Etică: valori şi virtuţi morale

e sacru,în cele din urmă e părăsit de zeii săi (fiindcă ei erau obiecte,el
fiindu-le sclav) şi va trebui să fie strivit de propria credinţă. “(11,p.149).
Danezul S.Kierkegaard a fost de altă părere ,deoarece el s-a opus,în
general,modului hegelian de filosofare.Kierkegaard considera că Hegel a
pus accent pe factorii externi şi generali din istoria evreilor.Or,spunea
el,pentru a-i înţelege pe evrei trebuie folosită dialectica în aşa fel încât ea să
conducă la descifrarea unui paradox fundamental conţinut în mitul
strămoşului fondator al acestui popor:credinţa mai presus de iubirea faţă de
fiu a lui Avraam în Dumnezeu .Acesta a făcut din uciderea lui Isaac,singurul
său fiu născut de Sara soţia sa,motiv de suspendare a eticului (care pretinde
manifestarea prin exteriorizare) şi de adoptare a esteticului (care pretinde
interiorizarea şi tăcerea).Avraam este Cavalerul şi nu Părintele Credinţei,
cum susţinea Hegel.Iar Cavalerul se deosebeşte radical de Eroul tragic grec
(Clitemnestra,Ifigenia,Ahile,Agamemnon sau chiar Socrate),prin aceea că el
reuşeşte să treacă prin greaua încercare a responsabilităţii solitare pentru
uciderea singurului său fiu.Într-un sens mai general,susţinea danezul,
povestea lui Avraam ne arată că fiecare generaţie de oameni care intră în
istorie trebuie să înveţe să iubească şi să creadă,în cadrul unei coliziuni
metafizice fundamentale formulate de filosofii păgâni:aceea dintre
heraclitism şi eleatism.
Prin urmare,nici Kierkegaard nu a acceptat privilegierea evreilor,ci a
arătat că aceştia au trecut prin acelaşi tragic conflict uman şi
anume,conflictul dintre etic şi estetic,adică dintre constrângere şi libertate
absolută. Astfel, atunci când omul trăieşte pentru ceea ce se află în el şi nu
pentru altul,riscă să nu-şi mai stăpânească hăul interior,eşuând în ironie,râs
ori paradox.
După cum se ştie,Hegel s-a revendicat de la Heraclit,care ieşea în
lume plângând pentru golul pe care îl produce schimbarea continuă a
27