica tehnică sau pe scurt<br />
termotehnica.<br />
Principalele probleme ale termotehnicii se referă la producerea, transmiterea şi utilizarea<br />
căldurii în scopuri tehnice.<br />
Legile fundamentale care stau la baza termodinamicii sunt: a) principiul zero al<br />
termodinamicii: Două sisteme aflate în echilibru termic cu un al 3-lea sistem, se găsesc în echilibru<br />
termic între ele; b) primul principiu al termodinamicii (PT 1) , al echivalenţei formelor de energie şi<br />
conservării energiei, c) al doilea principiu al termodinamicii (PT 2), care precizează sensul spontan<br />
de transformare a energiei şi entropiei, d) principiul al treilea al termodinamicii, principiul<br />
imposibilităţii de atingere a punctului zero absolut.<br />
1.2 Noţiuni fundamentale<br />
a) Sistem termodinamic<br />
Sistemul termodinamic reprezintă un domeniu finit din spaţiu, format din mai multe corpuri<br />
cu proprietăţi diferite, care pot schimba atât între ele cât şi cu mediul exterior substanţă şi energie<br />
sub formă de căldură şi lucru mecanic. Această caracteristică îl deosebeşte esenţial de sistemul<br />
mecanic care poate schimba energia numai sub formă de lucru mecanic. Tot ce se află în afara<br />
sistemului termodinamic şi interacţionează cu acesta reprezintă mediul ambiant sau mediul exterior.<br />
Se consideră că mediul exterior poate schimba căldură fără să-şi modifice temperatura.<br />
Sistemul termodinamic este separat de mediul exterior prin suprafeţe reale (peretele unei<br />
conducte) sau imaginare.<br />
Interacţiunea unui sistem termodinamic cu mediul exterior se manifestă prin schimburi de<br />
energie şi substanţă.<br />
Din punct de vedere al schimbului de substanţă, sistemul poate fi închis dacă suprafaţa de<br />
separaţie este impermeabilă la schimbul de substanţă şi deschis dacă suprafaţa de separaţie este<br />
permeabilă la schimbul de substanţă.<br />
Din punct de vedere al schimbului de energie, suprafaţa de separaţie poate fi sau nu<br />
permeabilă la schimbul de lucru mecanic şi/sau de căldură. În aceste cazuri, sistemele pot fi<br />
mecanic neizolat, mecanic izolat, termic neizolat, termic izolat. Sistemul termic izolat se mai<br />
numeşte şi adiabat.<br />
Sistemul termodinamic a cărui suprafaţă de separaţie este impermeabilă la schimbul de<br />
energie şi substanţă se numeşte sistem izolat sau energetic izolat.<br />
Exemple:<br />
1) din punct de vedere al schimbului de substanţă<br />
2) din punct de vedere al schimbului de energie<br />
2a) sub formă de lucru mecanic<br />
2b) sub formă de căldură<br />
5
stare<br />
cilindru cu piston<br />
sistem închis<br />
mecanic neizolat<br />
termic neizolat<br />
calorifer<br />
sistem deschis<br />
mecanic izolat<br />
termic neizolat<br />
Figura 1.1<br />
turbină cu gaze<br />
sistem deschis<br />
mecanic neizolat<br />
termic neizolat<br />
termos<br />
sistem închis<br />
mecanic izolat<br />
termic izolat (adiabatic)<br />
⇒ energetic izolat<br />
b) Starea sistemului. Parametri de stare. Echilibru termodinamic. Ecuaţia termică de<br />
Prin starea unui sistem se înţelege totalitatea proprietăţilor măsurabile, independente de<br />
forma exterioară a acelui sistem. Mărimile care exprimă proprietăţile unui sistem se numesc<br />
parametri de stare sau mărimi de stare. Mărimile de stare reiau aceeaşi valoare, ori de câte ori<br />
sistemul revine în aceeaşi stare, independent de stările intermediare prin care a trecut sistemul.<br />
Descrierea unui sistem termodinamic cu ajutorul mărimilor de stare este posibilă numai în<br />
cazul în care mărimile de stare nu se modifică în timp, adică sistemul este în echilibru<br />
termodinamic. Echilibrul unui sistem izolat este determinat de echilibrul mecanic (presiune<br />
constantă), echilibrul termic (temperatură constantă), echilibrul chimic (concentraţie constantă).<br />
Un sistem închis care se găseşte în stare de echilibru termodinamic poate fi împărţit cu<br />
ajutorul unui perete subţire în două subsisteme. Starea sistemului nu se modifică prin această<br />
operaţie. Cele două subsisteme vor avea de asemenea aceeaşi stare şi diferă numai prin volumul lor,<br />
respectiv prin cantităţile de substanţă conţinută.<br />
Toate mărimile de stare care nu se schimbă prin divizarea sistemului se numesc mărimi de<br />
stare intensive. Acestea sunt independente de masa sistemului. Ex. presiunea, temperatura (p,T).<br />
6
Mărimile de stare care îşi modifică valoarea prin divizarea sistemului, proporţional cu masa<br />
subsistemelor, reprezintă mărimi de stare extensive. Ex. volumul, energia (V,E).<br />
Deoarece mărimile de stare extensive nu sunt caracteristice pentru starea sistemului, se<br />
preferă a se lucra cu mărimile corespunzătoare masice sau specifice, care se obţin împărţind<br />
mărimea respectivă prin masa sistemului. Mărimile masice sau specifice astfel obţinute se comportă<br />
ca şi mărimile de stare intensive. Exemple:<br />
V<br />
v = [m<br />
m<br />
3 /Kg] volum masic sau volum specific, deci volumul pentru 1 Kg de substanţă<br />
E<br />
e = [J/Kg] energie masică sau energie specifică, deci energia pentru 1 Kg de<br />
m<br />
substanţă<br />
Mărimile extensive se notează cu majuscule (V, E), iar mărimile intensive şi specifice cu<br />
litere mici (p, ρ , v, e) cu excepţia temperaturii absolute (T).<br />
Temperatura în grade Celsius se notează cu t, timpul cu τ , iar viteza cu w.<br />
Mărimile de stare care intervin în termodinamică se împart în mărimi termice de stare<br />
(presiunea, temperatura, volumul) care definesc un sistem din punct de vedere termic şi mărimi<br />
calorice de stare (energia internă, entalpia, entropia) care variază datorită schimbului de energie sub<br />
formă de căldură.<br />
Între parametrii de stare ai unui sistem există, în general, relaţii de legătură precizate de legi<br />
fizice, de aceea unii parametri de stare pot fi aleşi ca independenţi. Ceilalţi care rezultă din relaţia<br />
de legătură sunt numiţi dependenţi.<br />
În mod uzual se aleg ca parametri de stare mărimile care pot fi mai uşor măsurate, spre<br />
exemplu: presiunea, volumul, temperatura.<br />
Pentru un sistem omogen, se poate demonstra că sunt suficienţi 2 parametri de stare pentru a<br />
preciza starea sistemului. Oricare alt parametru este dependent de cei 2 parametri printr-o funcţie de<br />
forma:<br />
p = p (v,T) sau v = v (p,T) sau T = T (p,v)<br />
Cele 3 relaţii pot fi scrise sub formă implicită:<br />
F (p,v,T) =0 care reprezintă ecuaţia termică de stare.<br />
c) Transformarea fizică de stare<br />
Apariţia unui dezechilibru între sistem şi mediul exterior conduce la modificarea unuia sau a<br />
mai multor parametri de stare, deci a stării sistemului. Modificarea încetează când sistemul revine<br />
într-o nouă poziţie de echilibru cu mediul exterior.<br />
Se numeşte transformare fizică de stare succesiunea continuă de stări prin care sistemul trece dintro<br />
stare de echilibru numită stare iniţială (1) în altă stare de echilibru numită stare finală (2).<br />
Clasificare<br />
c1) - Dacă starea iniţială este distinctă de cea finală, transformarea se numeşte evoluţie. Dacă<br />
sistemul revine în starea iniţială, el efectuează o transformare închisă numită ciclu termodinamic.<br />
7
c2) - Transformarea este numită naturală dacă se poate realiza de la sine, fără intervenţie<br />
exterioară şi forţată dacă se realizează prin consumarea unei forme de energie din mediul exterior.<br />
c3) - Transformarea se numeşte<br />
finită, dacă cel puţin un parametru de stare realizează variaţii finite<br />
elementară dacă modificările parametrilor de stare sunt infinit mici (infinitezimale).<br />
c4) - Transformarea poate fi reversibilă sau ireversibilă.<br />
Dezechilibrul termic sau mecanic dintre sistem şi mediul exterior care generează<br />
transformarea fizică de stare se menţine pe tot parcursul transformării anulându-se în starea finală<br />
de echilibru. Dacă dezechilibrul este finit, transformarea se numeşte ireversibilă. Rezultă că o<br />
variaţie infinit mică în sens invers a dezechilibrului nu reuşeşte să modifice direcţia de realizare a<br />
transformării.<br />
Dacă transformarea este datorată unei succesiuni continue de dezechilibrări infinit mici, la<br />
limită nule, transformarea se numeşte reversibilă. Deci, se poate considera că transformarea<br />
reversibilă este realizată printr-o succesiune continuă de stări de echilibru. Deci, transformarea<br />
reversibilă, spre deosebire de transformarea ireversibilă, se poate realiza pe acelaşi drum si într-un<br />
sens si în celălalt sens.<br />
Transformarea reversibilă este o transformare teoretică, ideală, care nu există în realitate dar<br />
spre care se poate tinde.<br />
Fenomenele reale din natură sunt întotdeauna ireversibile (deoarece sunt însoţite de<br />
frecare). Atât în transformarea directă cât şi în cea inversă, căldura produsă prin frecare este cedată<br />
de sistem mediului exterior, iar sensul de trecere a căldurii nu poate fi inversat.<br />
În termodinamică sunt studiate transformările reversibile, acestea servind drept criteriu de<br />
comparaţie pentru aprecierea gradului de perfecţiune al unei maşini sau instalaţii termice în care<br />
procesele reale care se desfăşoară sunt ireversibile.<br />
1.3 Temperatura<br />
Temperatura este o mărime care caracterizează starea termică a unui corp. Ea este o expresie<br />
a energiei cinetice medii a moleculelor corpului considerat. Temperatura nu poate fi definită cu<br />
ajutorul altor mărimi şi a fost admisă în consecinţă ca mărime fundamentală.<br />
Determinarea temperaturii se realizează pe baza atingerii echilibrului termic. Două sisteme<br />
au aceeaşi temperatură atunci când prin suprafeţele permeabile la schimb de căldură nu are loc un<br />
schimb de căldură reciproc, adică atunci când cele două sisteme se găsesc în echilibru termic între<br />
ele.<br />
Pentru măsurarea temperaturii, termometrele folosesc una din proprietăţile variabile,<br />
constante în timp, uşor şi precis măsurabile ale materiei (dilatarea unui corp, variaţia presiunii unui<br />
gaz, variaţia rezistenţei electrice a unui conductor, fenomenul termoelectric, etc. vezi laboratorul).<br />
2. PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII (PT 1)<br />
Studiul termodinamicii se bazează pe două legi foarte generale ale naturii,<br />
numite principii. Aceste legi nu se pot demonstra pe cale matematică, ci reprezintă<br />
rezultatul experienţei acumulate în studiul proceselor din natură.<br />
Primul principiu al termodinamicii este legea generală a conservării şi<br />
transformării energiei, aplicate în cazul sistemelor termodinamice. Pentru a putea da<br />
8
enunţurile şi expresiile matematice ale PT1 este necesară introducerea noţiunilor de<br />
energie internă, lucru mecanic, căldură şi entalpie.<br />
Notaţii: δ - pentru cantitate infinit mică;<br />
d - pentru variaţii infinit mici;<br />
Δ - pentru variaţii finite.<br />
2.1 Energia internă U [J]<br />
Energia internă este o mărime de stare care reprezintă energia termică a unui<br />
corp, într-o stare termodinamică oarecare.<br />
Este o mărime de stare, adică depinde doar de starea sistemului la momentul<br />
respectiv şi nu depinde de drumul parcurs de sistem pentru a ajunge în starea<br />
respectivă.<br />
Este o mărime de stare extensivă, deci se poate defini şi energia internă<br />
specifică:<br />
U<br />
u = [ J / kg ]<br />
m , unde m - masa corpului.<br />
În calculele termotehnicii nu interesează valoarea absolută a energiei interne, ci<br />
numai variaţia sa atunci când sistemul trece dintr-o stare în altă stare:<br />
U U 2 U1<br />
[ J]<br />
− = Δ unde: U2 - energia internă a sistemului în starea finală:<br />
2.2 Lucrul mecanic [J]<br />
U1 - energia internă a sistemului în starea iniţială.<br />
2.2a Lucrul mecanic exterior (sau al transformării) L [J]<br />
Energia internă a unui sistem termodinamic se poate modifica datorită<br />
prezenţei unor interacţiuni între sistem şi mediul exterior. De exemplu, în cazul unei<br />
interacţiuni mecanice între un sistem închis (şi adiabatic) şi mediul exterior se poate<br />
modifica energia internă a gazului prin comprimare sau prin destindere.<br />
Comprimare Destindere<br />
Figura 2.1<br />
Lucrul mecanic efectuat de piston asupra gazului se numeşte lucru mecanic<br />
exterior sau al transformării.<br />
9
Lucrul mecanic se notează cu L şi se exprimă prin produsul între forţa F şi<br />
distanţa x pe care are loc deplasarea punctului de aplicaţie al forţei, pe direcţia forţei:<br />
L = F ⋅ x<br />
Pentru o deplasare elementară dx, sistemul va schimba cu mediul exterior un<br />
lucru mecanic exterior elementar:<br />
δ L = F ⋅ dx<br />
(2.1)<br />
S-a notat δ L şi nu dL deoarece lucrul mecanic elementar δ L nu reprezintă<br />
variaţia infinit mică a mărimii L, adică lucrul mecanic exterior nu este o mărime de<br />
stare care să sufere variaţii la trecerea sistemului dintr-o stare termodinamică în alta.<br />
Deci, δ L nu reprezintă o variaţie infinit mică a lucrului mecanic, ci o cantitate<br />
infinit mică. Matematic acest fapt înseamnă că expresia δ L nu este o diferenţială<br />
totală exactă. Deci, notaţia corectă este:<br />
2<br />
2<br />
∫ δL<br />
= L12<br />
şi nu ∫δL<br />
= L2<br />
−L1<br />
1<br />
1<br />
pentru că nu are sens noţiunea de lucru mecanic exterior în starea 1, respectiv în<br />
starea 2, ci doar lucrul mecanic al transformării 1-2.<br />
Dacă: F = p A unde p = presiunea gazului, A - aria secţiunii transversale a<br />
cilindrului, rezultă:<br />
δ L = p A dx<br />
δ L = p dV (2.2)<br />
Pentru 1 kg de gaz<br />
dV<br />
l = p ⋅ = p ⋅ dv<br />
m<br />
δ , δ l = lucrul mecanic exterior specific<br />
elementar.<br />
Lucrul mecanic exterior corespunzător transformării de stare de la 1 la 2 este:<br />
2<br />
L12<br />
= ∫δL<br />
= ∫p<br />
⋅dV<br />
1<br />
2<br />
1<br />
[ J]<br />
sau lucrul mecanic exterior specific:<br />
L12<br />
l12<br />
p dv<br />
m ∫ ⋅ = =<br />
2<br />
1<br />
[ J / kg ]<br />
Lucrul mecanic există doar când există o transformare şi din această cauză se<br />
mai numeşte şi lucrul mecanic al transformării.<br />
Deoarece diagrama p - V permite reprezentarea grafică a lucrului mecanic, ea<br />
se numeşte diagramă mecanică.<br />
10<br />
12<br />
2<br />
=∫<br />
L p ⋅dV<br />
= aria 11 22<br />
1<br />
Deci, lucrul mecanic exterior nu<br />
este o mărime de stare, ci depinde<br />
de drumul parcurs. De exemplu,<br />
dacă transformarea 1-2 e pe drumul<br />
punctat, lucrul mecanic exterior<br />
este mai mare.<br />
Această concluzie stă la baza<br />
'<br />
'
Figura 2.2<br />
Convenţia de semn: L > 0, dacă este cedat de sistem<br />
L < 0, dacă este primit de sistem<br />
2.2b Lucrul mecanic de deplasare sau dislocare Ld [J]<br />
funcţionării maşinilor termice la<br />
care se reproduc periodic anumite<br />
stări. Prin revenirea la starea<br />
iniţială, variaţia tuturor mărimilor<br />
de stare este zero, dar lucrul<br />
mecanic are o valoare diferită de<br />
zero.<br />
În cazul sistemelor deschise, pe lângă interacţiunea mecanică de tipul corp<br />
mobil-gaz, mai apare o interacţiune de tipul gaz-gaz.<br />
Lucrul mecanic de deplasare sau dislocare reprezintă lucrul mecanic necesar<br />
pentru deplasarea unui volum de fluid într-o conductă, dintr-o poziţie dată până în<br />
altă poziţie, în condiţii de presiune constantă.<br />
Se consideră o conductă prin care se deplasează un fluid sub presiune constantă<br />
p.<br />
Figura 2.3<br />
Lucrul mecanic necesar pentru a deplasa cantitatea m de fluid care ocupă<br />
volumul V din poziţia I în poziţia II este:<br />
= F ⋅ x = p ⋅ A ⋅ x = p ⋅ V [ J]<br />
L d<br />
pV<br />
m<br />
Pentru 1 kg: ld = = p ⋅ v [ J / kg]<br />
Lucrul mecanic de deplasare este egal cu produsul a două mărimi de stare p şi<br />
V, produs care este acelaşi când valoarea factorilor respectivi sunt aceeaşi. Rezultă că<br />
lucrul mecanic de deplasare este o mărime de stare spre deosebire de lucrul mecanic<br />
exterior care este o mărime ce depinde de drumul pe care se realizează transformarea<br />
dintr-o stare în alta.<br />
Dacă în procesul curgerii, gazul suferă şi o transformare a parametrilor de stare<br />
rezultă variaţia elementară a lucrului mecanic de deplasare: dL d = d(<br />
p ⋅ V)<br />
11
2<br />
Δ d = ∫<br />
1<br />
Variaţia finită a Ld când fluidul trece din starea 1 în starea 2 este:<br />
( p⋅<br />
V)<br />
= p2V2<br />
p1V1<br />
L d −<br />
Exemplu: admisia la un motor cu piston cu mecanism bielă-manivelă (motor<br />
acţionat de gaze sub presiune).<br />
Figura 2.4<br />
În cursul deplasării pistonului de la 1' la 1 are loc admisia gazului la presiune<br />
constantă p1. Sistemul efectuează lucru mecanic la arborele maşinii chiar dacă gazul<br />
nu a suferit o transformare dintr-o stare în alta. Deci, mediul exterior a cedat<br />
sistemului un lucru mecanic necesar introducerii gazului în cilindru, lucru mecanic pe<br />
care sistemul îl cedează înapoi mediului prin intermediul pistonului.<br />
L = p ⋅V<br />
d<br />
1<br />
1<br />
Figura 2.5<br />
2.2c Lucrul mecanic tehnic Lt [J]<br />
În diagrama mecanică, Ld<br />
se poate reprezenta grafic<br />
printr-un dreptunghi de<br />
laturi p1 şi V1.<br />
Se consideră o maşină termică motoare. Maşina termică este un sistem deschis<br />
prin care trece, într-un interval de timp, masa de agent termic sau agent de lucru m.<br />
Această masă de gaz are la intrarea în maşină presiunea p1, volumul V1 şi temperatura<br />
T1. După admisia în maşină, agentul de lucru suferă o transformare în urma căreia<br />
ajunge din starea 1 în starea 2. La evacuarea din maşină, masa m de agent de lucru<br />
are parametrii p2, V2, T2.<br />
12
p 1V 1T 1<br />
1<br />
Lt 12<br />
maşină<br />
termică<br />
Figura 2.6<br />
2<br />
p 2V 2T 2<br />
Lucrul mecanic tehnic Lt reprezintă lucrul mecanic total pe care îl dezvoltă<br />
agentul de lucru în maşină care include atât lucrul mecanic al transformării de la<br />
starea 1 la starea 2, cât şi lucrul mecanic de deplasare pentru admisia şi<br />
evacuarea agentului de lucru.<br />
Exemplu: motorul cu piston prezentat anterior:<br />
În timpul deplasării pistonului din poziţia 1' în 1 are loc admisia gazului la<br />
presiune constantă şi motorul efectuează lucru mecanic:<br />
Ld = La<br />
d m is ie = p1V1<br />
;<br />
a r ia 0 1'<br />
1 1"<br />
p<br />
p 1<br />
p 2<br />
0<br />
1'<br />
2'<br />
1<br />
V 1<br />
1''<br />
Figura 2.7<br />
În poziţia 1 se închid ambele supape şi cantitatea de gaz având parametrii de<br />
stare p1V1T1 suferă o transformare (destindere) de la starea 1 la starea 2, caracterizată<br />
de parametrii p2V2T2. Deci, este corect să spunem transformare pentru că am avut o<br />
cantitate fixă de gaz. În acest caz lucrul mecanic cedat în exterior este lucrul mecanic<br />
al transformării sau lucrul mecanic exterior.<br />
L<br />
2<br />
12 = ∫<br />
1<br />
pdV<br />
;<br />
aria<br />
1"<br />
122"<br />
Din poziţia 2, se deschide supapa de evacuare şi are loc evacuarea gazului la<br />
presiune constantă p2. Similar cu admisia, acest lucru mecanic de deplasare este:<br />
Ld = Le<br />
v a c u a = r e − p2V2<br />
;<br />
a r i a 0 2"<br />
2 2'<br />
13<br />
V 2<br />
2<br />
2''<br />
V
Semnul (-) apare datorită faptului că, pentru evacuarea gazului, maşina are<br />
nevoie din exterior de lucru mecanic.<br />
Deci, lucrul mecanic tehnic:<br />
L<br />
L<br />
=<br />
t12<br />
2<br />
= L<br />
+ L<br />
+ L<br />
2<br />
= p V + L<br />
∫ pdV −∫<br />
d(<br />
pV ) = ∫ pdV −∫<br />
pdV −∫<br />
Vdp = −∫<br />
1<br />
2<br />
t12 ∫<br />
1<br />
− =<br />
Vdp<br />
admisie<br />
2<br />
1<br />
[ J]<br />
12<br />
2<br />
t ∫<br />
1<br />
1<br />
evacuare<br />
Pentru 1kg: l 12 vdp<br />
[ J / kg]<br />
− =<br />
În diagrama pV:<br />
Lt 12 = La<br />
+ L12<br />
+ Le<br />
= aria<br />
2<br />
1<br />
1<br />
2<br />
1<br />
1<br />
01 '11<br />
" + aria<br />
12<br />
− p V<br />
2<br />
1<br />
1"<br />
122<br />
2.2d Lucrul mecanic de frecare Lf [J]<br />
2<br />
2<br />
Vdp<br />
= L<br />
" −aria<br />
12<br />
−<br />
( p V − p V )<br />
2<br />
02 " 22 '<br />
2<br />
1<br />
= aria<br />
În fenomenele reale orice mişcare este însoţită de frecare. Pentru învingerea<br />
acestor forţe de frecare este necesar să se consume un lucru mecanic de frecare Lf.<br />
Pentru sistemele care cedează lucru mecanic (ex. motoare cu ardere internă),<br />
lucrul mecanic de frecare, în valoare absolută, se scade din lucrul mecanic produs de<br />
motor în condiţii ideale. Deci, din cauza frecărilor, un motor va produce un lucru<br />
mecanic mai mic decât lucrul mecanic ideal, în lipsa frecărilor. Invers, pentru<br />
sistemele care primesc lucru mecanic (ex. compresoare, pompe), lucrul mecanic de<br />
frecare, în valoare absolută, se adună la valoarea absolută a lucrului mecanic primit<br />
de sistem în condiţii ideale, fără frecări. Deci, în condiţii reale, un compresor va<br />
consuma mai mult lucru mecanic decât în condiţii ideale.<br />
2.3 Căldura [J]<br />
Între un sistem termodinamic şi mediul exterior se poate realiza, independent<br />
de interacţiunile de natură mecanică, un schimb de energie pus în evidenţă prin<br />
modificarea temperaturii sistemului. Schimbul energetic încetează dacă temperatura<br />
mediului şi a sistemului devin egale. Energia transmisă în acest mod se numeşte<br />
căldură.<br />
Deci, la fel ca lucrul mecanic exterior, nici căldura nu este o nu este o mărime<br />
de stare ci este o formă de transfer de energie. Deci căldura apare doar când are loc<br />
un transfer de energie. După ce transferul a încetat, nu se mai poate vorbi de căldură<br />
ci doar de modificarea energiei interne a sistemului. Deci, nu este corect să se spună<br />
că un sistem are înglobat în el energie sub formă de căldură.<br />
Experimental s-a constatat că energia schimbată pe această cale este<br />
proporţională cu masa sistemului şi cu variaţia temperaturii sale.<br />
14<br />
1<br />
=<br />
1'122<br />
'
Pentru o transformare elementară, cantitatea elementară de căldură este:<br />
δQ<br />
= m⋅<br />
c⋅<br />
dT<br />
[ J]<br />
m - masa sistemului [kg];<br />
dT - variaţia elementară a temperaturii [K];<br />
c - mărime care depinde de natura sistemului şi de starea sa termodinamică şi<br />
se numeşte căldură specifică sau capacitate calorică masică [J/kgK];<br />
Căldura Q12 primită sau cedată de un sistem într-o transformare termodinamică<br />
1-2 este:<br />
2<br />
Q12<br />
= ∫δQ<br />
= ∫m⋅<br />
c⋅dT<br />
1<br />
2<br />
1<br />
[ J]<br />
Convenţia de semne:<br />
Căldura primită de un sistem în cursul unei transformări este pozitivă deoarece<br />
conduce la creşterea temperaturii sistemului, dT > 0, iar căldura cedată este negativă.<br />
2.4 Entalpia I [J]<br />
Entalpia este o mărime de stare ce caracterizează, ca şi energia internă, nivelul<br />
energetic al unui sistem termodinamic.<br />
Se notează cu I şi se defineşte prin relaţia:<br />
I = U + p ⋅ V [ J]<br />
adică reprezintă suma dintre energia internă U şi lucrul mecanic de deplasare pV.<br />
Pentru 1 kg, entalpia masică: i = u + p⋅<br />
v [ J / kg ] .<br />
2.5 Formulările primului principiu al termodinamicii<br />
Primul principiu al termodinamicii, care exprimă legea generală a conservării<br />
energiei şi transformării energiei în procesele termice, are următoarele formulări:<br />
a) Energia unui sistem termic izolat se menţine constantă.<br />
b) Nu se poate realiza o maşină termică cu funcţionare continuă care să<br />
producă lucru mecanic fără a consuma o cantitate echivalentă de căldură.<br />
O astfel de maşină care ar produce lucrul mecanic continuu fără să consume<br />
căldură în cantitate echivalentă se numeşte perpetuum mobile de speţa I.<br />
c) Perpetuum mobile de speţa I este imposibil.<br />
d) O formulare mai restrânsă a echivalenţei între căldură şi lucrul mecanic ca<br />
forme de transfer de energie este următoarea: Căldura poate fi produsă din lucrul<br />
mecanic şi se poate transforma în lucru mecanic, întotdeauna în baza aceluiaşi raport<br />
de echivalenţă: 1 Kcal = 4185,5 J<br />
Această formulare este specifică sistemului tehnic de unităţi de măsură. În S.I.<br />
ambele mărimi se exprimă în J.<br />
15
2.6 Exprimarea matematică a PT 1 pentru sisteme închise<br />
Ansamblul format de un sistem termodinamic închis şi mediul exterior<br />
formează un sistem izolat. Conform PT 1, energia acestui ansamblu se menţine<br />
constantă. Deci, energia schimbată de un sistem închis cu mediu sub formă de căldură<br />
şi lucru mecanic trebuie să se regăsească în variaţia energiei interne a sistemului.<br />
Ţinând cont de convenţia de semne, pentru o transformare dintr-o stare 1 în<br />
starea 2:<br />
U2 - U1 = Q12 - L12 unde L12 = lucru mecanic exterior, pentru că sistemul este<br />
închis<br />
Pt. 1 kg: u2 - u1 = q12 - l12<br />
Pentru o transformare elementară:<br />
du = δ q - δ l = δ q - p dv<br />
δ q = du + p dv (2.3)<br />
Din definiţia entalpiei i = u + pv şi relaţia (2.3) rezultă:<br />
δ q = du + p dv = d(i - pv) + p dv = di - d(pv) + p dv = di - p dv - v dp + p dv =<br />
= di - v dp adică<br />
δ q = di - v dp<br />
(2.4)<br />
Relaţiile (2.3) şi (2.4) reprezintă expresiile matematice ale PT 1 cele mai<br />
utilizate, scrise sub formă diferenţială.<br />
2.7 Exprimarea matematică a PT 1 pentru sisteme deschise<br />
Se consideră un sistem deschis, de exemplu o maşină termică prin care circulă<br />
în permanenţă un agent de lucru şi care schimbă cu mediul exterior energie sub formă<br />
de căldură şi lucru mecanic tehnic (lucrul mecanic la arborele unei maşini termice<br />
este lucrul mecanic tehnic).<br />
1<br />
2<br />
h 1<br />
Q 12<br />
h 2<br />
p 1V 1T 1w 1<br />
maşină<br />
termică<br />
p 2V 2T 2w 2<br />
Figura 2.8<br />
Conform legii generale a conservării energiei:<br />
E2 - E1 = ES<br />
16<br />
Lt 12<br />
(2.5)
unde: E1, E2 = energia totală a agentului la intrarea, respectiv ieşirea din sistem<br />
iar Es = suma energiilor schimbate cu mediul exterior.<br />
Energia agentului de lucru la intrarea sau ieşirea din sistem este formată din<br />
suma energiilor pe care le posedă:<br />
- energia internă U = m u<br />
- energia cinetică Ec = m w 2 / 2<br />
- energia potenţială Ep = m g h<br />
- lucrul mecanic de deplasare a masei de fluid din secţiunea respectivă<br />
Ld = p V = m p v<br />
Observaţie: Ld este o mărime de stare care caracterizează nivelul energetic al<br />
agentului de lucru într-o stare şi nu este o mărime de transformare a energiei.<br />
deci: ⎟ 2<br />
⎛ 2<br />
w<br />
w ⎞<br />
E = U + m ⋅ + mgh + pV = m⎜<br />
⎜<br />
u + + gh + pv<br />
2<br />
⎝ 2 ⎠<br />
E = Q − L<br />
iar s 12 t12<br />
Din relaţia (2.5) rezultă:<br />
⎛ 2<br />
2<br />
w<br />
⎞ ⎛<br />
2<br />
w<br />
⎞<br />
1<br />
m⎜u 2 gh 2 p2v<br />
⎟ 2 m⎜u1<br />
gh1<br />
p1v<br />
⎟<br />
⎜<br />
+ + + −<br />
1 = Q12<br />
− L<br />
2<br />
⎟ ⎜<br />
+ + +<br />
2<br />
⎟<br />
⎝<br />
⎠ ⎝<br />
⎠<br />
i = u + pv<br />
dar<br />
Pentru 1 kg de agent de lucru:<br />
w − w<br />
q12 t12<br />
2 1<br />
2 −<br />
2<br />
2<br />
2<br />
2 1<br />
− l = i − i + + g(<br />
h h )<br />
(2.6)<br />
1<br />
Relaţia (2.6) reprezintă expresia matematică a PT 1 pentru sisteme deschise.<br />
Dacă frecarea nu poate fi neglijată:<br />
w − w<br />
q12 − lt12<br />
± lf<br />
= i2<br />
− i1<br />
+ + g 2 −<br />
2<br />
2<br />
2<br />
2<br />
1<br />
( h h )<br />
2.8 Procese staţionare în sisteme deschise<br />
1<br />
Cele mai multe maşini şi aparate termice, de exemplu turbinele,<br />
compresoarele, schimbătoarele de căldură, conductele, reprezintă din punct de vedere<br />
termodinamic sisteme deschise. În tratarea acestor sisteme se presupune că procesul<br />
din sistem este un proces staţionar.<br />
Un proces staţionar se caracterizează prin faptul că mărimile de stare ale<br />
fluidului nu variază în timp într-un anumit punct al sistemului.<br />
Dacă la sistemele închise starea iniţială şi finală se succed în timp, la sistemele<br />
deschise toate stările fluidului există concomitent , însă în diferite puncte ale<br />
spaţiului.<br />
Procesele staţionare ale sistemelor termodinamice deschise pot fi împărţite în<br />
două categorii:<br />
1) Procese de curgere = procese în care nu se schimbă energie sub formă de<br />
lucru mecanic cu mediul.<br />
17<br />
t12
Aceste sisteme nu posedă instalaţii pentru producerea sau consumul de lucru<br />
mecanic tehnic (schimbătoare de căldură, conducte) (lt12 = 0).<br />
2) Procese de lucru = procese în care se schimbă cu mediul energie sub formă<br />
de lucru mecanic tehnic (maşinile termice).<br />
Expresia matematică a PT 1 pentru sisteme deschise se va simplifica în funcţie<br />
de procesul staţionar considerat. Astfel, neglijând variaţia energiei potenţiale, mai<br />
ales în cazul în care agentul de lucru este gaz, relaţia (2.6) devine:<br />
1a) procese de curgere cu schimb de căldură (schimbătoare de căldură):<br />
q<br />
12<br />
= i<br />
2<br />
− i<br />
1<br />
w<br />
+<br />
2<br />
2<br />
− w<br />
2<br />
2<br />
1<br />
1b) procese de curgere adiabate (conducte izolate termic) (q12 = 0):<br />
i<br />
2<br />
− i<br />
1<br />
w<br />
+<br />
2<br />
2<br />
− w<br />
2<br />
2<br />
1<br />
= 0<br />
2) procese de lucru adiabate q12 = 0, lt12 ≠ 0:<br />
w 2 − w1<br />
− lt12<br />
= i2<br />
− i1<br />
+ sau<br />
2<br />
2<br />
2<br />
l<br />
t12<br />
2.9 Ecuaţii calorice de stare<br />
= i<br />
1<br />
− i<br />
2<br />
w<br />
+<br />
2<br />
1<br />
− w<br />
2<br />
Din relaţiile anterioare (2.3) si (2.4) rezultă:<br />
du = δ q - p dv (2.7)<br />
di = δ q + v dp (2.8)<br />
Din (2.7) şi (2.8) rezultă că variaţia energiei interne şi a entalpiei se poate<br />
produce prin schimb de căldură cu mediul exterior. Din această cauză energia internă<br />
şi entalpia se numesc mărimi calorice de stare.<br />
De asemenea, fiind mărimi de stare, ele pot fi determinate sub forma unor<br />
ecuaţii de parametri de stare p, V, T. Dar, ţinând cont de dependenţa parametrilor de<br />
stare, exprimată prin ecuaţia termică de stare F(p,v,T) = 0, energia internă şi entalpia<br />
se pot determina numai în funcţie de 2 parametri.<br />
Ţinând cont de relaţiile (2.7) si (2.8) şi de faptul că variaţia căldurii este<br />
proporţională cu variaţia temperaturii, rezultă că variaţia energiei interne este în<br />
funcţie de variaţia temperaturii şi a volumului, iar variaţia entalpiei funcţie de variaţia<br />
temperaturii şi a presiunii.<br />
Rezultă că ecuaţiile pentru determinarea energiei interne şi entalpiei, adică<br />
ecuaţiile calorice de stare, vor fi de forma:<br />
u = u(v,T)<br />
i = i(p,T) (2.9)<br />
u şi i sunt mărimi de stare, deci admit diferenţiale totale. Diferenţiind relaţiile<br />
(2.9), se obţine:<br />
18<br />
2<br />
2
sau<br />
du<br />
di<br />
⎛∂u<br />
⎞ ⎛ ∂u<br />
⎞<br />
= ⎜ ⎟ dv + ⎜ ⎟ dT<br />
(2.10)<br />
⎝ ∂v<br />
⎠ ⎝∂T<br />
⎠<br />
T<br />
v<br />
⎛ ∂i<br />
⎞ ⎛ ∂i<br />
⎞<br />
= ⎜ ⎟ dp + ⎜ ⎟ dT<br />
⎝∂p<br />
⎠ ⎝∂T<br />
(2.11)<br />
⎠p<br />
T<br />
⎛∂u<br />
⎞<br />
du = cV<br />
⋅dT<br />
+ ⎜ ⎟ dv<br />
(2.12)<br />
⎝ ∂v<br />
⎠<br />
T<br />
⎛ ∂i<br />
⎞<br />
di = cp<br />
⋅dT<br />
+ ⎜ ⎟ dp<br />
⎝∂p<br />
(2.13)<br />
⎠<br />
T<br />
Relaţiile (2.12) şi (2.13) reprezintă ecuaţiile calorice de stare scrise sub formă<br />
diferenţială.<br />
În aceste relaţii s-a notat:<br />
Căldurile specifice cv şi cp<br />
⎛ ∂u<br />
⎞<br />
cV ⎜ ⎟<br />
⎝∂T<br />
⎠v<br />
Din relaţiile (2.7) şi (2.12) rezultă:<br />
δ<br />
⎛∂u<br />
⎞<br />
= du + pdv = ⎜ ⎟ dv + c dT + pdv<br />
⎝ ∂v<br />
⎠<br />
q v<br />
T<br />
= şi<br />
⎛ ∂i<br />
⎞<br />
cp = ⎜ ⎟<br />
⎝∂T<br />
⎠p<br />
Pentru o transformare la volum constant (dv = 0)<br />
( δ q) v = ( du ) v = cV<br />
⋅ dT<br />
(2.14)<br />
Similar, din relaţiile (2.8) şi (2.13), rezultă:<br />
δ<br />
⎛ ∂i<br />
⎞<br />
= di − vdp = ⎜ ⎟ dp + c dT − vdp<br />
⎝∂p<br />
⎠<br />
q p<br />
T<br />
Pentru o transformare la presiunea constantă (dp = 0)<br />
( δ q) p = ( di ) p = cp<br />
⋅dT<br />
(2.15)<br />
Din relaţiile (2.14) şi (2.15) rezultă:<br />
c<br />
c<br />
( δq)<br />
v<br />
v = căldura specifică la volum constant<br />
dT<br />
( δq)<br />
p<br />
p = căldura specifică la presiune constantă<br />
dT<br />
Deci, se poate defini cv şi cp ca fiind energia schimbată sub formă de căldură de<br />
unitatea de masă din sistemul considerat într-o transformare la volum, respectiv la<br />
presiune constantă, astfel încât sistemul să-şi modifice temperatura cu unitatea de<br />
grad în cuprinsul aceleaşi stări de agregare.<br />
Această definiţie stă la baza determinării pe cale experimentală a căldurilor<br />
specifice pentru diferite substanţe.<br />
19
Fiindcă lichidele şi solidele sunt practic incompresibile (deci nu-şi modifică<br />
volumul la mărirea presiunii) cv şi cp au aceeaşi valoare.<br />
În acest caz se consideră o singură căldură specifică notată c.<br />
δq<br />
c =<br />
[ J / kgK]<br />
3. GAZE IDEALE<br />
3.1 Legile de bază ale gazelor ideale<br />
dT<br />
Agentul de lucru cel mai utilizat în maşinile şi instalaţiile termice este gazul. Deoarece<br />
studiul gazelor reale este complicat a fost conceput un gaz ipotetic numit gaz ideal, definit prin<br />
următoarele condiţii:<br />
- moleculele gazului sunt perfect sferice şi perfect elastice;<br />
- volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul total ocupat de gaz;<br />
- forţele de interacţiune moleculară sunt neglijabile.<br />
Gazele din natură, la presiuni mici şi temperaturi mari, se aproprie de gazul ideal, iar legile<br />
pentru aceste gaze reale prezintă abateri mici de la legile gazului ideal.<br />
În domeniul de presiuni şi temperaturi uzuale pentru funcţionarea maşinilor şi instalaţiilor<br />
termice, gazele tehnice urmează legile gazului ideal cu abateri relativ reduse. Datorită acestui fapt<br />
au putut fi deduse experimental legile gazelor ideale. Aceste legi nu sunt însă aplicabile vaporilor,<br />
care sunt gaze aflate în vecinătatea domeniului lor de lichefiere.<br />
Pentru 2 stări ale gazului, 1 şi 2, au fost deduse experimental următoarele legi:<br />
a) Legea Boyle – Mariotte (pentru evoluţia izotermă, T = cst)<br />
p1 V1<br />
= p 2V2<br />
= pV = cst<br />
b) Legea lui Gay – Lussac (pentru evoluţia izobară, p = cst)<br />
/ V = T / T = cst<br />
V1 2 1 2<br />
c) Legea lui Charles (pentru evoluţie izocoră, V = cst)<br />
/ T = p / T = cst<br />
p1 1 2 2<br />
d) Legea lui Avogadro: Toate gazele ideale care se află la aceeaşi presiune, temperatură şi<br />
volum conţin acelaşi număr de molecule.<br />
Kilomolul este o unitate de măsură pentru cantitatea de substanţă şi reprezintă cantitatea de<br />
26<br />
substanţă care conţine N A = 6, 0228 ⋅10<br />
molecule.<br />
N A = nr. lui Avogadro şi reprezintă numărul de molecule conţinute în 12 kg de izotop 12 C<br />
care are masa moleculară 12.<br />
Masa moleculară a unui gaz este un număr adimensional care arată de câte ori masa unei<br />
molecule din gazul respectiv este mai mare decât a 12-a parte din masa moleculei izotopului de<br />
carbon 12 C .<br />
Masa molară este masa unui kmol de substanţă exprimată în kg, care are ca număr tocmai<br />
masa moleculară a acestei substanţe. Se notează cu M i<br />
Ex.: O 32kg<br />
/ kmol<br />
= ; N 28kg<br />
/ kmol<br />
=<br />
M 2<br />
M 2<br />
20
Rezultă relaţia pentru masa de substanţă i M n m ⋅ = (3.1)<br />
unde: m = masa substanţei [ kg ]<br />
M i = masa molară [ kg / kmol ]<br />
kmol<br />
n = nr. kilomoli [ ]<br />
Volumul molar, notat V M = volumul unui kmol de substanţă<br />
Din legea lui Avogadro şi din definiţia pentru kmol, rezultă următoarea consecinţă: volumul<br />
unui kmol de substanţă este acelaşi pentru toate gazele ideale aflate în condiţii egale de presiune şi<br />
temperatură.<br />
Dacă 1 şi 2 sunt două gaze aflate la aceeaşi presiune p şi temperatură T<br />
Mi<br />
M1<br />
M2<br />
⇒ VM<br />
= = = = cst<br />
(3.2)<br />
ρ ρ ρ<br />
i<br />
1<br />
2<br />
pN = N volumul unui kmol de gaz, indiferent<br />
de natura gazului, are întotdeauna valoarea:<br />
V<br />
3<br />
22,<br />
4 m / kmol<br />
În condiţii normale fizice ( 760 torr , t = 0°<br />
C)<br />
MN =<br />
Metrul cub normal.<br />
Pe lângă kilomol şi kilogram, ca unităţi de măsură a cantităţii unei substanţe, se mai<br />
foloseşte metrul cub normal [ m N]<br />
=<br />
3<br />
cantitatea de gaz cuprinsă în volumul<br />
de 1 m3 în condiţii normale fizice.<br />
1 kmol are volumul 22,4 m3 , rezultă că 1 m3N reprezintă a 22,4-a parte dintr-un kmol.<br />
1 kmol = Mi [kg] = 22,4 m3N 3.2 Ecuaţia termică de stare a gazelor ideale<br />
Figura 3.1<br />
Pentru 1 kg de gaz ideal, se consideră 1şi<br />
2 două stări oarecare ale gazului.<br />
Indiferent de poziţia punctelor 1 şi 2, se<br />
poate ajunge din starea 1 în starea 2 printr-o<br />
evoluţie izotermă 1-x apoi o evoluţie izobară x-<br />
2.<br />
T1<br />
= cst<br />
p2<br />
= cst<br />
p , v , T ⎯⎯⎯→<br />
p , v , T ⎯⎯⎯→<br />
p , v , T<br />
Din relaţiile între parametrii de stare pentru cele două evoluţii, rezultă:<br />
p1v1<br />
= p 2v<br />
x ⇒ v x = p1v1<br />
/ p 2 ⎫<br />
v T<br />
⎪<br />
x 1<br />
⇒ p1v1<br />
/ p 2 = v 2 ( T1<br />
/ T2<br />
)<br />
=<br />
⎬<br />
v 2 T<br />
⎪<br />
2<br />
⎭<br />
⇔ p 1v1<br />
/ T1<br />
= p2v2<br />
/ T2<br />
= pv / T = cst = Ri<br />
unde Ri este constanta caracteristică a gazului ideal [J / kg K]<br />
1<br />
21<br />
1<br />
1<br />
2<br />
x<br />
1<br />
2<br />
2<br />
2
2 3<br />
[ R ] = [ p]<br />
[ v]<br />
/ [ T]<br />
= ( N / m ) ( m / kg)<br />
/ K = N m / kg K = J / kg K<br />
i<br />
⇒ v = R T ecuaţia termică de stare a gazului ideal<br />
p i<br />
Pentru o cantitate m de gaz : p v m = m Ri<br />
T adică p V = m Ri<br />
T<br />
V m<br />
Pentru sisteme deschise p = Ri<br />
τ τ<br />
T sau p V = m Ri<br />
T<br />
unde τ este timpul în care gazul parcurge sistemul deschis, iar V şi m sunt debitele volumic,<br />
respectiv masic.<br />
Constanta universală a gazului ideal<br />
Considerăm 1 şi 2 două gaze ideale diferite aflate la aceeaşi presiune şi temperatură (1 şi 2<br />
nu sunt 2 stări ale aceluiaşi gaz).<br />
p1<br />
= p 2 = p<br />
p p<br />
1 p 2<br />
Rezultă că = =<br />
(3.3)<br />
T1<br />
= T2<br />
= T<br />
T1<br />
T2<br />
T<br />
De asemenea, pentru aceste condiţii, din consecinţa Legii lui Avogadro rezultă că volumul molar<br />
ρ1<br />
M1<br />
este acelaşi (volumul unui Kmol de gaz): ( V M ) 1 = ( VM<br />
) 2 = M1<br />
/ ρ1<br />
= M2<br />
/ ρ2<br />
⇒ = (3.4)<br />
ρ M<br />
m p<br />
Din ecuaţia termică de stare p V = m R i T rezultă că densitatea ρ = =<br />
V R iT<br />
⇒<br />
ρ 1 =<br />
p1<br />
R T<br />
p<br />
=<br />
R T<br />
⇒<br />
p<br />
ρ1<br />
R1<br />
= şi<br />
T<br />
ρ<br />
2<br />
=<br />
1<br />
1<br />
p2<br />
R T<br />
2<br />
2<br />
1<br />
p<br />
=<br />
R T<br />
2<br />
⇒<br />
ρ<br />
2<br />
R<br />
2<br />
=<br />
p<br />
T<br />
ρ<br />
R<br />
1 2<br />
ρ 1R<br />
1 = ρ2R<br />
2 ⇒ =<br />
(3.5)<br />
ρ2<br />
R1<br />
M1<br />
R 2<br />
Din relaţiile (3.4) şi (3.5) rezultă: =<br />
M2<br />
R1<br />
două gaze oarecare)<br />
sau M1<br />
R1<br />
= M2<br />
R 2 = Mi<br />
Ri<br />
(pt. că 1 şi 2 sunt<br />
natura<br />
M<br />
i<br />
R<br />
[ ] = [ M ] [ R ]<br />
R SI i i<br />
i<br />
=<br />
const .<br />
not<br />
=<br />
R<br />
gazului ideal)<br />
⎡ kg J ⎤ ⎡ J ⎤<br />
= ⎢ ⋅ ⎥ = ⎢ ⎥<br />
⎢⎣<br />
kmol kg K⎥⎦<br />
⎢⎣<br />
kmol K⎥⎦<br />
Valoarea constantei universale R<br />
constanta universală a gazului ideal (nu depinde de<br />
Pentru 1 kmol de gaz (n=1), în condiţii normale fizice, ecuaţia termică de stare este:<br />
p N ( VM<br />
) N = M i R i TN<br />
⇒ R = Mi<br />
R i<br />
p N ( VM<br />
) N<br />
=<br />
TN<br />
760 ⋅133,<br />
3⋅<br />
22,<br />
4 J<br />
=<br />
= 8314<br />
273,<br />
15<br />
kmol K<br />
Din relaţia de mai sus se poate calcula constanta caracteristică a gazului dacă se cunoaşte<br />
masa molară Mi<br />
R i =<br />
R<br />
Mi<br />
⎡ J ⎤<br />
⎢ ⎥<br />
⎣kg<br />
K ⎦<br />
Altă formă a ecuaţiei termice de stare:<br />
22<br />
2<br />
2
Din relaţia 3.1: m = n Mi şi din ecuaţia termică de stare pV = mRiT rezultă că<br />
pV = n Mi Ri T sau pV = n R T unde n reprezintă numărul de kmoli de substanţă<br />
3.3 Ecuaţiile calorice de stare şi căldurile specifice ale gazelor ideale<br />
Experienţa lui Joule<br />
Se consideră, într-un recipient A, un gaz oarecare aflat la o presiune mică, deci apropiat de<br />
caracteristicile gazului ideal. Rezervorul A este legat de un alt rezervor B printr-o conductă pe care<br />
este montat un robinet. Iniţial, în rezervorul B se creează vid. Cele două rezervoare sunt izolate şi<br />
termic şi mecanic de mediul exterior. Ansamblul este prevăzut cu un termometru.<br />
Figura 3.2<br />
Faza 1)<br />
în A gaz (presiune mică ⇒ ≈ gaz<br />
ideal)<br />
în B vid<br />
Faza 2)<br />
se deschide robinetul ⇒ volumul se<br />
dublează, presiunea gazului scade.<br />
Experimental s-a constatat că T = const.<br />
Gazul nu a schimbat cu mediul exterior energie nici sub formă de lucru mecanic (L) nici<br />
sub formă de căldură (Q). Din PT1 (Δ U = Q - L) rezultă că energia internă a rămas<br />
constantă (Δ U = 0). Dar presiunea p şi volumul V s-au modificat. Rezultă că energia internă U nu<br />
depinde la gazul ideal de presiunea p şi volumul V.<br />
⇒ Legea lui Joule: Energia internă a unui gaz ideal nu depinde nici de volumul său nici de<br />
presiunea sa ci depinde doar de temperatură.<br />
⎛∂u<br />
⎞<br />
⇒ în ecuaţiile calorice de stare 2.14 şi 2.15 din capitolul 2 ⎜ ⎟ = 0 ⇒ du = c vdT<br />
- pentru<br />
⎝ ∂v<br />
⎠T<br />
gaz ideal.<br />
Din definiţia entalpiei: = u + pv = u + R T<br />
depinde doar de temperatură<br />
i<br />
ec.<br />
term.<br />
stare<br />
pv= R iT<br />
i<br />
⎛ ∂i<br />
⎞<br />
⇒⎜ ⎟<br />
⎝∂p<br />
⎠<br />
= 0<br />
di = c pdT<br />
Deci, ecuaţiile calorice de stare pentru gaz ideal sunt :<br />
du = cv dT (3.6)<br />
di = cp dT (3.7)<br />
T<br />
⇒ i = i(<br />
T)<br />
- entalpia gazului ideal<br />
⇒ - pentru gaz ideal<br />
Relaţia Robert – Mayer<br />
Din ecuaţiile calorice de stare pentru gaz ideal, 3.6 şi 3.7 ⇒<br />
di = cp<br />
dT ⇒ cp<br />
= di / dT ; du = c v dT ⇒ c v = du / dT rezultă cp −c<br />
v = ( di −du<br />
) / dT<br />
dar i = u + pv ⇒ di = du + d(<br />
pv ) ⇒ cp − cv<br />
= [ du + d(<br />
pv ) − du ] / dT = d(<br />
pv ) / dT<br />
= R T ⇒ d pv = R<br />
pv i<br />
i<br />
Din ecuaţia termică de stare ( ) dT<br />
23
⇒ c p −c<br />
v = R i Relaţia Robert-Mayer<br />
Relaţii de calcul pentru cp şi cv<br />
Se defineşte exponentul adiabatic:<br />
Din c p c v = R i<br />
− şi / c = k<br />
cp v<br />
c<br />
k =<br />
c<br />
⇒ cv<br />
= cp<br />
− Ri<br />
= k cv<br />
− Ri<br />
⇔ cv<br />
( k −1)<br />
Ri<br />
⇒<br />
Ri<br />
cv<br />
=<br />
k −1<br />
⇒ c p = c v + R i = ( c p / k ) + R i ⇔ c p ( 1 − 1/<br />
k ) = R i ⇒<br />
k R i<br />
c p = (cp se determină experimental)<br />
k − 1<br />
Căldurile specifice pentru gazul ideal<br />
cp = di / dT ; c v = du / dT (doar pentru gaz ideal)<br />
Energia internă şi entalpia gazelor ideale depind doar de temperatură ⇒ căldurile specifice<br />
depind de temperatura gazului. Totuşi, căldurile specifice ale gazelor ideale monoatomice (He, Ar,<br />
etc.) nu depind de temperatură. Aceste gaze ideale se numesc gaze ideale perfecte. Pentru celelalte<br />
gaze ideale cp şi cv cresc cu creşterea temperaturii. Aceste gaze se numesc gaze ideale semiperfecte.<br />
Pentru gazele ideale perfecte cp, cv<br />
≠f ( T)<br />
⇒ecuaţiile<br />
calorice de stare pot fi integrate direct:<br />
du = c dT , di = c dT ⇒u<br />
−u<br />
= c ( T −T<br />
) şi i −i<br />
= c ( T −T<br />
)<br />
v<br />
p<br />
2<br />
1<br />
v<br />
2<br />
1<br />
Pentru gazele ideale semiperfecte, cp , cv<br />
= f ( T)<br />
În acest caz, se operează cu călduri specifice<br />
medii, notate:<br />
Din relaţia<br />
⇒<br />
2<br />
∫<br />
c<br />
c<br />
p<br />
t<br />
t<br />
2<br />
1<br />
şi<br />
c<br />
v<br />
t<br />
t<br />
2<br />
1<br />
.<br />
t2<br />
= c dT ⇒ i2 −i1<br />
= ∫ cp<br />
dT = cp<br />
( t2<br />
− t1)<br />
t<br />
di p<br />
dT<br />
p<br />
t2<br />
t2<br />
t<br />
1<br />
2<br />
cp = ⇒ cv<br />
= cp<br />
−<br />
t1<br />
t2<br />
−t1<br />
t1<br />
t1<br />
R<br />
i<br />
2<br />
1<br />
În tabele termodinamice, pentru fiecare substanţă se dau căldurile specifice medii la<br />
presiune constantă sub două denumiri:<br />
1. căldura specifică reală la temperatura medie tm=(t1 + t2) / 2<br />
2. căldura specifică medie pe intervalul de temperatură 0 - t<br />
astfel:<br />
c<br />
p<br />
t<br />
p<br />
v<br />
Valoarea căldurii specifice medii între t1 şi t2, necesară în aplicaţii practice, se calculează<br />
t 2<br />
c<br />
dT<br />
p<br />
0 t<br />
t t<br />
2 t 1 ⎛<br />
2 ⎞ 1 ⎛ 2<br />
1<br />
1 = = ⎜ c dT c dT ⎟ ⎜<br />
∫ + ∫ = ∫ c dT −∫<br />
1 2 1 2 1 t 0<br />
2 1<br />
1<br />
0 0<br />
t<br />
∫<br />
p p<br />
p p<br />
p<br />
( t − t ) t − t ⎜<br />
⎟ t − t ⎜<br />
⎟ t<br />
( t − t )<br />
⎝<br />
⎠<br />
24<br />
⎝<br />
1<br />
2<br />
1<br />
p<br />
2<br />
c p<br />
t<br />
0<br />
⎞<br />
c dT ⎟<br />
⎠<br />
1<br />
⇒<br />
c<br />
t<br />
2<br />
1<br />
=<br />
c<br />
p<br />
t2<br />
⋅ t<br />
0<br />
2<br />
2<br />
−c<br />
p<br />
1<br />
t1<br />
⋅ t<br />
0<br />
1
Figura 3.3<br />
3.4 Transformările simple ale gazelor ideale<br />
t2<br />
Interpretarea geometrică: cp<br />
.<br />
t<br />
reprezintă înălţimea dreptunghiului<br />
care are aceeaşi arie cu aria suprafeţei<br />
de sub curba cp (T)<br />
Transformările simple sunt acele transformări care respectă de la starea iniţială (1) la starea<br />
finală (2) aceeaşi lege de transformare.<br />
Pentru fiecare transformare simplă se va studia:<br />
-relaţia între parametrii de stare;<br />
-reprezentarea grafică în coordonate p V;<br />
-L12 Lt12 Q12 Δ U Δ I<br />
În aceste transformări, dacă gazul este ideal perfect c p , c v<br />
semiperfect, căldurile specifice sunt cele medii.<br />
≠ f ( t ) iar dacă gazul este ideal<br />
Relaţiile de calcul pentru mărimile menţionate mai sus se deduc din următoarele relaţii<br />
prezentate în capitolele anterioare:<br />
p V = m R i T<br />
(3.8) c p − c v = R i<br />
(3.13)<br />
δ q = du + p dv = du + δl<br />
(3.9)<br />
k R i<br />
c p =<br />
k −1<br />
;<br />
R i<br />
c v = (3.14)<br />
k −1<br />
δ q = di −v<br />
dp = di + δl<br />
t (3.10)<br />
c p<br />
k =<br />
c<br />
(3.15)<br />
du v<br />
= c dT<br />
(3.11)<br />
= c dT<br />
(3.12)<br />
di p<br />
a) Transformarea izocoră (la volum constant, V = const, dV = 0)<br />
Legea transformării: p 1 / p2<br />
= T1<br />
/ T2<br />
L<br />
L<br />
12<br />
t12<br />
=<br />
2<br />
∫<br />
1<br />
= −<br />
p dV = 0<br />
2<br />
∫<br />
1<br />
V<br />
aria haşurată<br />
25<br />
dp<br />
= −<br />
V<br />
v<br />
( p − p ) = V(<br />
p − p )<br />
2<br />
1<br />
1<br />
2<br />
⇒<br />
Conform definiţiei şi exemplului prezentat<br />
1
Reprezentarea grafică<br />
în coordonate pV<br />
Figura 3.4<br />
la lucrul mecanic tehnic sau lucrul mecanic util,<br />
acesta este diferit de zero în cazul izocorei. Spre<br />
exemplu, în cazul admisiei în cilindru la presiunea<br />
p2 până la volumul V urmată de o răcire izocoră,<br />
deci şi micşorare a presiunii de la p2 la p1, apoi<br />
evacuare la presiunea p1, se obţine lucrul mecanic<br />
tehnic, adică la arborele maşinii, egal cu diferenţa<br />
celor două lucruri mecanice de admisie şi evacuare,<br />
chiar dacă lucrul mecanic al transformării este zero.<br />
Din (3.9): dU = δQ<br />
−p<br />
⋅dV<br />
⇒ dU = δQ<br />
( 3.<br />
11)<br />
12 2 1<br />
( 3.<br />
12)<br />
dI = m c pdT<br />
= c p / c v m c v<br />
v<br />
( T T )<br />
⇒ Q = U − U = ΔU<br />
= m c −<br />
I − I = ΔI<br />
= k<br />
2<br />
1<br />
( ) dT = k dU = k δQ<br />
b) Transformarea izobară (la presiune constantă, p = const, dp = 0)<br />
Legea transformării: V1 / V2 = T1 / T2<br />
Reprezentarea grafică<br />
Figura 3.5<br />
L<br />
12<br />
=<br />
Q<br />
( 3.<br />
9)<br />
2<br />
∫<br />
1<br />
12<br />
p dV = p<br />
L12 > 0 la încălzire (T2>T1)<br />
L<br />
t 12<br />
( 3.<br />
10<br />
)<br />
2<br />
= −∫<br />
V dp = 0<br />
1<br />
2<br />
1<br />
( 3.<br />
8)<br />
⇒<br />
( V − V ) = m R ( T − T )<br />
Din (3.10): δQ<br />
= dI −V<br />
dp = dI<br />
⇒ Q12 = I 2 −I<br />
1 = m c p ( T2<br />
−T1<br />
)<br />
U − U = m c ( T − T )<br />
2<br />
1<br />
v<br />
2<br />
2<br />
1<br />
1<br />
dp = 0<br />
Transformarea izobară se întâlneşte la<br />
încălzirea şi răcirea gazelor în<br />
schimbătoare de căldură<br />
c) Transformarea izotermă (la temperatură constantă, T = cst, dT = 0)<br />
p1 V1 = p2 V2 = p V = const<br />
Reprezentarea grafică<br />
26<br />
Din (3.9) şi (3.10) t L dI L dU Q δ + = δ + = δ<br />
dT = 0 ⇒dU<br />
= 0 ; dI = 0<br />
⇒ δQ<br />
= δL<br />
= δL<br />
t<br />
⇒ Q 12 = L12<br />
= L t12<br />
⇒ Energia transmisă unui gaz sub formă de<br />
căldură în timpul unei destinderi izoterme se<br />
transformă integral în lucrul mecanic. Deci,<br />
i<br />
2<br />
1
Figura 3.6<br />
În relaţia p1 V1 = p2 V2 = p V = const<br />
p = presiunea unui punct oarecare , deci p este o variabilă.<br />
p1 = presiunea unui punct fix 1, deci p1 este o constantă.<br />
p<br />
⇒<br />
p1<br />
V<br />
V<br />
2<br />
2<br />
1<br />
p1V1<br />
= ⇒ L12<br />
= ∫ dV = p1V1<br />
V ∫<br />
1<br />
1<br />
dV<br />
V<br />
sub aspectul transformării căldurii în lucru<br />
mecanic, transformarea izotermă este cea<br />
mai avantajoasă.<br />
Pentru determinarea mărimilor din relaţia<br />
anterioară, se calculează L12 :<br />
( 3.<br />
8)<br />
=<br />
L<br />
m R<br />
12<br />
i<br />
=<br />
2<br />
∫<br />
1<br />
p<br />
V<br />
T ln<br />
V<br />
2<br />
1<br />
dV<br />
p1V1<br />
= p2V2<br />
=<br />
p<br />
m R iT<br />
ln<br />
p<br />
d)Transformarea adiabatică (fără schimb de căldură cu mediul exterior, δ Q = 0)<br />
Ecuaţia adiabatei:<br />
Din (3.9) şi (3.10) δQ<br />
= dU + p dV = m ⋅ c v dT + pdV = 0<br />
m⋅<br />
c dT = V dp<br />
v<br />
p<br />
m⋅<br />
c dT = −p<br />
dV<br />
δQ<br />
= dI −V<br />
dp = m⋅<br />
c p dT −V<br />
dp = 0<br />
c<br />
V dp<br />
= k = −<br />
p dV<br />
p<br />
⇒ ⇔ k p dV = −V<br />
dp : ( pV ) ⇒<br />
(:) cv<br />
k( dV / V)<br />
= −dp<br />
/ p<br />
Prin integrare k ln V = −ln<br />
p + const .<br />
k<br />
ln V + ln p = const . ⇔ ln<br />
k<br />
pV = const .<br />
⇔ p Vk = const. ecuaţia adiabatei (se justifică denumirea lui k=cp/cv de exponent adiabatic)<br />
Relaţia între T şi V este T V k-1 = const.<br />
Reprezentarea grafică<br />
Figura 3.7<br />
δQ = dU + p dV = 0 ⇒ −dU<br />
= p dV = δL<br />
R<br />
⇒ L 12 = −<br />
i<br />
ΔU<br />
= U1<br />
− U2<br />
= m ⋅c<br />
v ( T1<br />
− T2<br />
) = m ( T1<br />
− T2<br />
)<br />
k −1<br />
27<br />
Observaţie: Înclinarea<br />
adiabatei faţă de izotermă<br />
rezultă matematic din ecuaţiile<br />
celor două curbe (pV k =const,<br />
respectiv pV 1 =const) datorită<br />
faptului că cp / cv = k > 1<br />
1<br />
2
δQ = dI + δL<br />
t = 0 ⇒ = −dI<br />
⇒ L = k L<br />
t12<br />
12<br />
e) Transformarea politropă<br />
2<br />
δ Lt ⇒ Lt12<br />
= −∫<br />
dl = I1<br />
−I<br />
2 = m cp<br />
( T1<br />
−T2<br />
)<br />
( δq)<br />
( δq)<br />
p<br />
v<br />
S-a definit anterior: cp<br />
= şi cv<br />
=<br />
dT<br />
dT<br />
Deci căldurile specifice cp şi cv depind de natura transformării (la p = const. respectiv la v =<br />
const).Dacă transformarea este oarecare, adică politropă, se defineşte căldura specifică politropă cn<br />
ca fiind căldura primită de unitatea de masă în această transformare politropă pentru a-şi mări<br />
temperatura cu unitatea de grad.<br />
δq<br />
c n = ⇒ δq<br />
= c n dT<br />
(3.16)<br />
dT<br />
Ecuaţia politropei:<br />
Din (3.9), (3.11), (3.16): δq<br />
= du + p dV = cv<br />
dT + p dv<br />
δ = c dT<br />
dT + p dv = c dT<br />
q n<br />
Din (3.10), (3.12), (3.16):<br />
δq<br />
= c n<br />
dT<br />
Din relaţiile (3.17) şi (3.18) rezultă:<br />
cv n<br />
δq<br />
= di −v<br />
dp = cp<br />
dT −v<br />
dp<br />
⎪⎧<br />
⎨<br />
⎪⎩<br />
( c − c )<br />
v<br />
( c − c )<br />
p<br />
1<br />
⇒ (3.17)<br />
⇒ c p dT −v<br />
dp = c n dT<br />
(3.18)<br />
n<br />
n<br />
dT = − p dv<br />
dT = v dp<br />
⎛ c c ⎞<br />
⎜ v − n ⎟v<br />
dp = −p<br />
dv : ( pv )<br />
⎜ cp<br />
c ⎟<br />
⎝ − n ⎠<br />
⎛ c c ⎞<br />
⎜ n − v ⎟<br />
dp dv<br />
= −<br />
⎜ cn<br />
c ⎟<br />
⎝ − p ⎠ p v<br />
dp ⎛ c n − c p ⎞ dv<br />
= −⎜<br />
⎟<br />
p ⎜ c n c ⎟<br />
⎝ − v ⎠ v<br />
Se notează cu n expresia:<br />
c c not<br />
n − p<br />
= n<br />
c n − c v<br />
⇒<br />
dp dv<br />
= −n<br />
p v<br />
Similar cu demonstraţia de la ecuaţia adiabatei, rezultă ecuaţia politropei: p vn = const.<br />
Pentru cantitatea m de gaz:<br />
p V n = const. ecuaţia politropei<br />
n = exponent politropic n ∈ (- ∞, + ∞)<br />
Din relaţia de definire a lui n rezultă: c n −c<br />
p = n c n −n<br />
c v<br />
n −1<br />
= n cv<br />
− cp<br />
= n cv<br />
− k cv<br />
= cv<br />
n − k ⇒ cn<br />
= c<br />
n − k<br />
n −1<br />
( ) ( )<br />
cn v<br />
Transformările simple studiate înainte sunt cazuri particulare ale transformării politrope<br />
(pVn =const)<br />
izocora<br />
c c<br />
⇒<br />
±∞ =<br />
(:)<br />
c<br />
c<br />
v<br />
p<br />
−c<br />
−c<br />
n n v =<br />
izobara n = 0 ⇒ cn<br />
= c<br />
v<br />
k ⇒ cn<br />
= cp<br />
izoterma n = 1 ⇒ c n = ∞<br />
adiabată n k<br />
c n 0 =<br />
⇒<br />
=<br />
28<br />
n<br />
n<br />
= −<br />
p<br />
v<br />
dv<br />
dp
Reprezentarea grafică<br />
Figura 3.8<br />
Similar cu relaţia de la adiabată: T V n-1 = const. (de demonstrat)<br />
Din relaţia (3.16) rezultă: Q12 = m cn (T2 – T1)<br />
3.5 Amestecuri de gaze ideale<br />
3.5.1 Generalităţi<br />
În practică se utilizează şi amestecuri de gaze inactive chimic între ele, spre exemplu aerul<br />
(N2, O2), gazele rezultate din arderea unui combustibil în aer (CO2, CO, N2)etc.<br />
Aceste amestecuri intime de gaze ideale se comportă din punct de vedere termodinamic ca<br />
un sistem de sine stătător cu proprietăţi fizice distincte de cele ale componenţilor dar determinate de<br />
aceşti componenţi. Deoarece un amestec de gaze ideale este tot un gaz ideal, pentru a-l caracteriza<br />
este suficient să se determine constanta caracteristică a gazului (Ram) şi o mărime termică a<br />
amestecului, de exemplu căldura specifică(cp,am sau cv,am).<br />
Considerăm mai multe gaze ideale de naturi diferite aflate la aceeaşi presiune p şi<br />
temperatură T, de mase diferite mi şi volume Vi despărţite prin pereţi mobili (Figura 3.9, cazul 1)<br />
Dacă în volumul total V s-ar afla doar gazul i, acesta s-ar destinde de la volumul Vi la<br />
volumul V, presiunea ar scădea de la p la pi iar temperatura ar rămâne constantă conform<br />
experienţei lui Joule.(cazul 2). Presiunea pi se numeşte presiune parţială şi, conform legii lui<br />
Dalton:<br />
p =<br />
p1 + p2 +…..pi = p sau ∑<br />
i=<br />
1<br />
n<br />
p<br />
i<br />
Dacă în cazul 1 se înlătură pereţii mobili, gazele se amestecă de la sine, prin difuzie (datorită<br />
agitaţiei moleculare), menţinându-şi temperatura constantă. În starea finală, după difuzie, amestecul<br />
se comportă ca un singur gaz având temperatura T, volumul V, presiunea p şi masa m, iar fiecare<br />
gaz va avea masa mi, presiunea parţială pi , volumul V, temperatura T (cazul 3).<br />
Conform ecuaţiei de conservare a masei m = ∑<br />
i=<br />
n<br />
1<br />
mi<br />
Se defineşte gi participarea masică a unui component<br />
Se defineşte ri participarea volumică a unui component<br />
29<br />
g<br />
m i<br />
i =<br />
m<br />
⇒<br />
n<br />
gi<br />
1<br />
i 1<br />
= ∑<br />
=<br />
Vi<br />
ri<br />
=<br />
V<br />
⇒ 1 r<br />
n<br />
∑ i =<br />
i=<br />
1
Figura 3.9<br />
3.5.2 Masa molară a amestecului Mam şi relaţia dintre gi şi ri<br />
g<br />
i<br />
m i Vi<br />
⋅ρ<br />
i ρ i<br />
= = = ri<br />
⋅<br />
(3.19)<br />
m V ⋅ρ<br />
ρ<br />
am<br />
am<br />
În cazul 1, fiecare gaz are presiunea p şi temperatura T. Conform consecinţei legii lui<br />
Avogadro rezultă că volumul ocupat de 1 kmol din fiecare gaz este acelaşi (VM)<br />
M1<br />
M 2 M i<br />
V M = = = ..... = =<br />
ρ1<br />
ρ 2 ρi<br />
M am<br />
ρam<br />
⇒<br />
ρi<br />
ρam<br />
M i<br />
=<br />
M am<br />
(3.20)<br />
( 3.<br />
19 ) ( 3.<br />
20)<br />
⇒<br />
M i<br />
g i = ri<br />
⋅<br />
M<br />
(3.21)<br />
Însumând pentru cele i componente: ∑g i = ∑<br />
∑<br />
am<br />
r<br />
i<br />
M<br />
M<br />
i<br />
am<br />
⇔1<br />
=<br />
⇒M am = riM<br />
i masa moleculară a amestecului (3.22)<br />
( 3.<br />
21)<br />
( 3.<br />
22 )<br />
⇒ g i =<br />
ri<br />
⋅ M i<br />
r M<br />
relaţia dintre gi şi ri (3.23)<br />
∑<br />
i<br />
i<br />
3.5.3 Constanta caracteristică a amestecului Ram<br />
Ecuaţia termică de stare a componentei i în cazul 3:<br />
pi ⋅V<br />
= miR<br />
iT<br />
⇔ p1<br />
⋅V<br />
= m1R1T<br />
p 2 ⋅V<br />
= m 2R<br />
2T<br />
.........................<br />
p i ⋅ V = m iRT<br />
(+)<br />
V = m R T<br />
∑ i ∑<br />
p i i<br />
30<br />
∑<br />
r<br />
i<br />
M<br />
M<br />
am<br />
i
legea Dalton<br />
∑pi = T ∑miR i ⇒ p⋅<br />
V = T ⋅∑<br />
⇔ V ⋅<br />
miR<br />
i<br />
(3.24)<br />
Ecuaţia termică de stare a amestecului în cazul 3 p ⋅ V = m R am ⋅T<br />
(3.25)<br />
( 3.<br />
24 ) ( 3.<br />
25)<br />
⇒ mR am ⋅ T = T ⋅∑<br />
mi<br />
R I ⇒ ∑ mi<br />
R i mi<br />
R am = = ∑ R i<br />
m m<br />
= ∑ gi<br />
R i<br />
n<br />
R am = ∑ giR<br />
i (3.26)<br />
i=<br />
1<br />
3.5.4 Căldurile specifice ale amestecului cvam , cpam<br />
Energia internă a amestecului este egală cu suma energiilor interne ale fiecărui component:<br />
U = U Diferenţiind relaţia, rezultă: d ( U ) d(<br />
U ) d(<br />
U ) ( dU )<br />
am<br />
n<br />
∑<br />
i=<br />
1<br />
i<br />
∑(<br />
mi<br />
⋅c<br />
⋅ )<br />
am<br />
∑<br />
= i<br />
cvam<br />
dT =<br />
m ⋅ cvam<br />
= ∑ mi<br />
⋅ c<br />
dT m ⋅ cvam<br />
⋅dT<br />
= dT ( ∑mi ⋅c<br />
vi ) : dT<br />
∑ m i ⋅ c vi m i<br />
= = ∑ ⋅c<br />
vi<br />
m m<br />
= ∑ g ic<br />
vi<br />
m vi<br />
⇒ vi<br />
c<br />
vam<br />
n<br />
∑<br />
i=<br />
1<br />
am<br />
∑<br />
= i<br />
c = g ⋅c<br />
relaţia de calcul a cvam în funcţie de căldurile specifice ale componenţilor şi<br />
vam<br />
i<br />
vi<br />
participaţiile lor masice<br />
Similar, pornind de la entalpia amestecului Iam<br />
= ∑Ii<br />
⇒ cpam<br />
= ∑gi<br />
⋅c<br />
4. PRINCIPIUL AL DOILEA AL TERMODINAMICII (PT 2)<br />
n<br />
i=<br />
1<br />
4.1 Enunţurile principiului al doilea al termodinamicii<br />
Primul principiu al termodinamicii afirmă că în cazul în care un sistem izolat efectuează o<br />
evoluţie, energia sistemului se conservă. În particular, în cazul sistemului care schimbă căldură şi<br />
lucru mecanic cu mediul exterior în timpul unui ciclu (Δ U = 0) există o echivalenţă între căldură şi<br />
lucru mecanic schimbat cu exteriorul.<br />
Dar P T l nu precizează ce cantitate de căldură disponibilă poate fi transformată în lucru<br />
mecanic într-un ciclu dat, după cum nu poate preciza sensul de desfăşurare al unei evoluţii în<br />
anumite condiţii date.<br />
Se constată experimental însă că în natură fenomenele au un anumit sens de desfăşurare de<br />
la sine, spre exemplu difuzia se realizează din zona cu concentraţie mai mare spre zona cu<br />
concentraţie mai mica, transferul de căldură de la corpul cu temperatură mai ridicată spre cel cu<br />
temperatură mai mică, curgerea gazelor de la o presiune mai mare spre presiune mai mică etc.<br />
Aceste transformări se numesc naturale. O transformare poate fi realizată în sensul invers celui<br />
natural cu consum exterior de energie, adică dacă apar modificări permanente în exterior.<br />
Toate aceste constatări experimentale reflectă de fapt principiul al doilea al termodinamicii<br />
care are ca obiective :<br />
1) să stabilească ce parametri caracterizează o evoluţie naturală;<br />
2) dacă dintr-o cantitate de căldură dată putem sau nu să transformăm în lucru mecanic, prin<br />
intermediul unui ciclu, întreaga cantitate de căldură a disponibilă.<br />
Cele mai cunoscute formulări ale P T 2, care de fapt sunt echivalente între ele, sunt<br />
următoarele:<br />
31<br />
n<br />
i=<br />
1<br />
pi
a) Căldura nu poate trece de la sine de la corpul cu temperatură mai mică la cel cu<br />
temperatură mai mare.<br />
b) O maşină termică nu poate produce în mod continuu, adică ciclic, lucrul mecanic decât<br />
dacă agentul de lucru schimbă căldură cu două surse de căldură de temperaturi diferite.<br />
Maşina care ar transforma continuu în lucru mecanic căldura luată de la o singură sursă de căldură<br />
fără să cedeze o parte altei surse reci se numeşte perpetuum mobile de speţa a II-a.<br />
c) Un perpetuum mobile de speţa a II-a este imposibil.<br />
4.2 Transformări ciclice<br />
În cadrul studiului transformărilor simple s-a constatat că la destinderea unui gaz, se poate<br />
obţine lucru mecanic, iar la comprimarea gazului se consumă lucrul mecanic. Dacă se doreşte să se<br />
producă lucru mecanic în mod periodic, este necesar ca gazul să fie readus, după destinderea sa, din<br />
nou in starea iniţială, după care se poate relua procesul. Readucerea în stare iniţială nu se poate însă<br />
efectua pe acelaşi drum pe care s-a realizat destinderea, deoarece în acest caz întregul lucrul<br />
mecanic produs ar fi din nou consumat. O astfel de transformare se numeşte transformare ciclică<br />
sau ciclu termodinamic. În urma parcurgerii unui ciclu, toate mărimile de stare ale sistemului revin<br />
la valoarea iniţială.<br />
În diagrama p-V din figura 4.1, curba adiabatei (δ q = 0) împarte diagrama în două zone.<br />
Transformările care pornesc de pe curba adiabatei spre stînga si cele care pornesc spre dreapta vor<br />
avea pentru căldura schimbată semne diferite.<br />
p<br />
3<br />
1<br />
δq = 0<br />
Q 1<br />
a<br />
L c<br />
b<br />
Figura 4.1<br />
2<br />
Q 2<br />
δq = 0<br />
V<br />
În diagrama p-V un ciclu termodinamic<br />
se reprezintă printr-o curbă închisă.<br />
Exemplu: izocora 1-3 (dv = 0) δ q = du + pdv = du = cv⋅ dT δ q = cv⋅ dT<br />
Ecuaţia izocorei 1-3<br />
p 1 T1<br />
= p3 > p1 ⇒ T3 >T1 ⇒ T3 - T1 > 0 ⇒ Δ T > 0 ⇒ dT > 0<br />
p T<br />
3<br />
3<br />
Dacă dT > 0, din δ q = cv⋅ dT ⇒ δ q > 0<br />
Deci pentru transformările care pleacă de pe curba adiabatei spre dreapta δ q > 0 iar pentru<br />
cele care pleacă spre stânga δ q < 0.<br />
Indiferent de curba ciclului, se pot trasa 2 adiabate tangente la curba închisă a ciclului.<br />
Dacă se parcurge ciclul în sensul 1a2b1, pe porţiunea 1 a 2 sistemul primeşte căldura Q1 din<br />
exterior iar pe porţiunea 2 b 1 sistemul cedează căldura Q2 în exterior.<br />
De asemenea, lucrul mecanic pe evoluţia 1 a 2 este aria de sub curba 1 a 2 iar pe evoluţia 2 b<br />
1, aria de sub curba 2 b 1. Deci lucrul mecanic efectuat de sistem pe parcursul întregului ciclu va fi<br />
diferenţa ariilor, adică aria suprafeţei mărginită de curba închisă a ciclului (Lc).<br />
Din expresiile matematice ale PTl (2.5, 2.6): δ Q = dU + δ L = dI + δ Lt<br />
δ = dU + δL<br />
= dI + δL<br />
dar dU<br />
= 0<br />
Integrând după conturul închis: ∫ ∫ ∫ ∫ ∫ ∫<br />
Q t ,<br />
∫ d I = 0 (pentru că U şi I sunt mărimi de stare, deci revin la valoarea iniţială)<br />
δQ<br />
= δL<br />
= δL<br />
= L<br />
∫ ∫ ∫<br />
⇒ t c<br />
32
Adică, pentru o transformare ciclică, lucrul mecanic al ciclului = suma căldurilor schimbate<br />
= suma lucrurilor mecanice exterioare = suma lucrurilor mecanice tehnice.<br />
Deci în cazul transformării ciclice dispare diferenţa între lucrul mecanic exterior şi cel<br />
tehnic.<br />
Dacă ciclul este parcurs în sens orar L1 a 2 > L2 b 1 ⇒ Lc > 0 deci se produce lucru mecanic ⇒<br />
ciclul se numeste motor. Dacă ciclul este parcurs în sens trigonometric, Lc < 0, ciclul se numeste<br />
ciclu generator, fiind un ciclu consumator de lucru mecanic.<br />
Ciclul motor este efectuat în maşinile termice motoare iar ciclul generator în maşinile<br />
termice generatoare (maşini frigorifice, pompe de căldură)<br />
Considerând ciclul motor din figura anterioară, sistemul termodinamic primeşte energie de<br />
la o sursă de energie cu temperatură ridicată, denumită sursă caldă. O parte din această energie<br />
transmisă sub formă de căldură (Q1), se transformă în lucru mecanic Lc disponibil la arborele<br />
maşinii, iar restul de energie se transmite sub formă de căldură (Q2) sursei de energie cu<br />
temperatură joasă, denumită sursă rece. Se consideră că sursele de căldură, indiferent de cantitatea<br />
de căldură primită sau cedată, îşi menţin constantă temperatura.<br />
Concluzie: Nu se poate obţine lucrul mecanic continuu primind căldură de la o singură<br />
sursă de căldură fără să se cedeze o cantitate de căldură altei surse. Aceasta este de fapt una din<br />
formulările PT2.<br />
Din PT1: Δ U = Q -L Pentru ciclu termodinamic: Δ U = 0 Rezultă: Q = L<br />
Însumând relaţia pentru toate evoluţiile ciclului ⇒ Σ Q = Σ L<br />
Rezultă Lc = Q1 + Q2 = Q1 - ⎥ Q2⎥<br />
Raportul între lucrul mecanic produs de maşină şi energia termică consumată se numeşte<br />
Lc<br />
Q1<br />
+ Q2<br />
Q Q<br />
2<br />
2<br />
randament termic al ciclului: η t = = = 1+<br />
= 1−<br />
(4.1)<br />
Q Q Q Q<br />
4.3 Ciclul Carnot<br />
1<br />
Având o cantitate de căldură disponibilă dată Q1, se pune problema obţinerii lucrului<br />
mecanic maxim al ciclului Lc.<br />
În evoluţia reversibilă (deci ideală, fără frecări), lucrul mecanic de destindere (cedat) este<br />
maxim, iar cel de comprimare (consumat), este minim.<br />
Considerând un ciclu oarecare ca fiind format dintr-un număr de evoluţii de destindere (Δ V<br />
> 0) şi de comprimare (Δ V < 0) rezultă, că pentru ca lucrul mecanic produs să fie maxim, este<br />
necesar ca toate evoluţiile să fie reversibile deci şi ciclul să fie reversibil.<br />
Ciclul Carnot reprezintă ciclul efectuat de sistem care schimbă căldură numai cu două surse<br />
de căldură de temperaturi diferite T1 si T2 (T1 > T2).<br />
Singura evoluţie reversibilă de schimb de căldură este izoterma deoarece, în caz contrar, ar<br />
apare o diferenţă finită de temperatură între temperatura sistemului şi cea a sursei de căldură care<br />
este constantă, şi evoluţia ar fi ireversibilă.<br />
De asemenea, singura evoluţie reversibilă de trecere de la nivelul de temperatură T1 la T2 şi<br />
invers (între care nu există alte surse de căldură) este evoluţia adiabată reversibilă.<br />
Deci ciclul Carnot reversibil este format din două izoterme şi două adiabate reversibile.<br />
33<br />
1<br />
1<br />
1
Figura 4.2<br />
Randamentul termic al ciclului Carnot reversibil<br />
este:<br />
T2<br />
( η tc ) rev = 1−<br />
(4.2)<br />
T1<br />
(demonstraţia în manualul de liceu şi cursul de<br />
fizică)<br />
Deci (η tc)rev nu depinde de natura, de cantitatea fluidului de lucru şi de mărimile cantităţilor<br />
de căldură schimbate ci numai de raportul temperaturilor absolute ale celor două surse de căldură.<br />
Deci, având o cantitate de căldură disponibilă dată Q1, lucrul mecanic maxim al ciclului Lc<br />
Lc<br />
se obţine pentru ciclul Carnot reversibil. Cum η = ,rezultă că orice maşină termică funcţionând<br />
t<br />
Q1<br />
între două extreme de temperatură are ca limită maximă randamentul ciclului Carnot reversibil.<br />
Din relaţiile 4.1 şi 4.2 ⇒ Q2 / Q1 = -T2 / T1 ⇒ Q1 / T1 + Q2 / T2 = 0<br />
Q<br />
⇒ ∑ = 0 (doar pentru un ciclu Carnot reversibil)<br />
T<br />
Se numeşte căldură raportată, raportul dintre cantitatea de căldură schimbată şi temperatura<br />
absolută la care se efectuează schimbul de căldură. Deci, pentru un ciclu Carnot reversibil, suma<br />
căldurilor raportate este nulă.<br />
4.4 Integrala lui Clausius pentru ciclu şi evoluţie reversibile<br />
δ Q<br />
T<br />
i<br />
SC<br />
i<br />
SC<br />
Figura 4.3<br />
Pentru ciclu reversibil<br />
Se consideră un ciclu reversibil<br />
oarecare şi se descompune într-o<br />
infinitate de cicluri Carnot<br />
reversibile, infinit mici, conform<br />
figurii:<br />
Pentru fiecare ciclu Carnot infinit mic, suma căldurilor raportate este nulă:<br />
i<br />
δ QSR<br />
+ = 0<br />
i<br />
T<br />
SR<br />
Pentru întreg ciclul însumând, rezultă:<br />
n<br />
∑<br />
i=<br />
1<br />
Trecând la limită pentru n → ∞ se obţine:<br />
δQ<br />
T<br />
34<br />
i<br />
SC<br />
i<br />
SC<br />
+<br />
n<br />
∑<br />
i=<br />
1<br />
δQ<br />
T<br />
⎛ n<br />
δQ<br />
lim ⎜<br />
n ⎜∑=<br />
→∞<br />
i<br />
⎝ i 1 T<br />
i<br />
SC<br />
i<br />
SC<br />
i<br />
= 0<br />
⎞<br />
⎟<br />
= 0<br />
⎠
δQ<br />
Limita sumei este de fapt integrala pe contur (circulară) ∫ = 0<br />
T ,<br />
(4.3)<br />
Q<br />
integrala lui Clausius<br />
T<br />
not δ<br />
∫ =<br />
Deci, pentru un ciclu reversibil oarecare, integrala lui Clausius este nulă.<br />
Pentru o evoluţie reversibilă<br />
Dacă vom lua în considerare nu un ciclu, ci doar o evoluţie reversibilă de la 1 la 2 pe un<br />
drum (a), putem forma un ciclu reversibil cu ajutorul unei alte evoluţii, tot reversibile, de la 2 la 1<br />
printr-un punct oarecare (b).<br />
Figura 4.4<br />
δQ<br />
Pentru acest ciclu oarecare reversibil putem scrie: ∫ = 0<br />
T<br />
Dacă vom exprima integrala pe contur ca sumă de integrale pe cele 2 porţiuni ale conturului<br />
δQ<br />
T<br />
δQ<br />
T<br />
1a2 şi 2b1 vom obţine: ∫ + ∫ =<br />
2<br />
1a<br />
1<br />
2b<br />
0<br />
Dar 2b1 este reversibilă, deci se poate parcurge şi invers pe acelaşi drum 1b2 (inversarea<br />
limitelor de integrare schimbă semnul unei integrale)<br />
2<br />
1a<br />
δQ<br />
=<br />
T<br />
1<br />
∫ ∫ δ δQ<br />
= −<br />
2b<br />
2<br />
∫ ∫<br />
1b<br />
T<br />
δQ<br />
=<br />
T<br />
2<br />
∫<br />
1<br />
2<br />
1b T<br />
Q<br />
δQ<br />
δQ<br />
, deci − = 0<br />
T T<br />
δQ<br />
= cst .<br />
T<br />
2<br />
1a<br />
rev<br />
rev<br />
2<br />
∫ ∫ , sau<br />
Această mărime nu depinde de drum ci doar de starea iniţială şi finală.<br />
Deci, ca şi în cazul energiei interne (pentru care ∫ =0 dU δ Q<br />
) rezultă că mărimea este<br />
T<br />
o diferenţială totală exactă a unei mărimi de stare.<br />
Această mărime de stare a fost numită ENTROPIE şi s-a notat cu S.<br />
Q<br />
Deci dS<br />
T<br />
not δ<br />
= (variaţia elementară a entropiei este cantitatea elementară de căldură<br />
schimbată, raportată la temperatura absolută la care are loc schimbul)<br />
Putem scrie pentru un ciclu şi pentru o evoluţie reversibilă:<br />
35<br />
1b
2<br />
δQ<br />
∫ = S2<br />
−S1<br />
1 T<br />
- pentru evoluţie reversibilă (4.4)<br />
rev<br />
∫<br />
rev<br />
δQ<br />
= S<br />
T<br />
2<br />
−S<br />
1<br />
= 0<br />
- pentru ciclu reversibil<br />
Concluzii:<br />
1. Unitatea de măsură pentru entropie este [J/K]<br />
2. Fiind o mărime extensivă ⇒ se defineşte entropia masică s = S / m [J / kgK]<br />
3. La fel ca la energia internă şi entalpie, nu interesează valoarea absolută ci doar diferenţa de<br />
entropie între cele 2 stări ΔS<br />
= S2<br />
−S1<br />
4. În definiţia entropiei, δ Q reprezintă o mărime de transformare, deci depinde de drum, dar dacă<br />
este raportată la temperatura absolută la care are loc transformarea, s-a demonstrat că nu mai<br />
depinde de drum, adică este o mărime de stare.<br />
5. Deoarece T>0 înseamnă că Δ S are acelaşi semn ca şi δ Q, schimbul de căldură.<br />
Q primit → Q > 0 ⇒ Δ S > 0 S2 > S1 ; Q cedat → Q < 0 ⇒ Δ S < 0 S2 < S1<br />
6. Pentru o evoluţie adiabatică reversibilă (δ Q = 0) unde S2 - S1 = 0 ⇒ S2 = S1 ; în acest caz,<br />
evoluţia se numeşte izentropă. Denumirile de transformare adiabatică reversibilă sau izentropă<br />
semnifică acelaşi lucru.<br />
4.5 Integrala lui Clausius pentru ciclu şi evoluţie ireversibile<br />
Pentru ciclu ireversibil<br />
Se considerăm un ciclu ireversibil care se divizează într-o infinitate de cicluri Carnot<br />
elementare ireversibile analog cu procedura de la ciclul reversibil. (fig. anterioară). De la cursul de<br />
fizică, din Teoremele Carnot 1 si 2 rezultă că orice maşină termică, funcţionând între 2 extreme de<br />
temperatură, are ca limită maximă randamentul ciclului Carnot reversibil funcţionând între aceleaşi<br />
limite de temperatură. Conform figurii, există i cicluri elementare i = 1...n rezultă că pentru fiecare<br />
i<br />
i<br />
η < η .<br />
ciclu elementar Carnot ireversibil se poate scrie relaţia: ( tc ) ( tc ) irev rev<br />
pentru ciclu oarecare<br />
pentru ciclu Carnot reversibil ( )<br />
i<br />
i<br />
δQSR<br />
TSR<br />
⇔ 1 < 1−<br />
i<br />
i<br />
δQSR<br />
TSC<br />
Qcedat<br />
η t = 1+<br />
Qprimit<br />
(inclusiv Carnot irev.)<br />
ηtc<br />
rev<br />
Tsurs ă rece<br />
= 1−<br />
Tsurs ă cald ă<br />
+ ⇔ ⎟ i<br />
i<br />
i<br />
δQ<br />
⎛ δ ⎞<br />
SR TSR<br />
Q<br />
< − ⋅ ⎜ SC<br />
i<br />
i<br />
δ<br />
⎜ i<br />
QSC<br />
TSC<br />
⎝ TSR<br />
⎠<br />
i<br />
i<br />
i<br />
i<br />
δQSR<br />
δQSC<br />
δQSC<br />
δQSR<br />
⇔ < − ⇔ + < 0<br />
i<br />
i<br />
i i<br />
TSR<br />
TSC<br />
TSC<br />
TSR<br />
(inegalitatea s-a înmulţit cu două mărimi pozitive, deci nu s-a schimbat sensul inegalităţii)<br />
Pentru toate ciclurile elementare:<br />
⎛ n<br />
δQ<br />
⎞<br />
lim ⎜<br />
⎜∑<br />
⎟ < 0 ⇔<br />
n→∞<br />
⎝ i=<br />
1 T ⎠<br />
∫<br />
δQ<br />
< 0 (pentru ciclu ireversibil)<br />
T<br />
Pentru evoluţie ireversibilă<br />
irev<br />
36
Figura 4.5<br />
Se consideră evoluţia 1a2 ireversibilă; se alege o evoluţie oarecare 2b1 reversibilă ⇔ ciclul<br />
1a2b1 este ireversibil (deoarece are o evoluţie ireversibilă).<br />
⇒<br />
2<br />
2<br />
1<br />
δQ<br />
δQ<br />
δQ<br />
< 0 ⇔ + < 0<br />
b<br />
b<br />
∫ T ∫ T ∫ T<br />
2 ⎯ → 1 reversibil ⇒ 1 ⎯ → 2 pe aceeaşi cale<br />
irev<br />
2<br />
1a<br />
irev<br />
2b<br />
rev<br />
2<br />
2<br />
δQ<br />
δQ<br />
δQ<br />
δQ<br />
∫ − < 0 ⇔ < = S2<br />
−S1<br />
= ΔS<br />
T ∫ T ∫ T ∫ T<br />
∫ δQ<br />
⇒ S2<br />
−S1<br />
><br />
T<br />
1a<br />
1b<br />
irev rev<br />
(4.5)<br />
1a<br />
irev<br />
1b<br />
rev<br />
Concluzii:<br />
a) Într-o evoluţie ireversibilă, variaţia entropiei Δ S este totdeauna mai mare decât integrala<br />
Clausius.<br />
b) Într-o evoluţie ireversibilă adiabatică (δ Q = 0) dar S2 - S1 > 0, S2 > S1 ⇒ entropia<br />
sistemului creşte.<br />
c) Dacă un sistem termic neizolat efectuează o evoluţie oarecare ireversibilă se poate<br />
întâmpla ca sistemul să-şi micşoreze entropia dacă cedează căldură şi mediul să-şi mărească<br />
entropia pentru că primeşte căldură (invers la fel).<br />
Dar fie într-un caz fie în celălalt entropia totală a ansamblului sistem-mediu care formează<br />
un sistem izolat, deci şi adibatic, va creşte în starea finală faţă de starea iniţială, adică:<br />
(S2 - S1) ansamblu > 0 sau (S2)ansamblu > (S1)ansamblu<br />
pentru ansamblul sistem - mediu, daca evoluţiile sunt ireversibile.<br />
Semnificaţia entropiei şi expresia matematică a PT2<br />
S-a arătat în cursurile anterioare că transformarea ireversibilă are loc când există o diferenţă<br />
finita între valorile parametrilor de stare interni şi externi şi că nu poate fi parcursă în ambele<br />
sensuri pe acelaşi drum.<br />
Toate transformările din natură, naturale sau forţate se realizează cu diferenţă finită între<br />
valorile parametrilor de stare interni si externi, deci toate sunt ireversibile.<br />
Exemple. - transferul de căldură datorita unei diferenţe finite de temperatură<br />
- curgerea unui gaz datorită unei diferenţe finite de presiune<br />
- procesul de difuzie datorită unei diferenţe finite de concentraţii<br />
Pe baza celor afirmate mai sus şi a relaţiei (S2-S1)ansamblu > 0 rezultă că orice transformare<br />
naturală, pentru că este ireversibilă, se poate realiza doar în sensul care conduce la creşterea<br />
entropiei finale a ansamblului sistem - mediu care este izolat sau la creşterea entropiei finale a<br />
sistemului dacă sistemul este izolat.<br />
37<br />
2<br />
1<br />
irev
Rezultă că starea de echilibru spre care tinde orice sistem izolat se caracterizează prin<br />
entropie maximă.<br />
Deci rolul important al entropiei rezultă din faptul ca variaţia entropiei poate indica sensul<br />
de desfăşurare a transformărilor naturale.<br />
Cum acest lucru reprezintă unul din obiectivele PT2, rezultă expresia matematică a PT 2:<br />
2<br />
din relaţiile (4.4) şi (4.5) ∫ δQ<br />
⇒ S 2 −S1<br />
≥<br />
(4.6)<br />
T<br />
1<br />
(semnul egal se referă doar la transformările reversibile)<br />
Sau pentru un sistem izolat, deci şi adibatic (δ Q =0) format din mai multe subsisteme care<br />
schimbă energie între ele.<br />
S2 − S1<br />
≥ 0 (unde 1 = starea iniţială şi 2 = starea finală) (4.7)<br />
Cu cât gradul de ireversibilitate este mai mare cu atât inegalitatea este mai pronunţată.<br />
Frecarea, cauză a ireversibilităţii proceselor<br />
O explicaţie intuitivă asupra creşterii entropiei unui sistem izolat (δ Q=0) într-o<br />
transformare ireversibilă se obţine considerând că una din cauzele cele mai frecvente ale<br />
ireversibilităţii este frecarea . Datorită acestui fenomen apare lucrul mecanic de frecare necesar<br />
învingerii forţelor de frecare.<br />
Lucrul mecanic de frecare, în majoritatea cazurilor se transformă integral în căldură (Qf).<br />
Această căldură nu provine din exterior pentru că am presupus că sistemul este izolat, dar pentru<br />
sistem ea reprezintă o cantitate de căldură ca şi cum ar veni din exterior.<br />
⇒ variaţia elementară a entropiei<br />
δQ<br />
f<br />
dS = > 0<br />
pentru că δ Qf este primită de sistem<br />
T<br />
⇒ S2 - S1 > 0 deşi am presupus sistemul izolat deci şi adiabatic (δ Q = 0)<br />
4.6. Calculul variaţiei de entropie<br />
Deoarece într-o transformare ireversibilă, variaţia entropiei este exprimată printr-o<br />
inegalitate:<br />
S<br />
2<br />
−S<br />
1<br />
2<br />
∫ δQ<br />
><br />
T<br />
1<br />
irev<br />
pentru calculul variaţiei entropiei se utilizează proprietatea entropiei de a fi marime de stare, adică<br />
nu depinde de drum ci doar de starea iniţiala şi finală. Deci se poate alege convenabil una sau mai<br />
multe transformări reversibile care să plece din starea iniţiala şi să ajungă în starea finală. Variaţia<br />
entropiei astfel calculată este valabilă pentru toate transformările reversibile sau ireversibile care<br />
pornesc din aceeaşi stare iniţială şi ajung în aceeaşi stare finală.<br />
Se alege o evoluţie reversibilă. Pentru o evoluţie reversibilă:<br />
δQ<br />
⎫<br />
dS =<br />
⎪<br />
dU pdV<br />
T<br />
⇒ dS = +<br />
⎪<br />
T T<br />
δQ<br />
= dU + p ⋅ dV⎬<br />
d I V dp<br />
δQ<br />
= dI − Vdp ⎪ dS = −<br />
⎪<br />
T T<br />
⎭<br />
Pentru gaz ideal:<br />
38<br />
( 4.<br />
8)<br />
( 4.<br />
9)
⇒<br />
dU = mcvdT (4.10)<br />
dI = mcpdT (4.11)<br />
p⋅ V = m⋅ Ri⋅ T<br />
(4.12)<br />
Din relaţiile (4.8) şi (4.10)<br />
mc dT<br />
( 4.<br />
12)<br />
v p<br />
dT<br />
= + dV = mc v + mR<br />
T T<br />
T<br />
dV ⎛<br />
= m⎜c<br />
V ⎝<br />
dT<br />
+ R<br />
T<br />
dS i<br />
v<br />
i<br />
T2<br />
V2<br />
Prin integrare rezultă: S2<br />
S1<br />
m c v ln R i ln<br />
T1<br />
V ⎟<br />
1<br />
⎟<br />
⎛<br />
⎞<br />
− = ⎜<br />
+<br />
⎝<br />
⎠<br />
Analog din (4.9) şi (4.11)<br />
( 4.<br />
dT V<br />
⇒ = mc p − dp =<br />
T T<br />
⎛<br />
m⎜c<br />
⎝<br />
dT<br />
− R<br />
T<br />
12)<br />
dS p i<br />
T2<br />
p2<br />
S2<br />
S1<br />
m cp<br />
ln R i ln<br />
T1<br />
p ⎟<br />
1<br />
⎟<br />
⎛<br />
⎞<br />
⇒ − = ⎜<br />
−<br />
⎝<br />
⎠<br />
dp ⎞<br />
⎟<br />
p ⎠<br />
dV ⎞<br />
⎟<br />
V ⎠<br />
Relaţiile (4.13) şi (4.14) sunt similare. Utilizarea lor se face convenabil în funcţie de<br />
evoluţie. De exemplu, pentru izocora se utilizează (4.13) pentru că:<br />
V2<br />
V1<br />
= V2<br />
⇒ ln = 0<br />
V<br />
4.7. Diagrame entropice<br />
1<br />
Diagrama mecanică, adică în coordonate p, V permite determinarea lucrului mecanic<br />
indiferent dacă transformarea este evoluţie sau ciclu dar nu poate preciza schimbul de căldură între<br />
mediu şi sistem. Totuşi în cazul particular al unui ciclu, aria ciclului reprezintă şi cantitatea de<br />
căldură schimbată cu mediul dar acest fapt nu provine din caracteristica diagramei ci din faptul că<br />
după PT 1 există egalitate pentru ciclu între căldură şi lucru mecanic.<br />
Din definiţia entropiei, pentru o transformare reversibilă:<br />
δQ<br />
dS = ⇒ δQ<br />
= TdS ⇒ Q<br />
T<br />
12<br />
2<br />
= ∫ δQ<br />
=<br />
1<br />
2<br />
∫<br />
1<br />
TdS<br />
Din definiţia integralei rezultă că se dacă reprezintă o transformare reversibilă într-o<br />
diagramă având coordonatele T şi S aria de sub curba transformării reprezintă cantitatea de căldură<br />
schimbată de sistem cu mediul.<br />
Diagrama<br />
not<br />
TS = diagramă entropică<br />
39<br />
( 4.<br />
1 4)<br />
( 4.<br />
1 3)
S2 > S1 ⇒ Q12 > 0 (pentru că T > 0) S2 < S1 ⇒ Q12 < 0<br />
Pentru un ciclu termodinamic:<br />
Figura 4.7<br />
Figura 4.6<br />
PT1<br />
Q1a2 > 0 ⇒ primit<br />
Q2b1 < 0 ⇒ cedat<br />
Q > Q<br />
Aria 1a2b1 = Q1 a2<br />
− Q2b1<br />
= Qc<br />
> 0 ⇒ Lc<br />
> 0 ⇒ în diagrama T-S ciclul cu sens orar<br />
reprezintă un ciclu motor (care produce lucru mecanic)<br />
Lc<br />
Lc<br />
Randamentul termic ηt<br />
= =<br />
Qprimit Q<br />
aria1a<br />
2b1<br />
=<br />
ariaS 1a2S<br />
< 1<br />
1a<br />
2<br />
De obicei se lucrează cu diagrama T-s, valabilă deci pentru 1 kg de substanţă.<br />
4.8 Reprezentarea transformărilor în diagrama T-s<br />
Transformarea adiabată<br />
adiabată reversibilă adiabată ireversibilă<br />
40<br />
1<br />
2<br />
1a<br />
2<br />
2b1<br />
Figura 4.8
Δ s = s2 - s1 = 0 δ q = 0 (cu mediul exterior) dar q frecare ≠ 0<br />
⇒ orice evoluţie ireversibilă adiabată se poate desfăşura doar spre dreapta<br />
verticalei punctului de plecare. Aria de sub curba transformării reprezintă<br />
lucru mecanic de<br />
frecare (transformat în căldură de frecare).<br />
Transformarea izotermă (T = cst ⇒ dT = 0 ⇒ Δ u = 0<br />
q13 < 0 q12 > 0<br />
↓ ↓<br />
l13 < 0 ⇒ comprimare l12 > 0 ⇒ destindere<br />
Transformarea izocoră (v = const, dv = 0)<br />
δq<br />
PT1<br />
du + pdv<br />
= =<br />
T T<br />
Prin integrare:<br />
Figura 4.9<br />
= 0 c vdT<br />
=<br />
T<br />
ds = c<br />
dT<br />
T<br />
s = cv<br />
ln T + cst ecuaţia izocorei<br />
dv<br />
ds v<br />
Figura 4.10<br />
Transformarea izobară (p = const ⇒ dp = 0)<br />
41<br />
PT 1<br />
⇒ l = q )<br />
12<br />
12
Figura 4.11<br />
Transformarea politropă<br />
δq<br />
cn<br />
⋅ dT<br />
= = ⇒ s = c<br />
T T<br />
ln T + cst ecuaţia politropei în T –s<br />
ds n<br />
Figura 4.12<br />
Reprezentarea grafică a mărimilor calorice de stare<br />
δq<br />
= du + pdv<br />
⇒q<br />
12<br />
= u<br />
2<br />
−u<br />
dv = 0<br />
1<br />
=<br />
du<br />
Figura 4.13<br />
q PT1<br />
dp=<br />
0<br />
δ di − vdp di dT<br />
ds = = = = cp , ds = c p<br />
T T T T<br />
⇒s = c p ln T + cst ecuaţia izobarei<br />
δq<br />
= di −vd<br />
⇒q<br />
Deci, pentru evoluţia izocoră, aria de sub curbă reprezintă variaţia energiei interne, iar<br />
pentru evoluţia izobară, aria de sub curba reprezintă variaţia entalpiei.<br />
12<br />
= i<br />
2<br />
p<br />
−i<br />
dp = 0<br />
Observaţie: există şi alte diagrame T - i, T - u, (etc.) care se numesc tot diagrame entropice .<br />
42<br />
1<br />
=<br />
di<br />
dT<br />
T
Exemplu: pentru calculul turbinelor, lucrul mecanic tehnic = diferenţa entalpiilor, deci în<br />
diagrama T - i diferenţa entalpiilor reprezintă diferenţă de segmente care este mult mai avantajoasă<br />
decât planimetrarea suprafeţelor ca în diagrama T - s.<br />
4.9 Exergie si Anergie<br />
Lucrul mecanic şi căldura sunt forme de transmitere a energiei. Energia internă, entalpia,<br />
energia cinetică, energia potenţială, energia electrică, energia magnetică, etc., se numesc forme de<br />
acumulare a energiei.<br />
Unele din aceste forme de energie pot fi transformate, în condiţii ideale, integral în alte<br />
forme de energie (ex.: lucrul mecanic, energia cinetică, energia potenţială, energia electrică, energia<br />
magnetică). Ele se numesc forme ordonate de energie . Alte forme de energie pot fi doar parţial<br />
transformate în alte forme de energie (ex.: energia internă, entalpia, căldura). Ele se numesc forme<br />
neordonate de energie .<br />
Exergia este acea energie sau acea parte a energiei care se poate transforma integral în orice<br />
altă formă de energie.<br />
Anergia este acea parte a energiei care nu se poate transforma în altă formă de energie.<br />
Energia = Exergie + Anergie ⇔ E = Ex + An<br />
Exemplu - Exergia căldurii în cazul ciclului Carnot reversibil:<br />
Dacă mediul ambiant reprezintă sursa rece, având temperatura Ta, iar sistemul<br />
termodinamic primeşte de la sursa caldă cantitatea de căldură Q la temperatura T<br />
Lciclu<br />
⎛ Ta ⎞<br />
ηtc<br />
= ⇒ Lciclu = ηtc<br />
⋅ Q = ⎜1−<br />
⎟ ⋅ Q<br />
Q<br />
⎝ T ⎠<br />
Rezultă că din căldura primită, doar o parte se poate transforma chiar ideal în lucrul<br />
mecanic.<br />
⎛ Ta ⎞<br />
Exergia căldurii Ex Q = ⎜1−<br />
⎟ ⋅ Q<br />
⎝ T ⎠<br />
Ta<br />
⇒ Anergia căldurii An Q = ⋅Q<br />
T<br />
An Ex Q + = ⇒<br />
Q<br />
Q<br />
În transformarea reversibilă, întreaga exergie se poate transforma în altă formă de energie<br />
(de exemplu în lucru mecanic).<br />
În transformarea ireversibilă, o parte din exergie se transformă în anergie cu atât mai mult<br />
cu cât gradul de ireversibilitate este mai mare (exemplu la un motor, cu cât frecările sunt mai mari,<br />
cu atât se pierde mai mult din exergia căldurii introduse în motor, adică acea parte a căldurii care în<br />
condiţii ideale se putea transforma în lucru mecanic)<br />
Pierderea de exergie într-o transformare ireversibilă din starea 1 în starea 2 se notează π 12.<br />
Randamentul exergetic<br />
L<br />
Randamentul termic t<br />
Q<br />
= η nu caracterizează calitatea (perfecţiunea) maşinii termice ci<br />
calitatea procesului de transformare a căldurii în lucrul mecanic. O apreciere a maşinii termice, deci<br />
măsura în care exergia disponibilă se regăseşte sub formă de efect util (exemplu: lucrul mecanic util<br />
efectiv la arborele maşinii) este dată de randamentul exergetic:<br />
43
η<br />
ex<br />
( Ex )<br />
Q<br />
1<br />
( Ex Q ) − π<br />
1 12<br />
12<br />
= 1−<br />
( Ex Q ) ( Ex Q ) 1<br />
1<br />
L utilefectiv<br />
π<br />
= =<br />
unde ( Q ) 1<br />
Ex reprezintă exergia căldurii în starea iniţială, adică înainte de transformarea<br />
ireversibilă din maşina termică<br />
L<br />
η<br />
ex<br />
L<br />
=<br />
util efectiv<br />
util efectiv<br />
primit<br />
util efectiv<br />
primit<br />
t real<br />
( Ex ) ( Ex Q ) L<br />
Q<br />
ηt<br />
C<br />
η<br />
1<br />
=<br />
Q<br />
Q<br />
primit<br />
1<br />
=<br />
L<br />
Q<br />
util teoretic<br />
Q<br />
primit<br />
η<br />
=<br />
treal<br />
η ex =<br />
unde η treal<br />
este randamentul termic al ciclului real ireversibil, tC<br />
ηtC<br />
randamentul termic al ciclului Carnot reversibil între aceleaşi extreme de temperaturi.<br />
η este<br />
Observaţie: cu cât se perfecţionează mai mult maşina termică, cu atât η ex tinde spre<br />
valoarea 1, adică treal<br />
η .<br />
η tinde spre tC<br />
5. GAZE REALE. VAPORI. CICLUL CLAUSIUS – RANKINE.<br />
AERUL UMED<br />
5.1 Gaze reale<br />
5.1.1 Generalităţi<br />
Gazele reale nu satisfac decât cu aproximaţie legile gazului ideal, pentru care moleculele<br />
gazului se presupun punctiforme, lipsite de volum propriu, perfect elastice şi fără interacţiune<br />
reciprocă.<br />
La presiuni mari şi temperaturi mici, moleculele sunt mai apropiate, deci volumul propriu al<br />
moleculelor şi forţele intermoleculare nu pot fi neglijate. În acest caz, gazele reale prezintă abateri<br />
mari faţă de gazele ideale.<br />
Comportarea gazelor reale a fost pusă în evidenţă, printre alţii şi de Andrews, care a studiat<br />
pe cale experimentală comprimarea izotermă a gazelor reale.<br />
Figura 5.1<br />
44<br />
K = punct critic;<br />
I = zona fazei lichide;<br />
II = zona bifazică (lichid +<br />
vapori);<br />
III = zona fazei gazoase;<br />
IV = substanţă în stare<br />
supracritică.<br />
Pentru gazul ideal:<br />
pv = R i T ⇒<br />
pv<br />
= 1<br />
R T<br />
S-a constatat experimental că<br />
pv<br />
pentru gazul real: = z ≠1<br />
,<br />
R iT<br />
z = factor de comprimare.<br />
i
5.1.2 Ecuaţiile calorice de stare ale gazelor reale sub formă diferenţială<br />
(⇔ expresiile pentru du, di, ds în funcţie de parametrii de stare)<br />
Pentru entalpie<br />
În capitolul 3 a fost prezentată relaţia (3. ) pentru entalpie:<br />
⎛ ∂i<br />
⎞<br />
di = cp<br />
dT + ⎜ ⎟ dp<br />
(5.1)<br />
⎝∂p<br />
⎠T<br />
⎛∂i<br />
⎞<br />
Calculul derivatei parţiale ⎜ ⎟ din relaţia 5.1:<br />
⎝∂p<br />
⎠T<br />
δq<br />
PT1<br />
di − vdp<br />
ds = =<br />
⇒ Tds = di − vdp<br />
(5.2)<br />
T T<br />
Entropia s şi entalpia i fiind mărimi de stare, se pot exprima în funcţie de 2 parametri de<br />
stare T,p sau T,v sau p,v.<br />
şi<br />
Exemplu: i = i (T, p)<br />
s = s (T, p)<br />
Diferenţiind funcţiile i şi s şi înlocuind în (5.2) ⇒<br />
⎡⎛<br />
∂s<br />
⎞ ⎛ ∂s<br />
⎞ ⎤ ⎛ ∂i<br />
⎞ ⎛ ∂i<br />
⎞<br />
T⎢⎜<br />
⎟ dT + ⎜ ⎟ dp ⎥ = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dp −vdp<br />
⎢⎣<br />
⎝∂T<br />
⎠p<br />
⎝∂p<br />
⎠ T p p<br />
T ⎥⎦<br />
⎝∂<br />
⎠ ⎝∂<br />
⎠T<br />
egalând coeficienţii diferenţialelor dT şi dp ⇒<br />
⎛ ∂s<br />
⎞ ⎛ ∂i<br />
⎞<br />
T⎜ ⎟ = ⎜ ⎟<br />
⎝∂T<br />
⎠ ⎝∂T<br />
⎠<br />
p<br />
p<br />
⎛ ∂s<br />
⎞<br />
T⎜<br />
⎟<br />
⎝∂p<br />
⎠T<br />
⎛ ∂i<br />
⎞<br />
= ⎜ ⎟<br />
⎝∂p<br />
⎠T<br />
−v<br />
⎛ ∂s<br />
⎞<br />
din (5.3) ⇒ ⎜ ⎟<br />
⎝ ∂T<br />
⎠<br />
1 ⎛ ∂i<br />
⎞<br />
= ⎜ ⎟<br />
T ⎝ ∂T<br />
⎠<br />
derivând în raport cu presiunea p, rezultă:<br />
⎛ 2<br />
∂ s ⎞<br />
⎜ ⎟<br />
⎜ T p⎟<br />
⎝∂<br />
∂ ⎠<br />
(5.5)<br />
p,<br />
T<br />
=<br />
⎛ ∂s<br />
⎞<br />
din (5.4) ⇒ ⎜ ⎟<br />
⎝∂p<br />
⎠<br />
⎛ 2<br />
∂ s ⎞<br />
⎜ ⎟<br />
⎜ ⎟<br />
⎝∂p∂T<br />
⎠<br />
(5.6)<br />
T,<br />
p<br />
= −<br />
p<br />
p<br />
2<br />
1 ⎛ ∂ i ⎞<br />
⎜ ⎟<br />
T ⎜ T p⎟<br />
⎝∂<br />
∂ ⎠<br />
p,<br />
T<br />
1 ⎡⎛<br />
∂i<br />
⎞<br />
= ⎢⎜<br />
⎟<br />
T ⎢⎣<br />
⎝∂p<br />
T ⎠T<br />
⎤<br />
− v⎥<br />
derivând în raport cu T, rezultă:<br />
⎥⎦<br />
1<br />
2<br />
T<br />
⎡⎛<br />
∂i<br />
⎞<br />
⎢⎜<br />
⎟<br />
⎢⎣<br />
⎝∂p<br />
⎠T<br />
⎤ ⎡⎛<br />
2<br />
1 ∂ i ⎞<br />
−v⎥+<br />
⎢⎜<br />
⎟<br />
⎢<br />
⎜ ⎟<br />
⎥⎦<br />
T<br />
⎣⎝∂p<br />
∂T<br />
⎠T,<br />
p<br />
⎛∂v<br />
⎞<br />
⎤<br />
−⎜<br />
⎟ ⎥<br />
⎝∂T<br />
⎠p<br />
⎥<br />
⎦<br />
Aplicând teorema lui Schwartz:<br />
din (5.5) şi (5.6) ⇒<br />
rezultă<br />
⎛ ∂i<br />
⎞<br />
⎜ ⎟<br />
⎝∂p<br />
⎠<br />
T<br />
din (5.7)şi (5.1) ⇒<br />
⎛ 2<br />
∂ i ⎞<br />
⎜ ⎟<br />
⎜ T p ⎟<br />
⎝∂<br />
∂ ⎠<br />
⎛∂v<br />
⎞<br />
= −T⎜<br />
⎟<br />
⎝∂T<br />
⎠<br />
di<br />
p,<br />
T<br />
p<br />
+ v<br />
2<br />
2<br />
∂ f ∂ f<br />
= .<br />
∂x∂<br />
y ∂y∂<br />
x<br />
1 ⎡⎛<br />
∂i<br />
⎞<br />
= − ⎢⎜<br />
⎟<br />
T ⎢⎣<br />
⎝∂p<br />
⎠<br />
⎡ ⎛∂v<br />
⎞ ⎤<br />
cpdT<br />
+ ⎢v<br />
−T⎜<br />
⎟ ⎥dp<br />
⎢⎣<br />
⎝∂T<br />
⎠p<br />
⎥⎦<br />
T<br />
⎤ ⎛ 2<br />
∂ i ⎞<br />
−v⎥+<br />
⎜ ⎟<br />
⎜ p T ⎟<br />
⎥⎦<br />
⎝∂<br />
∂ ⎠<br />
T,<br />
p<br />
⎛∂v<br />
⎞<br />
−⎜<br />
⎟<br />
⎝∂T<br />
⎠<br />
p<br />
(5.3)<br />
(5.4)<br />
(5.7)<br />
= (5.8)<br />
Relaţia (5.8) reprezintă ecuaţia calorică de stare a gazului real pentru entalpie.<br />
Similar se pot determina expresiile pentru du şi ds.<br />
45
Relaţia (5.8) permite calculul entalpiei dacă se cunoaşte cp şi ecuaţia termică de stare a<br />
gazului real necesară calculării derivatei parţiale (ecuaţia termică de stare a gazului real la cursul de<br />
fizică; exemplu ecuaţia Van der Waals).<br />
5.1.3 Laminarea (strangularea) adiabatică a gazelor reale. Efectul Joule - Thomson<br />
Laminarea adiabatică este procesul de curgere a unui gaz printr-un orificiu cu secţiune<br />
mult mai mică decât secţiunile de curgere din amonte şi aval.<br />
Figura 5.2<br />
p > p<br />
1<br />
2<br />
i = constant<br />
(pentru gaze reale)<br />
Este un proces ireversibil caracterizat prin scăderea presiunii şi menţinerea constantă a<br />
entalpiei. Fiind un proces ireversibil, entropia gazului creşte.<br />
Pentru gaze ideale, entalpia este funcţie doar de temperatură (di =cpdT). Deoarece în cazul<br />
laminării entalpia i = const, rezultă că T = const, deci laminarea gazelor ideale se desfăşoară<br />
izotermic.<br />
În cazul gazelor reale, laminarea este însoţită în general de modificarea temperaturii.<br />
Variaţia temperaturii gazelor reale în cursul procesului de laminare adiabatică se numeşte<br />
efect Joule-Thomson.<br />
laminare ⇒ di = 0 , din (5.8) ⇒<br />
⇒<br />
⎡ ⎛ ∂v<br />
⎞ ⎤<br />
0 = cpdT<br />
+ ⎢v<br />
−T⎜<br />
⎟ ⎥dp<br />
⎢⎣<br />
⎝∂T<br />
⎠p<br />
⎥⎦<br />
1 v<br />
dT T<br />
cp<br />
T p<br />
v dp<br />
⎥ ⎥<br />
⎡ ⎛ ∂ ⎞<br />
= ⎢ ⎜ ⎟<br />
⎢⎣<br />
⎝∂<br />
⎠<br />
⎤<br />
−<br />
⎦<br />
T2<br />
p2<br />
1 ⎡ ⎛ ∂v<br />
⎞ ⎤<br />
T1<br />
= ∫ ⎢T⎜<br />
⎟ − v⎥dp<br />
c T<br />
p p ⎢⎣<br />
⎝ ∂ ⎠p<br />
⎥⎦<br />
− (5.9)<br />
În procesul de laminare, presiunea p scade ⇔ dp < 0. Deci semnul variaţiei de temperatură<br />
va fi dat de semnul expresiei din paranteza dreaptă a relaţiei (5.9):<br />
2 1 T T < ⎛ ∂v<br />
⎞<br />
⎛ ∂v<br />
⎞ v<br />
dacă T⎜<br />
⎟ − v > 0 ⇔ ⎜ ⎟ ><br />
⎝ ∂T<br />
⎠<br />
⎝ ∂T<br />
⎠ T<br />
, efect J-T pozitiv (gazul se răceşte).<br />
⎛ ∂v<br />
⎞<br />
T 2 > T1<br />
dacă ⎜ ⎟<br />
⎝∂T<br />
⎠<br />
2 1 T T = ⎛ ∂v<br />
⎞<br />
dacă ⎜ ⎟<br />
⎝∂T<br />
⎠<br />
p<br />
p<br />
p<br />
<<br />
=<br />
v<br />
T<br />
v<br />
T<br />
p<br />
, efect J-T negativ (gazul se încălzeşte).<br />
1<br />
(5.10)<br />
În acest caz (T1=T2), gazul real se comportă ca un gaz ideal. Derivata parţială din relaţia<br />
(5.10) se face la p = const. Pentru fiecare presiune a gazului real, relaţia (5.10) împreună cu ecuaţia<br />
termică de stare reprezintă un sistem de 2 ecuaţii cu 2 necunoscute v şi T. Deci, pentru fiecare<br />
46
presiune p, va exista o temperatură T pentru care va fi satisfăcută relaţia (5.10). Punctul caracterizat<br />
de această presiune şi temperatura corespunzătoare se numeşte punct de inversiune.<br />
Totalitatea punctelor de inversiune alcătuiesc curba de inversiune a efectului Joule-<br />
Thomson.<br />
Exemplu: diagrama presiune-entalpie (p – i) pentru aer:<br />
Figura 5.3<br />
Zona I - efect Joule Thomson pozitiv - temperatura scade prin laminare.<br />
(exemplu: laminare de la pA la pB, temperatura scade de la 300 K la 200 K)<br />
Zona II - efect Joule Thomson negativ - temperatura creşte prin laminare.<br />
(exemplu: laminare de la pC la pD, temperatura creşte de la 400 K la 500 K)<br />
Fenomenul se întâlneşte, de exemplu, la curgerea gazelor pe lângă supapele motoarelor.<br />
Efectul Joule-Thomson are rol important în tehnica frigului, pentru lichefierea gazelor (dacă<br />
efectul Joule-Thomson este pozitiv).<br />
5.2 Vapori<br />
5.2.1 Vaporizarea la presiune constantă<br />
Vaporii reprezintă gaze aflate în apropierea punctului lor de lichefiere.<br />
47
Studiul experimental al vaporizării la presiune constantă se face încălzind o cantitate de<br />
lichid aflată într-un cilindru cu piston asupra căruia acţionează presiunea constantă p (de exemplu, o<br />
greutate aşezată pe piston).<br />
Deoarece aplicaţiile tehnice sunt în majoritate legate de apă, denumirile din paranteze sunt<br />
pentru apă şi vapori de apă.<br />
Figura 5.4<br />
• de la a la b: Încălzire lichid (apă) până la ts = temperatura de saturaţie (sau fierbere). În această<br />
zonă volumul specific creşte foarte puţin.<br />
• de la b la d: Vaporizare la ts = const. Amestecul celor două faze aflate în echilibru<br />
termodinamic, adică la aceeaşi p şi T, lichid la saturaţie şi vapori saturaţi uscaţi, poartă<br />
denumirea de vapori saturaţi umezi. În această zonă volumul specific creşte foarte mult.<br />
• de la d la e: Supraîncălzirea vaporilor saturaţi uscaţi.<br />
Mărimile de stare specifice ale lichidului la saturaţie (cazul b) se notează cu indice prim (v',<br />
u', i', s'), iar cele corespunzătoare vaporilor saturaţi uscaţi (cazul d), cu indice secund (v", u", i", s").<br />
Se repetă experienţa pentru diferite presiuni constante şi se reprezintă în diagrama p – v:<br />
48
Figura 5.5<br />
Procesul de vaporizare este similar pentru orice presiune până la pcritic, când trecerea din<br />
starea lichidă în cea gazoasă se realizează direct, fără existenţa zonei bifazice şi fără modificarea<br />
volumului specific.<br />
Pentru fiecare lichid, la o presiune dată corespunde o singură temperatură de saturaţie sau<br />
fierbere ts (de exemplu, apa fierbe la 100°C doar la presiunea atmosferică normală; la alte presiuni,<br />
temperatura de fierbere a apei este diferită de 100°C).<br />
5.2.2 Titlul vaporilor<br />
Pentru a caracteriza la un moment dat starea vaporilor saturaţi umezi, se introduce mărimea<br />
x = titlul vaporilor saturaţi umezi.<br />
def m v m v<br />
x = =<br />
m m + m<br />
l<br />
v<br />
mv = masa vaporilor saturaţi uscaţi;<br />
ml = masa lichidului din amestecul lichid la saturaţie şi vapori saturaţi uscaţi.<br />
Figura 5.6<br />
49<br />
0<br />
Pentru curba limită stânga: x = = 0<br />
m<br />
Pentru curba limită dreapta:<br />
m v<br />
x =<br />
0 + m<br />
= 1<br />
v
Relaţii de calcul<br />
V<br />
v =<br />
m<br />
=<br />
1<br />
m<br />
V<br />
1<br />
=<br />
ρ<br />
⇒<br />
Pentru curba limită stânga<br />
"<br />
1<br />
ρ =<br />
v<br />
v<br />
,<br />
vap<br />
1<br />
= Pentru curba limită dreapta<br />
ρ<br />
lichid<br />
v =<br />
ρ<br />
. sat<br />
1<br />
. uscati<br />
Pentru un punct intermediar N: lichid vap . sat . uscati V V total<br />
Volumul + =<br />
lichid vap . sat . uscati m<br />
m m<br />
=<br />
ρ ρ<br />
+<br />
ρ<br />
⇒<br />
lichid<br />
vap . sat . uscati<br />
m⋅ v = ml<br />
⋅v'+<br />
m v<br />
v<br />
=<br />
m<br />
l<br />
m<br />
⋅ v<br />
( )<br />
⇒ v = v'+<br />
x ⋅ v"<br />
− v'<br />
'<br />
+<br />
⋅v"<br />
m<br />
v<br />
m<br />
⋅<br />
v"<br />
Similar se pot determina mărimile calorice de stare:<br />
u<br />
i<br />
s<br />
= u'+<br />
= i'+<br />
x<br />
= s'+<br />
x<br />
(5.12)<br />
:<br />
( m)<br />
m −m<br />
=<br />
m<br />
v<br />
m<br />
⋅ v'+<br />
m<br />
relaţia de determinare a volumului specific pentru un punct<br />
intermediar pe palier, când se cunoaşte titlul şi volumele<br />
specifice de pe curbele limită (5.11)<br />
x(<br />
u"<br />
−u<br />
')<br />
( i"<br />
−i<br />
')<br />
( s"<br />
−s<br />
')<br />
Pentru altă presiune de vaporizare există un alt punct caracterizat de acelaşi titlu x, adică<br />
acelaşi raport între masa vaporilor şi masa amestecului. Unind aceste puncte se obţin curbele de<br />
titlu constant:<br />
50<br />
v<br />
⋅<br />
v"<br />
=<br />
v'
Figura 5.7<br />
5.2.3 Determinarea mărimilor de stare din tabele şi diagrame entropice<br />
Din tabele<br />
În general mărimile de stare (parametrii de stare p, v, T şi mărimile calorice de stare u, i, s)<br />
se grupează în 2 tipuri de tabele:<br />
a) mărimi de stare pentru lichid la saturaţie şi vapori saturaţi uscaţi (curbele limită stânga şi<br />
dreapta);<br />
b) mărimi de stare pentru lichid sub temperatura de saturaţie şi pentru vapori supraîncălziţi<br />
(exteriorul curbei limită).<br />
Pentru evoluţiile izobare a-b-c-d-e de încălzire lichid, vaporizare respectiv supraîncălzirea<br />
vaporilor, cantităţile de căldură necesare rezultă din PT l:<br />
q l v<br />
=<br />
q<br />
δq<br />
= di −vdp<br />
dp= 0<br />
=<br />
di<br />
Pentru încălzirea lichidului (a - b):<br />
Pentru vaporizare (b - c - d):<br />
q l<br />
'<br />
= i −i<br />
a<br />
i"<br />
− i'<br />
=<br />
( u"<br />
+ p ⋅ v"<br />
) − ( u'+<br />
p ⋅ v')<br />
= ( u"<br />
− u')<br />
+ p ⋅ ( v"<br />
− v')<br />
( q lv se numeşte căldură latentă de vaporizare)<br />
Pentru supraîncălzirea vaporilor (d - e):<br />
căldura necesară:<br />
si<br />
s<br />
e<br />
i<br />
e<br />
Te<br />
i"<br />
⇒ ∫ ⋅ + = + = ie<br />
i"<br />
qsi<br />
i"<br />
cp<br />
dT<br />
Ts<br />
Te<br />
∫⋅ =−= cp<br />
dT<br />
Ts<br />
( ) ∫ δ<br />
e<br />
qsi<br />
= s"<br />
+ se<br />
−s<br />
" = s"<br />
+<br />
T<br />
Din diagrame entropice<br />
a) Diagrama T - s<br />
51<br />
T<br />
T<br />
s
T<br />
x = 0<br />
K<br />
p 1<br />
p 2<br />
p 3<br />
p 1=cst.<br />
x=0,2 x=0,3 x=0,5 x=0,7<br />
Figura 5.8<br />
p 2=cst.<br />
p 3=cst.<br />
x = 1<br />
s<br />
În interiorul curbei limită izobarele<br />
sunt şi izoterme.<br />
În zona vaporilor supraîncălziţi,<br />
izobarele se aproprie de curbele<br />
gazului ideal (curbe logaritmice).<br />
Diagrama T - s permite determinarea căldurilor prin planimetrarea suprafeţelor:<br />
Figura 5.9<br />
b) Diagrama i - s (entalpie - entropie).<br />
Este tot o diagramă entropică în care diferenţa de entalpii (necesară pentru determinarea<br />
lucrului mecanic tehnic produs într-o instalaţie) rezultă uşor prin diferenţă de segmente.<br />
⎛ di ⎞<br />
În interiorul curbei limită izobarele sunt şi izoterme. Panta lor ⎜ ⎟⎠<br />
⎝ds<br />
se calculează din<br />
p<br />
relaţia:<br />
q PT 1<br />
dp = 0<br />
δ di − vdp di<br />
⎛ di ⎞<br />
ds = = =<br />
⇒ ⎜ ⎟ = T<br />
T T T<br />
⎝ ds ⎠p<br />
Rezultă că izobarele au panta cu atât mai mare cu cât temperatura este mai mare.<br />
52<br />
În diagrama i - s punctul<br />
critic K este situat lateral<br />
stânga pe curba limită.
Figura 5.10<br />
5.2.4 Transformările de stare ale vaporilor (de apă)<br />
La fiecare transformare se va urmări schimbul de energie cu exteriorul sub formă de căldură<br />
şi lucru mecanic.<br />
Transformările, exceptând laminarea, se consideră reversibile.<br />
oprită.<br />
a) Transformarea izocoră de încălzire<br />
Se întâlneşte în cazul cazanelor de abur când distribuirea aburului către consumatori este<br />
Figura 5.11<br />
Dacă v > vcr<br />
⇒ prin încălzire titlul aburului creşte.<br />
δq<br />
= du + pdv = du ( dv = 0)<br />
q14<br />
= u 4 − u1<br />
= ( i 4 − p4<br />
v1<br />
) − ( i1<br />
− p1v1<br />
) = ( i 4 − i1<br />
) − v1<br />
( p4<br />
− p1<br />
)<br />
⇒<br />
q12<br />
= u 2 − u1<br />
= ( i 2 − v1p<br />
2 ) − ( i1<br />
− v1p1<br />
) = ( i 2 − i1<br />
) − v1<br />
( p2<br />
− p1<br />
)<br />
Titlul punctului 2 (dacă transformarea începe în starea 1 unde se cunosc toţi parametrii) se<br />
determină pornind de la relaţia: v 1 = v 2<br />
53
⇔<br />
' " ' ' "<br />
v + x v −v<br />
= v + x v −v<br />
⇔<br />
1<br />
x<br />
2<br />
=<br />
x<br />
( 1 1)<br />
2 2(<br />
2<br />
'<br />
v<br />
"<br />
− v<br />
'<br />
1 1<br />
1<br />
v<br />
"<br />
− v<br />
'<br />
2 2<br />
v<br />
'<br />
− v<br />
'<br />
+<br />
1 2<br />
v<br />
"<br />
− v<br />
'<br />
2 2<br />
1<br />
Dacă v < vcr<br />
⇒ prin încălzire titlul scade din punctul 5 până în 6, când în cazan există doar<br />
lichid. Situaţia trebuie evitată pentru că încălzind izocor în continuare, presiunea creşte foarte mult<br />
(vezi curbele Andrews) şi poate distruge cazanul.<br />
b) Transformarea izobară<br />
Este specifică încălzirii apei, vaporizării sau condensării în cazane sau în schimbătoare de<br />
căldură.<br />
12<br />
δq<br />
= di −vdp<br />
2<br />
dp= 0<br />
=<br />
di<br />
1<br />
⇒<br />
Figura 5.12<br />
'<br />
2<br />
2<br />
" ' ' ( i −i<br />
) −i<br />
x ( i<br />
q = i −i<br />
= i + x −<br />
"<br />
1<br />
' '<br />
Dar pentru izobară, 1 şi 2 sunt pe acelaşi palier ⇒ i<br />
"<br />
2<br />
i = i<br />
⇒<br />
1 2<br />
2<br />
2<br />
i = şi<br />
( " ' ) ( " ' ) ( ) ( " ' )<br />
i i x i i x x i i<br />
q = x − − − = − ⋅ − =<br />
12<br />
1<br />
Lucrul mecanic exterior:<br />
1<br />
'<br />
v1<br />
1<br />
1<br />
1<br />
' " '<br />
( v −v<br />
) = p [ v + x ( v −v<br />
)<br />
l = p<br />
−v<br />
−<br />
dar<br />
'<br />
2<br />
v = şi<br />
2<br />
"<br />
2<br />
1<br />
1<br />
"<br />
1<br />
v = v<br />
54<br />
2<br />
1<br />
1<br />
2<br />
2<br />
2<br />
2<br />
2<br />
1<br />
2<br />
1<br />
1<br />
1<br />
1<br />
'<br />
1<br />
2
⇒<br />
1 2<br />
1<br />
[ ( ) ( ) ] v<br />
'<br />
x v<br />
"<br />
v<br />
'<br />
v<br />
'<br />
x v<br />
"<br />
v<br />
'<br />
p (<br />
l = p +<br />
− − −<br />
− =<br />
1<br />
c) Transformarea izotermă<br />
2<br />
1<br />
Figura 5.13<br />
În domeniul bifazic relaţiile sunt cele de la izobară.<br />
Pentru abur supraîncălzit:<br />
δ q<br />
d s= T<br />
⇒ δq<br />
= T ⋅ d s ⇒ q1<br />
2 = T(<br />
s 2 − s1<br />
)<br />
Din PT l ⇒ = δq<br />
−δl<br />
⇒ δl<br />
=<br />
l = q − u − u<br />
12<br />
12<br />
( )<br />
2<br />
du δq<br />
−du<br />
1<br />
d) Transformarea adiabatică<br />
Dacă se neglijează schimbul de căldură între agentul de lucru şi mediul exterior, destinderea<br />
aburului în turbine sau în motoare cu piston se poate considera transformare adiabatică. Dacă este şi<br />
reversibilă rezultă că entropia rămâne constantă.<br />
55<br />
1<br />
1<br />
1<br />
1<br />
1<br />
1
Figura 5.14<br />
Lucrul mecanic tehnic pe care-l poate efectua aburul care se destinde adiabatic în organul<br />
motor rezultă din:<br />
δ q = di − vdp = di + δl<br />
, δ q = 0 , δ = −di<br />
l = −Δ<br />
i = i −i<br />
t<br />
⇒ lt ⇒ t<br />
1 2<br />
Prin destindere adiabatică, aburul supraîncălzit din starea 1 se transformă în abur umed.<br />
Titlul aburului în punctul 2 rezultă din<br />
⇒<br />
( " ' ) s s<br />
δ q<br />
d = s = 0<br />
⇒ s = s<br />
⇔ s = s<br />
'<br />
+ x<br />
−<br />
1 2<br />
1 2 2 2<br />
T<br />
x<br />
2<br />
=<br />
s<br />
s<br />
1<br />
"<br />
2<br />
−s<br />
−s<br />
'<br />
2<br />
'<br />
2<br />
Figura 5.15<br />
e) Laminarea (strangularea) adiabatică a vaporilor<br />
Transformările studiate până acum au fost considerate reversibile.<br />
56<br />
2<br />
Prin destinderea adiabatică a<br />
aburului umed cu titlul x < 0,5 se<br />
obţine micşorarea umidităţii, adică<br />
creşterea titlului.
Laminarea este o transformare ireversibilă care se desfăşoară la entalpie constantă şi cu micşorarea<br />
presiunii. Deoarece este ireversibilă ⇒ s 2 > s1<br />
.<br />
Fiind o transformare izentalpică (entalpie constantă), se studiază cel mai uşor în diagrama i-s.<br />
i<br />
t 1, p 1<br />
1<br />
x 1<br />
K<br />
p 2 p 1 t2<br />
1a<br />
1b<br />
p 1<br />
2<br />
Figura 5.16<br />
x 2<br />
p 2<br />
2b<br />
2a<br />
s<br />
t 1<br />
t 2 t 1<br />
Se observă că în toate cele trei cazuri de laminare între aceleaşi presiuni p1 şi p2, temperatura<br />
scade.<br />
Transformarea se întâlneşte în instalaţiile termoenergetice unde aburul viu (aburul produs de<br />
cazan) îşi micşorează presiunea dar entalpia rămâne constantă, putând astfel fi utilizat pentru<br />
încălzirea încăperilor sau în procese tehnologice.<br />
5.3 Ciclul Clausius - Rankine motor<br />
5.3.1 Centrala termoelectrică (CTE) funcţionând după un ciclu Clausius-Rankine<br />
Cele 2 evoluţii izoterme ale ciclului Carnot de primire a căldurii de la sursa caldă, respectiv<br />
cedarea căldurii la sursa rece, nu pot fi realizate în practică. Din această cauză, cele 2 transformări<br />
au fost înlocuite cu 2 izobare, obţinându-se un ciclu realizabil în practică, dar care are un randament<br />
mai mic decât ciclul Carnot funcţionând între aceleaşi extreme de temperaturi. Acest ciclu se<br />
numeşte Clausius – Rankine.<br />
Figura 5.17<br />
Prin arderea combustibilului se cedează apei o cantitate de căldură care serveşte la încălzirea<br />
apei, vaporizare şi supraîncălzirea aburului. Cele 3 transformări sunt izobare. Aburul supraîncălzit<br />
57
intră în organul motor (turbină sau motor cu piston) unde se destinde adiabatic şi efectuează lucru<br />
mecanic tehnic obţinut la axul turbinei care, prin intermediul generatorului electric se transformă în<br />
energie electrică (de obicei, aburul supraîncălzit se destinde până ajunge abur umed cu titlul x2).<br />
Din turbină, aburul destins (la o presiune scăzută) este introdus în condensator unde aburul<br />
cedează apei de răcire căldura latentă de vaporizare. Ca urmare, aburul se transformă în lichid, iar<br />
apa de răcire iese din condensator cu temperatură mărită corespunzător cantităţii de căldură primite.<br />
Din condensator, condensatul (apa lichidă) este aspirat de pompa de lichid care îi măreşte<br />
presiunea (transformare adiabatică) şi îl introduce în cazan, reluând astfel ciclul.<br />
Reprezentarea ciclului în diagrame:<br />
Figura 5.18<br />
Lucrul mecanic al ciclului pentru 1 kg fluid = suma algebrică a lucrului mecanic obţinut prin<br />
destinderea adiabatică a fluidului în turbină şi lucrul mecanic tehnic necesar pentru comprimarea<br />
fluidului în pompă.<br />
l t 12 = i1<br />
− i 2 > 0 lt<br />
34 = i3<br />
−i<br />
4 < 0<br />
ciclu<br />
t12<br />
t34<br />
( i − i ) + ( i − i ) = ( i − i ) − ( i i )<br />
l = l + l =<br />
−<br />
1<br />
2<br />
3<br />
4<br />
1<br />
2<br />
(Observaţie: pentru CTE cu abur, i1 – i2 > > | i3 – i4| rezultă că (i3 – i4) se poate neglija în<br />
calculele preliminare)<br />
Energia schimbată de 1 kg fluid de lucru cu exteriorul sub formă de căldură este:<br />
q = q = i −i<br />
> 0<br />
q<br />
primit<br />
cedat<br />
= q<br />
41<br />
23<br />
1<br />
= i<br />
3<br />
4<br />
−i<br />
2<br />
< 0<br />
Randamentul termic al ciclului Clausius Rankine este:<br />
q cedat<br />
ηt<br />
= 1+<br />
q<br />
q cedat<br />
= 1−<br />
q<br />
lciclu<br />
=<br />
q<br />
( i1<br />
− i2<br />
) − ( i4<br />
− i3<br />
)<br />
=<br />
i − i<br />
primit<br />
primit<br />
primit<br />
Deoarece destinderea adiabatică reală din turbină este ireversibilă, aburul se destinde<br />
adiabatic până la aceeaşi presiune (p2) ca în cazul reversibil, dar până în punctul 2irev pentru care<br />
s2irev>s2.<br />
1<br />
58<br />
4<br />
4<br />
3
T i<br />
1<br />
4<br />
3<br />
5<br />
p 2<br />
6<br />
2<br />
2 irev<br />
i 2irev<br />
i 2<br />
s<br />
Figura 5.19<br />
5<br />
4<br />
Deci, lucrul mecanic tehnic al turbinei datorită ireversibilităţii evoluţiei este:<br />
l = i − i < i − i<br />
t12irev<br />
1<br />
2irev<br />
1<br />
2<br />
Se defineşte randamentul intern al turbinei:<br />
l t12irev<br />
i1<br />
− i 2irev<br />
ηi<br />
= =<br />
l i − i<br />
t12<br />
1<br />
2<br />
De asemenea, datorită frecărilor mecanice, lucrul mecanic tehnic efectiv obţinut la axul<br />
turbinei:<br />
l < l<br />
t12<br />
efectiv<br />
t12irev<br />
Se defineşte randamentul mecanic al turbinei:<br />
l t12efectiv<br />
η m =<br />
l<br />
t12irev<br />
⇒ l = lt<br />
⋅ηi<br />
⋅ηm<br />
= ( i1<br />
− i2<br />
) ⋅ηi<br />
⋅ηm<br />
[ J / kg ]<br />
t12 efectiv 12<br />
Înmulţind acest lucru mecanic cu debitul masic de abur care circulă în instalaţie: m [ kg / sec ]<br />
•<br />
, rezultă puterea turbinei:<br />
Pturbină =<br />
L m ⋅ l<br />
•<br />
t12efectiv<br />
t12efectiv<br />
= = m⋅<br />
lt12<br />
efectiv<br />
τ τ<br />
•<br />
= m⋅<br />
( i1<br />
− i 2 ) ⋅ ηi<br />
⋅ ηm<br />
[ W]<br />
5.3.2 Centrala electrică de termoficare (CET)<br />
Pentru a utiliza cât mai eficient căldura degajată prin arderea combustibilului, în CET se<br />
produce concomitent atât energie electrică cât şi energie termică în scopul încălzirii locuinţelor.<br />
La CTE căldura evacuată prin condensarea aburului, căldură primită de apa de răcire, era<br />
evacuată în atmosferă.<br />
La CET, aburul din turbină se destinde până la o presiune mai mare decât la CTE, deci se<br />
măreşte temperatura minimă a ciclului, temperatură la care aburul cedează apei de răcire căldura<br />
latentă de vaporizare. În acest fel apa de răcire poate ieşi din condensatorul instalaţiei la o<br />
temperatură t ≈ 90 ÷ 95 °C şi folosită pentru alimentarea cu căldură a unui consumator extern CE<br />
(de exemplu locuinţe).<br />
Energie utila lciclu<br />
+ q CE<br />
Deci randamentul general al unei CET este: ηCET<br />
=<br />
=<br />
Energie consumata q primit<br />
5.4 Aerul umed<br />
59<br />
3<br />
p 2<br />
6<br />
2<br />
1<br />
2 irev<br />
s
Aerul atmosferic este un amestec format din aer uscat şi vapori de apă, amestec care se<br />
numeşte aer umed.<br />
Aerul uscat are în mod normal compoziţia volumică 78,09 % azot, 20,95 % oxigen şi alte<br />
gaze (argon, CO2, etc.).<br />
Aerul umed, în afară de vapori de apă, poate conţine şi picături mici de apă lichidă (ceaţă)<br />
sau cristale de gheaţă, fulgi de zăpadă, praf, etc., dar acest caz prezintă interes în special în<br />
meteorologie.<br />
Aerul umed este utilizat ca agent de lucru în instalaţiile de ventilaţie, condiţionare, de<br />
uscare, în industria lemnului, industria textilă, etc.<br />
Studiul proceselor ce utilizează ca agent de lucru aerul umed, se referă la cazul când apa<br />
conţinută se află în stare de vapori.<br />
Din legea lui Dalton: p = pau + pv<br />
unde: p = presiunea aerului umed<br />
pau = presiunea parţială a aerului uscat<br />
pv = presiunea parţială a vaporilor de apă<br />
Presiunea parţială a vaporilor de apă conţinuţi în aer este foarte scăzută (câţiva mm Hg).<br />
Corespunzător acestei presiuni scăzute şi temperatura de saturaţie (fierbere) a apei este foarte mică.<br />
Deci, la temperatura mediului, apa din aerul umed se va afla de obicei în stare de vapori<br />
supraâncălziţi.<br />
Diagrama T-s pentru vaporii de apă din aer<br />
Figura 5.20<br />
Când atmosfera este clară, transparentă, vaporii de apă se află în stare supraâncălzită, adică<br />
presiunea parţială a vaporilor (pv) este mai mică decât presiunea lor de saturaţie (ps),<br />
corespunzătoare temperaturii T a amestecului aer-vapori de apă (adică a mediului).<br />
Starea vaporilor supraâncălziţi aflaţi în aer la presiunea parţială pv şi temperatura T se<br />
reprezintă în diagrama T-s a vaporilor de apă prin punctul 1.<br />
Aerul compus din aer uscat şi vapori supraâncălziţi se numeşte aer umed nesaturat.<br />
Dacă temperatura atmosferică scade, dintr-un motiv oarecare, de la temperatura T la Tr,<br />
conţinutul de vapori de apă rămâne acelaşi, deci pv nu se schimbă, dar se poate ajunge la starea de<br />
saturaţie a vaporilor şi vaporii conţinuţi în aer devin vapori saturaţi uscaţi (punctul 3).<br />
Temperatura punctului 3, în care începe condensarea vaporilor de apă răciţi izobar la<br />
presiunea pv se numeşte temperatură de rouă (Tr).<br />
Dacă temperatura atmosferică scade sub Tr (T'r
presiunea parţială pv creşte şi poate deveni egală cu presiunea de saturaţie ps corespunzătoare<br />
temperaturii T (punctul 2).<br />
Aerul umed care conţine vapori de apă la starea de saturaţie se numeşte aer umed saturat.<br />
Orice surplus foarte mic de vapori de apă adus în acest caz, sau orice scădere foarte mică de<br />
temperatură produce ceaţă.<br />
Deoarece procesele ce utilizează ca agent de lucru aerul umed decurg la presiuni apropiate<br />
de presiunea atmosferică, iar presiunea parţială a vaporilor este foarte mică, se poate considera cu<br />
suficientă precizie că aerul umed se supune legilor gazelor ideale şi amestecurilor de gaze ideale.<br />
Cantitatea de vapori de apă din atmosferă variază în funcţie de condiţiile atmosferice<br />
momentane, din această cauză toate mărimile ce caracterizează aerul umed nu se raportează la 1 kg<br />
aer umed, ci la 1 kg aer uscat.<br />
Mărimile caracteristice mai importante ale aerului umed sunt:<br />
a) Conţinutul de umiditate (x) reprezintă cantitatea de vapori de apă ce revine la 1 kg aer uscat,<br />
adică din (1+x) Kg aer umed:<br />
m v<br />
x =<br />
m<br />
b) Umiditatea relativă (ϕ ) reprezintă raportul dintre presiunea parţială a vaporilor (pv) la<br />
temperatura T şi presiunea de saturaţie (ps) corespunzătoare aceleiaşi temperaturi T (punctele 1,<br />
respectiv 2):<br />
pv<br />
ϕ = ⋅100%<br />
p<br />
s<br />
Pentru aerul atmosferic ϕ = 50 ÷ 70 %.<br />
În punctul 2 ϕ = 100 %.<br />
c) Temperatura termometrului umed (tum), reprezintă temperatura aerului umed măsurată cu un<br />
termometru obişnuit, la care bulbul termometrului este acoperit cu o pânză umezită în permanenţă<br />
cu apă.<br />
O parte din apă se evaporă luând<br />
căldură din aerul înconjurător (căldura<br />
latentă de vaporizare), deci<br />
temperatura aerului din jurul<br />
termometrului scade.<br />
Măsurând temperatura aerului<br />
umed cu un alt termometru fără pânza<br />
umezită va rezulta temperatura reală a<br />
aerului umed de umiditate relativă ϕ .<br />
Diferenţa de temperaturi Δ t<br />
este proporţională cu<br />
umiditatea relativă a aerului<br />
umed. Dacă aerul umed este<br />
saturat, cele două termometre<br />
Figura 5.21<br />
vor indica aceeaşi temperatură.<br />
Acesta este de fapt principiul<br />
constructiv al psihrometrului cu<br />
care se poate măsura umiditatea<br />
relativă a aerului umed.<br />
Umiditatea aerului mai poate fi măsurată şi utilizând proprietatea unor corpuri de a-şi<br />
modifica dimensiunile funcţie de umiditatea aerului (ex. firul de păr se lungeşte sau se scurtează în<br />
funcţie de umiditate).<br />
61<br />
au
Studiul transformărilor aerului umed se face cu ajutorul diagramelor (i1+x – x) construite<br />
fiecare pentru o anumită presiune a aerului umed. Entalpia i1+x reprezintă entalpia aerului umed,<br />
adică entalpia a (1+x) kg aer umed.<br />
6. TRANSMITEREA CĂLDURII<br />
Transmiterea căldurii între 2 corpuri sau printr-un corp este un proces ireversibil care se<br />
desfăşoară din zone cu temperatură mai mare spre cele cu temperatură mai mică şi nu încetează<br />
decât când temperaturile devin egale.<br />
Transmiterea căldurii se poate realiza în 3 moduri: conducţia, convecţia şi radiaţia. Cele 3<br />
moduri de transmitere a căldurii se manifestă de obicei simultan.<br />
Transmiterea căldurii prin conducţie termică reprezintă transportul direct al căldurii în<br />
interiorul unui corp, lipsit de mişcări aparente (adică macroscopice), în masa căruia există diferenţe<br />
de temperatură. Acest mod de transmitere a căldurii este caracteristic corpurilor solide,<br />
intensitatea conducţiei termice fiind maximă la metale. La lichide şi la gaze intervine numai în<br />
stratul limită sau în straturi de grosime foarte mică.<br />
Convecţia termică este procesul de transmitere a căldurii prin intermediul unui fluid în<br />
mişcare care vehiculează energia termică din zonele de temperatură mai mare în altele de<br />
temperatură mai scăzută.<br />
Radiaţia termică reprezintă procesul de transmitere a căldurii între corpuri aflate la distanţă,<br />
fără contact direct (deci şi prin vid) prin intermediul radiaţiilor termice de natură electromagnetică.<br />
Transferul de căldură între 2 corpuri sau printr-un corp poate avea loc în regim staţionar<br />
(căldura schimbată este constantă în timp) sau în regim tranzitoriu. În cazul regimului staţionar,<br />
∂t<br />
temperatura unui punct oarecare din sistem este constantă în timp, adică: = 0<br />
∂τ<br />
∂t<br />
În regim tranzitoriu: ≠0<br />
∂τ<br />
timp<br />
6.1 Conducţia termică<br />
6.1.1 Flux de căldură. Legea lui Fourier. Coeficient de conducţie<br />
Se numeşte flux de căldură cantitatea de căldură transmisă printr-o suprafaţă în unitatea de<br />
• Q<br />
Q =<br />
[ W]<br />
τ<br />
Se numeşte flux unitar de căldură fluxul de căldură transmis prin unitatea de suprafaţă:<br />
•<br />
• Q ⎡ W ⎤<br />
q =<br />
⎢ 2 S ⎣ m<br />
⎥<br />
⎦<br />
Legea fundamentală a transmiterii căldurii prin conducţie, lege stabilită experimental, este<br />
legea lui Fourier:<br />
•<br />
∂t<br />
q = −λ<br />
grad t = −λ<br />
∂n<br />
∂t<br />
unde = variaţia temperaturii de-a lungul direcţiei (sau direcţiilor) pe care se propagă căldura.<br />
∂n<br />
Semnul minus apare deoarece propagarea căldurii are loc în sensul descrescător al<br />
temperaturilor, adică de la suprafaţa ( t + Δt<br />
) la suprafaţa t .<br />
62
⎡ W ⎤<br />
Factorul de proporţionalitate λ<br />
⎢<br />
⎣ mK⎥<br />
, se numeşte coeficient de conducţie termică şi este o<br />
⎦<br />
proprietate fizică a materialului care se determină experimental.<br />
Valoarea lui λ depinde în primul rând de material şi, pentru acelaşi material, de<br />
temperatură, starea de agregare, presiune, porozitate, etc.<br />
În funcţie de temperatură: λ = λ0<br />
( 1+<br />
b ⋅ t ) unde λ 0 este valoarea lui λ la 0°C iar b<br />
este o constantă care depinde de material<br />
Domenii de valori pentru λ :<br />
λ gaze ∈ (0,006÷ 0,6) W/mK<br />
λ lichide ∈ (0,1÷ 0,7) W/mK<br />
λ ∈(<br />
0 , 02 ÷ 3)<br />
W/mK<br />
λ ∈(<br />
2 ÷ 414 ) W/mK<br />
pentru materiale termoizolante<br />
pentru metale<br />
exemple:<br />
W<br />
λarg<br />
int = 414 ,<br />
mK<br />
W<br />
λotel<br />
= 50<br />
mK<br />
6.1.2 Conducţia termică în regim staţionar unidimensional<br />
a) Perete plan<br />
Perete plan omogen<br />
Se consideră un perete plan omogen, de grosime δ , cu suprafaţa pe direcţia<br />
x foarte mare în comparaţie cu cele din direcţiile y şi z.<br />
Figura 6.1<br />
Figura 6.2<br />
63<br />
Neglijând fluxul de căldură pe direcţiile<br />
y şi z, rezultă că putem considera fluxul<br />
de căldură că se transmite<br />
unidirecţional, adică doar în direcţia x.<br />
Trecerea căldurii având loc în regim<br />
staţionar, înseamnă că temperaturile t1 şi<br />
t2 ale celor 2 feţe din direcţia x sunt<br />
constante în timp.<br />
Reprezentarea temperaturilor într-o<br />
secţiune prin peretele de grosime δ :
Din legea lui Fourier:<br />
•<br />
q = −λ<br />
dt<br />
dx<br />
Pentru λ = λ mediu = cst: ⇒ q<br />
dt = − dx<br />
λ<br />
Condiţiile la limită: x = 0, t = t1 ⇒ t1 = C<br />
•<br />
•<br />
•<br />
q<br />
t = − x + C<br />
λ<br />
x = δ , t = t2 ⇒ t 2<br />
q<br />
= − δ + t ⇒ q<br />
1 t 2 − t1<br />
= δ<br />
λ<br />
λ<br />
• λ<br />
q = ( t1<br />
− t 2 )<br />
δ<br />
⎡ W ⎤<br />
⎢ 2<br />
⎣ m<br />
⎥ relaţia de calcul pentru fluxul unitar de căldură<br />
⎦<br />
• t1<br />
− t 2 q = unde Rc = rezistenţa la conducţie termică, R c<br />
R c<br />
Fluxul de căldură prin suprafaţa S este:<br />
δ<br />
=<br />
λ<br />
t1<br />
− t 2<br />
Q = q⋅<br />
S = ⋅ S<br />
R<br />
[ W]<br />
• •<br />
Perete plan neomogen<br />
Se consideră un perete plan neomogen format din două straturi de grosimi δ 1 şi δ 2 având<br />
coeficienţii de conducţie λ 1 şi λ 2 constanţi. Se cunosc temperaturile suprafeţelor exterioare t1 şi t3.<br />
Figura 6.3<br />
În regim staţionar, fluxul unitar de căldură •<br />
q este constant în fiecare strat (nu există surse<br />
de căldură sau puncte de absorbţie a căldurii).<br />
• λ1<br />
λ 2<br />
q = ( t1<br />
− t 2 ) = ( t 2 − t3<br />
)<br />
δ<br />
δ<br />
1<br />
• δ1<br />
t1<br />
− t 2 = q⋅<br />
λ1<br />
⇒<br />
adunând relaţiile ⇒ • δ<br />
⎟<br />
2<br />
t 2 − t3<br />
= q⋅<br />
λ2<br />
⎟<br />
• t<br />
•<br />
1 − t3<br />
⎛ δ δ ⎞<br />
− = ⋅ ⎜ 1 2<br />
q = =<br />
1 t3<br />
q +<br />
δ1<br />
δ 2<br />
⎝ λ1<br />
λ 2 ⎠<br />
+<br />
λ1<br />
λ 2<br />
unde Rech = rezistenţa echivalentă la conducţie termică a peretelui neomogen.<br />
• t1<br />
− t n+<br />
1 t1<br />
− t n+<br />
1<br />
q = = n<br />
Pentru perete plan neomogen format din n straturi ⇒ δi<br />
R ech<br />
∑ λ<br />
c<br />
2<br />
1 3<br />
t ⇒ R ech<br />
64<br />
i= 1 i<br />
•<br />
⇒<br />
t<br />
− t
) Perete cilindric de lungime mare (conducte)<br />
Transmiterea căldurii prin conducţie prin pereţi cilindrici omogeni sau neomogeni este un<br />
caz foarte frecvent întâlnit în transportul fluidelor calde sau reci prin conducte.<br />
Perete cilindric omogen, l >> d (conducte)<br />
Figura 6.4<br />
l = lungimea conductei,<br />
d = diametrul conductei<br />
r = raza curentă<br />
În acest caz temperatura variază numai radial.<br />
• dt<br />
Fluxul de căldură transmis prin perete este: Q = −λ<br />
⋅S<br />
⋅<br />
dr<br />
unde S este aria suprafeţei laterale a cilindrului la raza curentă r. S = 2πr<br />
⋅l<br />
•<br />
•<br />
⇒<br />
dt<br />
Q = − λ ⋅ 2πr<br />
⋅ l<br />
dr<br />
⇔<br />
Q dr<br />
dt = − ⋅<br />
2πl<br />
⋅ λ r<br />
•<br />
Q r<br />
⇒<br />
2<br />
t 2 − t1<br />
= − ⋅ ln<br />
2πl<br />
⋅ λ r1<br />
⇔<br />
•<br />
•<br />
2π<br />
⋅λl<br />
Q d<br />
Q = ⋅ ( t<br />
2<br />
1 − t 2 )<br />
t1<br />
− t 2 = ⋅ ln ⇒ d2<br />
2πl<br />
⋅ λ d<br />
ln<br />
1<br />
d1<br />
[ W]<br />
Deoarece suprafeţele interioară şi exterioară sunt diferite, rezultă că şi fluxurile unitare de<br />
căldură vor fi diferite:<br />
•<br />
• Q<br />
λ<br />
q1<br />
= = ( t1<br />
− t 2 ) ⋅<br />
2πr1l<br />
r2<br />
r1<br />
ln<br />
r1<br />
⎡ W ⎤<br />
⎢ 2<br />
⎣ m<br />
⎥<br />
⎦<br />
•<br />
q2<br />
=<br />
Q<br />
λ<br />
= ( t1<br />
− t 2 ) ⋅<br />
2πr2l<br />
r2<br />
r2<br />
ln<br />
r1<br />
•<br />
≠ q1<br />
⎡ W ⎤<br />
⎢ 2<br />
⎣ m<br />
⎥<br />
⎦<br />
Din această cauză, în cazul conductelor se introduce noţiunea de flux liniar de căldură:<br />
•<br />
•<br />
ql =<br />
Q<br />
=<br />
l<br />
2π<br />
⋅ ( t1<br />
− t 2 )<br />
1 d2<br />
⋅ ln<br />
λ d1<br />
⎡ W ⎤<br />
⎢<br />
⎣ m ⎥<br />
⎦<br />
fluxul de căldură transmis printr-un metru de conductă<br />
Perete cilindric neomogen<br />
Este cazul conductelor care au izolaţie exterioară pentru micşorarea pierderii de căldură.<br />
65<br />
•
Figura 6.5<br />
În regim staţionar, fluxul liniar de căldură este egal în cele 2 straturi cilindrice.<br />
• d2<br />
ql<br />
⋅ln<br />
d<br />
•<br />
1<br />
2π<br />
2π<br />
t1<br />
− t 2 =<br />
ql =<br />
⋅ ( t1<br />
− t 2 ) =<br />
⋅ ( t 2 − t3<br />
)<br />
2π<br />
λ1<br />
1 d2<br />
1 d3<br />
⋅ ln<br />
⋅ ln<br />
⇒<br />
• d3<br />
λ1<br />
d1<br />
λ 2 d2<br />
ql<br />
⋅ln<br />
d2<br />
t 2 − t3<br />
=<br />
2π<br />
λ<br />
Adunând cele două relaţii:<br />
Rezultă<br />
t<br />
1<br />
− t<br />
3<br />
( t − t )<br />
•<br />
π ⋅ 1 3<br />
ql<br />
=<br />
1 d2<br />
1 d<br />
ln + ln<br />
2 ⋅ λ d 2 ⋅ λ d<br />
Prin generalizare, pentru n straturi:<br />
6.2 Convecţia termică<br />
1<br />
1<br />
⎛ d<br />
⎜ ln<br />
• 1<br />
⋅⎜<br />
d<br />
= ql⋅<br />
2π<br />
⎜ λ1<br />
⎜<br />
⎝<br />
2<br />
3<br />
2<br />
•<br />
q<br />
l<br />
⎡ W ⎤<br />
⎢<br />
⎣ m ⎥<br />
⎦<br />
π ⋅<br />
= n<br />
2<br />
1<br />
d<br />
ln<br />
d<br />
+<br />
λ<br />
2<br />
3<br />
2<br />
( t − t )<br />
1<br />
1<br />
n+<br />
1<br />
d<br />
i+<br />
1<br />
∑ ⋅ ln<br />
i= 1 2λi<br />
di<br />
Convecţia termică este procesul de transmitere a căldurii între peretele unui corp solid şi un<br />
fluid în mişcare. Pentru transmiterea căldurii este necesară existenţa unei diferenţe de temperatură<br />
între fluid şi perete.<br />
Transferul de căldură prin convecţie, de exemplu, de la un perete mai cald la un fluid mai<br />
rece, are loc în câteva etape. Iniţial, căldura trece de la perete la particulele de fluid din imediata<br />
apropiere prin conducţie. Energia termică astfel transferată măreşte temperatura şi energia internă a<br />
acestor particule de fluid. Stratul de fluid de lângă perete prin care căldura se transmite prin<br />
conducţie se numeşte strat limită termic.<br />
În continuare, aceste particule cu energie mai mare se deplasează către regiuni cu<br />
temperaturi mai scăzute, unde prin amestec cu alte particule, transmit acestora o parte din energia<br />
lor, mărindu-le temperatura.<br />
Factorii care influenţează convecţia termică:<br />
a) Cauza care produce mişcarea fluidului<br />
66<br />
⎞<br />
⎟<br />
⎟<br />
⎟<br />
⎟<br />
⎠<br />
2
Dacă mişcarea fluidului este cauzată doar de diferenţa de densitate produsă de diferenţa de<br />
temperatură între particulele de fluid mai apropiate şi mai depărtate de perete, transmisia căldurii se<br />
face prin convecţie liberă.<br />
Dacă mişcarea fluidului este cauzată de un lucru mecanic din exterior (pompă, ventilator)<br />
transmisia căldurii se face prin convecţie forţată.<br />
b) Regimul de curgere al fluidului care este caracterizat prin criteriul Reynolds (Re).<br />
Pentru curgerea fluidelor prin ţevi şi canale închise există următoarele regimuri:<br />
• convecţie în regim laminar (particulele de fluid nu se amestecă, liniile de curent fiind paralele):<br />
Re < 2300<br />
4<br />
• convecţie în regim tranzitoriu: 2300 < Re < 10<br />
4<br />
• convecţie în regim turbulent: Re > 10<br />
Pentru curgerea fluidului peste corpuri în formă de placă plană, graniţa dintre laminar şi<br />
5<br />
turbulent este pentru Re ≈ 5⋅10<br />
.<br />
Deoarece în regim laminar particulele nu se amestecă, intensitatea transferului de căldură<br />
prin convecţie este mai mare în regim turbulent decât în regim laminar.<br />
c) Proprietăţile fizice ale fluidului<br />
Convecţia este influenţată în principal de căldura specifică cp , coeficientul de conducţie λ<br />
al fluidului (care intervine în stratul limită termic), difuzivitatea termică, densitatea, vâscozitatea<br />
dinamică, proprietăţi care depind de temperatura fluidului şi care pot fi găsite în tabele<br />
termodinamice.<br />
d) Forma şi dimensiunile suprafeţei de schimb de căldură<br />
Geometria suprafeţei de schimb de căldură (plană, cilindrică, nervurată, etc.) şi orientarea<br />
acesteia faţă de direcţia de curgere a fluidului afectează caracteristicile stratului limită, deci şi<br />
transferul de căldură prin convecţie.<br />
Relaţia generală de calcul a fluxului de căldură schimbat prin convecţie este relaţia lui<br />
Newton:<br />
•<br />
( t t ) [ W]<br />
Q = α ⋅ S ⋅ p − f<br />
unde: tp = temperatura peretelui în contact cu fluidul în mişcare;<br />
tf = temperatura fluidului;<br />
S = aria suprafeţei peretelui [m2 ];<br />
α = coeficientul de convecţie [W/m2K]. Problema transmiterii căldurii prin convecţie se reduce de fapt, la determinarea<br />
coeficientului α de convecţie.<br />
Dacă în calculele practice de transmitere a căldurii prin conducţie se poate lucra cu valorile<br />
experimentale ale coeficientului λ luate din tabele termodinamice, în cazul convecţiei, coeficientul<br />
α trebuie determinat pentru fiecare caz în parte şi depinde de cei 4 factori prezentaţi anterior.<br />
Determinarea coeficientului de convecţie α se face pornind de la ecuaţiile diferenţiale care<br />
intervin în procesul de transmitere a căldurii prin convecţie, tinând cont de faptul că procesul are loc<br />
datorită mişcării fluidului: ecuaţia de continuitate, ecuaţiile Navier-Stockes (ecuaţiile de mişcare) şi<br />
ecuaţia de contur (vezi cursul de mecanica fluidelor).<br />
Ecuaţia de contur ţine cont de faptul că fluxul unitar de căldură transmis prin convecţie este<br />
egal cu fluxul unitar de căldură transmis prin conducţie prin stratul limită de fluid de lângă perete:<br />
67
( t − t )<br />
•<br />
∂t<br />
q = α ⋅ p f = −λ<br />
⋅ ecuaţia de contur<br />
∂n<br />
Rezolvarea teoretică a acestui sistem de ecuaţii diferenţiale nu este posibilă decât pentru<br />
cazuri foarte simple, particulare.<br />
Din această cauză, pentru determinarea coeficientului de convecţie α se face apel la teoria<br />
similitudinii. Pe baza ecuaţiilor diferenţiale sus menţionate şi a teoriei similitudinii au fost deduse<br />
mărimile adimensionale numite invarianţi sau criterii de similitudine sau numere. Exemplu:<br />
Reynolds (Re), Grasshof (Gr), Nusselt (Nu), Prandtl (Pr) (vezi laboratorul).<br />
Aceşti invarianţi se pot calcula în funcţie de parametrii fluidului la temperatura respectivă<br />
(ex. vâscozitate, densitate, viteză, etc.)<br />
Toţi aceşti invarianţi au aceeaşi valoare pentru sistemele şi fenomenele asemenea.<br />
Deci fenomenul de convecţie într-o instalaţie industrială este asemenea cu fenomenul de<br />
convecţie dintr-o instalaţie model de laborator dacă aceşti invarianţi au aceeaşi valoare.<br />
Cel mai important invariant este Nu deoarece include coeficientul de convecţie α care<br />
trebuie determinat: Nu = α l / λ unde λ este coeficientul de conducţie termică a fluidului în<br />
stratul limită iar l este lungimea caracteristică (diametrul în cazul conductelor).<br />
Efectuând experimentări pe instalaţii de laborator, au fost deduse empiric, relaţii de legătură<br />
între invarianţi, numite ecuaţii criteriale de forma: Nu = f ( Re, Pr, Gr, etc. )<br />
În concluzie, teoria similitudinii permite ca pe baza ecuaţiilor diferenţiale ale convecţiei, dar<br />
fără a le integra, să se obţină criterii de similitudine între care să se determine pe cale experimentală<br />
ecuaţii criteriale valabile pentru toate procesele asemenea. Din aceste ecuaţii criteriale se poate<br />
determina coeficientul de convecţie α .<br />
Exemple : Convecţia liberă<br />
Ecuaţia criterială este de forma:<br />
Nu = C ( Gr Pr ) n<br />
unde C şi n sunt coeficienţi care depind de regimul de curgere<br />
Convecţia forţată<br />
Nu = C Re<br />
m n<br />
Pr<br />
unde C, m şi n sunt coeficienţi care depind de regimul de curgere<br />
Deoarece experimentările au fost efectuate de diverşi autori, există diferite variante ale<br />
acestor ecuaţii criteriale empirice. Forma concretă a ecuaţiilor criteriale şi valoarea coeficienţilor se<br />
pot afla din cărţile de specialitate legate de transmiterea căldurii.<br />
6.3 Radiaţia termică<br />
6.3.1 Noţiuni generale<br />
Radiaţia termică reprezintă procesul de transmitere a căldurii între corpuri aflate la distanţă,<br />
fără contact direct.<br />
Este de natură electromagnetică la fel ca şi celelalte radiaţii (ϒ , x, etc.).<br />
Radiaţia termică este rezultatul transformării energiei interne a corpurilor în energie a<br />
undelor electromagnetice care se propagă în spaţiu cu lungimi de undă cuprinse între λ = 0,7 - 400<br />
μ m (microni) ce corespund razelor infraroşii, vizibile şi ultraviolete.<br />
68
Fenomenul are sens dublu. Astfel, un corp radiază energie dar şi absoarbe energia emisă sau<br />
reflectată de corpurile înconjurătoare.<br />
La corpurile solide şi lichide, transformarea energiei electromagnetice în energie termică şi<br />
invers, are loc în straturile superficiale, iar la corpurile gazoase în volum.<br />
Transferul de căldură prin radiaţie termică devine semnificativ la temperaturi ridicate ale<br />
corpului.<br />
În aplicaţiile tehnice care implică temperaturi apropiate de cele ale mediului ambiant,<br />
radiaţia termică poate fi neglijată în comparaţie cu transferul de căldură prin convecţie.<br />
La fel ca celelalte radiaţii de natură electromagnetică, radiaţia termică se propagă în linie<br />
dreaptă, se reflectă, se refractă şi se absoarbe.<br />
Fluxul de energie radiată •<br />
Q care întâlneşte un corp oarecare se distribuie astfel:<br />
•<br />
•<br />
•<br />
•<br />
Q=<br />
Q A + Q R + Q D<br />
(6.1)<br />
[W]<br />
unde: Q A<br />
•<br />
= partea care este absorbită<br />
Q R<br />
•<br />
= partea care este reflectată<br />
Q D<br />
•<br />
= partea care străbate corpul (este difuzată)<br />
Împărţind relaţia 6.1 la •<br />
Q ⇒ A + R + D = 1<br />
unde: A = coeficientul de absorbţie<br />
R = coeficientul de reflexie<br />
D = coeficientul de difuzie<br />
În funcţie de natura corpului, starea suprafeţei, lungimea de undă a radiaţiei λ şi<br />
temperatură, coeficienţii A, R, D pot lua valori între 0 şi 1.<br />
Corpul negru A= 1 ; R = D = 0<br />
Corpul negru este un corp ideal, teoretic, care absoarbe complet radiaţia termică, indiferent<br />
de lungimea de undă. Doar câteva corpuri reale se apropie de comportarea corpului negru (ex.<br />
Negrul de fum).<br />
Corpul alb este tot un corp ideal care reflectă toate radiaţiile incidente.<br />
R = 1 ; A =D = 0<br />
Corpul diaterm este perfect transparent pentru toate radiaţiile incidente (căldura trece prin<br />
corp fără să fie reflectată sau absorbită)<br />
D = 1 ; A = R = 0<br />
Corpul cenuşiu absoarbe pe toate lungimile de undă o anumită proporţie din radiaţiile<br />
incidente<br />
0 < A < 1<br />
În aplicaţiile tehnice, corpurile reale se consideră cenuşii.<br />
Suprafaţa unui corp se numeşte lucie dacă reflectă radiaţia incidentă într-o direcţie<br />
determinată, unghiul de incidenţă fiind egal cu cel de reflexie.<br />
Suprafaţa se numeşte mată dacă reflectă radiaţia incidentă în toate direcţiile.<br />
Radiaţia monocromatică corespunde unei anumite lungimi de undă λ . Radiaţia integrală<br />
cuprinde întregul spectru de radiaţie cu λ ∈ (0, ∞).<br />
Pe baza legilor radiaţiei termice (legile de la electromagnetism) a fost dedusă relaţia pentru<br />
fluxul de căldură radiat de un corp:<br />
69
(0, 1)<br />
4<br />
• ⎛ T ⎞<br />
Q = ε C0<br />
S ⎜ ⎟ [ W]<br />
⎝100<br />
⎠<br />
unde: C0 = 5,67 W/m2K4 coeficientul de radiaţie al corpului negru<br />
T = temperatura suprafeţei radiante [K]<br />
S = suprafaţa radiantă [m2 ]<br />
ε = factor de emisie<br />
ε se determină experimental şi depinde de material, starea suprafeţei, temperatură ε ∈<br />
Exemplu: negru de fum → ε = 0,95<br />
cupru polizat → ε = 0,023<br />
Schimbul de căldură prin radiaţie termică între corpurile solide separate prin medii<br />
transparente reprezintă un proces complex de reflecţii şi absorbţii repetate. Astfel, fiecare corp<br />
emite radiaţii termice care sunt absorbite şi o parte reflectate înapoi de corpurile înconjurătoare. O<br />
parte din radiaţiile care revin sunt absorbite, altă parte reflectate ş.a.m.d., procesul continuând până<br />
la egalizarea temperaturilor.<br />
Intensificarea schimbului de căldură prin radiaţie termică se realizează prin mărirea<br />
temperaturii suprafeţelor radiante şi prin mărirea factorului de emisie al sistemului (ex. colorez în<br />
negru).<br />
Reducerea schimbului de căldură se obţine prin scăderea temperaturii suprafeţelor radiante,<br />
reducerea factorului de emisie (ex. colorez în alb) şi utilizarea ecranelor contra radiaţiei termice.<br />
6.3.2 Cazuri particulare de schimb de căldură prin radiaţie termică<br />
a) Două suprafeţe plane paralele<br />
Figura 6.6<br />
Ţinând cont de reflexiile şi absorbţiile repetate, se poate demonstra că fluxul de căldură<br />
transmis prin radiaţie termică între 2 plăci cenuşii plane paralele cu suprafaţa S este:<br />
• ⎡ 4<br />
4<br />
⎛ T<br />
⎤<br />
1 ⎞ ⎛ T2<br />
⎞<br />
Q = ε12<br />
C0S⎢⎜<br />
⎟ −⎜<br />
⎟ ⎥<br />
[W]<br />
⎢⎣<br />
⎝100<br />
⎠ ⎝100<br />
⎠ ⎥⎦<br />
70
unde ε 12 = factorul mutual de emisie al sistemului format de cele două plăci<br />
1<br />
ε12<br />
=<br />
1 1<br />
+ −1<br />
ε ε<br />
1<br />
2<br />
b) Suprafaţă închisă înconjurată de altă suprafaţă<br />
• ⎡ 4<br />
4<br />
⎛ T<br />
⎤<br />
1 ⎞ ⎛ T2<br />
⎞<br />
Q = ε12C<br />
0S1<br />
⎢⎜<br />
⎟ −⎜<br />
⎟ ⎥ [W]<br />
⎢⎣<br />
⎝100<br />
⎠ ⎝100<br />
⎠ ⎥⎦<br />
Factorul mutual de emisie al sistemului este:<br />
ε<br />
12<br />
1<br />
=<br />
1 S1<br />
⎛ 1 ⎞<br />
+ ⎜ −1<br />
⎟<br />
ε1<br />
S2<br />
⎝ ε2<br />
⎠<br />
Figura 6.7<br />
Observaţie: Dacă S2 > > S1 ; S1 / S2 → 0 ⇒ ε 12 → ε 1 (adică o suprafaţă finită S1<br />
înconjurată de o suprafaţă mult mai mare S2)<br />
c) Schimbul de căldură în prezenţa ecranelor de radiaţie<br />
Ecranele contra radiaţiei termice sunt reprezentate de plăci subţiri plasate între 2 suprafeţe<br />
care schimbă între ele căldură prin radiaţie termică.<br />
71<br />
Figura 6.8
⎧ • •<br />
⎪Q<br />
= Q<br />
⎪<br />
⎨<br />
• • ⎪<br />
⎪<br />
Q = Q<br />
⎩<br />
ε<br />
1e<br />
⎧<br />
⎪<br />
⎪ ε<br />
⎨<br />
⎪<br />
⎪<br />
⎩ ε<br />
1e<br />
e2<br />
= ε<br />
= ε<br />
1e<br />
e2<br />
1<br />
=<br />
1 1<br />
+ −1<br />
ε ε<br />
e2<br />
•<br />
1e<br />
0<br />
•<br />
•<br />
0<br />
1<br />
e<br />
⎡⎛<br />
T1<br />
⎞<br />
C0S⎢⎜<br />
⎟<br />
⎢⎣<br />
⎝100<br />
⎠<br />
⎡⎛<br />
Te<br />
⎞<br />
C0S⎢⎜<br />
⎟<br />
⎢⎣<br />
⎝100<br />
⎠<br />
4<br />
Q ⎛ T1<br />
⎞<br />
= ⎜ ⎟<br />
C S ⎝ 1 0 0⎠<br />
4<br />
Q ⎛ Te<br />
⎞<br />
= ⎜ ⎟<br />
C S ⎝ 1 0 0⎠<br />
Q ⎛ 1<br />
C0S<br />
⎜<br />
⎝ ε<br />
•<br />
sistemului<br />
Q =<br />
1<br />
ε<br />
1e<br />
rezultă<br />
1e<br />
1<br />
+<br />
ε<br />
1<br />
1<br />
+<br />
ε<br />
e2<br />
e2<br />
−<br />
−<br />
4<br />
4<br />
4<br />
⎛ T ⎤<br />
e ⎞<br />
− ⎜ ⎟ ⎥<br />
⎝100<br />
⎠ ⎥⎦<br />
4<br />
⎛ T ⎞ ⎤<br />
2<br />
− ⎜ ⎟ ⎥<br />
⎝100<br />
⎠ ⎥⎦<br />
1<br />
εe2<br />
=<br />
; 1 1<br />
+ −1<br />
ε ε<br />
⎛ Te<br />
⎞<br />
⎜ ⎟<br />
⎝ 1 0 0⎠<br />
⎞ ⎛ T1<br />
⎞<br />
⎟ = ⎜ ⎟<br />
⎠ ⎝100<br />
⎠<br />
⎛ T2<br />
⎞<br />
⎜ ⎟<br />
⎝ 1 0 0⎠<br />
4<br />
⎡⎛<br />
T1<br />
⎞<br />
C0S⎢⎜<br />
⎟<br />
⎢⎣<br />
⎝100<br />
⎠<br />
4<br />
4<br />
⎛ T2<br />
⎞<br />
− ⎜ ⎟<br />
⎝100<br />
⎠<br />
4<br />
4<br />
⎛ T2<br />
⎞<br />
− ⎜ ⎟<br />
⎝100<br />
⎠<br />
e<br />
( + )<br />
• ⎡ 4<br />
4<br />
⎛ T<br />
⎤<br />
1 ⎞ ⎛ T2<br />
⎞<br />
Q = ε1e2C<br />
0S⎢⎜<br />
⎟ −⎜<br />
⎟ ⎥ unde<br />
⎢⎣<br />
⎝100<br />
⎠ ⎝100<br />
⎠ ⎥⎦<br />
4<br />
⎤<br />
⎥<br />
⎥⎦<br />
2<br />
ε<br />
1e2<br />
=<br />
1<br />
ε<br />
1e<br />
1<br />
1<br />
+<br />
ε<br />
e2<br />
= factorul de emisie redus al<br />
Reducerea fluxului de căldură este cu atât mai mare cu cât ecranul are un factor de emisie<br />
ε e mai mic decât al sistemului de suprafeţe.<br />
Pentru a se obţine o izolare cât mai bună este necesară utilizarea mai multor paravane şi<br />
vidarea spaţiului dintre plăci pentru anihilarea convecţiei.<br />
6.4 Transferul global de căldură<br />
Un perete omogen sau neomogen de orice formă, separă de obicei două fluide cu<br />
temperaturi diferite 1 f t şi t f . Căldura se transmite de la un fluid la altul prin intermediul<br />
2<br />
peretelui.<br />
De la primul fluid la perete şi de la perete la al doilea fluid, căldura se transmite prin<br />
convecţie eventual prin radiaţie, iar în perete căldura se transmite prin conducţie.<br />
72
⎧<br />
•<br />
⎪ q<br />
t f − t =<br />
1 1<br />
⎪<br />
α 1<br />
⎪<br />
•<br />
⎪ q δ 1<br />
⎪ t1<br />
− t 2 =<br />
⎪<br />
λ 1<br />
⎨<br />
•<br />
⎪ q δ 2<br />
⎪t<br />
2 − t 3 =<br />
⎪<br />
λ 2<br />
•<br />
⎪<br />
⎪<br />
q<br />
t 3 − t f =<br />
2 ⎪⎩<br />
α 2<br />
6.4.1 Transferul global de căldură prin pereţi plani<br />
În regim staţionar, fluxul unitar de căldură:<br />
•<br />
q = α1<br />
t f1<br />
− t1<br />
λ1<br />
=<br />
δ<br />
t1<br />
− t 2<br />
λ2<br />
=<br />
δ<br />
t 2 − t 3 = α2<br />
t 3 − t<br />
( ) ( ) ( ) ( )<br />
1<br />
adunând ⇒<br />
2<br />
• t f − t<br />
1 f<br />
q =<br />
1 δ 1 δ<br />
+ +<br />
α λ λ<br />
1<br />
1<br />
2<br />
2<br />
2<br />
1<br />
+<br />
α<br />
unde K = coeficientul global de transfer de căldură<br />
1<br />
α<br />
1<br />
δ<br />
+<br />
λ<br />
1<br />
1<br />
δ<br />
+<br />
λ<br />
2<br />
2<br />
1<br />
+<br />
α<br />
2<br />
not<br />
Fluxul de căldură: Q qS<br />
• •<br />
=<br />
r<br />
g<br />
2<br />
= K<br />
= rezistenţa termică globală<br />
f2<br />
⎡ W ⎤<br />
( t f − t ) 1 f2<br />
⎢ 2<br />
⎣ m<br />
⎥<br />
⎦<br />
1<br />
K =<br />
1 δ1<br />
δ 2 1<br />
+ + +<br />
α λ λ α<br />
1<br />
⇒<br />
1<br />
r g =<br />
•<br />
= rezultă Q = K ⋅S(<br />
t − t )<br />
6.4.2 Transferul global de căldură prin pereţi cilindrici (conducte)<br />
73<br />
f<br />
1<br />
2<br />
1<br />
K<br />
f<br />
2<br />
Figura 6.9<br />
2<br />
Figura 6.10<br />
⎡ W ⎤<br />
⎢ 2<br />
⎣ m K<br />
⎥<br />
⎦
Deoarece Sext ≠ Sint, se introduce noţiunea de flux liniar de căldură<br />
Fluxul liniar de căldură:<br />
În regim staţionar:<br />
•<br />
q l =<br />
πd1l<br />
α1<br />
t f1<br />
l<br />
− t<br />
⎧<br />
⎪ t<br />
⎪<br />
⎪<br />
⎪<br />
⎪ t<br />
⎪<br />
⎨<br />
⎪<br />
⎪ t<br />
⎪<br />
⎪<br />
⎪<br />
⎪ t<br />
⎩<br />
f<br />
1<br />
2<br />
3<br />
1<br />
− t<br />
− t<br />
•<br />
q l<br />
•<br />
Q<br />
=<br />
l<br />
unde l = lungimea conductei<br />
( ) ( ) ( ) ( ) ( πd<br />
l)<br />
α ( t − t )<br />
− t<br />
2<br />
− t<br />
3<br />
f<br />
1<br />
2<br />
q l<br />
=<br />
π d α<br />
•<br />
q l<br />
=<br />
π d α<br />
1<br />
q l 1 d 2<br />
= ⋅ ⋅ ln<br />
π 2λ<br />
d<br />
•<br />
•<br />
1<br />
q l 1 d<br />
= ⋅ ⋅ l n<br />
π 2λ<br />
d<br />
adunând relaţiile, rezultă:<br />
•<br />
3<br />
1<br />
1<br />
2<br />
2<br />
1<br />
π t1<br />
− t 2 π t 2 − t 3<br />
= =<br />
1 d 2 1 d3<br />
ln ln<br />
2λ<br />
d 2λ<br />
d<br />
3<br />
2<br />
1<br />
1<br />
2<br />
2<br />
( t − t )<br />
•<br />
π f1<br />
f2<br />
q l =<br />
1 1 d 2 1 d<br />
+ ln + ln<br />
α d 2λ<br />
d 2λ<br />
d<br />
1<br />
1<br />
1<br />
1<br />
2<br />
=<br />
3<br />
2<br />
3<br />
1<br />
+<br />
α d<br />
2<br />
3<br />
2<br />
l<br />
3<br />
= K<br />
l<br />
f2<br />
⋅ π ⋅<br />
⎡ W ⎤<br />
( t f − t ) 1 f2<br />
⎢<br />
⎣ m ⎥<br />
⎦<br />
Kl = coeficientul global liniar de transfer de căldură (specific conductelor) [W / mK]<br />
Fluxul total de căldură:<br />
K l<br />
Q = q l⋅<br />
l = K l ⋅ π⋅<br />
l ⋅ ( t f − t ) ( ) ( )<br />
1 f = ⋅ π⋅<br />
l ⋅ d<br />
2<br />
3 t f − t<br />
1 f = K ⋅S<br />
2<br />
ext ⋅ t f − t<br />
1 f2<br />
d<br />
• •<br />
3<br />
unde: π d3l =suprafaţa exterioară totală a conductei<br />
K = K1 / d3 = coeficientul global de transfer de căldură pentru conducte<br />
corespunzător suprafeţei exterioare<br />
K<br />
K =<br />
d<br />
l<br />
3<br />
=<br />
α<br />
d<br />
1<br />
3<br />
d<br />
1<br />
d 3<br />
+<br />
2λ<br />
1<br />
d 2 d 3<br />
ln +<br />
d 2λ<br />
d<br />
ln<br />
d<br />
6.5 Schimbătoare de căldură<br />
1<br />
1<br />
2<br />
3<br />
2<br />
1<br />
+<br />
α<br />
Schimbătoarele de căldură sunt utilaje termice care servesc la încălzirea sau răcirea unui<br />
fluid, vaporizarea sau condensarea lui cu ajutorul unui alt fluid.<br />
2<br />
74
Din punct de vedere funcţional, numărul lor este foarte mare (ex.: preîncălzitoare de apă<br />
sau aer, răcitoare de ulei, distilatoare, vaporizatoare, condensatoare, radiatoare, etc.) însă<br />
principiul de funcţionare este acelaşi şi anume transferul de căldură de la un fluid la altul prin<br />
intermediul unui perete despărţitor.<br />
Există şi schimbătoare de căldură fără perete despărţitor între fluide, ca de exemplu<br />
turnurile de răcire, camerele de pulverizare etc., dar calculul este mai complicat deşi principiul de<br />
lucru este acelaşi.<br />
Schematizat, un schimbător de căldură constă din două compartimente separate de un perete,<br />
prin fiecare circulând câte un fluid. Prin peretele despărţitor are loc transferul căldurii de la fluidul<br />
cald la cel rece. În timpul circulaţiei fluidelor prin cele două compartimente, temperatura lor<br />
variază, unul încălzindu-se celălalt răcindu-se. Temperaturile la intrarea în schimbătorul de căldură<br />
se notează cu indice prim iar cele la ieşire cu indice secund.<br />
Figura 6.11<br />
Din punct de vedere al modului în care curg cele două fluide prin schimbător există<br />
schimbătoare<br />
a) cu curgere paralelă în echicurent;<br />
b) cu curgere paralelă în contracurent;<br />
c) cu curgere încrucişată;<br />
d) cu curgere mixtă.<br />
Figura 6.12<br />
Din punct de vedere termodinamic, procesele din schimbătoarele de căldură sunt izobare.<br />
În calculul unui schimbător de căldură de obicei se cunoaşte fluxul de căldură •<br />
Q care<br />
trebuie transmis de la un fluid la altul, debitele celor două fluide •<br />
m şi<br />
75<br />
1<br />
m •<br />
2<br />
, temperaturile de
intrare t′ 1 şi 2<br />
acestui flux.<br />
t′ , căldurile specifice c1 şi c2, şi trebuie determinată suprafaţa S necesară transmiterii<br />
Presupunând 1 fluidul cald şi 2 fluidul rece, relaţiile de calcul rezultă din egalitatea fluxului<br />
de căldură cedat de fluidul 1 , primit de fluidul 2 şi transmis între cele două fluide:<br />
•<br />
•<br />
•<br />
1 c1<br />
t<br />
( t1′<br />
− t1′<br />
′ ) = m 2 c2<br />
( t′<br />
2′<br />
− t′<br />
2 ) = K ⋅ S⋅<br />
m<br />
Q = m<br />
Δ<br />
unde Δ tm este diferenţa de temperatură medie între cele două fluide.<br />
Exemple:<br />
Pentru calcule aproximative:<br />
76<br />
Figura 6.13<br />
Variaţia temperaturii fluidelor<br />
în cazul curgerii paralele în<br />
echicurent<br />
Figura 6.14<br />
Variaţia temperaturii fluidelor în<br />
cazul curgerii paralele în<br />
contracurent
Δ t<br />
Δt<br />
= t<br />
− t<br />
m m1<br />
m2<br />
t1′<br />
+ t1′<br />
′ t′<br />
2 + t′<br />
2′<br />
= −<br />
2 2<br />
Pentru calcule mai precise:<br />
= Δ t<br />
( t′<br />
− t′<br />
) − ( t′<br />
′ − t′<br />
′ )<br />
Δ t m a x − Δ t m in 1 2 1 2<br />
Δ t m = Δ t m E C =<br />
=<br />
Pentru echicurent (EC)<br />
Δ t m ax<br />
t1′<br />
− t′<br />
2<br />
ln<br />
ln<br />
Δ t<br />
t′<br />
′ − t′<br />
′<br />
m<br />
m C C<br />
m in<br />
Δ t m ax − Δ t<br />
=<br />
Δ t m a x<br />
ln<br />
Δ t<br />
m in<br />
m in<br />
=<br />
( t′<br />
− t′<br />
′ ) − ( t′<br />
′ − t′<br />
)<br />
1<br />
2<br />
1<br />
t1′<br />
− t′<br />
′<br />
ln<br />
t′<br />
′ − t′<br />
Δ tmEC şi Δ tmCC se numesc diferenţă medi<br />
7. COMBUSTIBILI. ARDEREA COMBUSTIBILILOR<br />
7.1 Combustibili<br />
1<br />
1<br />
2<br />
Pentru contracurent (CC)<br />
Funcţionarea maşinilor şi a majorităţii instalaţiilor termice necesită prezenţa unor surse de<br />
căldură. Cele mai răspândite procedee de obţinere a surselor calde se bazează pe eliberarea sub<br />
formă de căldură a energiei pe care o conţin combustibilii, prin arderea lor în focare sau camere de<br />
ardere.<br />
Procesul de ardere reprezintă o reacţie chimică exotermă (cu degajare de căldură), de<br />
oxidare rapidă a substanţelor combustibile, în care căldura dezvoltată este preluată de produsele de<br />
ardere.<br />
Combustibilii sunt substanţe la care degajarea de căldură prin oxidarea lor în aer sau oxigen<br />
are loc rapid. Combustibilii pot fi solizi, lichizi sau gazoşi. De asemenea, ei pot fi naturali (cărbune,<br />
ţiţei, gaze naturale) sau derivaţi (cocs, benzină).<br />
Un combustibil este format din masa combustibilă, compusă din substanţe care ard şi<br />
balastul alcătuit din substanţe care nu ard.<br />
Compoziţia combustibilului poate fi precizată prin analiza elementară. Pentru combustibilii<br />
solizi şi lichizi analiza elementară exprimă participaţiile masice ale elementelor componente iar<br />
pentru combustibilii gazoşi participaţiile volumice.<br />
Puterea calorifică este o caracteristică a fiecărui combustibil care se determină în laborator<br />
şi reprezintă energia degajată sub formă de căldură prin arderea completă a unui kg de combustibil<br />
solid sau lichid, respectiv a unui metru cub normal de combustibil gazos. Unitatea de măsură este<br />
[J / kg] pentru combustibil solid sau lichid şi [kJ/m 3 N] pentru combustibili gazos.<br />
Energia termică degajată în procesul de ardere este preluată de gazele arse care conţin vapori de apă<br />
proveniţi din vaporizarea atât a apei din combustibil cât şi a apei rezultată din arderea hidrogenului<br />
pe care îl conţine combustibilul.<br />
77
Deci o parte din căldura dezvoltată prin ardere serveşte doar la vaporizarea apei neputând fi<br />
folosită util.<br />
Din acest motiv se definesc două puteri calorifice:<br />
- Puterea calorifică superioară (notată Hs) pentru cazul când apa este evacuată în stare lichidă.<br />
- Puterea calorifică inferioară (notată Hi) pentru cazul când apa este evacuată în stare de vapori.<br />
7.2. Arderea combustibililor. Cantitatea de aer necesară arderii<br />
Determinarea cantităţii de aer necesară arderii se face pornind de la consumul minim de<br />
oxigen al reacţiilor de oxidare.<br />
Pe baza analizei elementare se constată că 1 kg combustibil solid sau lichid conţine de<br />
obicei:<br />
- c kg carbon<br />
- h kg hidrogen<br />
- s kg sulf<br />
- o kg oxigen<br />
- n kg azot<br />
- a kg apă<br />
- r kg reziduuri<br />
unde: c, h, s, o, n, a, r sunt participaţiile masice ale elementelor (c + h + s + o + n + a + r = 1)<br />
c, h, s - reprezintă elementele combustibile<br />
o - reprezintă elementul oxidant<br />
n, a, r – reprezintă elemente inerte (balastul)<br />
Reacţiile de ardere, deci de oxidare rapidă, sunt următoarele:<br />
C + O 2 → CO 2<br />
1<br />
H 2 + O2<br />
→H<br />
2O<br />
2<br />
S+ O2<br />
→SO<br />
2<br />
1kmol C + 1 kmol O2<br />
(7.1)<br />
→1kmol<br />
CO 2<br />
1<br />
1kmol H 2 + kmol O2<br />
2<br />
→1<br />
kmol H 2O<br />
(7.2)<br />
1kmol S + 1kmol<br />
O2<br />
(7.3)<br />
→1<br />
kmol SO 2<br />
(1) 12 kg C 1kmol<br />
O 2 1kmol<br />
CO 2<br />
→<br />
+ ⇔<br />
⇒ pentru 12 kg. C necesar 1kmol<br />
O<br />
c kg C<br />
x<br />
c<br />
x =<br />
12<br />
kmol O2<br />
= oxigenul necesar oxidării carbonului<br />
(2)<br />
1<br />
2 kg H 2 + kmol O2<br />
2<br />
→1kmol<br />
H 2O<br />
pentru 2 kg H 2 necesar<br />
1<br />
kmol O 2<br />
2<br />
h kg H 2<br />
y kmol O2<br />
h<br />
y = kmol O2<br />
4<br />
= oxigenul necesar oxidării hidrogenului<br />
78<br />
2
Rezultă<br />
32 kg S + 1kmol<br />
O →1<br />
kmol<br />
SO<br />
(3) 2<br />
2<br />
pentru 2 O kmol 1 necesar S kg 32<br />
s kg S z<br />
s<br />
z =<br />
32<br />
kmol O2<br />
= oxigenul necesar oxidării sulfului<br />
Oxigenul conţinut în combustibil:<br />
32 kg O .......... .......... ......... 1kmol<br />
O<br />
o kg O<br />
2<br />
2<br />
/ 1kg<br />
'<br />
comb .......... ...... o kmol<br />
' o<br />
o = ( kmol O 2 / 1kg<br />
comb .<br />
32<br />
Rezultă că oxigenul minim necesar din exterior pentru arderea a 1 kg combustibil este<br />
not<br />
' kmol O 2 ⎛ c h s o ⎞ kmol O 2<br />
( x + y + z − o ) = ⎜ + + + ⎟ = (min O)<br />
kmol<br />
1kg<br />
comb ⎝12<br />
4 32 32 ⎠1<br />
kg comb<br />
( min O)<br />
= 32(<br />
min O)<br />
kg<br />
⎛32<br />
32 32 32 ⎞ kg O2<br />
kmol = ⎜ c + h + s − o⎟<br />
=<br />
⎝12<br />
4 32 32 ⎠1<br />
kg comb<br />
⎛8<br />
⎞ kg O2<br />
= ⎜ c + 8h<br />
+ s −o<br />
⎟<br />
⎝ 3 ⎠1kg<br />
comb<br />
Dar oxigenul necesar este conţinut în aerul care se aduce din exterior.<br />
Pentru aer: la 21 kmol O2 revin 79 kmol N2<br />
1 kmol O2………..79 / 21 kmol N2 = 3,76 kmol N2<br />
32 kg O coresp 3,<br />
76 ⋅28<br />
kg N<br />
1kg<br />
O<br />
2<br />
2<br />
2<br />
3,<br />
76 ⋅28<br />
kgN<br />
32<br />
( min O)<br />
kg O2<br />
( min O)<br />
⋅ kg N 2<br />
2<br />
kg<br />
2<br />
O<br />
2<br />
3,<br />
76 ⋅7<br />
8<br />
Deci cantitatea minimă de aer necesară arderii (min L)kg<br />
( min L)<br />
kg = ( min O)<br />
kg<br />
7<br />
+ ( min O)<br />
kg ⋅3,<br />
76 ⋅ kg N 2<br />
8<br />
( min L)<br />
kg<br />
⎛ 7 ⎞<br />
= ⎜1+<br />
⋅3,<br />
76 ⎟ ( min O)<br />
kg<br />
⎝ 8 ⎠<br />
kg aer<br />
1kg<br />
comb<br />
⎛ 7 ⎞⎛<br />
8<br />
⎞<br />
L kg = ⎜1+<br />
⋅3,<br />
76⎟<br />
⎜ c + 8h<br />
+ s − o⎟<br />
min O<br />
⎝ 8 ⎠⎝<br />
3<br />
⎠<br />
( ) ( )<br />
min kg<br />
kg aer<br />
1kg<br />
comb<br />
Arderea este completă în cazul în care masa combustibilă se oxidează complet. Dacă în<br />
urma arderii produsele arderii conţin substanţe incomplet oxidate, arderea se numeşte incompletă.<br />
Deoarece în cazul arderii incomplete se pierde o parte din energia combustibilului, trebuie să se<br />
evite apariţia acestei situaţii.<br />
Arderea completă cu aerul minim necesar presupune realizarea unui amestec combustibil<br />
omogen. Deoarece acest amestec omogen este greu de realizat, cantitatea de aer prezentă la ardere<br />
este de obicei mai mare decât cea minim necesară.<br />
79
Se defineşte coeficientul excesului de aer λ , raportul dintre cantitatea reală de aer L<br />
prezentă la ardere şi cea minim necesară (min L)<br />
L<br />
λ=<br />
min L<br />
pentru combustibili solizi λ ∈ (1,4 ÷ 1,7)<br />
pentru combustibili lichizi λ ∈ (1,1 ÷ 1,3)<br />
pentru combustibili gazoşi λ ∈ (1,05 ÷ 1,15)<br />
În mod similar se determină aerul nece<br />
8. COMPRESOARE<br />
8.1 Generalităţi. Clasificare<br />
Compresoarele sunt maşini termice consumatoare de energie, care realizează creşterea<br />
presiunii gazelor sau vaporilor.<br />
După principiul de funcţionare se deosebesc următoarele tipuri:<br />
a) compresoare cu comprimare volumică<br />
b) compresoare cu comprimare cinetică<br />
Indiferent de principiul de funcţionare, compresoarele se caracterizează prin doi parametri<br />
principali: -Raportul de comprimare: β = pr / pa (8.1)<br />
pr = presiunea de refulare<br />
pa = presiunea de aspiraţie<br />
-Debitul de gaz: -debitul masic<br />
-debitul volumic<br />
•<br />
m<br />
•<br />
V<br />
[kg / sec]<br />
[m3 / sec]<br />
Debitul volumic se măsoară în condiţiile de presiune şi de temperatură de la aspiraţia<br />
gazului.<br />
În funcţie de raportul de comprimare β există denumirile:<br />
-ventilatoare: pentru 1 < β < 1,1 (eventual lipseşte statorul)<br />
-suflante: β = 1,1 ÷ 2,5<br />
-compresoare: β > 2,5<br />
Compresoarele care prin aspiraţia unui gaz dintr-un rezervor închis produc depresiuni, se<br />
numesc pompe de vid.<br />
a) Compresoarele cu comprimare volumică efectuează comprimarea prin micşorarea<br />
volumului ocupat de gaz, ceea ce duce la creşterea presiunii statice a gazului. Deci comprimarea şi<br />
refularea gazului comprimat se produc periodic. Aceste tipuri de compresoare realizează presiuni<br />
foarte înalte (până la 1000 bar) dar la debite relativ mici (până la 450 m 3 / min).<br />
Din categoria compresoarelor cu comprimare volumică fac parte:<br />
a1. compresoare cu piston cu mecanism bielă manivelă<br />
80
a2. compresoare cu piston etajat<br />
a3. compresoare cu piston rotativ<br />
Pentru a1 şi a2 mişcarea pistonului este de translaţie.<br />
Figura 8.1<br />
b) Compresoare cu comprimare cinetică<br />
La aceste compresoare, în prima fază, un rotor cu palete de o anumită formă transmite<br />
gazului energie mecanică sub formă de energie cinetică, deci măreşte viteza gazului implicit şi<br />
presiunea dinamică. În a doua fază, în stator, care reprezintă un sistem de palete fixe, prin mărirea<br />
secţiunii viteza gazului este micşorată, presiunea dinamică transformându-se în presiune statică.<br />
La aceste compresoare, procesul de comprimare şi de refulare este continuu. Aceste tipuri de<br />
compresoare realizează presiuni până la 30-40 bar la debite mari până la 100 m 3 /sec (6000 m 3 /min).<br />
Din această categorie fac parte:<br />
b1. compresorul centrifugal (radial)<br />
b2. compresorul axial<br />
81
8.2 Compresorul cu piston<br />
Figura 8.2<br />
Figura 8.3<br />
8.2.1 Schema, diagrama, fazele de funcţionare<br />
82
PMI<br />
Figura 8.4<br />
Fazele funcţionării compresorului sunt următoarele:<br />
1-2 comprimarea gazului aflat în cilindru (SR, SA închise)<br />
2-3 evacuarea gazului la prefulare = const. (SA închisă, SR deschisă)<br />
3-4 destinderea gazului din spaţiul mort (SR,SA închise)<br />
4-1 admisia gazului în cilindru la paspiraţie = const. (SA deschisă, SR închisă)<br />
SA = supapa de<br />
aspiraţie<br />
SR = supapa de<br />
refulare<br />
PMI, PME= punct<br />
mort interior<br />
respectiv exterior<br />
(punctele extreme<br />
între care se<br />
deplasează pistonul)<br />
Vs = volumul cursei<br />
sau cilindreea<br />
VM = volumul sau<br />
spaţiul mort (necesar<br />
pentru evitarea<br />
contactului mecanic<br />
dintre piston şi<br />
supape)<br />
Va =volumul de gaz<br />
aspirat<br />
Fazele 1-2 şi 3-4 sunt transformări de stare ale gazului, celelalte faze sunt procese de<br />
curgere. Din această cauză nu este corectă denumirea de ciclu termodinamic 1234 ci diagramă de<br />
funcţionare.<br />
Compresoarele sunt maşini consumatoare de lucru mecanic deci scopul este să se realizeze<br />
un consum minim de lucru mecanic tehnic (aria de sub curba transformării spre axa presiunilor).<br />
Faza de comprimare 1-2 se poate efectua fie izoterm după curba 1-2iz, cu o răcire intensă a<br />
gazului din cilindru şi cu un consum mai mic de lucru mecanic (aria mai mică), fie adiabatic după<br />
curba 1-2ad, fără schimb de căldură cu exteriorul dar cu un consum mai mare de lucru mecanic (aria<br />
mai mare). Deoarece cele două cazuri de funcţionare nu se pot realiza în practică, comprimarea se<br />
face după curba politropă 1-2p de exponent politropic 1 < n < k.<br />
În practică, pentru a asigura funcţionarea economică a compresoarelor este necesară o răcire<br />
cât mai intensă a peretelui cilindrului astfel încât comprimarea să fie cât mai apropiată de<br />
transformarea izotermă. În plus, răcirea este necesară şi pentru a menţine calităţile uleiului de<br />
ungere pentru piesele în mişcare.<br />
83<br />
PME
8.2.2 Debitul teoretic al compresorului şi presiunea maximă de refulare<br />
Datorită existenţei spaţiului mort VM, volumul de gaz aspirat Va este mai mic decât volumul<br />
cilindreei VS care ar putea fi aspirat în lipsa spaţiului mort.<br />
Se defineşte spaţiul mort relativ: ε 0 = VM / VS<br />
(8.2)<br />
uzual ε 0 ∈ (0,05 ÷ 0,1)<br />
Se defineşte gradul de umplere teoretic (care reprezintă o caracteristică funcţională a<br />
compresorului): μ = Va / Vs<br />
(8.3)<br />
( 1−<br />
ε )<br />
Va<br />
μ =<br />
VS<br />
V1<br />
− V4<br />
VM<br />
= =<br />
VS<br />
+ VS<br />
− V4<br />
ε 0VS<br />
+ VS<br />
− V4<br />
VS<br />
=<br />
=<br />
VS<br />
VS<br />
0<br />
VS<br />
− V4<br />
= 1+<br />
ε<br />
ε 0V4<br />
ε 0V4<br />
⎛ V4<br />
⎞ ⎛ V4<br />
= 1+<br />
ε 0 − = 1+<br />
ε 0 − = 1+<br />
ε 0 ⎜<br />
⎜1<br />
− ⎟ = 1−<br />
ε 0 ⎜<br />
ε 0VS<br />
VM<br />
⎝ VM<br />
⎠ ⎝ VM<br />
Dar evoluţia 3-4 este politropă de exponent politropic n<br />
⎞<br />
− 1 ⎟<br />
⎠<br />
′ :<br />
1<br />
n′<br />
1<br />
n′<br />
n′<br />
n′<br />
V4<br />
⇒ p 3VM<br />
= p 4V4<br />
⇔<br />
VM<br />
⎛ p3<br />
⎞<br />
=<br />
⎜<br />
p ⎟<br />
⎝ 4 ⎠<br />
⎛ p r ⎞<br />
=<br />
⎜<br />
p ⎟<br />
⎝ a ⎠<br />
= β<br />
Rezultă: ⎟ ⎟<br />
1 ⎛ ⎞<br />
μ = 1−ε<br />
⎜βn<br />
′<br />
0 −1<br />
⎜<br />
⎝ ⎠<br />
(8.4)<br />
Gradul de umplere este cu atât mai mic cu cât spaţiul mort relativ ε 0 şi raportul de<br />
comprimare β sunt mai mari.<br />
Debitul teoretic al compresorului:<br />
1 rotaţie……………Va……………τ secunde<br />
n rotaţii……………nVa…………..1 secundă<br />
•<br />
⇒ debitul volumic V = n ⋅ Va<br />
[m3 / sec]<br />
unde: n = turaţia compresorului în [rotaţii / secundă]<br />
Cu notaţiile anterioare:<br />
•<br />
1<br />
n′<br />
V = n ⋅V<br />
= n ⋅μ⋅<br />
V<br />
Valoare presiunii de refulare pr este limitată:<br />
a<br />
S<br />
⎡ ⎛<br />
= n ⋅V<br />
⎢ ⎜<br />
S 1−ε<br />
0 β<br />
⎢ ⎜<br />
⎣ ⎝<br />
1<br />
n′<br />
⎞⎤<br />
−1⎟⎥<br />
⎟<br />
⎠⎥<br />
⎦<br />
0<br />
Figura 8.5<br />
Pentru pr = pr max, volumul aspirat devine nul (Va = 0). În acest caz, în cilindru se comprimă<br />
şi se destinde mereu aceeaşi cantitate de gaz.<br />
Determinarea lui pr max (deci β = β max) rezultă înlocuind Va = 0 în relaţia (8.3)<br />
⇒ μ = 0<br />
84<br />
V<br />
−<br />
V<br />
4<br />
S<br />
=
Din (8.4)<br />
⇒<br />
⎛<br />
0 = 1−<br />
ε ⎜<br />
0 β<br />
⎜<br />
⎝<br />
n′<br />
1<br />
n′<br />
max<br />
⎞<br />
−1⎟<br />
⎟<br />
⎠<br />
⇒<br />
β<br />
1<br />
n′<br />
max<br />
1<br />
−1<br />
=<br />
ε<br />
⎛ 1 ⎞<br />
⎛ 1 ⎞<br />
⇒ β max =<br />
⎜<br />
⎜1<br />
+<br />
⎟ ⇒ p r max = p a ⋅<br />
⎜<br />
⎜1<br />
+<br />
⎟<br />
⎝ ε 0 ⎠<br />
⎝ ε 0 ⎠<br />
Pentru aer β max ≈ 50 (adică, dacă pa = 1 bar, rezultă că pr max = 50 bar).<br />
Presiunea maximă însă se limitează la 4 ÷ 5 bar datorită încălzirii gazului ca urmare a<br />
comprimării. Din această cauză, pentru presiuni de refulare mari, se utilizează compresoare cu mai<br />
multe trepte de comprimare şi cu răcirea intermediară a gazului. Astfel, gazul comprimat iese din<br />
prima treaptă ( primul cilindru), este răcit izobar, apoi introdus într-o a doua treaptă (al 2-lea<br />
cilindru) unde i se măreşte în continuare presiunea, etc. În acest mod se pot obţine presiuni foarte<br />
mari (1000 bar).<br />
8.2.3 Lucrul mecanic teoretic şi puterea teoretică necesară antrenării compresorului<br />
LC = ∑Lt = Lt12 +Lt34<br />
(Lt23 = Lt41 = 0)<br />
Deoarece compresorul este o maşină consumatoare de lucru mecanic, deci LC < 0, se<br />
lucrează cu valoarea absolută a lucrului mecanic.<br />
⏐LC⏐ = ⏐Lt12⏐ - Lt34<br />
[J]<br />
Expresiile pentru Lt12 şi Lt34 se pot deduce cu relaţiile de la transformările simple ale gazului<br />
ideal (pentru evoluţiile politrope 1-2 de exponent n şi 3-4 de exponent n′ )<br />
Puterea teoretică reprezintă lucrul mecanic teoretic raportat la timp:<br />
P = ⏐LC⏐ / τ<br />
n rotaţii……………….1 sec<br />
1 rotaţie……………….τ sec ⇒ τ = 1 / n<br />
⇒ P = ⏐LC⏐ / τ = ⏐LC⏐⋅n [W] unde n este turaţia în [rot / sec]<br />
Puterea reală consumată de compresor este mai mare decât cea teoretică datorită<br />
rezistenţelor gazodinamice, neetanşeităţilor, frecărilor mecanice, etc.<br />
8.3 Compresorul centrifugal (radial). Lucru mecanic tehnic şi puterea necesară<br />
antrenării rotorului<br />
Se consideră un element de masă dm de gaz care se deplasează din secţiunea de intrare (1)<br />
în secţiunea de ieşire (2) a rotorului:<br />
85<br />
n′<br />
0<br />
⇒<br />
u = viteza gazului datorată mişcării<br />
de rotaţie (tangentă la cerc)<br />
w = viteza relativă a gazului faţă de<br />
paletele rotorului (tangentă la paletă)<br />
c = viteza absolută a gazului<br />
β = unghiul de aşezare a paletelor<br />
(de obicei β = 90°)
[rad]<br />
Figura 8.6<br />
De la cursul de Mecanică:<br />
Figura 8.7<br />
α 1,2 = unghiul de intrare respectiv de<br />
ieşire a gazului<br />
l<br />
L F ⋅ l F ⋅ r ⋅ r M ⋅ α<br />
P = = = = = M ⋅ ω<br />
τ τ τ τ<br />
P = M⋅ ω (8.4)<br />
unde: P [W] ; M [N⋅ m] ; ω [rad / sec]<br />
M = momentul forţelor exterioare (M = F r)<br />
ω = viteza unghiulară<br />
α = l / r [radiani]<br />
Dacă se dă turaţia n în rot / min, rezultă că unghiul corespunzător celor n rotaţii = n⋅ 2π<br />
(8.5)<br />
2π n⋅ [rad] ………………. 60 sec<br />
ω [rad] ..……………… 1 sec<br />
_______________________________________________<br />
ω = 2π n / 60 = π n / 30 ω = π n / 30<br />
Teorema momentului cinetic: M = K<br />
(8.6)<br />
(Momentul forţelor exterioare = derivata în raport cu timpul<br />
a momentului cinetic în raport cu acelaşi punct fix)<br />
•<br />
Pentru compresorul centrifugal:<br />
Momentul cinetic elementar pentru elementul de masă dm în raport cu punctul fix 0 este:<br />
dK = r×<br />
c⋅dm<br />
86
dK<br />
= dK = r×<br />
c ⋅dm<br />
= r c cos α⋅<br />
dm : dτ<br />
dK / dτ = r⋅ c⋅ cosα ⋅ (dm / dτ )<br />
•<br />
•<br />
K = r ⋅ c ⋅ cosα<br />
⋅ m<br />
•<br />
2<br />
•<br />
•<br />
M = K = K 2 − K 1 = r2c<br />
2cos<br />
α2<br />
m−<br />
r1c<br />
1 cos α1<br />
m<br />
1<br />
( ) •<br />
r c cosα<br />
− r c cosα<br />
M 2 2 2 1 1 1<br />
= m<br />
Puterea necesară antrenării:<br />
( r c cosα<br />
− r c cosα<br />
)<br />
P 2 2 2 1 1 1<br />
= M ⋅ ω =<br />
ω ⋅ m<br />
ω⋅r=<br />
u<br />
⇒ ( ) •<br />
u c cosα<br />
− u c cosα<br />
Dar:<br />
•<br />
•<br />
•<br />
[N⋅ m]<br />
P = 2 2 2 1 1 1 m<br />
[W]<br />
L t<br />
P =<br />
τ<br />
l ⋅<br />
•<br />
t m<br />
= = lt<br />
⋅ m<br />
τ<br />
lt = u 2c<br />
2 cos α2<br />
− u1c1<br />
cos α [J / kg]<br />
⇒ 1<br />
Creşterea de presiune totală Δ pt realizată în rotor rezultă din relaţia:<br />
δ lt = -v dp ⇒<br />
1<br />
lt = vmed<br />
⋅Δp<br />
t = ⋅Δp<br />
t<br />
ρmed<br />
( )<br />
V 1 1<br />
v = = =<br />
m m ρ<br />
V<br />
⇒ Δp<br />
t = ρmed<br />
u 2c<br />
2 cos α2<br />
−u1c1<br />
cos α1<br />
9. INSTALAŢII FRIGORIFICE<br />
9.1 Generalităţi<br />
Instalaţiile frigorifice sunt instalaţii termice care au rolul de a coborî temperatura unor spaţii<br />
(incinte) sub temperatura mediului ambiant, şi a căror funcţionare necesită un consum de energie<br />
(mecanică, termică, electrică).<br />
În principiu, funcţionarea acestor instalaţii se bazează pe utilizarea unei substanţe denumită<br />
agent frigorific, care evoluează în interiorul acestora după un ciclu generator (invers decât cel<br />
motor), absorbind căldură de la incinta rece pe care o cedează mediului ambiant. Fac excepţie de la<br />
acest principiu instalaţiile cu răcire termoelectrică (efectul Peltier = efectul invers efectului Seebek<br />
de la termocuple, de la lucrarea de laborator nr. 2).<br />
Clasificarea instalaţiilor frigorifice cu agent frigorific:<br />
a) Instalaţii frigorifice cu schimbarea stării de agregare a agentului frigorific (cu vapori)<br />
a1) Instalaţii frigorifice cu vapori, cu comprimare mecanică (cu compresor)<br />
a2) Instalaţii frigorifice cu vapori, cu comprimare termochimică (prin absorbţie)<br />
a3) Instalaţii frigorifice cu vapori, cu comprimare termică (cu ejector)<br />
b) Instalaţii frigorifice fără schimbarea stării de agregare (cu gaze)<br />
b1) Instalaţii frigorifice cu gaze cu destindere adiabatică<br />
b2) Instalaţii frigorifice cu gaze cu laminare<br />
Cele mai utilizate sunt instalaţiile frigorifice cu vapori cu comprimare mecanică (a1)<br />
87
Agenţi frigorifici<br />
În funcţie de temperatura de răcire, de mărimea fluxului de căldură extras, de domeniul de<br />
utilizare al frigului produs, se folosesc mai mulţi agenţi frigorifici (peste 30).<br />
Dintre agenţii frigorifici, cei mai utilizaţi sunt amoniacul şi freonii.<br />
Amoniacul (NH3) - se utilizează în instalaţiile frigorifice industriale mijlocii şi mari, pentru<br />
temperaturi până la -70°C.<br />
Avantaje: - cost redus<br />
- presiuni relativ mici de lucru<br />
- coeficient de transmitere a căldurii ridicat<br />
- uşurinţă de detecţie a scăpărilor (cu acid clorhidric fumans → la locul<br />
scăpărilor se formează clorură de amoniu sub forma unui fum alb)<br />
Dezavantaje: - inflamabil în amestec cu aerul, toxic, puţin solubil în ulei, corodează cuprul<br />
şi aliajele sale<br />
Freonii - sunt derivaţi halogenaţi ai hidrocarburilor saturate (metan. etan) în care unii atomi<br />
de hidrogen sunt înlocuiţi prin atomi de Clor sau Fluor.<br />
Exemple:<br />
freon 12 formula chimică CF2Cl2 (simbol tehnic R12)<br />
freon 11 formula chimică CFCl3 (simbol tehnic R11)<br />
Avantaje:<br />
- exponenţi adiabatici mici ceea ce duce la creşteri mici de temperatură la comprimare<br />
- dizolvă uleiul de ungere (deci asigură şi ungerea pieselor în mişcare)<br />
- toxicitate redusă<br />
- inflamabilitate redusă<br />
ozon).<br />
Dezavantaje:<br />
- cost ridicat<br />
- coeficienţi mici de transmitere a căldurii<br />
- distruge stratul de ozon din atmosferă ( 1 moleculă de freon distruge 1000 molecule de<br />
9.2 Instalaţii frigorifice cu vapori<br />
9.2.1 Ciclul ideal al instalaţiilor frigorifice cu vapori. Ciclul Carnot inversat<br />
Cu ajutorul ciclului Carnot inversat se poate explica în mod simplu posibilitatea transmiterii<br />
căldurii de la un corp rece la unul mai cald cu consum de lucru mecanic. De asemenea, ciclul<br />
Carnot inversat (adică parcurs în sens invers celui motor) constituie criteriul pentru compararea<br />
gradului de perfecţiune termodinamică a instalaţiilor frigorifice.<br />
Ciclul Carnot inversat se realizează în domeniul vaporilor umezi (zona bifazică), fiind<br />
format din 2 izoterme şi 2 adiabate. Este parcurs în sens trigonometric, fiind un ciclu termodinamic<br />
consumator de lucru mecanic.<br />
În diagrama T - s, ciclul Carnot inversat se reprezintă astfel:<br />
88<br />
Evoluţiile care compun ciclul:<br />
1 - 2 = comprimare adiabată (izentropică)
Figura 9.1<br />
2 - 3 = condensare izobar - izotermă (la Ta =<br />
cst., pa = cst.)<br />
3 - 4 = destindere adiabată (prin destindere<br />
temperatura scade de la Ta la Tr)<br />
4 - 1 = vaporizare izobar-izotermă (Tr = cst.,<br />
pr = = cst.)<br />
Mărimi caracteristice ale ciclului:<br />
- căldura preluată de la sursa rece (la Tr = cst., pr = cst.)<br />
q0 = i1 - i4 = Tr ( s1 - s4) [J / kg]<br />
- căldura cedată mediului ambiant (la Ta = cst., pa = cst.)<br />
q = i3 - i2 = Ta (s3 - s2) < 0 [J / kg]<br />
- lucrul mecanic consumat în acest ciclu<br />
l = q + q0 = (i3 - i2) + (i1 - i4) = Ta (s4 - s1) + Tr (s1 - s4) = (Tr - Ta) (s1 - s4) < 0<br />
⏐l⏐ = (Ta - Tr) (s1 - s4)<br />
Aprecierea ciclurilor frigorifice se poate face cu ajutorul raportului dintre căldura primită de<br />
agent de la sursa rece (efectul util) şi lucrul mecanic consumat, raport numit eficienţă frigorifică<br />
(notată ε f)<br />
ε f<br />
1<br />
ε<br />
f<br />
=<br />
q<br />
l<br />
o<br />
=<br />
Tr<br />
( s1<br />
− s 4 )<br />
( T − T ) ( s − s )<br />
a<br />
ε f<br />
2<br />
r<br />
1<br />
1<br />
Figura 9.2<br />
4<br />
ε f<br />
=<br />
T<br />
a<br />
1<br />
T<br />
r<br />
− T<br />
r<br />
=<br />
T a / T r<br />
Ta<br />
T<br />
r<br />
1<br />
− 1<br />
ε f poate fi mai mare, egal, sau mai mic<br />
decât 1.<br />
9.2.2 Instalaţii frigorifice cu vapori, cu comprimare mecanică (cu compresor). Schema<br />
de principiu şi ciclul teoretic<br />
În tehnică, ciclul Carnot inversat este greu de realizat practic. În instalaţiile frigorifice reale,<br />
faţă de ciclul Carnot inversat, se introduc 2 modificări:<br />
- comprimarea 1 - 2 este deplasată din domeniul vaporilor umezi în domeniul vaporilor<br />
supraîncălziţi (pentru a evita formarea de picături de lichid în cilindrul compresorului ceea ce ar<br />
duce la apariţia şocului hidraulic).<br />
89
- procesul de destindere adiabatică 3 - 4 se înlocuieşte cu un proces de laminare într-un<br />
ventil de laminare (VL) care este mult mai simplu constructiv.<br />
Observaţie: Laminarea are loc la entalpie constantă. Prin laminare presiunea scade, iar temperatura<br />
scade dacă efectul Joule - Thomson este pozitiv).<br />
3<br />
4<br />
VL<br />
3<br />
Cd<br />
Vp<br />
4 1<br />
Q 0<br />
Q<br />
Figura 9.3<br />
2<br />
Cp<br />
2<br />
1<br />
Cp = compresor<br />
Cd = condensator<br />
VL = ventil laminare<br />
Vp = vaporizator<br />
La frigiderele casnice condensatorul este placa neagră cu ţevi din spatele frigiderului,<br />
vaporizatorul este situat în interior (congelatorul), iar ventilul de laminare este ţeava subţire care<br />
uneşte condensatorul cu vaporizatorul, având secţiunea mult mai mică decât secţiunile conductelor<br />
din condensator şi vaporizator. Evacuarea căldurii Q se face în mediul ambiant, în spatele<br />
frigiderului.<br />
T<br />
T a<br />
T r<br />
i = cst. K<br />
3<br />
Diagrama T - s<br />
4<br />
s 3 s 4 s 1 = s 2<br />
s laminare<br />
Evoluţiile sunt:<br />
q<br />
<br />
2'<br />
q 0<br />
2<br />
1<br />
s<br />
p<br />
p a<br />
p r<br />
Figura 9.4<br />
1 - 2 = comprimarea izentropică (adiabată) în compresorul Cp<br />
90<br />
3<br />
4<br />
i 3 = i 4<br />
Diagrama p - i<br />
q<br />
q 0<br />
2'<br />
i 1<br />
1<br />
s = ct.<br />
i 2<br />
2<br />
i
2 - 2′ - 3 = răcirea vaporilor (2 - 2′ ) şi condensarea izobar - izotermă (2′ - 3) în condensatorul Cd<br />
sub<br />
acţiunea apei de răcire sau a aerului atmosferic<br />
3 - 4 = laminare izentalpică (entalpie constantă) în ventilul de laminare VL<br />
Obs.: datorită ireversibilităţii procesului de laminare, entropia creşte cu Δ slaminare = s4 - s3<br />
4 - 1 = vaporizarea izobar - izotermă în vaporizatorul Vp<br />
Mărimile caracteristice ale ciclului:<br />
- căldura preluată de la sursa rece qo = i1 - i4<br />
- căldura cedată mediului ambiant ⏐q⏐= i2 - i3<br />
- lucrul mecanic consumat pentru comprimare ⏐l⏐= i2 - i1<br />
- eficienţa frigorifică a ciclului<br />
q o i1<br />
− i4<br />
εf<br />
= =<br />
l i − i<br />
Vaporizatorul este montat în incinta care trebuie răcită. Pentru extragerea fluxului de căldură<br />
Qo •<br />
[W] la vaporizator, numit şi putere de răcire, debitul masic de agent frigorific prin instalaţie<br />
rezultă din relaţia:<br />
Q q ⋅ m •<br />
= ⋅ m<br />
τ τ<br />
•<br />
o o<br />
Qo = = q o<br />
⇒<br />
Puterea teoretică a compresorului este:<br />
P =<br />
L<br />
τ<br />
l ⋅ m • Qo<br />
Qo<br />
Q<br />
= = l ⋅ m = l ⋅ = =<br />
τ<br />
q q o o εf<br />
l<br />
•<br />
•<br />
•<br />
• Q<br />
m =<br />
q<br />
•<br />
o<br />
o<br />
o<br />
rezultă<br />
10. POMPA DE CĂLDURĂ (POMPA TERMICĂ)<br />
10.1 Generalităţi<br />
2<br />
1<br />
[kg / sec]<br />
•<br />
Q<br />
P =<br />
ε<br />
Ciclul generator al unei maşini frigorifice preia o cantitate de căldură disponibilă dintr-un<br />
spaţiu de referinţă de temperatură joasă şi cedează o cantitate de căldură unei surse de temperatură<br />
mai ridicată (mediul exterior).<br />
În acest caz, spaţiul de referinţă care determină eficienţa instalaţiei e situat la temperatura<br />
scăzută a ciclului.<br />
Dacă însă deplasăm întreg ciclul la temperaturi mai ridicate şi considerăm că spaţiul de la<br />
care se primeşte căldura în maşina frigorifică să fie situat la temperatura mediului sau o temperatură<br />
apropiată, rezultă că spaţiul în care se cedează căldura va fi situat la o temperatură mai mare decât<br />
temperatura mediului. În acest caz se preia o cantitate de căldură din mediu şi se cedează o cantitate<br />
de căldură unui spaţiu (ex. o locuinţă) la o temperatură mai mare, realizând încălzirea spaţiului<br />
respectiv.<br />
Acest tip de ciclu generator se numeşte ciclul pompei de căldură iar maşina termică se<br />
numeşte pompă de căldură sau pompă termică.<br />
91<br />
f<br />
o<br />
[W]
10.2 Schema pompei de căldură şi ciclul termodinamic<br />
Figura 10.1<br />
Figura 10.2<br />
Ciclul de funcţionare este similar cu cel de la instalaţiile frigorifice, diferă doar nivelurile<br />
temperaturilor.<br />
92
În compresor fluidul de lucru este comprimat izentropic, rezultă că temperatura şi presiunea<br />
cresc, după care fluidul se introduce în condensator (situat în incinta care trebuie încălzită) unde,<br />
datorită temperaturii ridicate a agentului de lucru, se cedează o cantitate de căldură (Q) incintei.<br />
În ventilul de laminare, presiunea şi temperatura scad (Efect Joule-Thomson pozitiv) iar în<br />
vaporizator fluidul preia căldura Qo de la mediul ambiant sau altă sursă de căldură foarte ieftină, de<br />
temperatură prea coborâtă pentru a putea fi utilizată direct (ex. călduri deşeu industriale, ape<br />
geotermale la temperaturi coborâte, energie solară etc.).<br />
Se defineşte eficienţa termică = ε t = energie utilă / energie consumată<br />
ε t =<br />
l<br />
q qo<br />
+<br />
=<br />
l<br />
lcompresor<br />
= 1 +<br />
l<br />
qo<br />
〉 1<br />
compresor<br />
compresor<br />
(Δ U = Q – L rezultă ⏐l⏐ = ⏐q⏐ - qo<br />
compresor<br />
rezultă ⏐q⏐ = qo + ⏐l⏐ )<br />
Rezultă că, în condiţii ideale, se poate ceda incintei o cantitate de căldură Q superioară ca<br />
valoare a energiei sub formă de lucru mecanic primit din exterior (în cazul încălzirii unei incinte cu<br />
ajutorul unui radiator electric, căldura degajată nu poate fi mai mare decât energia electrică<br />
utilizată)<br />
Pompa de căldură are un avantaj suplimentar că poate fi utilizată pe circuitul vaporizatorului<br />
şi ca instalaţie frigorifică, ea realizând simultan posibilitatea de încălzire respectiv răcire.<br />
Pompa de căldură este utilizată în special în instalaţiile de climatizare (ex. patinoarul din<br />
Moscova - şi încălzeşte aerul din sală şi menţine gheaţa).<br />
11. MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ<br />
11.1 Generalităţi. Clasificare<br />
Motoarele cu ardere internă sunt maşini termice cu rolul de a transforma în lucru mecanic<br />
căldura dezvoltată prin arderea unui combustibil (gazos, lichid, solid – praf de cărbune).<br />
Cele mai importante criterii de clasificare sunt:<br />
a) După numărul de timpi:<br />
-motor în patru timpi (τ = 4), la care ciclul de funcţionare se realizează în patru curse ale<br />
pistonului (două rotaţii ale arborelui cotit).<br />
timpii sunt: 1. admisia fluidului proaspăt (aer sau amestec aer + combustibil)<br />
2. comprimare + începutul procesului de ardere<br />
3. sfârşitul procesului de ardere + destindere (singurul timp util)<br />
4. evacuarea gazelor arse<br />
-motor în doi timpi (τ = 2), la care ciclul de funcţionare se realizează în două curse ale<br />
pistonului (o rotaţie a arborelui cotit).<br />
timpii sunt: 1. terminarea procesului de ardere, destinderea gazelor, începerea<br />
evacuării gazului ars şi a admisiei de fluid proaspăt.<br />
93
) După modul de aprindere a amestecului carburant:<br />
- motor cu aprindere prin scânteie (MAS)<br />
- motor cu aprindere prin compresie (MAC)<br />
c) După modul de mişcare a pistonului:<br />
-cu piston în mişcare liniară alternativă<br />
-cu piston rotitor<br />
2. terminarea evacuării şi a admisiei, comprimarea amestecului şi<br />
începerea procesului de ardere.<br />
d) După numărul de cilindri:<br />
- motoare monocilindrice<br />
- motoare policilindrice, cu cilindrii dispuşi în linie, în “V”, în stea, etc.<br />
11.2 Motorul în patru timpi (MAS sau MAC)<br />
Figura 11.1<br />
94
Deoarece în cilindru nu evoluează o cantitate fixă de gaz, este impropriu să denumim curba<br />
închisă ciclu termodinamic. Din acest motiv, curba care se obţine în diagrama p – V măsurând<br />
experimental presiunea şi volumul cilindrului (concomitent) se numeşte diagramă indicată.<br />
Timpii de funcţionare:<br />
-timpul 1 linia 1-2 admisia amestecului de aer – combustibil (la MAS) sau aer (la MAC)<br />
(pentru a putea realiza admisia, este necesar ca padmisie < p0 presiunea atmosferică)<br />
-timpul 2 linia 2-3 comprimarea<br />
linia 3-4 începutul arderii<br />
-timpul 3 linia 4-5 terminarea arderii<br />
linia 5-6 destinderea gazelor arse<br />
-timpul 4 linia 6-1 evacuarea gazelor arse (pentru evacuare este necesar ca pevacuare > p0)<br />
Notaţii: SA – supapa de admisie<br />
SE – supapa de evacuare<br />
PMI, PME – punctul mort interior respectiv exterior<br />
Vcam – volumul camerei de ardere<br />
S - cursa pistonului<br />
Vs - cilindreea (volumul generat de piston de-a lungul unei curse)<br />
Vcil – volumul total al cilindrului<br />
2<br />
πd<br />
( Vs<br />
= ⋅S<br />
unde d = diametrul cilindrului)<br />
4<br />
Dacă motorul are i cilindri, cilindreea totală sau litrajul: Vt = i⋅ Vs<br />
Se defineşte raportul de comprimare: ε = Vcil / Vcam<br />
motorului)<br />
ε =<br />
V<br />
V<br />
c i l<br />
c a m<br />
=<br />
V<br />
c a m<br />
V<br />
c a m<br />
V<br />
s<br />
= 1 +<br />
11.3 Parametrii indicaţi<br />
+<br />
V<br />
V<br />
s<br />
c a m<br />
〉 1<br />
(care este o dată constructivă a<br />
În diagrama p–V aria unei curbe închise reprezintă lucrul mecanic. Dacă este parcursă în<br />
sens trigonometric, lucrul mecanic este negativ iar în sens orar lucrul mecanic este pozitiv.<br />
Lucrul mecanic corespunzător ariei buclei mari este pozitiv şi indică lucrul mecanic produs<br />
(Li > 0). Lucrul mecanic corespunzător arie buclei mici este negativ (Lp < 0) şi reprezintă lucrul<br />
mecanic de pompaj consumat în procesul de admisie şi evacuare.<br />
Lucrul mecanic indicat se notează Li<br />
(pentru un cilindru se poate determina prin planimetrare adică măsurarea ariei)<br />
Lucrul mecanic de pompaj se notează Lp<br />
Presiunea medie indicată pmi reprezintă presiunea constantă care, dacă ar acţiona asupra<br />
pistonului de-a lungul unei curse, ar produce un lucru mecanic egal cu lucrul mecanic indicat.<br />
Li = pmi Vs ⇒ pmi = Li / Vs<br />
95
p<br />
p mi<br />
V s<br />
L i<br />
PMI PME<br />
Figura 11.2<br />
Puterea indicată Pi a motorului cu i cilindri având turaţia n [rot/min]:<br />
n rot…………….60 sec<br />
2 rot……………..τ ciclu ⇒ τ ciclu = 60⋅ 2 / n = 120 / n<br />
Li<br />
Li<br />
n ⋅ i ⋅ p m i ⋅ Vs<br />
n ⋅ p mi ⋅ Vt<br />
Pi<br />
= i<br />
Pi<br />
= i =<br />
=<br />
τ<br />
120<br />
ciclu<br />
120 120<br />
n<br />
Randamentul indicat η i caracterizează gradul de utilizare a energiei combustibilului în<br />
cilindrul motorului şi se calculează ca raport între lucrul mecanic indicat şi căldura introdusă prin<br />
arderea completă a combustibilului pentru un cilindru şi un ciclu (similar cu randamentul<br />
termodinamic al unui ciclu).<br />
η i = Li / Qintrodus<br />
Qintrodus = cc ⋅ Hi unde cc = cantitatea de combustibil introdusă pe ciclu şi cilindru<br />
Hi = puterea calorică a combustibilului<br />
⇒<br />
Li<br />
η i =<br />
c ⋅ H<br />
c<br />
i<br />
Consumul specific indicat de combustibil ci reprezintă cantitatea de combustibil consumată<br />
de motor pentru producerea unei puteri indicate de 1 KW timp de o oră şi se calculează ca raport<br />
între consumul orar de combustibil ch [kg / oră] şi puterea indicată a motorului Pi [KW].<br />
3<br />
ch<br />
⋅<br />
= ⎡Kg<br />
⎤ c h 10<br />
c<br />
=<br />
⎡g<br />
⎤<br />
i<br />
P ⎢⎣ KW ⋅ h⎥⎦<br />
P ⎢⎣ KW ⋅ h⎥⎦<br />
i<br />
i<br />
(mărime necesară pentru a putea compara două motoare de puteri diferite şi cu consumuri diferite<br />
de combustibil – ex. motor de Mercedes cu motor de locomotivă).<br />
11.4 Parametrii efectivi<br />
Lucrul mecanic efectiv Le este lucrul mecanic cedat consumatorului<br />
Le = Li - Lrp unde Lrp = Lf + Lsa +Lp<br />
Lrp = lucrul mecanic consumat pentru învingerea rezistenţelor proprii ale motorului<br />
96<br />
V
Lf = lucrul mecanic de frecare<br />
Lsa = lucrul mecanic consumat de sistemele auxiliare ale motorului<br />
Lp = lucrul mecanic de pompaj<br />
Celelalte mărimi se definesc la fel ca cele indicate dar pe baza Le.<br />
pme = presiunea medie efectivă<br />
p<br />
Le<br />
=<br />
Pe = puterea efectivă<br />
η e = randamentul efectiv<br />
η m = randamentul mecanic<br />
c<br />
i<br />
i<br />
c<br />
i<br />
me<br />
Vs<br />
n ⋅i<br />
⋅ pme<br />
⋅ VS<br />
Pe<br />
=<br />
120<br />
Le<br />
ηe<br />
=<br />
cc<br />
⋅ Hi<br />
Le<br />
ηm<br />
=<br />
L<br />
Le<br />
Le<br />
Li<br />
η e = = ⋅ = η m ⋅ η i<br />
⇒ η e = η m ⋅ η i<br />
c ⋅ H L c ⋅ H<br />
ce = consumul specific efectiv de combustibil<br />
i<br />
c<br />
c e =<br />
P<br />
Me = momentul motor efectiv = momentul transmis de motor la cuplajul de legătură cu<br />
consumatorul<br />
πn<br />
30 ⋅ Pe<br />
Pe<br />
Pe<br />
= M e ⋅ω<br />
= M e ⋅ ⇒ M e = = 9,<br />
55 ⋅ Pe [W] ; Me [Nm] ; n [rot / min]<br />
30<br />
π n n<br />
11.5 Ciclurile teoretice ale motoarelor cu ardere internă cu piston<br />
Studiul termodinamic al proceselor din motor şi calculul mărimilor de bază ale motorului<br />
este complicat pentru ciclul real. Din această cauză studiul se face pentru cicluri teoretice<br />
simplificate care servesc drept termen de comparaţie pentru motoarele reale în scopul aprecierii<br />
gradului de perfecţiune a proceselor reale de lucru. Aceste cicluri teoretice au la bază o serie de<br />
ipoteze simplificatoare printre care: fluidul de lucru este gaz ideal, omogen pe tot parcursul ciclului,<br />
comprimarea şi destinderea se consideră adiabatice reversibile, arderea combustibilului şi evacuarea<br />
produselor arderii se consideră evoluţii reversibile de primire respectiv cedare de căldură.<br />
Exemple:<br />
Ciclul teoretic al MAS Ciclul teoretic al MAC<br />
97<br />
h<br />
e
Figura 11.1<br />
Calculele se fac cu relaţiile cunoscute de la transformările gazelor ideale.<br />
98